„Traficul de ființe umane devine o afacere bună, dacă scapă nepedepsit”. Lecția pe care trebuie să o învețe România
Aproape fiecare țară din lume are legi împotriva sclaviei. Și, cu toate acestea, 50 de milioane de oameni de pe tot globul sunt ținuți captivi și supuși exploatării prin muncă și exploatării sexuale, iar traficul de ființe umane a devenit a doua cea mai răspândită economie ilicită a lumii.
O economie în creștere, cu un lanț de distribuție criminal, în care România joacă un rol notabil: este principala țară din UE din care provin femeile, copiii și bărbații care ajung să fie supuși exploatării și altor tratamente inumane în vestul Europei.
Ești pe grabă? Poți merge direct la ce te interesează:
Adevărata cauză
„Traficul de ființe umane devine o afacere bună dacă scapă nepedepsit”, a explicat Burns în cadrul workshop-ului „Beyond the headlines: Reshaping how we tell human trafficking stories” („Dincolo de titluri: remodelând modul în care spunem poveștile despre traficul de persoane”), organizat la București de International Justice Mission și Panorama.
Traficul de ființe umane există pentru că legile nu sunt puse în aplicare. La baza sa stă o decizie criminală, pe care cineva o ia fără să suporte vreun cost. Acolo unde legile sunt puse în aplicare, amploarea traficului de persoane scade”.
Blair Burns a participat la evenimentul care a adus împreună experți în justiție, jurnaliști de investigație, specialiști români și internaționali ai International Justice Mission.
Această sclavie modernă care le fură victimelor demnitatea și posibilitatea de a decide pentru ele însele are un profit anual la nivel mondial estimat la 236 de miliarde de dolari pentru traficanții de persoane.
Exploatarea victimelor în Europa și Asia Centrală este cea mai profitabilă, abuzatorii ajungând aici să câștige 20.000 de dolari pe an pentru fiecare victimă, arată estimările internaționale.
Dintre toate scopurile traficului de persoane, exploatarea sexuală rămâne cea mai răspândită formă de exploatare din UE, iar cea mai frecventă metodă de recrutare e în continuare metoda loverboy, în care recrutorul stabilește întâi o relație cu viitoarea victimă. Dar a crescut mult, cu 50%, și exploatarea prin muncă – iar aici bărbații sunt de departe cele mai numeroase victime.
De peste 27 de ani, International Justice Mission derulează la nivel internațional programe care combat sclavia și violența împotriva celor vulnerabili. Oamenii care și-au asumat această misiune au văzut că, atunci când un drept fundamental, precum libertatea, este încălcat într-o manieră atât de gravă, se deschide automat calea și către alte abuzuri înfiorătoare.
„În India, de pildă, aproape în toate cazurile de muncă forțată, este prezentă într-o măsură oribil de mare și violența sexuală. Pentru că cei care dețin sclavi consideră că sunt niște obiecte de care se pot folosi”, subliniază Burns.
Nu este vorba nicidecum de o realitate îndepărtată. Din România, dintr-o țară UE, a început calvarul a mii și mii de oameni tratați ca simple obiecte vreme de ani întregi de infractori și rețele de crimă organizată. Ce li s-a întâmplat lor arată punctele slabe ale sistemului de justiție și ale celui de asistență socială. Iar aceste puncte slabe nu afectează doar victimele traficului de persoane, ci întreaga societate, pentru că întăresc un întreg sistem infracțional și zdruncină statul de drept.
Transformarea sistemului de justiție și metafora țevii sparte
Cheia pentru a scădea numărul victimelor traficului de ființe umane stă în transformarea sistemului de justiție, prin repararea principalelor vulnerabilități. Într-un mod foarte plastic, reprezentanții IJM îl compară cu o țeavă: dacă țeava este spartă, infractorii scapă nepedepsiți, iar victimelor nu li se face dreptate.
Trebuie mai întâi văzut unde se blochează cazurile, la polițiști, procurori, judecători? Care sunt zonele în care desfășurarea procesului penal începe să ia cursul nedreptății în loc de cel al dreptății?
„Nu e nevoie să faci țeava perfectă. trebuie doar să o repari în zonele cele mai vulnerabile”, punctează Burns. Potrivit datelor International Justice Mission, care a măsurat impactul programelor sale de schimbare sistemică, acolo unde sistemul de justiție se transformă, numărul cazurilor de trafic de ființe umane scade cu 70%-80%, în decursul a 7-10 ani.
Potrivit lui Shawn Kohl, Director European Anti-Trafficking Program în cadrul IJM, prezent și el la eveniment, presa are un rol esențial în acest demers. În România, jurnaliștii de investigații au fost cei care au adus la lumină cazuri de trafic de persoane și abuz sexual, iar anchetele lor au condus mai apoi la procese penale și condamnări ale celor vinovați.
Însă media mai are un rol: acela de a populariza pedepsele pentru traficul de persoane, de a arăta la scară largă că aceasta nu este la nesfârșit o afacere bună.
Kohl dă exemplul Cambodgiei, unde mediatizarea condamnărilor a dus la reducerea amplorii fenomenului exploatării sexuale a copiilor. Însă nu același lucru s-a întâmplat în Africa Subsahariană, unde nu au existat relatări despre felul în care au plătit agresorii.
Români vulnerabili în fața riscului de exploatare
În România, International Justice Mission lucrează cu autoritățile pentru ca traficanții de persoane să răspundă penal pentru faptele lor și sprijină supraviețuitorii, atât din punct de vedere legal, cât și în procesul de recuperare.
Antonia* (n.r. – nume fictiv) a fost recrutată în România sub pretextul că va primi un loc de muncă în străinătate. În loc de asta, a fost lipsită de libertate și exploatată pentru activități sexuale, timp de aproape nouă luni, la adrese diferite din Marea Britanie. A reușit să scape, după ce a cerut ajutorul familiei de pe telefonul unui client.
International Justice Mission a preluat cazul ei și a asigurat continuitatea îngrijirii în România. Doi agresori au fost arestați și condamnați la 15, respectiv 16 ani de închisoare în Marea Britanie. Al treilea făptaș a fost identificat și arestat în Franța, în urma unei anchete la care au fost folosite surse deschise, inițiate de IJM, transferat în Regatul Unit și condamnat. Alți doi făptuitori sunt în curs de urmărire penală de către autoritățile române, iar IJM a sprijinit, printr-o casă de avocatură, victima pentru a obține despăgubiri.
Este ceea ce ar trebui să se întâmple după fiecare caz de trafic de ființe umane.
Există un număr semnificativ de cazuri, în care nu se întâmplă așa, în care victimele au fost pur și simplu puse în avion și trimise în România, în comunitățile în care se află traficanții și unde ciclul exploatării poate începe din nou”.
România nu îndeplinește pe deplin standardele minime pentru eliminarea traficului de persoane, dar face eforturi semnificative în acest sens, scrie un raport al Departamentului de Stat american.
Potrivit celui mai recent raport al Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane (ANITP), în 2024 au fost urmărite penal aproape 800 de persoane, iar 313 au fost trimise în judecată sub această acuzație. În plus, numărul persoanelor condamnate a fost de 152.
Anul trecut, explică Ștefan Coman, Partnerships & Advocacy Lead Romania în cadrul International Justice Mission, prin modificarea și completarea Legii nr. 211/2004 privind sprijinirea și protecția victimelor infracțiunilor, a fost îmbunătățit cadrul legislativ din România pentru a răspunde mai bine nevoilor victimelor.
Printre noile prevederi se numără:
• Sprijin post-proces penal: asistența juridică gratuită se acordă victimei și în faza de executare silită.
• Asigurarea calității apărării: Crește suma acordată pentru asistența juridică la 5 salarii de bază minime brute pe țară, iar cererea poate fi reînnoită dacă durata procesului este mare, fără ca prin cumularea sumelor obținute să se poată depăși dublul limitei.
• Reînnoire cerere avans din compensația financiară în cazul proceselor de durată – dacă făptuitorul nu a fost trimis în judecată în 2 ani de la data înregistrării cauzei ori, după trimiterea în judecată, cauza nu a fost soluționată în termen de un an, victima poate solicita un nou avans, suma totală neputând depăși 20 de salarii minime.
• Se înlătură cerința ca victima să fi sesizat organele judiciare în termen de 60 de zile de la data săvârșirii infracțiunii, atât pentru acordarea asistenței juridice gratuite, cât și pentru acordarea compensației financiare/avansului – abrogarea art. 16, 17 alin. (2) lit. c), art. 23;
• Se majorează termenul în care poate fi formulată cererea de compensație financiară de la un an, la 3 ani – modificarea art. 25;
Cum se manifestă trauma în cazul victimelor traficului de persoane?
Lipsa de pregătire a asistenților sociali, a procurorilor și judecătorilor în ceea ce privește situația supraviețuitorilor traficului de persoane îngreunează uneori procesul de protecție și de justiție pentru victime.
În absența unei informări adecvate, o serie de reacții explicabile prin faptul că au trecut printr-o experiență traumatică severă le stârnesc celor din sistemul penal și de asistență sociale îndoieli cu privire la statutul lor de victime ale traficului de persoane.
Victimele traficului sunt supuse diferitelor forme de violență: de la cea fizică, la cea psihică și la restrângerea libertății de mișcare și deplasare împotriva voinței lor.
„Cu cât trauma are consecințe mai severe, cu atât mecanismele de apărare ale persoanei vor fi mai accentuate”, explică psihoterapeuta Andreea Neamțu, care lucrează cu supraviețuitorii traficului, în cadrul International Justice Mission. Abuzul are mai multe forme, iar scopul este manipularea astfel încât singurul cuvânt care contează să fie cel al traficantului.
Consecințele? Una dintre ele este reacția de „îngheț”, de lipsă de acțiune și complianța la cerințele traficantului. În alte cazuri, victima poate dezvolta un atașament traumatic față de agresor. În primă instanță, agresorul stabilește o relație pozitivă cu victima, după care o abuzează. Ulterior acelui moment, agresorul intervine cu o demonstrație de afecțiune sau bunăvoință, iar victima se agață de iluzia identității non-agresive a traficantului, care o supune din nou la abuzuri.
„Ciclul dintre abuz și afecțiune continuă, iar victima se simte captivă in relația toxică și derutată de emoțiile complexe”, a explicat Andreea Neamțu.
Lungul drum al dosarului prin justiția românească
În cursul lungilor procese din România, uneori victimele mor înainte să li se facă dreptate, ca urmare a depresiei sau a adicțiilor provocate de traumele majore prin care au trecut.
Un proces de trafic de persoane durează în țara noastră de la trei până la zece ani, a spus, în timpul evenimentului organizat de IJM și Panorama, Daniela-Zaharia Mănescu, avocată, specializată în reprezentarea victimelor traficului de persoane.
În cazul în care judecătorul se schimbă, pentru că a fost avansat la o instanță superioară sau a ieșit la pensie, acest lucru duce la reluarea întregii proceduri. O decizie, care, subliniază ea, servește infractorilor, nu victimei.
Corina Voicu, fostă procuroare și judecătoare, a explicat că, la baza acestei situații, stă un principiu de drept european, cel al nemijlocirii, care presupune ca probele să fie cercetate de către instanța care dă verdictul. Ea subliniază însă că noul judecător poate să administreze doar probele principale, nu toate probele din dosar. Multe instanțe din România aleg însă să reia tot probatoriul și să interpreteze, după cum spune Daniela-Zaharia Mănescu, Codul de procedură penală în favoarea inculpaților.
În plus, în România, doar jumătate dintre ele au parte de servicii de asistență și toate aceste servicii sunt oferite de ONG-uri.
Unele dintre cele mai grave cazuri de încălcare a drepturilor omului, de la abuz sexual la trafic de persoane, au fost aduse în atenția publică de jurnaliști precum Ioana Moldoveanu (Snoop.ro) și Diana Oncioiu (Dela0.ro, Safielumina.ro).
În documentările făcute cu profunzime de ele, ambele s-au concentrat de modul de operare al agresorilor și nu au plasat atenția pe victimă. „Nu mă focusez pe victimă, fac portretul abuzatorilor, iar victimele sunt o voce comună”, a arătat Ioana Moldoveanu. Pe parcursul investigațiilor sale, este condusă, ca și Diana Oncioiu, de o întrebare principală: „Cum a fost posibil așa ceva?”
O întrebare al cărei răspuns are ramificații în structurile statului, în complicitățile profesionale, în eșecul sistemului de protecție. O întrebare al cărei răspuns onest are puterea să vindece.
Articol editat de Alina Mărculescu Matiș
