Paradoxul trap: o generație progresistă rupe boxele cu versuri care înjosesc femeile
Abonează-te la canalul nostru de WhatsApp, pentru a primi materialul zilei din Panorama, direct pe telefon. Click aici
Trapul românesc a devenit din ce în ce mai popular în ultimii ani, în special în rândul tinerilor, iar artiști precum Ian și Rava domină topurile pe Spotify. Deși mai puțin homofob și rasist decât rapul clasic românesc, trapul continuă să abunde de versuri misogine, un paradox în relație cu valorile progresiste ale generației Z.
Trapul, un subgen al rapului format în zonele sărace din Atlanta, se axează mai mult droguri, viața de stradă și „hustle culture” decât pe mesaje politice și sociale. Se folosesc intens mașinile de tobe 808 și sintetizatoarele, iar ambele creează o atmosferă mai dark. Avem versuri care exprimă mai degrabă reușita personală decât revolta politică.
Prezența misoginismului în versuri poate influența percepțiile și comportamentele din relațiile de zi cu zi, întărind stereotipuri și comportamente toxice. Totuși, muzica, fiind o reflexie a realității, nu doar modelează, ci și este modelată de contextul social în care există.
Trapperii, reflectând realitățile dure din mediile defavorizate în care au crescut, devin agenți care pot întări aceste atitudini, ceea ce complică modul în care ne uităm la artă ca formă de expresie și influența sa socială.
- Succesul pieselor cu mesaje feministe, cum ar fi „Macarena” și „Femei în Parlament” de Erika Isac, sugerează o schimbare în preferințele publicului și o posibilă restructurare a scenei trap românești. Casele de discuri ar putea încuraja mai multe astfel de mesaje dacă observă un răspuns pozitiv din partea publicului.
Trapul românesc a luat avânt serios în ultimii ani și a ajuns unul dintre cele mai populare genuri muzicale de la noi. În 2023, Ian și Rava, doi dintre cei mai influenți trapperi autohtoni, au fost lideri în topul artiștilor români cei mai ascultați pe platforma Spotify. Festivalul Beach, Please!, dedicat acestui gen muzical, pregătește deja a treia ediție. În această vară, la Costinești, vor performa și nume importante din scena trap internațională.
Tot mai mulți tineri români ascultă trap, un subgen al rap-ului clasic care, deși s-a distanțat de versurile homofobe și rasiste ale rapului românesc din trecut, încă se afundă în versuri profund misogine. Un paradox, având în vedere că Gen Z este considerată cea mai progresistă generație de până acum.
Sursa: studiu Reveal Marketing Research, 2023
Panorama a discutat cu experți, pentru a analiza fenomenul și a înțelege dacă piesa virală „Macarena”, a Erikăi Isac – un răspuns la o societate misogină, marchează o nouă etapă în evoluția trapului românesc.
Cum a apărut trap-ul și cum diferă de rapul clasic
Inițial, în rap-ul american mainstream din anii ’80 se vorbea despre politică și societate, iar artiști precum Public Enemy sau Rakim luau teme grele și le puneau pe niște beat-uri repetitive inovatoare la acea vreme.
A urmat o transformare a genului în anii 90, când N.W.A sau Dr. Dre, printre alții, au creat „gangsta rap”, un subgen în care se vorbea despre stilul de viață violent din cartierele mărginașe ale orașelor americane. În următorii ani, s-a mai dezvoltat un subgen în lumea rapului: trapul.
Subgenul a luat amploare mai ales în cartierele cele mai sărace din Atlanta, cunoscute sub denumirea de „trap houses”. Acestea erau centre de producție și distribuție a drogurilor, iar cei care le frecventau se simțeau adesea captivi („trapped”). Consumatorii erau niște „outsideri” ai societății, cu propria lor lume și un vocabular distinct.
Trapul a fost o mutație a gangsta rapului și a devenit o cultură nouă cu totul, în care nume importante, precum Future sau Migos, au „luat ceva ce era negativ – traficul și consumul de cocaină din Atlanta – și au creat o formă de artă care spune povestea acestei ere”, explică A.R. Shaw, jurnalist cultural din Atlanta.
Deosebirea principală față de rap se reflectă în beat: se folosesc intens mașinile de tobe 808 și sintetizatoarele, iar ambele creează o atmosferă mai dark. De obicei, beat-ul include hi-hats accelerate și linii de bass puternice. Versurile, într-un flow specific, gravitează în jurul temelor precum viața de stradă, droguri, drumul spre succes și „hustle culture”.
„Trapul exprimă foarte rar nemulțumire sau revoltă față de clasa politică și status quo. În trap, reușita personală e mai importantă decât solidaritatea față de pături sociale sărace, defavorizate. De aceea, apelează mai des la posesia femeii (trapper-ii fac mult sex, sunt înconjurați de lucrătoare sexuale, le fură altora partenerele), pentru că în trap bravadoul e obsesiv”, explică Mihai Tița, critic de muzică la Scena9 și autorul newsletterului cultural NOTIȚA.
Fără homofobie și rasism, dar tot misogini
Trapul a ajuns cu adevărat prezent în cultura muzicală românească în 2016, odată cu trupele Șatra B.E.N.Z și Golani. Ulterior, pe scenă au apărut și alte nume importante, precum Ian, Azteca, Nane, Amuly, printre alții.
Artiștii autohtoni au preluat modelul american, iar sunetul și versurile sunt similare trapului din Atlanta. Ceea ce a provocat o ripostă a celor care nu agreează versurile problematice ale acestui gen muzical.
Este însă trap-ul românesc fundamental diferit de rapul old school din anii 2000? Depinde de unghiul din care privești, explică Tița.
Sunt diferențe mici când vine vorba de limbaj, „pentru că trapul apelează la aceleași cuvinte cu încărcătură misogină”. Și sunt puține diferențe notabile, dacă ne gândim la „fondul sociopolitic al ambelor subculturi: dorința, fantezia, fetișul ori presiunea socială sau nevoia de a domina, deține, consuma, de a se descurca și răzbate”, adaugă el.
Pe de altă parte, există câteva diferențe mari, cum ar fi „contextul economic (creșterea nivelului de trai/consumerismul), și ideologic (amploarea dezbaterilor cu fond progresist)”, spune jurnalistul.
„Trapul evită, cel puțin în cazurile populare, homofobia și rasismul”. Spre deosebire de rapul de la început de mileniu, când aceste comportamente „erau chiar deliberate, dacă ne gândim la obsesia celor de la Paraziții pentru minoritățile roma și LGBT; o trupă care, practic, și-a construit un fel de sectă rasistă și homofobă în jurul lor”, spune Tița.
Mariaj inexplicabil cu noua generație progresistă
Chiar dacă trapul e mai „curat” decât rapul old school, rămân destule elemente misogine în versuri. În trap, femeia nu este o persoană cu sentimente, dorințe și aspirații, ci un trofeu cu care trapper-ul se laudă sau pe care îl fură de la un rival pentru a-și stabili dominarea. Ea există doar în raport cu bărbatul. Singurul ei scop este să funcționeze ca un mecanism prin care bărbații își pot atinge anumite obiective.
„Femeia e mai degrabă obiectul cu care lovesc persoana cu care au un conflict”, spune Elena Trifan, doctor în sociologie.
Trapul continuă să se agațe de aceste tendințe misogine, într-o societate complet schimbată față de cea de la sfârșitul anilor ’90 și începutul anilor 2000. În prezent, dezbaterile despre drepturile femeilor și felul în care acestea sunt privite în societate sunt mult mai intense. Avem de-a face cu o generație interesată inclusiv de formele mai subtile de misoginism, cum ar fi, de exemplu, declarațiile lui George Buhnici de acum doi ani.
Trapul nu a rămas imun la schimbările din societate. Contextul progresist din ultimii 10-15 ani se reflectă și în acest gen muzical, prin „fantezie porno (Killa Fonic), joc de insulting rap (Ian și Amuly), vulnerabilitate (Amuly) sau introspecție (Killa Fonic)”, explică Tița.
În plus, la party-uri și concerte a dispărut machismul dominant: „Fetele nu doar că sunt prezente în număr mare și se simt confortabil, dar știu și versurile. În același timp, e tot mai mult loc pentru trapul feminin”, observă jurnalistul.
Așadar, atracția față de trap ar trebui văzută și în contextul de mai sus, spune el: „Progresiștii ascultă trap și pentru că poate fi, mai mult sau mai puțin, progresist”. Genul este o evoluție a rapului care a adus elemente noi, de care tinerii sunt atrași. Iar pachetul complet e unul mult mai complex decât versurile misogine.
„Și stângiștii anilor ’80 sau ’90 ascultau gangsta rap. În Statele Unite s-au făcut multe studii și s-au scris cărți întregi despre paradoxul misoginismului în hip-hop și a faptului că unele femei ascultă cu plăcere genul, ba chiar îl percep, uneori, ca empowerment. Alte femei, dimpotrivă, detestă genul și scena”, explică criticul.
Ce este însă cert, spune Mihai Tița, este că, pe plan local, piesa „După blocuri” lansată de B.U.G. Mafia în anul 2000, rămâne „un cântec foarte bun, în ciuda derapajelor amintite. E și asta o opțiune, să păstrezi doar lucrurile «pozitive» de la o trupă”.
Realitatea e că, dincolo de elementele de mai sus, mulți oameni ascultă muzică mai mult pentru „cum sună”, decât pentru versuri. Trapul a venit cu un sound nou, care a captivat noua generație.
Sursa: studiu din 2020 publicat în jurnalul științific Plos One
„Discutând cu persoane tinere care ascultă trap, mulți mi-au spus că nu-i interesează versurile sau că oricum nu le iau în serios. Că ascultă mai degrabă melodia și vibe-ul. Nu cred că sunt atât de atenți la versuri sau că identifică impactul la nivel general al misoginismului”, spune socioloaga Elena Trifan.
Ideea că versurile nu trebuie luate în serios, ci văzute în contextul unei „licențe artistice” apare și într-o analiză a lui Ștefan Baghiu, profesor la Facultatea de Litere și Arte a Universității Lucian Blaga din Sibiu:
„Întreabă pe oricine din zona Gen Z care ascultă trap și vei afla că e o formă de manifestare artistică mai tolerantă, mai puțin prăfuită ca cea homofobă și «veche» de la Paraziții, de exemplu. Ei sunt un soi de metarap, nu mai au nevoie să «trăiască» fracturist ce spun, pot ieși și să spună «E o simulare, oache, ce ai? Chiar crezi că vorbesc serios? E artă…»”, a scris profesorul, pe contul său de Facebook.
„E doar muzică”. Ce influență au versurile în viața reală?
Faptul că versurile nu sunt luate serios pleacă de la premisa că ele nu au efect „în lumea reală”. Însă prezența misoginismului în cultura pop riscă să perpetueze stereotipuri de gen, după cum spune și Elena Trifan:
„E imposibil să nu existe un impact. Aceste versuri întăresc ideea că femeia e proprietate, că a fi femeie implică să fii mai slabă. Asta poate influența și relațiile, pentru că dacă vezi așa persoana de lângă tine, asta va încuraja comportamente toxice, de la gelozii nefondate la violență domestică”.
Această perspectivă nu spune, însă, povestea completă, consideră sociologul și antropologul Alexandru Dincovici. La fel cum rapul reflecta la vremea lui viața de zi cu zi a oamenilor și realitatea dură în care ei trăiau, și în trap se vorbește foarte mult despre droguri, pentru că așa era viața celor care au popularizat acest gen muzical.
„E o descriere a unei lumi care există deja. Muzica e modelată de lumea în care trăim, nu invers. Versurile sunt despre experiențele reale ale unor oameni care au trăit în medii defavorizate sau care au trecut printr-o experiență anume. Ele reflectă ceva ce deja se întâmplă”, spune el.
Însă muzica poate consolida o realitate, poate contribui la „co-construirea” ei, precizează sociologul:
„În momentul în care acest gen de viață și de gândire ajunge un produs cultural și e replicat în media, iar toată lumea ascultă, atunci asta contribuie și la fetișizarea a ceea ce se întâmplă acolo. Iar oamenii care cântă vor rămâne în același loc tocmai pentru că acest gen de viață ajunge să fie glorificat”.
„Trapperii nu creează misoginismul, însă îl reflectă și singura lor vinovăție e că ajung să fie agenți care întăresc această gândire”, subliniază Elena Trifan.
Feminismul devine cultură pop
„Macarena”, piesa Erikăi Isac, a ajuns rapid virală în martie anul acesta, ceea ce a demonstrat că destui oameni așteptau o balansare a dinamicii de gen. Artista nu e la prima piesă cu un mesaj de empowerment pentru femei.
„Încă de la (piesa) «Tap Tap», am venit cu un mesaj mai mult orientat către femei. (…) Am vrut să demonstrez atunci că pot fi o voce în scena urbană, că sunt la egalitate și chiar mai presus de unii dintre cei care abordează acest stil. Mă săturasem deja să aud mereu aceleași versuri despre femei ușoare, așa că am decis să fac puțină lumină”, declara ea pentru PressOne.
Nici nu e prima piesă feministă din muzica românească, însă ar putea să fie începutul unui nou val de trap feminist pe scena autohtonă. „Probabil că vom vedea mai multe astfel de mesaje. «Macarena» este de fapt tocmai efectul argumentelor despre nuanțele progresiste, ironice ori fetiș ale trapului și societății românești din ultimii ani. Era inevitabil acest cântec. Feminismul ca cultură pop”, spune criticul muzical Mihai Tița.
La fel de inevitabil a fost și follow-up-ul, piesa „Femei în Parlament”, de la aceeași artistă.
„E clar că cei de la Global Records au conștientizat că un mesaj de acest gen va avea succes. De asta au mers în direcția asta, destul de agresiv. Au scos o melodie una după alta, ca să sugă tot ce se poate din acest curent. Personal, cred că a venit prea repede a doua. Lasă-ne să stăm puțin cu «Macarena»”, spune doctorul în sociologie Elena Trifan.
Noul val de trap feminist poate fi alimentat doar de considerente financiare, consideră ea. Dacă marile case de discuri descoperă că acest gen de mesaj prinde la public, atunci vor merge în această direcție.
„Oamenii de marketing de la casele de discuri se uită la ce se întâmplă în societate și vor încuraja artiștii să facă piese cu valori mai progresiste”, conchide ea.
Articol editat de Ioana Moldoveanu
Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.
