De ce a trecut Trump de la „vreau să cumpăr Groenlanda” la „nu exclud s-o invadez”
Abonează-te la canalul nostru de WhatsApp, pentru a primi materialul zilei din Panorama, direct pe telefon. Click aici
Nici nu s-a reinstalat la Casa Albă, că Donald Trump bagă deja lumea în sperieți, cu (printre altele) dorința lui de a obține controlul asupra Groenlandei și Canalului Panama, chiar și prin utilizarea forței, pe motiv că sunt importante pentru securitatea națională. Dacă acum opt ani, când Trump venea pentru prima oară la președinție, ne întrebam dacă Statele Unite își vor mai apăra aliații NATO, acum întrebarea devine dacă îi vor invada.
Reîntoarcerea la președinție îl găsește pe Donald Trump energizat de o victorie categorică în alegerile din toamnă, de susținerea celui mai bogat om al planetei, Elon Musk, și de frica pe care a reușit să o stârnească, paradoxal, în rândul partenerilor SUA, sentiment pe care el îl interpretează drept respect.
Cu Rusia care mușcă din Ucraina și China care amenință Taiwanul, intrarea Statelor Unite în liga țărilor care emit pretenții teritoriale ridică temeri legitime că intrăm într-o eră în care granițele sunt negociabile.
Dacă stăpânirea Canalului Panama, pe care americanii l-au construit și administrat exclusiv din 1904 până în 1977, are o miză economică evidentă, ce vrea totuși Donald Trump de la Groenlanda, un teritoriu de 2 milioane de kilometri pătrați acoperit de ghețuri în proporție de 80%?
I got my mind set on you
Rolul strategic al Groenlandei nu e descoperirea lui Donald Trump. Americanii au pus ochii pe cea mai mare insulă din lume încă de la mijlocul secolului al XIX-lea, cam la o sută de ani după ce danezii începuseră să o colonizeze. SUA au recunoscut suveranitatea Danemarcei asupra Groenlandei în 1921, iar în 1946 au înaintat o ofertă concretă de 100 de milioane de dolari, în aur (echivalentul a 1,7 miliarde de dolari în banii de azi) pentru a cumpăra teritoriul. Oferta a fost refuzată.
După crearea NATO, în 1949, cu SUA și Danemarca printre membrii fondatori, achiziția motivată sub aspectul securității nu a mai părut o prioritate, mai ales că, printr-un tratat încheiat în 1951, americanii au fost însărcinați, mai mult sau mai puțin, cu apărarea Groenlandei.
Baza militară Thule, operațională de la jumătatea secolului trecut, a fost importantă pentru Statele Unite în perioada Războiului Rece, Groenlanda fiind descrisă de revista TIME drept un uriaș portavion static. Tot la Thule, redenumită între timp Baza Spațială Pituffik, există un sistem de radare inclus în arhitectura de identificare timpurie a unui eventual atac rusesc cu rachete balistice, inclusiv cu încărcătură nucleară asupra teritoriului american.
E sau nu e de vânzare Groenlanda?
Groenlanda, alături de Danemarca și Insulele Feroe, formează Regatul Danemarcei. Statutul său a trecut prin mai multe schimbări care au culminat cu o lege adoptată de Danemarca în 2009, care a extins gradul de independență al insulei față de Copenhaga. Guvernul local are autoritate asupra celor mai multe domenii care țin de organizarea internă: taxe, infrastructură, educație, transport etc., în timp ce guvernul de la Copenhaga se ocupă de apărare și politică externă.
Potrivit Reuters, Danemarca oferă anual Groenlandei subvenții de aproximativ un miliard de dolari, echivalentul a jumătate din bugetul insulei.
Tot prin legea din 2009, populația din Groenlanda (57.000 de oameni), formată 90% din inuiți, are dreptul să decidă dacă își dorește independența totală. Este un obiectiv menționat tot mai des în ultima perioadă, dar clasa politică locală știe că insula nu-și poate asigura viitorul economic pe cont propriu. De aici și oportunismul cu care Donald Trump a propus, în 2019, să cumpere Groenlanda.
Spre deosebire de acum șase ani, Donald Trump pare că nu se mai gândește doar să cumpere, ci să anexeze Groenlanda. Întrebat la o conferință de presă organizată pe 7 ianuarie la Mar-a-Lago dacă poate să dea asigurări lumii că, pentru a obține controlul asupra Groenlandei și Canalului Panama, nu va folosi „măsuri coercitive economice sau militare”, răspunsul lui a fost un „nu” răspicat.
În Groenlanda există zăcăminte a
Ce-i cu obsesia pentru Groenlanda?
Groenlanda e foarte bogată în resurse. Într-un comunicat de presă ce anunța, în noiembrie 2023, semnarea unui parteneriat strategic între Comisia Europeană și Guvernul Groenlandei în domeniul materiilor prime, Bruxellesul declara că „25 dintre cele 34 de materii prime critice identificate de Comisie ca fiind importante din punct de vedere strategic pentru industria Europei și pentru tranziția verde se găsesc în Groenlanda”.
Dar cum trei sferturi din insulă e sub calote de trei kilometri de gheață, exploatarea acestor resurse, împreună cu cele de energie – petrol și gaze – poate fi o provocare. Această provocare a fost erodată, însă, de schimbările climatice, care au dus la încălzirea globală. Un raport ONU publicat în octombrie 2024 susține că stratul de gheață din Groenlanda pierde echivalentul a 2,5 milioane de litri de apă pe secundă în fiecare zi. Într-un ritm mai mult sau mai puțin alert, această tendință se menține de aproape 30 de ani. Cu alte cuvinte, încep să dispară obstacolele din calea unor eventuale exploatări.
Topirea ghețurilor înseamnă și acces mai facil către Groenlanda. Cine ajunge primul câștigă. Iar americanii se tem că în această cursă chinezii ar putea ajunge înaintea lor. China curtează de multă vreme autoritățile locale și a participat, apoi s-a retras, la mai multe licitații, inclusiv pentru construirea a două aeroporturi, dintre care unul în capitala Nuuk.
Rutele maritime sunt la fel de importante. Pe măsură ce apele din jurul Groenlandei devin mai accesibile, ele vor deschide un drum mai scurt din estul Asiei și din SUA către Europa. Deci cine controlează insula controlează și aceste rute.
Așadar se dă o luptă pentru supremație în zona arctică, unde Rusia este tot mai prezentă, iar Beijingul și-a făcut cunoscute ambițiile când s-a autodeclarat „un stat apropiat de Arctic”, deși e la 1.500 de kilometri distanță.
Uniunea Europeană, care a făcut cea mai recentă revizuire a politicii sale pentru regiunea arctică în 2021, susține că „urmărește să contribuie la conservarea regiunii ca una de cooperare pașnică, să încetinească efectele schimbărilor climatice și să sprijine dezvoltarea durabilă a regiunilor arctice în beneficiul comunităților arctice, nu în ultimul rând al popoarelor indigene și al generațiilor viitoare”.
Ce se poate întâmpla?
Apetitul lui Donald Trump pentru Groenlanda pune o presiune uriașă pe relațiile din interiorul NATO și pe cele dintre SUA și UE. E greu de spus dacă președintele ales vrea doar să-și consolideze imaginea de lider puternic și să folosească spaima stârnită europenilor ca monedă de schimb în vreo tranzacție sau chiar ia în calcul o variantă de anexare care ar face din Statele Unite ale Americii a doua țară ca suprafață din lume, după Federația Rusă și i-ar garanta și lui un loc în istorie. Politico a analizat cum ar decurge o preluare cu forța a controlului Groenlandei și concluzia a fost că, dacă e să-l luăm literal, nu neapărat în serios, pe Donald Trump, am putea asista la „cel mai scurt război din lume”.
Donald Trump își va începe mandatul pe 20 ianuarie, ziua când va depune jurământul pentru a deveni, pentru a doua oară, președintele Statelor Unite ale Americii. Toți ochii sunt acum pe cum vor arăta unele dintre cele mai șocante mesaje din campania electorală în realitatea administrației publice.
Politifact, una dintre cele mai de încredere platforme de fact-checking, estimează că dintre cele 102 promisiuni făcute în campania pentru alegerile prezidențiale din 2016, Donald Trump a respectat, total sau parțial, 47, adică 46%. Prin comparație, Barack Obama e creditat de aceeași sursă cu respectarea, totală sau parțială, a 76% dintre promisiunile făcute în cele două campanii electorale care l-au făcut președinte.
Articol editat de Alina Mărculescu Matiș
Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.
