Ce se ascunde în spatele obsesiei lui Trump pentru tarife și de ce nimeni nu vrea, de fapt, un război comercial

Cu ochii în curtea vecinilor

Până să analizăm ce ar putea să facă Trump pe viitor, e bine să vedem ce a făcut deja, în primele lui două săptămâni de nou mandat.

Primul glonț din pușca cu tarife l-a tras, în mod surprinzător, către cei mai importanți parteneri de comerț și vecini ai Americii: 25% pentru aproape toate categoriile de bunuri și produse importate din Canada și Mexic.

La pachet, a mai adăugat și 10% pentru importurile din China, deja lovite de runde anterioare de sancțiuni similare.

A fost, însă, un glonț tras în aer, pentru că, la foarte scurt timp (chestiune de ore, în cazul Mexicului), a decis să amâne măsurile cu 30 de zile, dar doar în cazul țărilor vecine.

A obținut, în schimb, promisiuni din partea Mexicului și Canadei că vor fi suplimentate controalele la graniță, pentru a stopa traficul ilegal de migranți și pe cel de fentanil, drog despre care președintele Americii susține că a inundat piața americană provenind din cele două țări.

Dar promisiunile menite să-l împace pe Trump făceau parte din planuri deja stabilite de cele două țări, dar au fost reactivate și grăbite acum, pentru a aplana criza diplomatică ce stătea să izbucnească. Amintim aici că Donald Trump a vehiculat inclusiv scenariul anexării Canadei – adică țara să devină al 51-lea stat al Americii.

Pe cifre, lucrurile arată cam așa: în 2023, Statele Unite au importat din Canada și Mexic produse și bunuri în valoare de aproape 900 de miliarde de dolari, potrivit WSJ. În același an, au plecat din SUA către cele două țări vecine produse în valoare de aproximativ 670 de miliarde de dolari. 

Deficitul există, dar nu e atât de pronunțat pe cât lasă impresia Donald Trump, tocmai pentru că NAFTA – Acordul Nord-American de Comerț Liber – asigură o foarte bună interconectare între cele trei țări. 

Cum funcționează tarifele

Un exemplu simplu: dacă o companie americană importă un avocado din Mexic, care costă, să zicem, un dolar, pe lângă acel dolar trebuie să mai plătească încă 25 de cenți, bani care intră direct în conturile Guvernului federal.

Pe termen scurt, după cum atrag atenția economiștii, aceste costuri suplimentare vor fi resimțite, în primul rând, de cel care cumpără ulterior acel avocado de pe piața americană, adică de cetățeanul de rând.

Președintele SUA e conștient că va exista o creștere a prețurilor pe care o vor resimți americanii, dar insistă că impactul va fi de scurtă durată și că va fi atenuat de alte scăderi de taxe interne pe care le are în vedere.

Ce nu pare că are în vedere, însă, e că aceste tarife pot viza și produse care nu se produc sau se produc în cantități extrem de mici pe piața internă. În cazul lor, prețurile vor exploda peste noapte. Și cel mai bun exemplu e tot avocado: 90% din aceste fructe care ajung pe masa americanilor provin din Mexic.

Mai mult, există mărfuri care circulă de mai multe ori peste graniță și înapoi, ca parte din procesul de producție. Fiecare trecere prin vamă presupune taxare, conform ideii lui Trump, iar cea mai lovită industrie în acest caz ar fi cea auto, pentru că piesele și componentele, multe la număr, sunt fabricate pentru americani de companii din diverse domenii și relocate nu doar în Canada și Mexic, ci și în mai multe părți ale lumii.

„Este atât o tactică de negociere, cât și o convingere autentică că tarifele funcționează. Ceea ce orice economist va confirma că este o greșeală”, explică, pentru Panorama, Veronica Anghel, expertă în științe politice și integrare europeană în cadrul European University Institute.

Ea e de părere că președintele Trump speră ca, prin creșterea prețului produselor fabricate în străinătate, să încurajeze americanii să cumpere bunuri produse în SUA și să determine companiile americane să se relocheze în Statele Unite, departe de țările supuse tarifelor. „El dorește să schimbe harta economică globală și să reducă cantitatea de produse achiziționate din China și Europa”.

Noul președinte american are, trebuie spus, susținerea unor industrii americane.

Există producători americani din industria aluminiului și oțelului care au militat pentru creșterea tarifelor pentru aceste metale, tocmai pentru că producătorii canadieni (și nu numai) au costuri mai mici de producție și-și permit să vândă mai ieftin. Adică fac dumping, strategie care afectează afacerile americane.

Orice companie care vrea să facă profit o să caute, în primul rând, să opereze cu costuri mici și se uită prima dată la mâna de lucru ieftină. Așa s-a întâmplat în primul mandat al lui Trump, când, afectate de tarifele vamale impuse Chinei, companii precum Puma, Adidas și chiar americanii de la Nike și-au relocat, într-adevăr, activitățile din China, însă în Vietnam. În niciun caz în Statele Unite.

E adevărat și că administrația Trump urmărește să aducă acasă industriile cheie, dar regulile de business sunt peste tot aceleași, indiferent de mărimea unei afaceri sau de domeniul în care activează. Cel mai bun exemplu e chiar Apple, care-și produce telefoanele în China.

„O să vedem cum India devine următoarea piață, vorbim aici de fabrici, pentru că e mâna de lucru ieftină”, subliniază Claudiu Vuță.

De fapt, ideea că economiile emergente, care fac parte din ceea ce e denumit Sudul Global, ar putea juca un rol tot mai important în comerțul mondial e susținută și de un raport recent realizat de Boston Consulting Group.

Analiza arată că tarifele comerciale ale SUA redesenează rutele comerciale globale, America de Nord își va reduce dependența de China, în timp ce China își va întări relațiile cu țările mai puțin dezvoltate, care vor deveni tot mai influente pe scena comerțului internațional.

E vorba de 133 de națiuni în curs de dezvoltare, cu India în prim-plan, care dorește relații bune cu marile economii mondiale. Grupul reprezintă aproximativ 18% din PIB-ul global, dar 62% din populația lumii, având o contribuție de aproximativ 30% din comerțul global. 

Războiul tarifelor lui Trump – o cronologie

Cum spuneam, obsesia lui Trump pentru tarife nu e nouă și a fost aplicată și în primul mandat, dar ținta principală a fost China.

A fost un conflict comercial care s-a întins pe doi ani de zile, în perioada 2018-2019, în care SUA a impus taxe vamale Chinei, iar statul asiatic a răspuns cu măsuri similare. Mai bine de jumătate din schimburile comerciale dintre primele două economii ale lumii au fost atunci afectate de tarife, în medie, de 20%.

Mare parte din măsuri au fost păstrate și de administrația Biden.

O analiză extrem de detaliată a HBR arată cum, de fapt, protecționismul economic cu care a defilat Trump la acea vreme, cel mai agresiv din politica SUA de la 1930 încoace, nu a avut chiar efectul scontat. Trump și-a dorit să-i facă pe exportatorii chinezi să scadă prețurile.

Doar că acest lucru nu s-a întâmplat, tocmai pentru că pe piața americană a existat în continuare cerere pentru mașini de spălat, panouri solare, aluminiu și oțel, dacă ar fi să ne uităm doar la câteva categorii de produse vizate direct de tarife.

Pentru că americanii aveau nevoie de ele, nu au avut de ales și au fost forțați să le importe la prețurile impuse de chinezi, iar costurile suplimentare au fost transferate către consumatori.

Același lucru s-a întâmplat și în partea cealaltă, pentru că și chinezii au resimțit creșteri de prețuri la produsele importate din Statele Unite. Drept urmare, ambele țări au fost nevoite să vină cu alte politici interne, în special cu reduceri de taxe și compensații pentru diverși producători locali, care să echilibreze lucrurile.

Pe cale de consecință, deficitul comercial a crescut, în loc să scadă, tocmai pentru că în niciuna dintre țări nu a scăzut consumul. Bunurile importate au fost fie cumpărate mai scump, fie din altă parte.

„Într-un astfel de război comercial, nimeni nu câștigă. Când declanșezi o triadă comercială, ceilalți au tendința de a se alia între ei, pentru a se proteja. Când spun ceilalți, mă refer la China, Uniunea Europeană, țările din America de Sud”, afirmă Claudiu Vuță.

Analistul economic susține că impunerea unor astfel de tarife atrage, de regulă, măsuri de retorsiune. Din acest joc periculos de ping-pong, „toată lumea va pierde și, la un moment dat, cineva va ceda și va renunța la taxe”.

Tot în primul său mandat la Casa Albă, Donald Trump a impus tarife vamale și Uniunii Europene pentru oțel și aluminiu, iar continentul a răspuns, la rându-i, cu măsuri similare la importurile de motociclete Harley Davidson, blugi produși de Levi’s și bourbon.

Măsurile au fost ulterior suspendate, dar în primă fază UE a decis să-și direcționeze produsele către alte piețe, mai ales China.

Amenințat din nou cu aceleași măsuri, blocul comunitar s-a pus deja în gardă. Trump a spus că este foarte probabil să impună tarife la importurile din Uniunea Europeană. 

Când vorbim de Uniunea Europeană, situația e complicată oricum, din cauza lipsei de competivitate și a reglementărilor care oricum pun presiune pe producătorii locali. Din nou, cel mai bun exemplu e industria auto, care insistă acum pentru relaxarea țintelor impuse de Comisia Europeană.

E vorba de aceeași legislație dură care, indirect, a permis avântul producătorilor auto chinezi pe piața europeană. 

„Nu vreau să dau vești rele, dar mi-e să nu ne trezim cu o recesiune din senin în Europa, din cauza unor eventuale tarife impuse de SUA. Ar putea scădea volumul de mărfuri care pleacă din Europa spre Statele Unite, mă refer la industria auto, la cea alimentară, chiar și la bunurile de lux”, subliniază Claudiu Vuță.

O nouă ordine mondială și economică?

Un război comercial la scară largă nu e benefic pentru nimeni, susțin economiștii și experții. Și, totuși, de ce insistă Trump cu el?

E nevoie, în acest context, de o mică paranteză istorică. După cum susține Veronica Anghel, la începutul secolului al XX-lea, tarifele mari erau practică relativ comună, pe măsură ce SUA încerca să-și protejeze industriile emergente.

După cel de-al Doilea Război Mondial, însă, Statele Unite au devenit un susținător al comerțului liber, promovând acorduri multilaterale și cooperare economică, prin instituții precum ce e azi OMC – Organizația Mondială a Comerțului.

Problema e că toată această politică globală multilateralistă, cu SUA garant al democrației și al acordurilor comerciale de liber schimb, de care chiar America beneficiază în primul rând, pare să se fisurează sub administrația Trump.

„Astăzi, sub Trump, crește sentimentului protecționist, amintind de erele trecute și lovind, în primul rând, în consumatorul american. În timp ce tarifele moderne sunt prezentate ca răspunsuri la deficite comerciale specifice și practici incorecte, modelul de bază – concentrarea pe interesele economice naționale în detrimentul integrării globale – rezonează cu episoade istorice de naționalism economic și acțiuni unilaterale”, spune Veronica Anghel.

Ea adaugă că „această distrugere a multilateralismului, într-o perioadă de conflict global accentuat, va alimenta doar posibilitatea unor războaie la scară largă”.

Dacă lumea își pierde încrederea în leadership-ul american, atunci pe glob pot apărea noi alianțe și alternative de securitate și parteneriate economice, tocmai pentru reducerea dependenței față de SUA.

Temerile europenilor reies cel mai bine dintr-un sondaj realizat printre experții de politica externa în UE, realizat de Robert Schuman Centre for Advanced Studies (RSCAS) și European University Institute (EUI) pentru a identifica principalele riscuri pentru UE în 2025, spune Veronica Anghel:

„Izolaționismul american a fost identificat drept un risc cu impact la fel de mare pentru UE precum un atac nuclear rusesc”.

Din tot acest joc periculos pe care-l propune Donald Trump, ar putea avea de câștigat, deci, alții. „Rusia este primul beneficiar al diviziunilor create de SUA în relațiile cu aliații din NATO, în contextul războiului cu Ucraina. China va percepe schimbarea în politica SUA ca pe o oportunitate de a-și extinde influența în Asia de Sud-Est și pe continentul african. Își va intensifica eforturile de a stabili legături mai strânse cu țările europene deziluzionate de conducerea tradițională a SUA”, mai avertizează experta.

Trăim vremuri în care SUA continuă să fie un aliat vital pentru Uniunea Europeană, dar rolul său ca garant al democrației globale este tot mai contestat, iar „problemele inutile pe care Trump le provoacă vor lăsa cicatrici adânci în această alianță pentru mult timp de acum înainte”, punctează Veronica Anghel.

Strategia lui Trump pare să fie diplomația tranzacțională, după modelul te ameninț cu ceva și sper să obțin, de fapt, altceva. Războiul comercial pare, în acest moment, doar o perdea de fum.

Care, chiar dacă nu va duce, până la urmă, la intoxicarea cuiva, ceva dureri în gât și episoade de tuse tot va provoca.

„O poziție izolaționistă într-o lume a anului 2025, extrem de bine conectată, nu este în avantajul Statelor Unite. SUA, dacă vor dori să rămână imperiu și vor rămâne imperiu, vor avea nevoie și de aliați. Nu poți face singur absolut tot pe planeta asta, să controlezi fluxul de mărfuri”, conchide Claudiu Vuță.