Efectele economice ale pandemiei

Prăbușirea turismului mondial: și tu crezi că e vorba doar despre vacanțe în străinătate?

Computer Hope Guy
Foto: Alina Mărculescu Matiș/Looking For A Story

Principalele idei:

  • Turismul a trecut printr-o explozie și s-a transformat într-una dintre principalele industrii ale secolului XXI
  • Înainte de pandemie, cel puțin 1 din 10 oameni din întreaga lume își câștiga pâinea, într-un fel sau altul, de pe urma turismului
  • În iunie 2020, turismul internațional scăzuse cu 93%; în acest crash, e inclusă și prăbușirea sectorului aerian, care are, în sine, mize economice și sociale uriașe
  • Turismul nu a crescut, însă, organic, ci a explodat. Aici stă principala vulnerabilitate a acestui sector care a transformat lumea
  • Cum se traduce prăbușirea turismului „la firul ierbii”? Cum și cât vom mai călători? Care va fi prețul?
  • Am călătorit, timp de șase luni, în Asia și America de Sud și am documentat explozia turismului și vulnerabilitățile pe care le-am văzut la fața locului. Acum, m-am întors la oamenii pe care i-am intervievat, pentru a vedea ce s-a schimbat.

În 2019, Max Olivieri câștiga 200 de dolari pe lună ca manager (cuvânt mare – de fapt, el era unul din cei 2 angajați) al unui hostel modest din orașul Santa Marta, în nordul Columbiei. Pentru acești bani, muncea 12 ore pe zi, 7 zile pe săptămână. Max (32 de ani) a ajuns în Santa Marta în 2017, unul din cei peste 1.8 milioane de oameni care au fugit din Venezuela în Columbia. Salariul lui Max nu era cine știe ce, dar îi permitea să ducă o viață incomparabil mai bună decât în Venezuela, unde salariul minim nu e nici 4 dolari. O dată-de două ori pe lună, trimitea bani acasă. În plus, nu cheltuia din salariu pe chirie, care era inclusă. El și partenerul lui locuiau într-una din camerele de la parterul hostelului, lângă recepția și hărmălaia străzii. 

Max Olivieri / Sursa foto: Alina Mărculescu Matiș/LookingForAStory.com

 

În 2019, când l-am intervievat pe acoperișul hostelului, Max avea multe planuri. Acum, îmi povestește cum se plimbă de pe o canapea pe alta, în funcție de ce prieten mai poate să-l ajute. Nu mai are camera de la parterul hostelului, pentru că hostelul a fost închis. Nu mai are loc de muncă – din nou, pentru că hostelul, ca mai toate celelalte, a fost închis. De planurile lui de a ajunge în SUA s-a ales praful. Pentru că hostelul s-a închis.

Între aprilie 2020, prăbușirea turismului internațional a fost de 97%, potrivit datelor Organizației Mondiale a Turismului (WTO), agenția ONU responsabilă de acest sector. Deși de atunci au mai existat ridicări timide ale unor restricții de circulație, scăderea a rămas tot de peste 90% (ultimele date publicate sunt pentru luna iunie). Practic, turismul extern abia dacă mai există, iar transportul aerian stă – dacă-mi ierți un joc facil de cuvinte – să se prăbușească. 

Sursa: UNWTO

De ce ar fi asta atât de important, când trăim vremuri în care avem probleme mult mai grave, în care vorbim de sănătatea noastră și a celor de lângă noi? Pentru că nu vorbim doar despre o problemă de schimbare a stilului de viață, a renunțării la vacanțele în străinătate. Nu, în spatele colapsului turismului și transportului internațional stau mize uriașe și un pariu făcut de sute de milioane de oameni din întreaga lume.

Despre ce vorbim, de fapt:

  • peste 10% din PIB-ul mondial și 5 miliarde de dolari/zi 
  • 120 de milioane de locuri de muncă sunt în pericol
  • În România, 100.000 de angajați (din 230.000) vor fi concediați până la sfârșitul lui 2020 (Federația Industriei Hoteliere din România, estimare octombrie 2020) 
  • 1,5 miliarde de turiști internaționali (care au mers în străinătate) în 2019
  • unul dintre principalele motoare de generare de noi locuri de muncă
  • vedem, de fapt, fundația fragilă pe care stă una dintre marile industrii ale secolului XXI
  • comunități și țări întregi își pierd acum singurul bilet de ieșire din sărăcie
  • turismul înseamnă diplomație informală, transfer de cultură, armă împotriva naționalismului și a xenofobiei
  • sute de companii aeriene în pericol de faliment: cele care supraviețuiesc vor decide cât ne va costa să zburăm
  • orașe precum New York, care trăiau de pe urma călătoriilor și evenimentelor de business ar putea să nu-și mai revină niciodată (o spune, printre alții, Nassim Taleb)

În culisele boom-ului

În culisele boom-ului

Pre-pandemie, cel puțin 1 din 10 oameni din întreaga lume își câștiga pâinea, într-un fel sau altul, de pe urma turismului. Oameni ca Max, venezuelanul din Columbia. În ultimii ani, 1 din 5 noi locuri muncă a fost generat tot de turism. Această industrie-fenomen, cu o creștere fără pereche, a ajuns să însemne peste 10% din PIB-ul mondial și să fie o afacere de 5 miliarde de dolari pe zi (sursa, AICI).

Economia turismului, în cifre (2019)

  • 10% din PIB-ul mondial

  • $8.9 trilioane, la PIB-ul mondial

  • venituri de $1.7 miliarde/an

  • 330 milioane de locuri de muncă: 1 din 10

  • 1 din 5 noi locuri de muncă

Sursa: World Travel and Tourism Center

În 2019, cu un rucsac în spate și un telefon în mână, am călătorit preț de șase luni de-a lungul a două continente – Asia și America de Sud – și am documentat pe larg și de la firul ierbii cum arată explozia turismului (proiectul se numește LookingForAStory și îl găsești aici). Fragilitatea acestui boom era evidentă pentru oricine avea ochi s-o vadă. Ce s-a întâmplat în pandemie e tocmai manifestarea acestei fragilități. 

Turismul global, deși a crescut spectaculos și a schimbat în bine țări și vieți, nu a crescut organic. Aproape peste noapte, comunități care trăiau din agricultura de subzistență, fără niciun fel de oportunități economice, fără o minimă infrastructură, uitate de stat și chiar și de vecinii din primul oraș de lângă ele, s-au transformat peste noapte în antreprenori de ocazie ai acestei noi industrii. 

Cum a devenit turismul „industria invizibilă a secolului XXI”

Elizabeth Becker, reputată jurnalistă și scriitoare americană, s-a plimbat 5 ani prin lume, pentru a documenta explozia turismului.

Concluzia ei (cartea, aici) a fost că tot mai multe țări depind de turism, o industrie care a schimbat complet lumea, atât economic, cât și politic și social. O industrie pe care nu puțini o considerau, pre-pandemie, numărul unu la nivel mondial. „Dacă războaiele și revoluțiile au definit secolul trecut, competiția pentru prosperitate și marketingul felurilor în care să te bucuri de ea definesc începutul secolului XXI”, spune Becker. Iar turismul, „industria invizibilă a secolului XXI”, e cheia aici.

„Dacă milele de fidelitate ar fi o monedă”, scrie Elizabeth Becker în cartea ei, „ar fi cea mai valoroasă din lume. În 2005, milele acumulate prin programele de fidelitate valorau mai mult decât toți dolarii americani aflați în circulație. Când s-a constatat acest lucru, mai mulți congresmeni americani se întrebau dacă nu cumva milele de fidelitate ar trebui impozitate ca venit”. Din nou, asta se întâmpla în 2005. 

Economia turismului, în 2019 / sursa: UNWTO

Acestea sunt cifrele. În spatele lor, după cum spuneam, sunt oameni. Uită-te la omul din imaginea de mai jos (îl cheamă Virgilio):  

Credit foto: Alina Mărculescu Matiș/LookingForAStory.com

Câți ani crezi că are Virgilio? Când l-am cunoscut (tot în 2019), avea 81. Uite dovada:

Credit foto: Alina Mărculescu Matiș/LookingForAStory.com

La 81 de ani, Viriglio plimba turiști cu tuk-tuk-ul prin orașul Dumaguete, pe insula cu același nume, din Filipine. Era singurul care lucra, într-o casă cu 4 adulți și 2 copii. Ce crezi că face Virgilio acum? Nimic, nu are ce să facă. Nu există nimic altceva acolo, în afară de o universitate și un război împotriva drogurilor.

În vreme ce oameni ca Max se chinuiau să învețe engleză după ureche, în vreme ce oameni ca Virgilio făceau trasee de tuk-tuk pentru europeanul cu Lonely Planet la purtător, distanța dintre ei și stat s-a mărit. 

Așa o să înțelegi cum cineva care, anul trecut pe vremea aceasta, câștiga mai mult decât am câștigat eu – și, cel mai probabil, și tu – vreodată în România, face acum un puzzle ca să fie sigur că familia lui are ce mânca.

Patronul căruia acum îi e foame

Îți mai spun o poveste, pe care am descoperit-o în Brazilia, în Amazon: anul trecut, Gero, fost miner convertit în antreprenor în turism, câștiga și 25.000 de reali (4.500 de dolari) pe lună de pe urma excursiilor în Amazon. Bani frumoși oriunde! Ar fi făcut și mai mult, dar încă se simțea efectul pe care incendiile din Amazon (vara lui 2019) l-au avut asupra turismului. Incendii care nici măcar n-au fost în partea lui de Amazon, mi s-a plâns Gero, în timp ce stăteam la un suc proaspăt de cupuaçu, în casa lui din Manaus (statul Amazonas, în nord-vestul Braziliei).

Pe atunci, Gero avea o agenție de turism chiar în centrul istoric al orașului. Amazon Gero, așa i-a spus. I-a pus și uși de sticlă, bannere mari cu animale din junglă, să pară totul modern și contemporan, demn de gusturile de pe Trip Advisor. Clădirea, însă, era veche și din alte vremuri, ca toate celelalte din zonă. O nepotrivire asemenea modernizării grăbite, poleită pentru ochii europeanului, prin care a trecut turismul. 

Gero și soția lui, în fața casei și agenției lor de turism, în Manaus, Brazilia / Noiembrie 2019 / Credit foto: Alina Mărculescu Matiș/LookingForAStory.com

După cum spuneam, pe vremea asta, anul trecut, Gero o ducea bine. Și nu doar el. În total, avea între 20 (low season) și 40 de angajați care se ocupau de tot ce însemnau excursiile în Amazon și cele câteva cabane simple pe care le avea adânc în junglă, undeva într-o comunitate la câteva ore de oraș (ore de barcă+mașină+barcă). Am fost atunci în acea comunitate din junglă, Parana do Mamori. Am vorbit cu oamenii de acolo. Ce spunea Gero nu era „reclamă de patron”, el chiar era singura lor variantă de muncă plătită. Nu era nimic, absolut nimic altceva, în afară de job-ul de condus barca școlară, pe care familiile îl aveau, prin rotație, ca să aibă cât mai multe dintre ele șansa unui venit, o dată la câțiva ani.

Cabanele lui Gero din comunitatea Parana Do Mamori, statul Amazonas, Brazilia / Credit foto: Alina Mărculescu Matiș/LookingForAStory.com

Pe urmă, a venit pandemia, care a lovit dur în aceea zonă, din cauza unei combinații mortale de sistem de sănătate în colaps, imunitate scăzută a comunităților indigene, igienă precară și umiditate mare. 

Turiștii, firește, n-au mai venit să vadă Amazonul. Gero nu mai avea niciun venit, doar facturi și chirii de plătit. S-a gândit să închirieze o mașină și să fie șofer de Uber. Plătea 70 de reali (13 dolari) pe zi pe închirierea mașinii și vreo 60 (11 dolari) pentru benzină. Clienți nu erau – cine să se plimbe cu Uberul într-un oraș care trăia din turism, iar turism nu mai era defel? Unde mai pui că, pe atunci, Manaus era atât de copleșit de pandemie, că nu mai era loc în cimitire pentru îngropat morții. Așa că, în scurt timp, Gero a rămas și fără mașina de Uber. Ghizii lui nu mai au nici ei ce face. Comunitatea indigenă pe care am vizitat-o eu trăiește iar din ce-i dă jungla și din ce ajutoare mai strânge Gero pentru ei în oraș.

Cu un an în urmă, Gero îmi făcea cinste cu cea mai bună masă pe care am mâncat-o în Brazilia. Acum, calculează ce să-i dea fetei lui la cină și cum să-i plătească școala. Și-mi arată pe WhatsApp cum doarme pe niște cartoane, așteptând un interviu pentru un job, în alt oraș.

120 de milioane de locuri de muncă, în pericol

În acest moment, spune WTO, care face lobby intens pe lângă guverne pentru redeschiderea granițelor, 120 de milioane de locuri de muncă ar putea dispărea. Alte organizații internaționale de profil, cum e WTTC, văd aproape 200 de milioane de locuri de muncă în pericol ca urmare a crash-ului din turism și transporturi.

Sursa: World Trade and Tourism Council / iunie 2020

Cealaltă latură a colapsului: transportul aerian

Trebuie să ne mai uităm la această poveste și din alt punct. El se referă la ce s-a întâmplat în aer. Mai exact, cu transporturile aeriene. În aprilie 2020, au fost doar 31 de milioane de pasageri aerieni, conform datelor WTO. Un număr care ne duce înapoi la volumul din anii ’70, după cum arată The Economist, într-o analiză excelentă a cutremurului din Transporturi. În luna septembrie, IATA, adică Asociația Internațională a Transporturilor Aeriene, își revizuia în scădere ceea ce deja era cel mai pesimist scenariu pentru traficul aerian. Când vom trage linie după acest an dramatic, spune IATA, volumul călătoriilor cu avionul din 2020 va fi cu 66% mai mic decât în 2019. Media ar fi fost și mai rea, dacă nu ar fi fost măcar primele 2 luni din an, când călătoritul încă nu se oprise complet.  

În Europa, Air France, Lufthansa și KLM se numără printre companiile mari care au avut deja nevoie de bailouturi de miliarde de euro.

„Călătoriile în interes de afaceri finanțează, de fapt, călătoritul de plăcere. Tariful de 250 de lire pe care tu îl primești pentru un zbor transatlantic la coada avionului e posibil doar pentru că cineva din față (clasa întâi sau business, n.r.) plătește 800-1.500 de lire”, explică Leo Mirani, corespondent The Economist, într-o analiză foarte bună a urmărilor la care ne putem aștepta odată cu frânarea transportului internațional.

În luna martie, IATA, adică Asociația Internațională a Transporturilor Aeriene, avertiza că, fără sprijinul statului, doar 30 din cele aproximativ 700 de companii aeriene din lume vor supraviețui pandemiei.. Firește, ne putem imagina că, într-un astfel de scenariu, supraviețuitorii vor fi cei care vor decide tarifele post-pandemie.

Sursa: FlightRadar.com

„New York-ul nu-și va reveni”

Unul dintre pilonii exploziei turismului și a călătoriilor a fost, deci, zona de business: călătorii în interes de afaceri (la clasa întâi, cu bilete mult mai scumpe), organizarea de convenții, conferințe și alte evenimente corporate. 

Invitat la ediția de anul acesta a Brand Minds, celebrul scriitor și analist de risc Nassim Taleb, a explicat că, tocmai din acest motiv, un oraș ca New York, a cărui economie depindea de întâlniri/ conferințe/evenimente, nu se va mai pune pe picioare după pandemie:

„New York nu-și va reveni economic. New York se bazează pe întâlniri. Oamenii zboară și merg acolo pentru a se întâlni cu un avocat, de exemplu. Acum, poți să-ți organizezi 80% din întâlniri online. (…) Am fost în New York și mergeam cu mașina pe Madison Avenue și era ca și cum eram la Stalingrad. Mergi și vezi 4 kilometri de magazine închise permanent. (…)”.

Iată de ce Nassim Taleb crede că lucrurile nu vor sta mai bine: „New York nu-și va mai reveni, pentru că oamenii nu vor mai avea nevoie să se ducă acolo cum aveau înainte de pandemie. Acest lucru va duce la un colaps al prețurilor, iar orașul va deveni de nelocuit. Apare un cerc vicios aici, pentru că vor crește taxele, pentru a-și finanța deficitul, iar oamenii vor părăsi New York-ul”. Același scenariu se va repeta și în cazul altor megalopolisurile al căror raison d’être erau întâlnirile, crede Taleb.

La ce să ne așteptăm

Înainte de 1990, Europa era destinația pentru 60% din turismul mondial. Pe urmă, lumea s-a deschis. A urmat explozia pe care ți-am descris-o, un boom al turismului, care a venit cu bune și rele. Bunele sunt lesne de înțeles, am vorbit pe larg despre impactul economic. Pentru foarte multe țări, acesta a fost singurul bilet de ieșire din sărăcie. Pe urmă, mai e și efectul globalizării, în care oameni din culturi diferite interacționează și se expun reciproc unor seturi diferite de valori.

„Turismul de acum s-a născut și s-a dezvoltat în Europa, care încă depinde în mare măsură de vizitatorii străini, în general, și de cei chinezi, din ce în ce mai mult”, scrie Elizabeth Becker. Turistul chinez, însă, nu mai vine în Franța, ci călătorește, când i se dă voie, în China. Lumea o să-i simtă lipsa. În 2018, de exemplu, 150 de milioane de turiști chinezi au fost în vacanță în străinătate. Au cheltuit acolo 277 de miliarde de dolari – dublu față de turiștii americani (sursa: ONU, via The Telegraph)

Sigur că explozia turismului și a călătoriilor internaționale a venit la pachet cu foarte multe probleme, precum supraaglomerare, poluare și degradarea unor ecosisteme, monopoluri, subminarea unor economii locale, exploatare (ex.: exploatare sexuală a minorilor, în Thailanda).

Dar, după cum ți-am arătat deja, industria turismului e mai mult decât o poveste despre vacanțe de pozat pentru Instagram. Dincolo de cazare și transport, înseamnă mâncare, băutură, entertainment, activități culturale, agenții și tour-operatori, publicitate, construcții, publishing, shopping și multe alte englezisme importante. E un sector economic uriaș, de care nicio țară din lume nu poate spune că nu are nevoie. Sigur că, pentru unele, nevoia înseamnă, de fapt, dependență. Dincolo de impactul economic, turismul e o industrie care a schimbat lumea. A deschis-o. Or, acum, trăim vremuri de răsturnare a globalizării. Colapsul turismului contribuie și el la această răsturnare.

Bine-bine, dar își va reveni turismul? Cei mai mulți analiști cred că da, dar lent. Și va arăta altfel. Potrivit statisticilor WTO, după criza economică din 2009, a fost nevoie de 10 luni pentru ca turismul să dea semne de viață, adică să aibă un zvâc de creștere. După epidemia SARS, a fost nevoie de 5 luni. Iar dacă pentru turism există motive să ne așteptăm că-și va reveni, la un moment dat, și că se va reinventa la lumea post-COVID, puțini sunt cei care se așteaptă ca transportul aerian să poată, de asemenea, să-și revină.

 


Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.


  • Alina Mărculescu Matiș

    E jurnalistă cu 13 ani de experiență în presa scrisă, online și în televiziune, beneficiara unor importante premii și burse internaționale. A fost corespondent în zone de conflict și la instituții ca NATO, Comisia Europeană și Parlamentul UE.