Dilema UE: cum investim în apărare fără să intrăm în colaps financiar?

UE se confruntă astăzi cu o nouă dilemă: necesitatea urgentă a unei apărări comune, susținută mai ales de Europa de Est, sau riscul fragmentării financiare. Invazia Rusiei în Ucraina și incertitudinea protecției americane pentru aliații NATO din UE determină o abordare pragmatică: „nevoia dictează”.

Crizele UE accelerează integrarea economică

Doar în perioada lui Jean-Claude Juncker la conducerea Comisiei Europene (2014-2019), liderii statelor membre au acceptat treptat reguli ce au transferat unele responsabilități către organismele supranaționale ale UE.

De exemplu, în martie 2019 a fost adoptat cadrul european de examinare a investițiilor străine directe. Acesta menține mecanismele de monitorizare ale investițiilor sub umbrela statelor membre, dar oferă Comisiei dreptul de a emite opinii, dacă investițiile riscă să afecteze securitatea colectivă.

Fiecare stat membru ar trebui să respecte Tratatul de la Maastricht din 1992, care impune un deficit fiscal de maximum 3% și o datorie publică de cel mult 60% din PIB. Totuși, pandemia Covid și invazia Rusiei în Ucraina au demonstrat că, în vreme de criză, aceste reguli devin imposibil de respectat pentru multe dintre statele membre. 

La momentul tratatului, liderii europeni aveau nevoie de credibilitate fiscală pentru o monedă sigură. Însă diplomația economică nu a reușit să negocieze mecanisme de împărțire a riscului scrise negru pe alb. 

Din 1992 până astăzi am văzut aplicate diferite soluții la aceste probleme. Criza financiară din 2008 și pandemia au arătat cum se pot implementa mecanisme de finanțare comune. Dar criza Greciei a demonstrat cum întârzierea unui răspuns coordonat al statelor UE poate deveni mai costisitoare decât problema inițială. În criză, birocrația excesivă și lipsa de consens au costuri, fie socio-economice, fie politice.

Perioada Juncker a însemnat o flexibilizare a limitelor stricte privind deficitul bugetar și datoria publică, dar integrarea economică a scăpat de emiterea de euro-obligațiuni. În 2016, la propunerea Comisiei Europene, nici Spania, nici Portugalia nu au fost amendate pentru nerespectarea limitelor fiscale. Mai mult, termenele pentru corectarea deficitelor au fost extinse de patru ori din 2009, iar Spania a reușit să reducă deficitul sub 3% abia în 2018. 

Nu comparăm cazul României cu cel al Spaniei sau Portugaliei. 

Statele din zona euro beneficiază de intervențiile Băncii Centrale Europene în mod direct, fie prin Mecanismul European de Stabilitate, fie prin programele de relaxare cantitativă. Statele din Vestul Europei au o plasă de siguranță financiară care le permite o gestionare mai ușoară a datoriei publice.

De cele mai multe ori, când s-a discutat despre flexibilizarea regulilor Maastricht, Germania a fost reticentă. Un pilon esențial al politicii sale fiscale, transcris în Constituție, limitează deficitul public în perioade normale, la aproximativ 0,35% din PIB. Această limitare a fost suspendată în timpul pandemiei, când deficitul Germaniei a ajuns la 4,8%.

Nu este încă clar dacă Germania va considera criza din Ucraina și dezvoltarea propriilor capabilități militare ca elemente ale unei perioade extraordinare. Nu se știe dacă va recurge din nou la suspendarea limitei datoriei. În fața unor decizii care necesită rapiditate în domeniul securității și politicii externe, noul cancelar, Friedrich Merz, este incert în ce privește amploarea modificărilor necesare pentru limita datoriei publice.

Uniunea Europeană: între datorie și nevoia finanțării  

Într-adevăr, conform celor mai recente date Eurostat, situația datoriei publice în UE, raportată la cheltuielile de apărare în 2023, nu este tocmai uniformă.

• Țările din Europa de Est, precum Polonia, Estonia, Lituania și Letonia, au cele mai mari cheltuieli, de peste 2% din PIB. Experiența flancului estic cu Rusia se reflectă în mod natural în disponibilitatea lor de a aloca fonduri. 
• Grecia, în ciuda unei datorii publice ridicate, de peste 170% din PIB, menține cheltuieli ridicate pentru apărare, din cauza tensiunilor istorice cu Turcia.
• State precum Franța, Italia, Spania și Portugalia depășesc plafonul Maastricht și au cheltuieli moderate pentru apărare, între 1,5% și 2% din PIB. 

Per total, pentru anul 2023, plafonul pentru cheltuieli de apărare, agreat în 2014 de șefii de stat și de guvern în cadrul NATO, este respectat preponderent de flancul estic (Bulgaria, Lituania, Letonia, Polonia, Estonia, Ungaria, Grecia, Finlanda).

Liderii europeni se confruntă cu o dilemă: necesitatea creșterii cheltuielilor pentru apărare sau menținerea unui nivelul scăzut al datoriei publice. Ceea ce face dificilă finanțarea apărării și pune sub semnul întrebării stabilitatea fiscală.

Responsabilitatea a picat pe umerii președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Aceasta a facilitat, în 2024, adoptarea unui nou pachet fiscal, care oferă mai multă flexibilitate pentru cheltuielile strategice, inclusiv pentru apărare.

Țările cu grad ridicat de îndatorare își pot ajusta acum datoria în mod realist și gradual, printr-o valoare de referință. În următorii patru-șapte ani, toate statele, inclusiv Austria, Franța, Germania sau Italia, trebuie să-și regleze nivelul datoriei, în funcție de propriile lor niveluri de îndatorare.

Sau lecțiile trecutului arată că ajustarea fiscalității nu este întotdeauna necesară?

Deși presat de propria situație economică internă, președintele Franței, Emmanuel Macron dorește crearea unui nou instrument de împrumut comun pentru consolidarea apărării. Adică o schemă de datorie comună, similară cu Recovery and Resilience Facility, mecanismul european din spatele planurilor naționale de redresare și reziliență – bani europeni condiționați de reforme structurale realizate prin PNRR.

Ursula von der Leyen a anunțat un plan de înarmare a Europei. Acesta presupune suspendarea regulilor Maastricht: statele membre vor putea crește cheltuielile cu apărarea, fără grija procedurilor privind deficitul excesiv.

Iar asta nu e tot. 

Se preconizează implementarea unui nou instrument de împrumut, de aproximativ 150 de miliarde de euro. Comparativ cu cei 650 de miliarde de euro distribuiți în pandemie prin Recovery and Resilience Facility, apărarea primește acum mult mai puțin.

În plus, statele membre ar putea accepta redistribuirea fondurilor politicii de coeziune către apărare. Rămâne de văzut distribuția totală a banilor, dar și deciziile pe care le vor lua liderii statelor membre privind alocarea acestor fonduri.

Fondurile structurale și cele din PNRR sunt parte integrantă a dezvoltării economiei pe termen scurt și mediu. Având în vedere caracterul circular al economiei, fondurile de coeziune nu doar că sprijină sectoare diverse, de la tehnologie la turism, dar generează, în timp, venituri sub formă de taxe și impozite, esențiale pentru plata datoriei și pentru stabilitatea politică.

Dacă se vor aloca prea mulți bani pentru apărare, pe termen mediu există riscul ca electoratul să se orienteze din nou către extremism. 

În Estul Europei, deși această alocare este necesară, menținerea unui echilibru între securitate și dezvoltare economică este extrem de delicat.

Eurobond-urile apărării: soluție sau capcană?  

E posibil ca politizarea excesivă să limiteze capacitatea UE de a oferi soluții eficiente și, cel mai important, rapide. Pentru a evita un scenariu negativ și diviziunea dintre Est și Vest, UE trebuie să încerce să evite dezbaterile politice, pentru a nu paraliza.

În 2018, Uniunea a avut deja un blocaj decizional și o dezbatere referitoare la riscul financiar transmisibil între statele membre. În timp ce țări precum Olanda sau Suedia își doreau disciplină fiscală și limite stricte, Franța susținea reforme mai profunde, care să permită o mai mare redistribuire a resurselor financiare în interiorul zonei euro.

Statele cu economii avansate se temeau că ar trebui să finanțeze țări din Sud, precum Italia sau Spania. Germania a acceptat compromisul în favoarea Franței, dar decizia a fost contestată. Este esențială evitarea blocajelor decizionale, tocmai pentru a încerca o formă de integrare uniformă, nu o Europă în mai multe viteze.

Este posibil ca și actuala criză de securitate să determine o integrare mai profundă printr-o nouă emisiune de obligațiuni europene.

Așa cum redresarea economică de după pandemie a fost susținută de așa-numitele corona-bonduri, acum ar putea fi emise Defense Eurobonds, însă cu un buget substanțial mai mic. Urmând modelul aplicat în timpul pandemiei, Comisia Europeană ar putea contracta împrumuturi la rate preferențiale, iar fondurile ar putea fi distribuite către statele membre sub formă de împrumuturi sau ajutoare directe.

Un nou stimulent de acest tip ar putea încuraja economia, cu un impact semnificativ pentru statele din zona euro. Cel puțin pentru domeniul apărării și în contextul amenințărilor lui Donald Trump cu tarife, este posibil ca divergența dintre Vest și Est să se echilibreze, mai ales că Germania are nevoie de capacitate de producție.

Prin tratat, multe dintre domeniile de politică publică nu sunt de competența Comisiei Europene, de la educație la turism. Nici apărarea și fiscalitatea nu sunt. UE nu poate adopta reglementări și nu poate impune legislație obligatorie, dar am putea începe să privim apărarea ca pe un bun european comun. 

Tratatul de la Lisabona din 2007 nu a reușit să cuprindă și alte domenii, dar având în vedere că UE a supraviețuit pandemiei și cel mai probabil va supraviețui și crizei actuale de securitate, rămâne întrebarea: când putem face un draft pentru următorul tratat european? 

Articol editat de Ioana Moldoveanu