Supraviețuire economică

Valea Jiului: între moștenirea cărbunelui și greaua tranziție verde, stă un inamic invizibil

De Anca Iosif 

Fotografii de Karl Mancini/Ronin

12 august 2024

valea jiului metan mine

Valea Jiului, strâns legată de industria cărbunelui care a modelat-o, se confruntă cu dificultăți în tranziția către energie verde, gaz sau turism și este una dintre cele mai expuse zone din UE la emisiile de metan de la minele abandonate. 

În timp ce protecția mediului este neglijată în favoarea supraviețuirii economice, reglementările europene impun măsuri urgente, dar zona rămâne vulnerabilă atât la impactul pe termen lung al emisiilor, cât și la incertitudinea viitoarelor oportunități de muncă și dezvoltare.

  1. În Valea Jiului, din zeci de mii de angajați în industria minieră, mai lucrează aproximativ 2.000. După Mineriadele din 1990 și multiple restructurări nereușite, Complexul Energetic Valea Jiului depinde complet de ajutorul de stat și are o producție redusă.
  2. Ultimele patru mine de cărbune funcționale vor fi închise treptat până în 2032. Între timp, cele din anii ’90 cauzează surpări și emisii de metan din cauza închiderii necorespunzătoare. Sunt principala sursă de metan în sectorul energetic al UE, iar emisiile României și Poloniei sunt printre cele mai mari, în special cele provenite din minele abandonate.
  3. Metanul, care este de 84 de ori mai puternic în încălzirea atmosferei decât dioxidul de carbon și responsabil pentru cel puțin 25% din încălzirea globală actuală, contribuie la poluarea aerului și la formarea ozonului la nivelul solului. Afectează sănătatea și agravează insecuritatea alimentară.
  4. Urmează implementarea unui regulament european pentru monitorizarea și reducerea emisiilor de metan în statele UE.
  5. Valea Jiului rămâne una dintre cele mai vulnerabile zone din România, deși are cel mai mare sprijin din Fondul pentru Tranziție Justă. Este depopulată și încă fără oportunități concrete de lucru în afara industriei mineritului, care va dispărea  în următorii ani.

O explozie pe care o porți cu tine mereu

„Totul era despre producție. Să scoatem iar și iar cărbune, indiferent de condițiile de siguranță”. 

Asta spune Alexa Nicu, un miner de aproape 40 de ani cu părul împletit în codițe spic, despre una dintre cele mai puternice explozii din subteranul Văii Jiului, la mina Petrila, în 2008. 

Atunci, 38% din suprafața corpului său a fost arsă. 

valea jiului
Nicu Alexa, miner/ Fotografie de Karl Mancini / Ronin

Tatuajele pe care și le-a „gravat” singur pe piept și pe picioare – un tigru și un prinzător de vise – îi amintesc de ziua în care a bâjbâit în beznă după benzile care transportau cărbune și-i indicau direcția spre ieșirea din mină. Abia târâse un coleg rănit vreo 15 metri, în timp ce țipa la el să rămână la podea. Flăcările cauzate de metan încă se aprindeau deasupra lor. 

Când a intrat în salvare, era prea calm pentru tot chinul prin care trecuse. „Nu te doare? De ce nu țipi? ”, îl întreba un coleg. Era în șoc. „Mă durea, îmi atârna pielea pe mâini și o smulgeam”. 

Au urmat luni grele fizic: comă indusă, 1% șanse de recuperare din cauza unui embolism pulmonar, spaima că va orbi, operația de glaucom și drumurile Petroșani-București. Gluma că sicriul îi era pregătit. 

Dar a fost foarte greu și emoțional. N-a reușit să-și salveze fratele, prins în aceeași explozie, care avea acasă trei copii. O perioadă, când închidea ochii sub duș, se vedea în mină, la temperaturi ridicate. După mai bine de 15 ani, încă poartă urmele exploziei – cicatricile, respirația greoaie, uneori tuse insistentă.  

„Metanul a fost mereu cel mai mare pericol din minele de cărbune. Este inevitabil. Cărbunele emană metan, se poate autoaprinde”, spune Alexa. 

valea jiului metan mine
Din Petroșani, „capitala” cărbunelui, vezi primăvara vârfurile înzăpezite ale Parcului Național Retezat. Stațiunea Straja, Cheile Jiețului, Parcul Național Defileul Jiului și Stațiunea Parâng sunt și ele refugii verzi apropiate. Fotografie de Karl Mancini/ Ronin

O mie de motive să pleci, cauți unul să rămâi

„Aici nu ai viitor”,  spune minerul Alexa din sufrageria lui din Petrila. 

Pereții sunt decorați cu medalii câștigate de băieții săi la sanie, ski, karate sau kickboxing. Își învață copiii să călătorească și să caute facultăți în alte orașe, pentru că viața trebuie trăită cât mai departe de lumea minelor și a cărbunelui. 

E greu să-l contrazici într-o Vale în care exploziile din subteran au contrastat mult timp explozia de verde a zonei.

Deși are toate atuurile, Valea Jiului nu a reușit să devină încă o poveste de succes într-ale turismului. Iar în ultimele trei decenii, activitatea minieră a fost redusă masiv și zeci de mii de locuri de muncă au fost desfiinţate. 

Blocurile turn Dallas din Vulcan, Colonia din Petroșani sau Bosnia din Petrila sunt în continuare câteva din cartierele – odinioară doldora de muncitori mineri – cele mai defavorizate din Vale. Raportările naționale vorbesc despre „condiții de trai precare”, „sărăcie” și „delincvență juvenilă”. Localnicii amintesc de cei care fură cărbune – obicei deja împământenit –, ca să-l vândă pentru încălzire, fiind mai ieftin decât lemnul. 

Din construcțiile miniere închise au dispărut materialele care puteau fi valorificate. Șinele de transportat cărbune nefolosite și multe blocuri de locuințe muncitorești goale fac din Vale un loc al abandonului

Mulți au renunțat, ca și Alexe, să spere că poate fi mai bine.  

Ultimii mineri, aceleași promisiuni

Când a fost prins Alexe în explozia de la Petrila, mina avea probleme de câteva zile. Tehnologia de extragere a cărbunelui însemna prăbușirea celui de deasupra, prin găurire adâncă, în loc de perforări din aproape în aproape. 

„Cărbunele se măcina și se golea în jur. Metanul fiind mai ușor decât aerul, a migrat spre locurile cele mai înalte”, ceea ce-l face să se aprindă, spune Alexa. 

Mirosea a risc mare. 

În subteranul Văii Jiului, salutul constant al minerilor care se intersectează este „Noroc bun!”. Fotografie de Karl Mancini / Ronin

Pentru astuparea punctelor sensibile, se încerca „injectarea” lor cu apă amestecată cu cenușă. Asta crea în plus pericolul unei burți cu apă fierbinte, care putea crăpa oricând peste ei din tavan. 

Minerii nu trebuiau să fie acolo, spune Alexa. Era bine să fi fost mai uniți în a ține piept celor „de sus” care-i puneau în pericol. Însă pe-atunci, dedicarea din subteran implica sacrificiu – un semn de putere și rezistență.  

Acum, după explozia în care a fost prins, Alexa apreciază mai mult vorba „Nu dăm sânge pe cărbune”. 

În 1990, în sectorul minier românesc și industriile conexe lucrau aproape un milion de persoane. 

de disponibilizări au avut loc între 1995 și 2007
> 0
de mine s-au închis atunci la Deva, Rovinari, Motru, Baia Mare și Valea Jiului
0

sursa: Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene

Impactul s-a simțit cel mai mult în Vale, atunci cea mai mare zonă minieră subterană. O treime din peste 50.000 de mineri au fost disponibilizați la cerere, atrași de salariile compensatorii. Mulți dintre ei, aduși din alte zone ale țării, s-au întors în satele natale. 

Unii și-au vândut apartamentele din Vale pe lăzi de bere, își amintesc localnicii.

Asta s-a întâmplat și pe fondul Mineriadelor din iunie 1990, când protestele de la București împotriva Guvernului au fost reprimate de mineri la ordinul președintelui Ion Iliescu. Numărul mare de victime a redus simpatia internațională și a declanșat un val de emigrări din România. 

Minerii și-au menținut imaginea violentă de-a lungul deceniului. Au organizat șase greve, au sechestrat oficiali și au blocat minele. Mii de greviști au fost concediați sau li s-au tăiat salariile, iar cel puțin 15 au fost închiși. 

Atunci s-a elaborat primul plan de reconversie, care promitea recalificare și dezvoltarea turismului. A apărut o companie de stat pentru închiderea minelor, care mai târziu a falimentat. Dar și câteva  strategii pentru Valea Jiului, modificate de multe ori și niciodată aplicate.

Filmul transformării Văii Jiului, în patru episoade

Încă din anii ‘90, industria minieră din Valea Jiului a trecut prin patru restructurări majore și schimbări de companii, care au promis, timp de peste 30 de ani, că vor scoate afacerea cărbunelui din datorii și falimente. 

Nu s-a întâmplat. Ori prețul cărbunelui importat – menit să suplimenteze producția internă – era prea mare, ori energia electrică și termică se vindea la un preț inferior celui de producție. 

  • Înainte de 1989

    Ministerul Minelor, Petrolului și Geologiei coordona activitatea minieră.

  • 1990

    Se înființează Regia Autonomă a Huilei. Primește subvenții de sute de milioane de euro pentru a menține producția de cărbune și locurile de muncă din Valea Jiului.

  • 1998

    Se transformă în Compania Naţională a Huilei – SA Petroşani, societate  comercială de stat, care exploatează, prepară şi comercializează cărbunele din Valea Jiului, Țebea şi Banat. Până în 2012, acumulează datorii de un miliard de euro și intră în lichidare. 

  • 2012

    Complexul Energetic Hunedoara (CEH) preia, pe lângă minele din Vale, și centralele pe cărbune Mintia și Paroșeni, bazându-se pe importuri costisitoare de combustibil pentru a produce energie. În 2015, ajung să acopere doar 10-25% din necesar. În 2019, intră în insolvență, cu datorii de aproape 1,4 miliarde de euro. 

  • 2023

    Apare Complexul Energetic Valea Jiului, o companie „curată, fără datorii, cu proiecte pentru exploatarea energiei verzi și cu investiţii în creşterea siguranţei exploatării cărbunelui”. Primește de la stat un ajutor de peste 70 de milioane de euro pentru un an. Banii plătesc salariile restante și ajung pentru o parte din modernizări și lucrările de închidere.

Am reuşit să rezolvăm o problemă care se lăsa aşteptată de ani de zile”, declara Ministrul Energiei Sebastian Burduja după o vizită la mina Livezeni, în 2023, după înființarea Complexul Energetic Valea Jiului. Promitea locuri de muncă sigure și vorbea despre importanța industriei. 

„Acum, exploatările de cărbune depind 100% de ajutorul de stat. În secunda în care se opresc (fondurile, n.r.), ei se opresc”, spune Mihnea Cătuți, directorul de cercetare al think-tank-ului Energy Policy Group (EPG), despre viitorul companiei. 

Astăzi, în cele patru mine de cărbune funcționale – Lonea, Petroșani, Livezeni și Vulcan -, cei aproximativ 2.000 de mineri mai scot maximum 360.000 de tone de cărbune pe an, versus 1,5 milione cât scoteau în „vremurile bune”, până în anii 2000. 

Conform Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR):

  • Livezeni și Vulcan vor opera redus încă șase ani. 
  • Lupeni și Lonea se vor închide până în 2027.
  • Termocentrala Paroșeni va renunța definitiv la utilizarea huilei în 2030.
  • Terenurile minelor vor fi ecologizate.
  • Foștii mineri vor beneficia de programe de reconversie profesională și recalificare.

În 2023, Complexul Valea Jiului a semnat un acord cu o firmă australiană pentru a studia stocarea energiei în mine și integrarea acesteia în rețeaua națională. Iar Ministerul a anunțat înlocuirea cărbunelui cu biomasă la centrala Paroșeni. O companie americană va investi 400 milioane de euro pentru a folosi reziduuri agricole românești în producția de biocarbon, transformând centrala într-o unitate 100% regenerabilă.

valea jiului metan mine
La mina Lonea, defecțiunile la benzile transportoare de cărbune sunt recurente, pentru că nu au fost schimbate de zeci de ani. În primăvara lui 2024, minerii au început însă să le schimbe cu benzi mai late, ca parte dintr-un proces de modernizare și eficientizare a muncii pentru ultimii ani de lucru și pentru închidere. Dintre cele patru mine rămase, Livezeni este singura care nu scoate cărbunele la lopată. E mecanizată cu un utilaj sovietic din anii ’80, ținut în viață de specialiştii Complexului. Fotografie de Karl Mancini/ Ronin

Minele închise greșit au adus surpări de teren și cratere în curțile oamenilor

„Lupeni și Lonea ar fi trebuit închise în 2020. Dar am reușit, prin insistențe, să prelungim activitatea”, spune pentru Panorama Darius Câmpean, președintele sindicatului Muntele din Livezeni, care apără drepturile minerilor încă din anii ‘90. 

„Am demonstrat Ministerului că, din lipsă de personal, lucrările de punere în siguranță sunt întârziate”.

Cele patru mine rămase vor fi închise treptat, explică directorul Complexului Energetic Valea Jiului, Eusebiu Durbaca. Fiecare cameră va fi umplută cu cenușă umedă, care ulterior se va întări și va sigila spațiul, prevenind și scurgerea metanului. 

Procesul poate dura între trei și cinci ani, în funcție de emanația metanului. Dacă degajările sunt mari, iar cărbunele se autoaprinde rapid, este necesar un efort mai îndelungat pentru închiderea completă.

Câmpean plănuiește să argumenteze pentru prelungirea activității și după 2026. Doar așa poate asigura închiderea sigură a zăcămintelor, spune el. Sindicalistul mai subliniază că „sunt zeci de kilometri de galerii subterane”. Și au existat cazuri în Valea Jiului „cu gaze, fum sau cratere care pun în pericol viața cotidiană”, pentru că galeriile au fost închise necorespunzător. 

Au folosit ziduri de bolțari, ceea ce a dus la mișcări tectonice și cratere. Deși unele au fost ecologizate, precum cele de la intrarea în Lupeni, altele au apărut în curțile localnicilor, cu diametre de până la 15 metri

Aceste surpări favorizează emisiile de metan, care pot scăpa în atmosferă chiar și după închiderea lucrărilor.

În zona fostei mine Dâlja, au apărut în 2019 fum și cratere. Autoritățile au catalogat incidentul ca fiind minor. Au spus că nu e vorba de metan, ci depozitele de cărbune rămase dedesubt, care s-au aprins. 

În Anina, terenul afectat de steril și praf de cărbune se autoaprinde frecvent și provoacă aceleași probleme. 

Mai mocnit, mai puternic, se stinge, se reaprinde, dar nimeni nu a luat până acum nicio măsură concretă. Când plouă mult, miroase urât din cauza emanațiilor de gaze”, spunea viceprimarul din Anina, Daniel Dinu, în primăvara lui 2024, pentru presa locală

Soluții pentru stingerea incendiului există: „Trebuie să forăm și să injectăm în găuri praf inert împreună cu apă”, a zis edilul. Doar că lucrările ar dura mult și ar costa zeci de mii de euro. 

De vină ar fi o fostă galerie minieră care nu a fost închisă cum trebuie, spunea acum zece ani primarul de atunci al orașului: „Această lucrare nu a fost rambleiată (golurile rămase în pereți după exploatare nu au fost umplute), când s-a închis în 1953”.

Ignorăm măsurarea și valorificarea metanului

Când intri în mină, masca de filtrare a aerului stă peste umăr ca o gentuță. Pășești în liftul-colivie care se cutremură și cobori la 300 de metri adâncime. Bocancii sunt solizi, salopeta rezistentă la incendii, se simte aerul umed. 

E ca o drumeție în mațele pământului. 

Porți cască, pentru că galeriile sunt joase și înguste. Te apleci cu grijă, urci sau cobori. Spui celor întâlniți „noroc bun”, salutul minerilor.

Zilnic parcurgi pe jos kilometri, cum făcea și Alexe înainte de explozie. Acum este artificier, specializat în manipularea și depozitarea explozibilului. E chemat în mină doar uneori, ca să indice unde ar trebui perforați pereții sau ca să o facă chiar el. 

„Emisiile de metan, în special cele fugitive, (care se strecoară direct în atmosferă din exploatări directe), sunt o mare problemă în România”, spune directorul de cercetare EPG, Mihnea Cătuți. 

Dacă nu e închisă corespunzător, o mină continuă să emită metan mult timp după încetarea exploatării. 

Cele vechi de peste 100 de ani nu au fost planificate pentru etapa post-exploatare. 

În trecut, nu existau reglementări clare pentru închiderea minelor, iar acum există o lipsă de interes pentru măsurarea emisiilor de metan, un gaz cu efect de seră extrem de puternic, explică Cătuți. 

În prezent, autoritățile – Ministerul Mediului, prin Agenția Națională pentru Protecția Mediului, Ministerul Energiei și companiile de stat – nu sunt motivate să măsoare emisiile, iar problema etanșării minelor vechi rămâne nerezolvată.

„Responsabilitatea pentru etanșare ar trebui să revină companiei, dar dacă a falimentat, statul va prelua sarcina”, explică experta în politici de energie și tranziție justă, Corina Murafa. 

Deși există fonduri UE pentru decontaminarea siturilor abandonate, nu există un cadru legislativ pentru facilitarea procesului. În comparație, în Republica Cehă au existat campanii de advocacy și discuții active despre minele abandonate. 

Ministerul Energiei nu a răspuns întrebărilor Panorama pe acest subiect.  

Presiunea este însă tot mai mare: „Trebuie să reducem emisiile cu 30% până în 2030 (față de nivelul din 2020, n.r.), pentru că suntem semnatari ai Angajamentului Global privind Metanul”, spune experta.

„Nu avem însă o bază solidă pentru măsurare. Nu știm cât (metan, n.r.) emitem în acest moment”, subliniază Murafa. 

valea jiului metan mine
Detectorul de metan din subteranul Văii Jiului. Instalația măsoară electronic atât metanul, cât și monoxidul de carbon din 8 în 8 secunde, la fiecare loc de muncă activ. Reprezentanții Complexului Energetic Valea Jiului spun că nu sunt depășiri peste limitele admise. Fotografie de Karl Mancini/ Ronin

În prezent, majoritatea statelor lumii folosesc date satelitare când măsoară scurgerile de metan, spune Mihnea Cătuți de la EPG.

Satelitul MethanSat, lansat de SUA și Noua Zeelandă anul acesta, oferă date specifice ale scurgerilor de metan. Ar putea face asta și pentru emisiile de la exploatările miniere din România. Dar nu au fost încă implementate procedurile europene pentru monitorizare și raportare corectă, pe baze științifice, nu doar prin estimări. 

Țările UE trebuie să monitorizeze emisiile conform Regulamentului privind guvernanța energetică, care vizează reducerea emisiilor cu 55% până în 2030, față de 1990. Dacă acum majoritatea statelor europene operează pe estimări, regulamentul impune planificare, raportare și monitorizare axate mai mult pe cercetare. 

Fiind însă recent modificat, implementarea națională va dura.

Politicile UE ne cer să scăpăm de emisii

Ca răspuns la războiul din Ucraina, dar și pentru a responsabiliza statele membre, UE a lansat în 2022 planul REPowerEU. Acesta vizează tranziția către energie regenerabilă și reducerea dependenței de combustibilii fosili. 

Acum doi ani, a adoptat și un regulament pentru reducerea emisiilor de metan din sectorul energetic și din lanțurile globale de aprovizionare.

valea jiului mine metan
„La momentul actual, mina Lonea se află pe program de închidere. Avem o capacitate de producție undeva în jurul a 200 de tone, pe zi. Diferența este enorm de mare, din cauza faptului că înainte – acum 8-10 ani – exploatam poate 1.000 de tone pe zi. Și personal – dacă înainte aveam 800, 900, 1.000 de oameni, acum avem 272. Suntem într-un regres și trebuie să recunoaștem treaba asta”, spune fostul director al minei, Alin Udvar. Fotografie de Karl Mancini / Ronin

Din 2023, în Vale se întâmplă și două proiecte științifice internaționale pe bani europeni, dedicate captării emisiilor de metan din minele active din România, la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Siguranța Minieră și Protecția Antiexplozivă (INSEMEX). 

Cercetătorii încearcă să recupereze metanul din stațiile de ventilație sau din straturile de cărbune și folosesc ca prototip mina Vulcan, una din cele patru încă active. Au parteneri din Spania și Polonia, dar încă nu au date suficiente, care necesită ani de colectare, spune șeful Laboratorului Securitate Minieră și Ventilație Industrială Doru Cioclea, pentru Panorama.

În România, emisiile de metan sunt subraportate cu 2,5%, spune Corina Murafa. Dar chiar și așa suntem responsabili pentru 20% din totalul emisiilor de metan din sectorul energetic al UE. 

Regulamentul Metanului va crea un instrument global de monitorizare și alertă pentru emisiile ridicate. Acesta va permite schimbul de informații și solicitarea rapidă de măsuri de combatere a emisiilor din țările afectate.

   • Se așteaptă o reducere de 47% a emisiilor din minele de cărbune, sub ținta inițială de 58%.

   • Se preconizează, însă, o emisie suplimentară de 2,2 milioane de tone de metan până în 2050, echivalentul a 180 milioane de tone de CO2.

Regulamentul a intrat pe agenda României de mediu la finalul anului trecut. „Foarte târziu”, spune Corina Murafa, având în vedere că în mai 2024 a fost deja adoptat în UE. Implementarea va fi treptată și posibil înceată, spun experții. 

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat că va contesta reglementările, care ar genera României costuri de peste un miliard de euro pentru reducerea emisiilor, țara noastră fiind al doilea mare producător de petrol și gaze din UE.

Ministerul Energiei nu a răspuns întrebărilor Panorama pe această temă.

România ocupă locul doi în Uniune, după Polonia, care e responsabilă pentru 85% din emisiile de metan provenite din minele de cărbune abandonate, conform unei analize din 2023, realizate de think tank-ul global în domeniul energiei, Ember.

La Aninoasa, o bucată din terenul fostei mine a devenit teren de fotbal. Tot acolo, într-o rețea de clădiri care odinioară erau de sport și agrement pentru mineri, astăzi se antrenează și se pregătesc pentru competiții internaționale tineri campioni la tir cu arcul. Fotografie de Karl Mancini / Ronin

Cum valorificăm ce-a fost și cu ce înlocuim 

Casca pe care fratele lui Alexa o purta în subteran înainte de explozia din Petrila poate fi văzută astăzi la fosta mină, închisă în 2015 și transformată în Muzeul Salvatorului Minier, trei ani mai târziu. 

Inaugurarea s-a făcut pe 15 noiembrie, aceeași zi în care, în 2008, au avut loc două explozii, la câteva ore distanță, soldate cu 13 mineri morți și 15 răniți. 

Poreclit Planeta Petrila, după documentarul cu același nume, muzeul există datorită eforturilor lui Cătălin Cenușă, un fost miner prins și el în explozii, care a dorit să păstreze vie istoria mineritului și a salvatorilor. 

Locul are iz de societate civilă, cu desene de artistul Ion Barbu și o hală transformată în teatru, cu numele minerilor pe pereți. Aici se găsește și afișul cunoscut din minele Văii: „Tăticule, te iubesc mult și te aștept să vii sănătos acasă!”.

Pentru că fosta mină Petrila se află sub administrarea Consiliului Județean, muzeul arată și lipsa de implicare a autorităților în valorificarea spațiului industrial. Unele mine din Germania și Polonia au fost transformate în spații de cercetare. Altele au fost închise, astfel încât turiștii să poată vizita subteranul. 

La Petrila însă, toate galeriile sunt „îngropate” și este expusă ultima tonă de cărbune extrasă din mină. Cele rămase deschise au potențial turistic, însă investițiile ar trebui realizate „pe cheltuiala statului român”, cum spune și sindicalistul Câmpean. 

Un singur om nu poate conserva siturile, ca la Planeta Petrila. „Ideea este să dăm o nouă destinație minelor, să arătăm tradiția minieră și să avem un loc de comemorare pentru minerii căzuți”.

VALEA JIULUI METAN MINE INCHISE
Adolescenți în cartierul Dallas din Vulcan, în apropierea sălii de cățărat Fără Limite. Este printre singurele spații de socializare și sport din oraș, iar la antrenamente pot participa cei care arată că merg și la școală. Fotografie de Karl Mancini / Ronin

Metanul nu a mai provocat explozii în ultimii ani. Supraviețuitorii s-au recuperat cum au putut. Alexa a fost decorat de președintele Traian Băsescu în 2009. Asta îi oferă privilegiul de a-și alege locul de veci.

Minerul e mulțumit dacă reușește să iasă la pensie și să trăiască liniștit cu familia. „Un astfel de eveniment îți arată ce e important în viață. Te gândești la viitorul tău, nu la cel al Văii”, spune el despre explozia prin care a trecut.

Potrivit ministrului Energiei, Sebastian Burduja, preluarea activelor Văii Jiului nu trebuie să fie o soluție temporară. PNRR și Legea națională a decarbonizării impun României să închidă toate exploatările și termocentralele pe cărbune până în 2032. 

mil. euro
0

primește Valea Jiului prin Programul European pentru Tranziție Justă (PTJ) pentru a gestiona disponibilizările cauzate de închiderea minelor

sursa: Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene

„În 2030, cantitatea de cărbune extrasă va fi cu 75% mai mică decât în 1993”, motiva suma Andreea Anamaria Naggar, secretar de stat în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. 

Guvernul a aprobat în 2022 Strategia de dezvoltare a Văii Jiului până în 2030. Coordonată de Asociația pentru Dezvoltare Teritorială Integrată, aceasta vizează îmbunătățirea nivelului de trai și crearea unui mediu sănătos și durabil, cu ajutorul fondurilor PTJ.

Aceleași fonduri sprijină și dezvoltarea turismului durabil. „Am realizat un master plan pe turism cu Banca Mondială, pentru a dezvolta stațiunile existente: Straja, Parâng”, spune Adina Vințan, fondatoare a ONG-ului Valea Jiului Implicată. 

Gestionarea emisiilor de metan este crucială pentru un mediu sănătos și tranziția la o economie verde. Corina Murafa subliniază că ratăm oportunități, deoarece în loc să investim în tranziție, rămânem blocați în trecutul industriei. 

„Nu suntem pregătiți”, spune experta. Fondurile pentru Tranziție Justă se închid în 2026.


Articol realizat cu sprijinul Journalismfund Europe

Articol editat de Ioana Moldoveanu și Alina Mărculescu Matiș

Abonează-te, ca să nu uiți de noi!

Îți dăm un semn pe e-mail, când publicăm ceva nou. Promitem să nu te sâcâim mai des de o dată pe zi.

    0
    Ai un comentariu? Participă la conversație!x