Viața jurnaliștilor din Ucraina, după trei ani de război. De ce tăierea banilor USAID înseamnă o nouă invazie a Rusiei
„Aproape în fiecare noapte, deasupra apartamentului meu zboară dronele iraniene. Când moartea trece la 15-20 de metri deasupra, cu mintea ta se întâmplă lucruri ciudate”, spune jurnalistul ucrainean Serhii Kolesnikov, co-fondator și redactor șef al platformei ShoTam.
Războiul și-a pus amprenta asupra tuturor celor prinși în el și ridică, pe lângă amenințarea la adresa vieții, o altă problemă: cum să-ți păstrezi echilibrul și speranța necesare pentru a trăi, când realitatea e imprevizibilă și necruțătoare?
Ești pe grabă? Mergi direct la ce te interesează:
Redactor-șef dispărut în misiune, art-director pilot de drone
ShoTam este o platformă fondată în urmă cu opt ani, care și-a propus din capul locului să publice exclusiv știri pozitive. Înainte de 24 februarie 2022, relata despre exemple de oameni care au ieșit din pasivitate și au început, prin inițiative civice sau antreprenoriale, să schimbe în bine lumea din jurul lor. În ultimii trei ani, când amenințarea morții e mereu la vedere, spune povestea celor care au trăit, s-au vindecat și i-au ajutat și pe alții să se vindece.
„Povestim despre soldați grav răniți care erau pe cale să se sinucidă, dar au găsit puterea de a merge mai departe și de a reveni pe drumul cel bun. Povestim despre voluntari, despre străinii care vin în Ucraina pentru a ajuta, despre foștii prizonieri de război care au fost eliberați și acum încearcă să-și construiască o nouă viață, după toate lucrurile groaznice prin care au trecut”, explică Serhii Kolesnikov.
Platforma ShoTam, care are astăzi peste un milion de urmăritori pe rețelele sociale, nu este singurul proiect editorial fondat de acesta.
Al doilea proiect se numește Inker, o revistă online cu trei ediții apărute în print, care spune povești adevărate sub formă de benzi desenate. Din episoadele dramatice, traduse în limbajul grafic al genului social comics, lipsesc super-eroi care să „salveze ziua”. Eroii lor sunt oameni obișnuiți, civili ucraineni care au reușit să facă lucruri ieșite din comun în situații imposibile.
Situații în care se găsesc uneori și jurnaliștii înșiși. Primul redactor-șef al Inker a fost încorporat la scurt timp după începerea războiului, iar astăzi nu mai știe nimic de el – este dispărut în misiune. Art directorul revistei este pilot de drone.
Originar din Lugansk, de unde a plecat în 2014, Serhii Kolesnikov se consideră norocos: își face serviciul militar ca ofițer de presă la comandamentul forțelor armate din Kiev, unde este cantonat 10 ore zilnic. Iar de proiectele editoriale pe care le-a fondat spune că se ocupă două-trei ore pe zi.
Băiatul de 15 ani care a descoperit unde se ascundeau trupele rusești
Cea mai populară poveste din Inker a fost cea a unui adolescent de lângă Kiev, care a ajutat forțele armate ucrainene în primele zile ale invaziei rusești.
„Avea o dronă civilă și cu ea a reușit să vadă unde erau concentrate coloanele rusești, tehnica de luptă, tancurile, infanteria. Artileria noastră le-a bombardat și le-a distrus, iar adolescentul care avea pe atunci 15 ani a devenit un fel de erou național”, spune Kolesnikov.
Povestea care l-a impresionat, însă, pe el cel mai tare este cea a unui tânăr dependent de droguri care a reușit să fugă din orașul Mariupol, în timpul asediului rusesc care a durat aproape trei luni.
„Nu a putut fugi decât pe mare. Era foarte frig, dar a găsit un costum de scafandru, a luat două bidoane de plastic de 10 litri și a înotat. În cele din urmă, a ajuns la un țărm, într-o zonă controlată de trupele ucrainene. A văzut în salvarea lui un semn de la Dumnezeu și a renunțat la droguri”, povestește Kolesnikov.
Impactul devastator al înghețării USAID asupra media ucrainene
Ultimul număr din Inker a fost publicat în decembrie 2024. Din lipsă de bani, proiectul a fost pus pe pauză și este în prezent „în comă”. ShoTam, care se baza în proporție de 60% pe finanțare din fondurile USAID înghețate acum de președintele Trump, ar putea dispărea. Din acest motiv, platforma co-fondată de Serhii Kolesnikov a creat, ca și altele din Ucraina, o pagină GoFundMe, în speranța că va atrage finanțarea care să îi permită să continue.
În timpul războiului, finanțarea venită prin intermediul programului USAID a fost cea mai importantă gură de oxigen pentru presa independentă din această țară.
Doar 15,8% dintre respondenți au spus că nu primesc granturi de la organizațiile americane. 35% au declarat că se bazează pe ele în proporție de 75% pentru a-și derula proiectele editoriale, 15,8% se bazează pe ele într-o proporție care reprezintă între 50 și 75% din buget, în timp ce pentru restul, banii americani reprezintă între 10% și 50% din buget.
Odată cu începerea războiului pe scară largă din Ucraina, economia s-a prăbușit, iar majoritatea contractelor publicitare care ajutau televiziunile și site-urile ucrainene să se finanțeze au fost anulate.
La acel moment, Olha Konsevych era redactor șef al Channel 24 și conducea o echipă de peste 120 de oameni aflați în Lviv și Kiev. „Este o instituție media cu posturi de radio, o televiziune și un website care este principalul produs”, a povestit jurnalista pentru Panorama.ro.
Potrivit ei, înainte de începerea războiului, media digitale din Ucraina erau produse inovatoare și populare, sincronizate la trendurile din vest. În perioada pandemiei, veniturile din publicitate ale trustului au crescut și astfel au putut fi angajați mai mulți jurnaliști. Lucrurile s-au schimbat dramatic după 2022.
După șocul primelor bombardamente din Kiev, echipa s-a repliat. Televiziunea a fost mutată în Lviv, jurnaliștii care erau în relativă siguranță postau conținut online, iar când cineva trecea printr-o situație de criză, altcineva îi prelua rolul, spune Olha Konsevyci.
„Atunci am înțeles că trebuie să reducem echipa. Am apelat la diferite artificii, am trecut de la contractele normale la contracte freelance, am început să numărăm fiecare material pe care cineva îl producea. Și nu a fost plăcut, pentru că unii oameni erau în situații dificile, trebuiau să se mute sau să își rezolve problemele de sănătate”, explică Olha Konsevych.
În aprilie 2022, a părăsit Ucraina și a scris pentru o vreme la o publicație online din Germania. În prezent, se află la București, într-un fellowship al CFI Media Development, și este consultant digital pentru RFI Ukraine.
Pleacă banii americani și fac loc banilor rusești
Pentru Serhii Kolesnikov, situația de acum reprezintă „furtuna perfectă”, în contextul în care fondurile USAID reprezentau pentru presa independentă din Ucraina una dintre puținele surse stabile de venit. „Dacă anul acesta se va ajunge la un acord de pace, înseamnă că vom avea alegeri. Fără media independente, ce fel de alegeri vom avea?”, se întreabă jurnalistul.
Angela Grămadă, expertă în spațiul ex-sovietic, atrage atenția asupra presiunilor făcute de Putin ca Ucraina să organizeze alegeri înaintea semnării unui acord de pace.
„Este foarte, foarte periculos. (…) Ce te faci dacă presa nu va fi acolo? Ce te faci dacă societatea civilă este pe front? Patru regiuni sunt sub ocupație rusă, nu le poți da oamenilor de acolo drept de vot. (…) Peste patru milioane de ucraineni sunt refugiați, autoritățile ucrainene nu au resurse financiare și diplomatice să organizeze secții de vot în afara țării”, spune ea.
Trecută prin multe șocuri și transformări înainte de război, presa independentă din Ucraina reușise să se reformeze și să fie dată drept exemplu în ceea ce privește finanțarea din donații, explică Angela Grămadă. „Într-un raport al unei agenții din Suedia despre finanțarea organizațiilor media mici, cele mai multe exemple de bune practici în acest sens veneau din Ucraina”, subliniază ea. Inclusiv în ceea ce privește presa de investigație.
Unii dintre jurnaliștii intervievați de Panorama.ro rezumă plastic situația înghețării USAID: „Pleacă banii americani și fac loc banilor rusești”.
Este și opinia Mariannei Prysiazhniuk, jurnalistă ucraineană vorbitoare de limba română, specializată în situația politică din Republica Moldova, România și Ucraina.
Un pericol și pentru România
În Ucraina, Rusia duce un război convențional, cu tehnică militară și unități de luptă, însă Vladimir Putin face mult mai mult: duce un război extins, cu arme informaționale, într-un spațiu geografic mult mai larg.
Absolventă a unui masterat la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) din București, Marianna Prysiazhniuk atrage atenția asupra manipulărilor rusești din țările din Europa de Est.
Jurnalismul, „o tură de noapte”
Victoria Kopenko, redactor-șef al unei publicații din partea ocupată a regiunii Herson, se teme că platformele media rămase fără bani în Ucraina vor fi cumpărate de oligarhi. „Și atunci nu ai nicio garanție că nu vor fi bani rusești sau bani care să susțină interesele rusești în Ucraina”, spune ziarista, care subliniază că deja în Ucraina „jurnalismul este o tură de noapte”.
Mulți profesioniști din acest domeniu nu se mai pot întreține din munca lor și sunt nevoiți să își ia alte joburi pentru a putea supraviețui.
Este și cazul Victoriei, care e absolventă de biologie și care, pe lângă munca din presă, predă această materie la școala online. Redacție nu mai are. În casa ei nu se mai poate întoarce. Și, cu toate acestea, reușește să își facă meseria și să posteze informații pentru ucrainenii din zona ocupată a Hersonului.
Înainte de începerea războiului pe scară largă, Victoria scria pe teme de mediu și de administrație locală. Printr-un proiect derulat de Agenția de Dezvoltare din Ucraina, reușise să mute în străinătate serverele pe care era găzduit site-ul publicației regionale pe care o conducea. De aceea, atunci când rușii au ocupat o parte din regiunea Herson și au devastat redacția, nu au reușit să închidă site-ul.
Războiul pentru mințile oamenilor în teritoriile ocupate
Obișnuiți lucreze la distanță în timpul pandemiei, jurnaliștii au început să scrie de acasă și să se concentreze asupra informațiilor de importanță vitală. „Locuitorilor din Herson le lipsea informația la nivel local. Am început să scriem despre lucrurile de bază: de unde poți să cumperi pâine, drojdie, zahăr, sare, medicamente. Cum poți să iei legătura cu organele de administrație publică locală, pentru că totul era blocat”, își amintește Victoria Kopenko.
Jurnaliștii au fost printre primii luați în vizor de forțele ruse.
Ea a reușit să iasă în 2022 din regiunea ocupată și a putut beneficia de ajutorul organizațiilor profesionale din Ucraina, precum Lviv Media Forum, dar și organizațiilor profesionale din țări precum Estonia și Georgia. Povestește că a început să aplice pentru granturi, pentru ca site-ul să-și poată continua activitatea și pentru a reuși să le ofere spațiu de exprimare și mici onorarii jurnaliștilor locali ucraineni ale căror site-uri s-au închis. A scris și în Panorama un articol despre cum este distrus mediul înconjurător al Ucrainei și al României, din cauza războiului pornit de ruși.
Angela Grămadă vorbește la rândul său despre amenințările la adresa jurnaliștilor din zonele controlate de ruși.
Jurnalistă ucraineană, decedată după ce a fost încarcerată de autoritățile ruse
Distrugerea presei libere servește scopul Rusiei de a îngenunchea Ucraina, subliniază Angela Grămadă. Tocmai de aceea, preluarea controlului asupra instituțiilor media a fost un punct-cheie încă de la începutul ocupației.
Potrivit Uniunii Naționale a Jurnaliștilor din Ucraina, 112 profesioniști din media au fost uciși în Ucraina de la începerea războiului, 18 dintre aceștia în timp ce își îndeplineau îndatoririle de serviciu (numărul îi include și pe jurnaliștii încorporați și trimiși pe front în cadrul forțelor armate ucrainene – n.r.). Totodată, zeci de jurnaliști au fost răniți, iar 28 sunt încă deținuți ilegal de autoritățile ruse.
Printre cele mai recente cazuri tragice se află cel al jurnalistei Viktoriya Roșcyna, arestată de autoritățile ruse în timp de documenta un material despre viața oamenilor din teritoriile ocupate. Deși au fost duse negocieri pentru eliberarea ei, a murit în detenție pe 19 septembrie 2024.
Curajul jurnaliștilor a fost cel care a scos la iveală multe orori ale războiului. Câțiva jurnaliști ucraineni rămași captivi în timpul asediului asupra Mariupolului au continuat să-și facă meseria și au arătat dimensiunile crizei umanitare provocate de ruși în oraș. Povestea lor a fost spusă în documentarul „20 de zile în Mariupol” (2023), care a luat anul trecut un premiu Oscar.
Cel mai greu de dus e oboseala emoțională
Una dintre cele mai periculoase părți din munca unui jurnalist este momentul în care se află pe front. Înainte de război, Viktor Kolomiiets, conducea postul de radio pe care l-a fondat, Boguslav FM, și se implicase în politică, fiind ales în 2020 consilier local în Boguslav. După invazia rusească, postul de radio a început să difuzeze o emisiune live, Cronici de război, care analiza evenimentele de pe front. Iar Viktor Kolomiieț a devenit corespondent din prima linie.
„În aprilie 2022, am decis că trebuie să fiu eu în prima linie, pentru că aș putea fi mai util acolo. Una dintre cele mai renumite publicații spaniole din lume, El Mundo, m-a invitat să colaborez cu ea. Am început să lucrez cu corespondentul ziarului, Alberto Rojas Blanco. De fapt, mi-am asumat rolul de producător local, continuând să creez programe pentru postul meu de radio. În aceste programe, am raportat despre evenimentele din zonele de luptă, pe teritoriile eliberate și am împărtășit diverse povești legate de război”, povestește Viktor Kolomiiets.
Pentru el, cea mai grea parte din munca unui corespondent de război este „epuizarea emoțională, nu cea fizică”.
„Desigur, obosim și sunt momente de efort fizic. Uneori, mergem până la 10 kilometri pe zi cu o vestă antiglonț și o cască, ceea ce este extrem de dificil. Dar epuizarea emoțională este mult mai greu de tratat”, arată jurnalistul. Pentru că este el însuși tată, cele mai dureroase subiecte i se par cele în care sunt implicați copii.
„Când spui povestea unei familii în care un bărbat și-a pierdut soția și cele trei fiice, nu doar empatizezi, arzi pe interior. Simți neputință, disperare și, în același timp, furie. O altă poveste la care am lucrat a fost despre echipajul unui tanc – trei soldați pe care i-am întâlnit în mai 2022. Le-am urmărit călătoria îndeaproape. Dintre cei trei, au mai rămas doar doi, unul a fost ucis, altul continuă să servească în divizia de tancuri, iar celălalt a devenit operator de drone, pentru că nu mai putea face față din punct de vedere fizic sau psihologic fostului său job. Trecuse printr-un atac atât de intens, încât îi era imposibil să stea din nou în spatele comenzilor unui tanc”, spune Viktor Kolomiiets.
Unele povești sunt despre cum oamenii își găsesc puterea de a continua chiar și în situații de nesuportat.
Pentru jurnalista Yuliia Semenenko, România a devenit casă după începerea războiului. Ajunsă aici ca refugiată împreună cu fetița ei, Yuliia a fost mai întâi voluntar într-un centru destinat ucrainenilor care au fugit de conflictul armat.
Apoi, prin intermediul unui fellowship al CFI Media Development, a găsit o cale de a scrie din nou.
„În fiecare zi, Rusia bombardează Ucraina. În fiecare zi, intru pe Telegram să văd ce s-a întâmplat. În fiecare zi, trebuie mă asigur că părinții mei care se află încă acolo sunt bine. Acum, în Ucraina, cel mai important este ca oamenii să își păstreze speranța. Să citească despre cei care au supraviețuit, despre civilii care arată prin exemplul loc cum să fii util, să fii curajos, cum să îți păstrezi reziliența”, crede Yuliia Semenenko.
Recent, a terminat de scris un articol despre un jurnalist sportiv ucrainean, care la vârsta de 64 de ani a plecat pe front. „Curajul lui este incredibil pentru mine, acum are 67 de ani și s-a întors acasă, la Dnipro, unde își va relua cariera în televiziune”, descrie Yuliia una dintre poveștile pe care vrea să le dea mai departe.
La fel ca fondatorul ShoTam, Serhii Kolesnikov, și ea vede în scris o cale de a le da compatrioților săi puterea de a rezista. Însă, până și oamenii care și-au făcut o misiune din a le da altora speranță obosesc uneori.
L-am întrebat pe Serhii Kolesnikov ce îl motivează să continue, chiar în peisajul media pe care l-a descris drept cel mai sumbru din ultimii ani. Spune că e vorba de datoria față de drumul pe care l-a început, față de colegii lui de echipă.
Din voce, i se simte oboseala acumulată în trei ani de război.
În alt capăt la lumii, Donald Trump negociază cu Putin o pace grăbită și impune condiții Ucrainei. O lume nouă stă să se nască din nisipuri mișcătoare, în timp ce noul președinte american sistează, prin înghețarea USAID, unul dintre puținele fluxuri stabile de finanțare pentru media și societatea civilă din această țară distrusă de război.
Articol editat de Andrei Luca Popescu
