Școala ca un câmp de luptă

Cât de violenți sunt de fapt elevii români și de ce focul nu se stinge cu foc

Computer Hope Guy
Foto: Virgil Simonescu/Inquam

Abonează-te la canalul nostru de WhatsApp, pentru a primi materialul zilei din Panorama, direct pe telefon. Click aici


 

Evenimentele de violență și agresivitate, petrecute în ultima vreme în școlile românești, au provocat un val uriaș de reacții în spațiul public. Percepția generală, propagată de presă și de diverse vedete și persoane publice , este că tinerii de azi sunt mult mai violenți și agresivi decât cei din generațiile precedente. Soluția populistă și cea mai la îndemână, lansată în public de cele mai multe ori, a fost luarea unor măsuri drastice împotriva elevilor vinovați și a adolescenților în general.

A avut într-adevăr loc o schimbare generațională în ce privește violența, la nivelul elevilor din România? La prima vedere, când te uiți la episoadele violente, scoase în evidență de relatările presei, ai putea crede că da.

Este însă un fenomen similar cu relatările despre crime sau alte infracțiuni violente: când o faptă cu potențial de notorietate capătă acoperire largă în presă, unele mass media pică în capcana de a relata ulterior despre orice astfel de infracțiune, pentru a se cățăra pe valul de audiență creat inițial. Apare astfel falsa percepție în public că asistăm la „o avalanșă” de crime, violuri sau alte violențe.

Adăugați la acest mix și gazul turnat pe foc de persoane cu tracțiune publică pe rețelele sociale și veți avea în fața ochilor catastrofa perfectă. Cam acesta a fost și contextul reacțiilor vehemente, declanșate de gestul unui elev de a-și ataca profesoara cu un cuțit, la unul dintre cele mai bune licee din Capitală – „Ion Creangă”, urmat, desigur, de alte relatări despre incidente și violențe similare, de la alte școli din România.

Realizatorul tv Dan Negru, mare iubitor de panseuri conservator-naționaliste, a cerut „exmatricularea loazelor” și să „redăm puterea profesorilor”. Fostul jurnalist Moise Guran a invocat UE care să „interzică odată TikToku ăsta”. Fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu, a vorbit despre „România agresată”, nu „România educată”, în care are loc „disoluția oricărei forme de autoritate”. Nu putea lipsi nici Patriarhia România. Vocea sa oficială, Vasile Bănescu, a găsit un nou păcat de adăugat pe cârca „progresismului”, care încurajează „lenea, prostia, incultura, agresivitatea”.

În realitate, astfel de fapte se întâmplă recurent. Statisticile reci arată că nu e mare diferență față de acum un an sau mai mulți.

Datele oficiale ale Ministerului Educației, decupate din context – am avut doi ani școlari afectați de pandemie, când prezența fizică în școli a fost cu întreruperi – ar putea să ne creeze și ele impresia că da, violența în școli este în creștere: în anul școlar 2021-2022, au fost semnalate aproape 10.000 de acte de violență, de orice natură, în toate școlile din România. E mai mult ca în anul școlar precedent.

O privire mai de ansamblu asupra statisticilor ne arată însă că situația nu este deloc așa. Ba chiar că infracțiunile comise de elevi ar putea fi de fapt în scădere. E vorba de episoade cu adevărat grave, care se traduc, conform legii, în dosare penale și în inculpați minori. Delincvența juvenilă este aproximativ la aceleași cote ca în urmă cu zece ani, potrivit  raportului de activitate al Ministerului Public.

2022 este anul cu cei mai puțini minori trimiși în judecată pentru infracțiuni contra persoanei în ultimii șapte ani. Și numărul total de infracțiuni pentru care minorii au fost trimiși în judecată de procurori este în relativă scădere. Datele procurorilor nu fac referire la locul comiterii infracțiunilor, astfel că nu putem ști dacă acestea au fost comise de minori în școli sau nu. Cert este însă că cifrele sunt în scădere, nu în creștere, per total.

Aceste statistici trebuie analizate în contextul în care studiile arată că un copil se maturizează și depășește faza comportamentului agresiv odată cu vârsta, fără a fi nevoie de represalii dure la adresa sa.


Citește și:
Ce spun rezultatele la BAC 2021 despre fiecare școală din București
Bullying-ul în școlile europene. Adolescenții români, printre cei mai hărțuiți
Ce spun datele despre generația care a dat Bacalaureatul în 2022

Măsurile coercitive nu au efectul scontat

Exact la polul opus de reacțiile furibunde, care s-au bucurat de cea mai mare expunere în spațiul public, este argumentația lui Marcel Bartic, profesor de istorie, cu 20 de ani de experiență în învățământ. Acesta crede că măsurile drastice, vânturate în spațiul public, cum ar fi exmatriculări sau școala de corecție, ar trebui să fie măsuri excepționale. De fapt, cercetările arată că astfel de măsuri coercitive au exact efectul invers. Prin excluderea agresorilor, problema nu este rezolvată, ci este agravată.

„Acești formatori de opinie au promovat măsuri exagerate, în loc să îndemne la calm, rațiune, argumente sau cercetare pedagogică. E drept că nu avem rețete minune. Dar e suficient să privim spre alte sisteme educaționale cu mai multă experiență, nu să alimentăm niște frustrări. România are nevoie de programe de prevenție, la fel cum se întâmplă în alte sisteme educaționale din Europa. Trebuie să acceptăm că e un fenomen pe care nu știm să-l gestionăm și, prin urmare, să venim cu niște măsuri serioase, în niciun caz măsuri de excludere”, spune profesorul Marcel Bartic, pentru Panorama.

Pe de altă parte, profesorii se simt lipsiți de apărare și nu pot interveni, din cauză că nu au formarea profesională adecvată și nici cadrul legislativ nu îi ajută.

Profesorul menționează că o soluție pentru descurajarea delincvenței în școli ar fi creșterea numărului de consilieri școlari care să se ocupe de copiii problemă,care să fie bine pregătiți și la curent cu realitățile dintr-o școală.

„Sunt școli cu câte un consilier școlar la 800 de copii. Omul acela, cu toată bunăvoința lui, nu poate face mare lucru”,  spune Bartic.

Lipsa resurselor deschide discuția și despre factorii care au favorizat cazurile de violență și agresivitate la tineri. Cu bugete limitate, școlile nu mai pot oferi un act educațional de calitate, axat nu doar pe livrarea de conținut informațional, ci și pe educație. În plus, nu mai beneficiază nici de ajutorul părinților.

„Calitatea de părinte nu te face automat expert în educație. Înainte, educația primită acasă era o resursă importantă, dar nu mai putem miza pe ea, pentru că nu toți părinții o pot oferi. Drept urmare, ar trebui compensată cu educația de la școală. Or, nici la școală nu avem consilieri școlari și psihologi suficienți, iar cadrele didactice nu au o formare adecvată. Toți profesorii ar trebui să fie pregătiți în așa fel încât să poată identifica problemele legate de violență și agresivitate”, consideră dascălul de istorie.

Agresivitatea care caracterizează societatea românească e o altă cauză care încurajează agresivitatea tinerilor. Urmând principiul „violența naște violență”, e foarte probabil ca un adult violent să devină model pentru copii. Asta pentru că orice copil preia cu ușurință atitudini, comportamente sau emoții de la adulții din preajma lui și, astfel, poate deveni agresor.

Pe de altă parte, violența și agresivitatea nu au apărut de ieri, de azi  în școlile din România. Pandemia n-a exacerbat acest fenomen, ci  doar l-a scos mai puternic în evidență. Dacă până acum opinia publică știa mai puțin despre ce se întâmplă în sălile de clasă, despre cum reacționează unii copii sau profesori,în timpul pandemiei aceste lucruri au devenit mult mai vizibile, fiind filmate în cadrul lecțiilor online. Nivelul de stres și depresia provocate de pandemie n-au făcut decât să accentueze niște realități care existau deja, potrivit profesorului Marcel Bartic.

Contagiunea emoțională, un fenomen social foarte periculos

Cel mai periculos efect care se propagă cu repeziciune în societate după incidente de acest tip este generalizarea. Mulți oameni au tendința să interiorizeze mesajele cu puternic impact emoțional, vânturate în spațiul public, și apoi să le dea mai departe, ceea ce e complet greșit, potrivit psihologilor contactați de Panorama.

Astfel, sfera celor care cred că în școli domnește haosul se mărește, fiind alimentat un fenomen ce poartă numele de contagiune emoțională. Monica Stănescu, psiholog, e de părere că totul trebuie judecat la nivel individual, iar protagoniștii din spatele actelor de violență sau agresivitate trebuie priviți separat.

Psihologul spune că e greșit să existe două, trei astfel de cazuri și ulterior oamenii să tragă concluzii pripite. Tendința de generalizare este întreținută, pentru că oamenii sunt atrași de informația cu conținut șocant, de scenariile catastrofice. Fenomenul de contagiune emoțională generează reacții aprinse în spațiul public. Iar aceste reacții devin uneori mai nocive decât evenimentul în sine.

„Aici ar trebui să intervină propria ta minte, propria ta educație, filtrele tale personale. Poți citi o astfel de știre și s-o dai mai departe, provocând o și mai mare revoltă sau o poți pur și simplu ignora, scăzând șansele de contagiune emoțională. Adevărul va fi citit de oamenii educați, oamenii care știu să caute acest adevăr, oameni cu ținută morală. Dar majoritatea nu e așa, majoritatea are o educație medie spre joasă. Prin urmare, această majoritate e atrasă de senzațional, de facil”, spune Monica Stănescu pentru Panorama.

Psihologul consideră că de la apariția rețelelor sociale, orice eveniment negativ are potențialul de a deveni viral. Lumea trăiește într-un zgomot informațional intens și nu are educația și discernământul necesare pentru a deosebi emoția pe care o trăiește de evenimentul respectiv. Iar cea mai mare parte a presei se hrănește cu emoțiile publicului și oferă, împreună cu cele mai șocante titluri, algoritmul necesar pentru ca orice eveniment să-și mărească proporțiile și să devină senzație.

La rândul lor, oamenii, beneficiarii meniului informațional, au acum, pe rețelele sociale, puterea să-și dea cu părerea, oferindu-și, astfel, plăcerea de scurtă durată de a conta, de a fi văzuți, de a primi atenție. Cu alte cuvinte, oamenii sunt implicați emoțional în spațiul public, explică psihologul Monica Stănescu.

De multe ori, mass-media folosește cea mai ușoară armă psihologică de manipulare, mai arată psihologul: frica endemică.

Și într-adevăr, multe publicații și televiziuni românești nu au ratat pretextul oferit de episoadele recente de violență, relatate din școlile românești, inducând ideea generalizatoare că școlile nu mai sunt sigure.

Relațiile cordiale cu părinții, filtru împotriva exacerbării violenței

Este violența în școli un efect al stresului, depresiei și anxietății? Sunt copiii mai stresați? Cine este de vină? Întâi de toate, e necesar de știut care e prevalența violenței în școli. Psihologul care a discutat cu Panorama spune că în perioadele școlare aglomerate crește numărul de incidente cu tentă agresivă în școli. Relații de cauzalitate nu pot fi determinate, dar corelații există cu certitudine.

„Ca să putem face o corelație între stres, depresie și anxietate la copii și tineri, și violența în școli avem nevoie de cifre. și dacă există o creștere împreună a acestor fenomene, avem o corelație, iar corelația nu este cauzalitate. Sunt mulți factori care fac din stres o cauză pentru declanșarea unei tulburări anxioase, depresive sau mixte. Dar dacă există o legătură de cauzalitate între depresie și anxietate și cazurile de violență și agresivitate în școli, asta trebuie cercetat. Stresul poate avea multe efecte, dar fiecare situație trebuie examinată concret”, menționează Monica Stănescu.

O soluție invocată de majoritatea psihologilor este apropierea de părinți, având în vedere că relațiile din sânul familiei și climatul propriului cămin funcționează ca un scut împotriva efectelor stresului, iar suportul matern și patern protejează copilul. Acolo unde copiii nu percep acest sprijin, cel mai probabil devin vulnerabili la a dezvolta patologii.

Pericolul este și mai mare pentru cei mici, atunci când lipsa sprijinului familial se combină cu tentațiile nocive, prezente la un clik distanță, online. Pentru că România e o societate cu mulți părinți plecați în străinătate, mulți copii cresc singuri și își iau reperele de pe internet, arată psihologul, care are și un exemplu recent și la îndemână.

„Frații Tate au cel mai mare impact în rândul copiilor și adolescenților, pentru că acești frați au devenit repere pentru copii, care visează să devină ca idolii lor. Această generație și-a crescut copiii cu telefonul și televizorul. Azi creștem o generație educată de ecran, lăsată la bunici sau rude. Copiii noștri cresc mai mult ca oricând deconectați de căldura căminului, de valorile care se structurează acasă și, în general, cresc fără repere. Cresc fragili și lipsiți de reziliență emoțională, pentru că tindem să le rezolvăm problemele sau să nu le creăm frustrări”, adaugă psihologul.

Studiile au demonstrat că pandemia, odată cu trecerea multor activități în online, a generat o explozie a cazurilor de depresie și anxietate, și nu doar la copii. Alte studii, efectuate pe populația din SUA, arată că există corelație pozitivă între nivelul de stres și numărul de cazuri de violență în școli. Însă, pentru populația din România nu există la acest moment suficiente date din care să poată fi extrase concluzii valide.

Alte studii relevă că un copil care se simte singur și izolat poate să devină violent, în condiții de stres, dacă lipsesc factorii de protecție ca suportul parental, contextul de familie, percepția asupra calității vieții, relația cu profesorii, stilul didactic și modul de gestionare a stresului din partea profesorilor, potrivit Monicăi Stănescu.

Copiii și adolescenții nu știu cui să ceară ajutor

40% dintre elevii de gimnaziu și liceu din România nu știu dacă în școala lor există un consilier la care să poată apela dacă au nevoie, arată datele oficiale, adunate de World Vision România. Potrivit aceleiași fundații, nici consilieri școlari nu sunt suficienți, iar 37% din cadrele didactice nu se simt pregătite să suplinească lipsa acestora.

Aceste cifre nu sunt decât câteva piese dintr-un puzzle complex, dar fundamentează o parte din cauzele pentru care minorii pot ajunge agresori.

„Elevii care își hărțuiesc colegii și profesorii sunt de foarte multe ori victime ale abuzului de acasă. Acești copii se pot identifica cu agresorul și, astfel, comit violențe la școală. Nu cred că se poate face foarte mult fără o strategie la nivel local sau național. Singură, școala este impotentă în rezolvarea problemelor de genul acesta. Disciplinarea strictă, prin pedepse de tot felul, nu va rezolva această problemă”, spune Dan Rusu, lector în criminologie la Universitatea din Birmingham și formator în cadrul programelor World Vision România.

Pe de altă parte, directoarea fundației World Vision România, Mihaela Nabăr, consideră că violența din viața reală nu a crescut, ci a crescut numărul de agresiuni raportate oficial. Potrivit acesteia, un copil violent este, de fapt, un copil care strigă după ajutor. Motiv pentru care autoritățile trebuie să gândească soluții adaptate prevenirii factorilor și cauzelor care declanșează violența.

„Este nevoie de programe specifice de implicare a tinerilor și copiilor în luarea deciziilor și în gestionarea conflictelor. De aceste programe este nevoie la nivel național, pentru că violența este o realitate cu care se confruntă atât comunitățile vulnerabile, cât și cele din marile orașe”, declară Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România, pentru Panorama.

Hiperprotecționismul familiei mai mult strică în loc să ajute

Panorama a stat de vorbă șicu un consilier școlar, care discută periodic cu copii sau adolescenți colerici. Din experiența Irinei Tucă, profesor consilier școlar în cadrul Colegiului Național „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu, hiperprotecționismul familiei poate, paradoxal, deveni un factor care favorizează apariția delincvenței juvenile.

Părinții, în loc să ajute copilul să-și rezolve singur problemele, le preiau și încearcă să le rezolve ei. Astfel, adulții nu-i lasă pe copii să-și gestioneze și exprime emoțiile. Acest lucru, pe lângă faptul că le creează tinerilor sentimente de frustrare, furie, inutilitate sau nervozitate, e o cauză și pentru apariția depresiei adolescentine, deoarece copiilor le va fi foarte greu să se separe de protecția propriului cămin. Iar separarea e întotdeauna dureroasă. Drept urmare, cea mai facilă modalitate de a rezolva conflictele devine violența.

Prevalența incidentelor agresive este la gimnaziu, cu precădere în rândul elevilor din clasele a VII-a și a VIII-a, atunci când ei se află în etapa de preadolescență, potrivit consilierului școlar, Irina Tucă.

Presiunea socială este un alt factor agravant, la fel ca mediul familial din care provin copiii. Dacă există violență în familie, e foarte probabil ca și copilul să devină violent în relațiile cu cei din anturajul său. În plus, pe acest fond încărcat, se suprapun uneori anxietatea și stresul, care duc la o stimă de sine scăzută. Iar pe fondul stimei de sine scăzute poate apărea violența, deoarece stresul poate duce la forme de violență și nervozitate față de colegi, ca o manieră de refulare.

Dincolo de cauze, Irina Tucă vorbește și despre soluțiile pentru a preveni apariția agresivității în rândul tinerilor. Printre acestea, sunt invocate activitățile de informare și conștientizare, care duc la un mai bun reglaj emoțional și la scăderea furiei sau a comportamentelor violente. În plus, aceasta îndeamnă la organizarea periodică a unor discuții cu părinții, cu victimele agresiunii, dar și cu agresorii, pentru a conștientiza gravitatea faptelor.

„Aici vorbim de consiliere individuală și de grup, în care abordăm comunicarea non-violentă, stima de sine. Un agresor are o stimă de sine scăzută. Teoretic, el vrea să fie în centrul atenției și, pentru că nu știe cum să ajungă acolo, apelează la agresiune sau violență”, mai spune experta în educație.

Relația familie-școală are, de asemenea, un rol semnificativ în stoparea sau diminuarea cazurilor. Măsurile luate la școală trebuie să fie continuate acasă, ceea ce face ca profesorii și psihologii să ceară sprijinul părinților în acest demers, pentru că părinții sunt cei de la care se așteaptă să facă cu copiii lor consiliere parentală. Iar toate aceste acțiuni de prevenție, din experiența profesională a Irinei Tucă, au avut efect, cazurile specifice fiind soluționate într-un procent de 85%.

Tot acest cerc vicios al neajunsurilor combinate, în care se îmbină rolul familiei, al presei și al sistemului de educație, îi lasă în mijlocul său pe cei mai vulnerabili dintre noi – copiii și adolescenții. Dacă reacțiile și luările de poziție ale actorilor din aceste sisteme sunt asemenea celor ale unora dintre copiii și adolescenții cu probleme – violente, iraționale, agresive – soluțiile nu vor face decât să se îndepărteze de România, în loc să își facă loc în arena publică.

Articol editat de Andrei Luca Popescu


Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.


Andrei Militaru

Are o experienţă de peste 6 ani în presa scrisă, online şi radio. A debutat în presă la revista lunară Sport Revolution, unde a fost, pe rând, reporter, redactor şi ulterior editor coordonator. A lucrat, de asemenea, la ziarul Adevărul, unde a fost redactor în departamentul sport și a realizat emisiuni de sport „Adevărul Live”. A realizat timp de 2 ani, la Radio Sport Total FM, emisiunea săptămânală Sport Revolution. A colaborat şi cu alte publicaţii online, precum corectnews.ro sau viitorulromaniei.ro. Este licenţiat şi absolvent de master în jurnalism şi ştiinţele comunicării. A beneficiat de o bursă Erasmus în Franţa, la Nisa, unde a studiat comunicare şi ştiinţe umaniste. Îi place să fie mereu la curent cu ceea ce este nou, pentru că un om informat este un om puternic. Pentru Andrei, a fi jurnalist reprezintă o profesie distinsă, deoarece un jurnalist are un rol crucial într-o societate, acela de a informa şi chiar educa publicul său.


Abonează-te
Anunță-mă la
guest
0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile

Abonează-te, ca să nu uiți de noi!

Îți dăm un semn pe e-mail, când publicăm ceva nou. Promitem să nu te sâcâim mai des de o dată pe zi.

    0
    Ai un comentariu? Participă la conversație!x