Cât e marketing și cât e realitate în Web3, noul internet care ne promite că Big Tech nu ne va mai controla
Abonează-te la canalul nostru de WhatsApp, pentru a primi materialul zilei din Panorama, direct pe telefon. Click aici
2023 a fost anul boom-ului Inteligenței Artificiale Generative, prin aplicații precum ChatGPT sau Dall-E, al saltului în tehnologia VR sau cea cloud. Odată cu 2024, unii experți în tehnologie cred că vor veni salturi importante și în „schimbarea la față” a internetului. Nu va mai dura mult, spun ei, până să trecem din Web 2.0 în Web 3.0, un mediu despre care se spune că va schimba complet paradigma vieților noastre digitale.
În teorie, arată ca un rai digital, în care utilizatorul deține controlul, iar corporațiile Big Tech nu mai pun monopol pe datele noastre. În practică însă, Web3 e destul de problematic, după cum o arată alți experți, neafiliați marilor companii.
Pentru a ne lămuri în legătură cu viitorul internetului, am aruncat mai întâi o privire în trecut. Vedem de unde am pornit și unde am ajuns, dar și ce ar presupune să ajungem la Web3.
Web3 se vrea deschis, dar folosește tehnologie cu sursă închisă
Web 2.0, adică internetul pe care îl avem astăzi, a apărut în viețile noastre după 1999, când s-a produs o schimbare în felul în care am început să folosim internetul care avea de-acum mai mult conținut generat de utilizatorii de rând și, astfel, mai multe utilizări pentru omul normal. Web 2.0 ne permitea un schimb bidirecțional mașină-utilizator.
Mulți consideră că Web 2.0 reprezintă aplicațiile care au transformat lumea digitală după bula dotcom, un exemplu clasic de himeră economică, când speculațiile intense au provocat o creștere rapidă, dar nejustificată a valorilor acțiunilor companiilor de internet, urmată de o prăbușire drastică.
Această bulă s-a întins între 1995 și 2000, când internetul a trecut prin următorul stadiu al revoluției tehnologice: stadiul de permeație. Am început să avem device-uri standardizate, precum computerele, la fel pentru toți, cu mai mulți utilizatori care erau însă deocamdată o nișă, precum și cu un cost mediu și o utilitate și integrare în societate moderate.
„Pe măsură ce device-urile, precum browserele și limbajul web, s-au îmbunătățit, web-ul a devenit mai folositor și a fost recunoscut ca un loc în care să afișezi și partajezi informație. În acest stadiu de permeație, au fost create cursuri pentru a-i învăța pe oameni, dar și companiile au început să-și facă propriile pagini web. Un număr redus a găsit web-ul folositor, dar majoritatea încă nu”, explică James Moor.
După 2000, internetul a intrat în stadiul final, stadiul de putere. În tot mai multe case, a început să apară câte un calculator (ulterior, tot mai multe persoane au început să aibă laptopuri), iar business-urile au început să presupună că au clienți care sunt alfabetizați digital. „Dispozitivele care au reprezentat paradigma web de astăzi susțin orice, de la activități bancare la blogging. Să ai acces la web și să știi cum să-l folosești e banal. Web-ul e integrat în viețile noastre, folositor pentru majoritatea oamenilor și are un impact social semnificativ”, punctează profesorul britanic James H. Moor.
Având în vedere de unde a pornit internetul, e uluitor ce putem face astăzi cu el, la doar aproximativ trei-patru decenii de la începuturile sale. Poate însă internetul să ajungă mai bun decât atât?
Pionierii tehnologiei blockchain răspund cu un „da” ferm. Astăzi, dacă dai o căutare în Google cu „viitorul internetului”, vei găsi articole care vorbesc despre o nouă lume virtuală avansată, numită Web3, care se bazează pe blockchain, criptomonede, NFT-uri și aplicații descentralizate. În aceste articole, Web3 e descris ca o Nirvana digitală, în care nu mai există companii care să ne stoarcă datele, în care noțiunile de Big Tech sau Big Brother s-ar disipa. Pe Web3, am avea doar programe cu sursă deschisă, adică dezvoltate de cineva – fie o persoană individuală, fie o companie, pentru ca apoi să fie date sub licență liberă și în care utilizatorii să aibă acces la codul sursă.
Termenul propriu-zis de Web3 a fost inventat în 2014, de informaticianul britanic Gavin James Wood, co-fondatorul Ethereum, care spunea că acesta va duce la prezervarea democrației liberale. De la Web 2.0, atât de intens criticat pentru că giganții tech dețin monopol asupra internetului, se visează la varianta ideală, în care controlul conținutului le va reveni strict utilizatorilor.
Totuși, Web3 descrie o „dihotomie falsă”, după cum o numește Alexandra Ștefănescu, programatoare și activistă pentru drepturile omului, colaboratoare a Asociației pentru Tehnologie și Internet (ApTI):
Totuși, inițial, termenul trimitea la așa-numitul semantic web (internet semantic), o exprimare folosită încă din 1999, de Tim Berners-Lee. „Scopul «internetului semantic» era să extindă standardele publice, redactate participativ, pentru a crea protocoale care să facă internetul ușor de citit și parcurs de automatizări și programe, care să-l indexeze, catalogheze și să găsească lucruri în volumul enorm de conținut pus online”, explică Ștefănescu.
Ca multe tehnologii disruptive, Internetul a început ca o modalitate pentru cercetătorii guvernamentali de a partaja informații. Se întâmpla în anii ‘60, fiind inițial o rețea limitată la anumite organizații academice și de cercetare care aveau, desigur, contracte cu guvernul.
Un alt factor important a fost și intensificarea Războiului Rece, când Departamentul Apărării din SUA a creat ARPANET, o rețea care putea supraviețui unui atac nuclear. La 1 ianuarie 1983, am avut încă un pas major: a fost creat protocolul de comunicare TCP/IP, prin care toate rețelele se puteau conecta printr-un limbaj universal.
Apoi, în 1989, cercetătorul britanic Tim Berners-Lee a inventat sămânța internetului așa cum îl știm astăzi: World Wide Web (www), adică sistemul care ne-a permis să partajăm conținut pe internet, prin metode mai prietenoase cu utilizatorii, care de-acum nu mai trebuiau să fie neapărat IT-iști.
Despre Web 1 se vorbește ca despre o rețea read only, pentru că era plin de pagini statice care erau conectate între ele prin hyperlink-uri. Nu exista niciun fel de interacțiune între utilizator și internet, acesta din urmă fiind ca un soi de bibliotecar virtual. Era un internet pasiv, în care utilizatorul putea doar să citească informație.
Conform lui James H. Moor, profesor de filosofie intelectuală și morală la Darmouth College, unul dintre primii teoreticieni ai eticii computerului, în această etapă, internetul era în primul stadiu din cele trei specifice unei revoluții tehnologice deschise: stadiul introductoriu.
Cât de stabil e blockchain-ul, fundația Web3
Web3 se bazează pe tehnologia blockchain, care ne-ar stoca datele în mod transparent și securizat. Ar fi ca o condică a internetului, în care fiecare calup de date ar fi legat de următorul, ceea ce ar însemna că datele ar fi dificil de modificat fără acordul utilizatorilor. Inclusiv de șters. Asta înseamnă și că un atac cibernetic ar fi mai dificil, pentru că hackerii nu ar putea prelua controlul, atacând doar într-un singur loc.
În ciuda entuziasmului față de blockchain și criptomonede, care a înflorit în ultimii ani, trebuie să ne reamintim însă că orice avantaj are și costuri asociate.
Descentralizarea promisă de Web3 e o himeră
În Web 2-ul pe care îl navigăm astăzi, avem, în mod evident, o centralizare masivă. Dincolo de colectarea de date prin cookies, de pildă, chiar și când alegi o altă aplicație ca să te ferești de o alta, la bază s-ar putea să facă parte din aceeași familie.
De exemplu, folosim toți Google de dimineață până seara și strâmbăm din nas că ne colectează datele. Așa că, poate alegem să ne informăm cu privire la ceva dintr-un video de pe YouTube. Dar și el e deținut de compania-mamă a Google, Alphabet. De altfel, și aplicația care te ajută să eviți filtrele de poliție, Waze, este deținută de același conglomerat.
„Atunci când multe aplicații web depind de buna funcționare și de politicile de utilizare și moderare de conținut ale unei alte companii, putem spune că există o centralizare a puterii. Un exemplu clar sunt Amazon, Google și Microsoft, companii care oferă servicii de găzduire de conținut pe care se bazează foarte multe website-uri. Dacă unul dintre ele are probleme tehnice, multe site-uri online pot deveni de nefolosit”, completează Ștefănescu.
În practică, azi, Web3 înseamnă criptomonedele, NFT-urile și aplicațiile online din domeniul financiar. Și, după cum arăta Panorama în acest material, la 15 ani de la crearea Bitcoin, cea mai cunoscută și mai valoroasă dintre criptomonedele aflate azi în circulație, de la un vis promițător, s-a ajuns la o realitate care pe mulți i-a lovit financiar din plin.
Una dintre probleme este, după cum spune Alexandra Ștefănescu, că atunci când cineva vrea să construiască o nouă aplicație bazată pe blockchain, se lovește de lipsa de „API-uri mature din care poate alege”.
API-urile (Application Programming Interface/interfață de programare a aplicației) sunt seturi de reguli care permit diverselor programe să comunice între ele. Folosim API-uri cam în orice facem pe internet. De exemplu, când cumpărăm un bilet la teatru, când ne alegem locurile și mergem mai departe, această informație circulă în diverse medii. Trece din site-ul care vinde biletele, ajunge în baza de date a teatrului care ne rezervă locurile selectate, apoi ajunge la serverul platformei care ne procesează datele cardului cu care plătim și, în cele din urmă, ajunge la banca noastră, cea care dă acordul tranzacției. API este cel care se ocupă de integrarea acestor medii. Iar maturitatea unui API înseamnă cât de bine a fost creat și implementat, cât de intuitiv e de folosit.
Revenind însă la centralizare, cei care spun că Web3 va fi internetul care le va reda utilizatorilor controlul complet asupra internetului uită, totuși, cine sunt ei: tot fondatori ai unor companii tech. Mai mult, chiar și în Web3, nu pare că datele noastre ar scăpa de mâna hrăpăreață a vechilor mari companii. Google, de exemplu, își pavează deja drumul.
Web3 nu va aduce nici apoliticul, nici neutralitatea
Un alt vis propagat de „apostolii” Web3 este că va fi apolitic și neutru. Iar aici intrăm într-o zonă în care, mai mult decât financiarul, doare mai ales partea morală, care uneori se referă la o luptă pe viață și moarte.
Un exemplu dat de Ștefănescu este un moment din 2021, când exchange-ul Binance, care tranzacționează criptomonede, a acceptat să ofere guvernului de la Kremlin date privind identitățile reale ale tuturor celor care donaseră pentru campania anticorupție a lui Alexei Navalnîi.
Partea întunecată a Web3 s-ar putea, de altfel, să fie mai puternică. Dat fiind că în spate stă tehnologia blockchain, de unde nu poți șterge nicio tranzacție, ne dăm seama că lucrurile ar fi mai grave decât pe internetul de astăzi.
Când vine vorba de viitorul internetului, e bine este să ne uităm cu atenție la cine este persoana care ne oferă informații. De multe ori, vom găsi că fac parte din Big Tech sau că au legături cu persoane de acolo.
E necesar să avem informații factuale, care nu pot veni „de la companiile care dezvoltă aceste tehnologii, pentru că, prin definiție, acestea vor emite întotdeauna afirmații care să susțină tehnologia care le aduce un profit”, după cum mai punctează programatoarea. E bine să ne căutăm experți în care să putem avea încredere. O recomandare în acest sens din partea Alexandrei Ștefănescu este Molly White, o ingineră americană de software, editor Wikipedia care urmărește abaterile din Web3.
Articol editat de Andrei Luca Popescu
Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.
