Vremuri bune pentru „sado-monetarism”

De ce e inflația atât de mare în SUA și cât de mare e pericolul de recesiune

Computer Hope Guy
sursa foto: Shutterstock

„Le-au dat bani degeaba și acum stau acasă și nu vor să muncească. Bani peste bani! Am aplicat și eu pentru un grant și nu am primit nimic”, se plânge Pedro. 

Pedro e argentinian. A trăit, deci, mulți ani înconjurat de inflație galopantă, a cunoscut multe crize economice și politici monetare dezastruoase. A văzut cu ochii lui, la începutul anilor ’90, inflația și haosul economic de la prăbușirea URSS. Și le amintește amuzat acum. Pedro nu e, deci, slab de înger în astfel de chestiuni. Totuși, dacă de la Argentina lui nu mai are de mult speranțe că se va face bine din punct de vedere economic, Pedro e foarte supărat pe guvernul american. 

Stabilit de aproape 20 de ani în Statele Unite, bărbatul are un hotel modest în zona de nord a Miami Beach, la o aruncătură de băț de plajă. Din holul acestui hotel, cu o recepție cu multe oglinzi și un borcan de ness la ușă pentru turiști, lângă un fierbător și pahare de unică folosință, Pedro face analiză macroeconomică. Și nu e departe de ce poți auzi și la televizor, în Uber, ori la terase. Pe scurt, Pedro crede că Administrația Biden a fost mână largă cu ajutoarele din timpul pandemiei și că de aici se trag parte din problemele economice actuale. 

Timp de șase săptămâni, am traversat Statele Unite de la nord-est la sud, de pe o coastă pe cealaltă. Peste tot, indiferent de stat, de culoarea lui politică sau a celor cu care am stat de vorbă, am întâlnit două lucruri: pe de-o parte, oameni, la fel ca Pedro, nemulțumiți de starea economiei și de ajutoarele fără precedent pe care le-au primit americanii, pentru a face față poverii crizei COVID; pe de altă parte, peste tot sunt afișe de angajări, promisiuni de bonusuri la semnare, plata salariului la finalul fiecărei săptămâni și tot felul de alte beneficii înșirate pe panouri luminoase sau pe coli A4 lipite pe uși. Vezi asta mai ales în servicii, în cazul joburilor cel mai prost plătite, cum ar fi cele din fast food-uri. 

Anunț de angajare în fața unui restaurant McDonald’s din Miami Beach / foto: iunie 2022/Panorama

Dacă punem realitatea din teren lângă cea din statistici, care ne spun că rata șomajului rămâne scăzută în Statele Unite, 3,6% în luna mai, e posibil ca adevărul să nu fie că oamenii au ales să nu se întoarcă la muncă și să mai trăiască din ajutoare, cum sugerează mai ales tabăra conservatoare, ci că lucrează altceva. E o concluzie care ne duce la altă fenomen, cel al „revoluției demisiilor”, descris de Panorama aici.

Cu indicele prețurilor la un record al ultimilor 40 de ani (8,6% în mai), Statele Unite au ajuns să aibă, în aprilie 2022, o inflație mai mare decât celelalte economii dezvoltate din G7. Germania e aici pe locul al doilea, cu 7,9% inflație raportată pentru luna mai.

Inflația în economiile din G7, comparativ cu media OECD

Sunt generații întregi de americani care nu au mai trăit așa ceva. Pentru ei, prețurile scăpate de sub control și galonul de benzină atât de scump, încât să ajungi să-l drămuiești (pentru prima dată în istorie, media națională pentru un galon, adică 3,8 litri de benzină, a atins 5 dolari în iunie), toate acestea erau până acum povești de pe vremea părinților sau bunicilor.


Evoluția inflației în Statele Unite, din ianuarie 2020 și până acum / Sursa: tradingeconomics.com

Polemica ajutoarelor din timpul pandemiei

Criticii politicilor monetare și fiscale ale Administrației Biden pun parte din nivelul inflației din SUA pe seama ajutoarelor fără precedent acordate de statul federal pe timpul pandemiei – cele de care se plângea și argentinianul Pedro din Miami. 

Americanii au avut în pandemie trei runde de plăți directe, așa-zisele cecuri de stimulare economică. A fost un experiment și efort logistic și bugetar fără precedent, chiar și ținând cont de experiența recesiunii din anii 2000. Acum, că plățile au fost făcute, iar cecurile încasate, datele vorbesc despre o reducere semnificativă a sărăciei în rândul copiilor.

© Panorama.ro

În tabăra opusă, sunt cei care acuză risipa. Dincolo de bătăliile politice, căci e an electoral în State, mai aproape de firul ierbii, reacția critică trebuie plasată și în context istoric și cultural: Statele Unite, în fond, nu sunt un stat social.

Vara trecută, un calcul al republicanilor din Congres – opoziția profund nemulțumită de nivelul cheltuielilor din pandemie – arăta că o familie generică de doi adulți șomeri, cu doi minori în întreținere, ar fi urmat să primească, până în toamna lui 2021, peste 100.000 de dolari sub formă de plăți directe și scutiri de taxe. Cea mai mare parte din suma aceasta (peste două treimi) ar fi ajutoarele extraordinare de șomaj.

„E ușor să fii deștept post-factum, așa că acum știm că pachetele de ajutor și relansare economică au fost mai mari decât ar fi fost nevoie. Am fi putut fi mai cumpătați cu cheltuielile acestea. Pe de altă parte, Statele Unite operau într-un climat de profundă incertitudine. Nu am știut de ce va fi nevoie, cât va dura. Trebuia să o facem, deși acum știm că aceste cheltuieli puteau fi mai mici”, e replica lui Uri Dadush*, economist stabilit la Washington D.C., expert în politici economice internaționale și cercetător în cadrul think-tank-ului economic Bruegel.

„Părerea mea e că mare parte din acest ajutor al statului a fost esențial. Mulți oameni pur și simplu nu au putut lucra în timpul pandemiei, acum e foarte ușor să uităm asta. Mult mai multe firme ar fi dat faliment. Dacă am fi gestionat pandemia mai bine, nu am fi avut nevoie de atâtea cheltuieli”, adaugă profesorul, într-un interviu acordat Panorama pe Zoom. 

S-au injectat prea mulți bani, de teamă să nu fie prea puțini

Deși inflația e una din luptele post-pandemice cu care se confruntă întreaga lume, cum au ajuns Statele Unite în mod special să aibă o inflație atât de mare?

„Pandemia a creat o recesiune foarte abruptă, dar care nu a durat foarte mult”, începe Uri Dadush să retraseze filmul actualei crize. „Recesiunea a dus la o scădere a investițiilor, retragerea unui număr mare de oameni de pe piața muncii, din cauza virusului, și o creștere uriașă în nivelul de economisire”, continuă. 

Pe urmă, când recesiunea era la apogeu, Administrația Biden a venit cu niște măsuri de relansare economică absolut nemaiîntâlnite – un pachet de 1.900 de miliarde de dolari. În total, cele trei pachete pandemice, inclusiv cele aprobate de Administrația Trump, ajung la 5.000 de miliarde de dolari.

„La finalul lui 2020, am văzut o combinație de factori: pachete uriașe de stimulare a economiei, oamenii aveau iar încredere în economie și își scădeau rata de economisire. În același timp, atât în SUA, cât și în restul lumii, liniile de aprovizionare nu au revenit la normal, pentru că așa ceva durează, iar virusul tot revenea și lovea țările în momente diferite. Acești trei factori au creat o ruptură fără precedent între cererea tot mai mare și problemele de aprovizionare. Acestea sunt cauzele principale ale inflației. Mulți dintre noi nu am anticipat-o corect. Dar s-a întâmplat”, explică economistul american.

Războiul, jokerul aruncat de Vladimir Putin pe masă

Peste aceste cauze, au venit criza energiei și războiul rusesc din Ucraina (războiul a acutizat criza energiei care exista deja), care au pus și mai multă presiune pe lanțurile de aprovizionare și au dus la noi creșteri de prețuri și incertitudine în economia globală.

„Războiul a fost jokerul care a apărut de nicăieri, în februarie, în această ecuație și care a adăugat probabil două puncte procentuale la inflație, cu creșterea prețului petrolului, a alimentelor etc.”, spune Uri Dadush.

Rezumat simplist, deci, inflația de eră Covid e rezultatul confruntării dintre cerere și ofertă. Sunt prea mulți bani și prea puține bunuri în piață. Oferta e limitată nu doar de Covid și, acum, de efectele războiului, ci și de probleme sistemice care existau deja în comerțul și transportul globale. 


Panorama a analizat, în ultimele luni, cauzele, evoluția și impactul inflației.
Frica de inflație scumpește creditele: BNR a urcat dobânda-cheie la maximul ultimilor nouă ani
De ce consumăm mai mult ca oricând
De ce crește inflația în toată lumea. Cât de expusă este România
De ce inflația lovește altfel în România

De ce s-a spulberat speranța că inflația e trecătoare

Multă vreme, economiștii și guvernanții deopotrivă au fost convinși că inflația pandemică va fi trecătoare. Uri Dadush s-a numărat printre ei: „Și eu am crezut că va fi trecătoare, pentru că m-am concentrat prea mult pe problemele de aprovizionare. Am crezut că, odată ce pandemia nu mai e, lanțurile de aprovizionare își vor reveni în 3-6 luni și că ruptura dintre cerere și ofertă se va remedia rapid”. 

Nu s-a întâmplat asta, din mai multe motive. Principalul e că pachetele de relansare economică au fost mai mari și cu bătaie mai lungă decât s-au așteptat experții. Pe urmă, pandemia a lovit în valuri, ceea ce a făcut revenirea la „normalul” producției, al transportului și comerțului global mult mai dificilă. 

„Dincolo de toate acestea, suntem la finalul unei perioade de aproximativ 12 ani de politici monetare foarte, foarte laxe, care au devenit și mai laxe în timpul pandemiei. Când a venit această creștere uriașă a cererii, după pachetele de relansare economică, bani erau, dobânzile erau foarte mici, oamenii se puteau împrumuta în continuare, băncile aveau bani. Erau bani ușor accesibili peste tot. S-a creat o furtună perfectă, care a alimentat inflația”, arată economistul intervievat de Panorama.

Pe urmă, e reziliența inflației, care are o viață proprie, o inerție. Așteptările noastre pesimiste se pot transforma într-o profeție autoîmplinită.

„Odată ce oamenii înțeleg că pot crește prețurile, că pot cere salarii mai mari, pentru a li se acoperi creșterea costului vieții, începi să ai un efect de valul al doilea al inflației, pentru că oamenii își ajustează așteptările – că e vorba de prețuri, la nivelul business-urilor, sau de salarii, la nivel de individ”, explică economistul.

În acest moment, ne apropiem de acest al doilea val, crede el. Sindicatele încep să vorbească deja despre majorările salariale pentru a ține pasul cu explozia prețurilor.

Ce urmează acum

Dacă ne uităm la ce se întâmplă acum la nivelul marilor bănci centrale – ce s-a întâmplat inclusiv în România -, vom vedea politici tot mai agresive în vederea scumpirii creditării și a eliminării din piață a surplusulului de bani din timpul pandemiei.

La mijlocul lui iunie, Rezerva Federală Americană, Fed, a anunțat cea mai mare creștere a dobânzii de politică monetară din ultimii aproape 30 de ani, de 0,75%. Vor urma alte creșteri de dobândă, posibil chiar luna aceasta. 

„Nu e niciun secret ce trebuie să se întâmple”, comentează Uri Dadush. „Trebuie să avem dobânzi mai mari, trebuie să lași pachetele de stimulare economică să expire. Nu pompăm și mai mulți bani”. 

În teorie, ar fi nevoie de 1-2 ani pentru ca efectele pachetelor de stimulare economică să se absoarbă. 

„Trebuie să rupem ciclul inflației, nu e de ajuns să ne bazăm pe ajustările naturale. Trebuie să apăsăm pedala de frână când vine vorba de expansiune monetară. La urma urmelor, nu avem cum să nu forțăm o răcire puternică a economiei pentru a reduce presiunile inflaționiste. Sigur că, în teorie, ai putea să zici că o să crești oferta. Dar, în realitate, ești limitat aici. O înțelegere rudimentară a macroeconomiei ne spune că creșterea cererii e un proces pe termen lung, legat de investiții, de creșterea forței de muncă, de evoluții tehnologice care să sporească productivitatea. Toate astea au nevoie de ani de zile”.

Sunt vremuri bune pentru sado-monetariști, comenta recent economistul de Nobel Paul Krugman în New York Times, referindu-se la termenul inventat pentru a descrie politicile economice ale fostului cancelar britanic Margaret Thatcher. Sado-monetariștii de azi sunt cei care cer creșterea dobânzilor de referință și politici de austeritate mai mult din principiu decât pentru că se uită cu atenție la starea economiei.

„Unul dinte cele mai mari riscuri cu care se confruntă acum economia SUA e că vocile sado-monetarismului vor avea prea multă influență asupra politicilor”, scrie Krugman, care avertizează că americanii riscă să intre în hora unei intervenții monetare prea agresive: „Inflația e o problemă reală, iar Fed trebuie să intervină. Dar ar fi tragic dacă Fed ar asculta de cei care, în realitate, cer o frânare mult mai puternică decât pare că are nevoie economia”.

Vine recesiunea?

Dacă ne uităm la creșterea dobânzii-cheie de către Fed și la istoria economică a ultimelor decenii, constatăm că, aproape de fiecare dată când banca centrală americană a majorat dobânda pentru a scădea inflația, Statele Unite au intrat în recesiune. E, de altfel, un scenariu discutat tot mai intens în cercurile economice, media și politice de peste Ocean.

„Nu încercăm să provocăm o recesiune”, a dat asigurări șeful Fed, Jerome Powell, în cadrul unei audieri în Congres. Un astfel de scenariu, recesiunea, e posibil. Dar, promite Powell, nu e probabil. Totuși, nu va fi deloc ușor să se obțină acel „soft landing” al economiei americane care ar fi de dorit acum, după supraturarea din ultimii ani.

Același lucru crede și Uri Dadush:

„Ultima dată când am avut o situație similară a fost la sfârșitul anilor ‘70 – începutul anilor ‘80. La acea vreme, am avut o inflație de 15-16%, o recesiune foarte mare și probleme uriașe, o criză a datoriei. Să sperăm că de data aceasta reușim să evităm recesiunea. Sunt șanse, pentru că inflația nu e chiar la acel nivel, e mai bruscă, nu atât de sedimentată. Așa că e posibil să nu avem nevoie de o răcire atât de bruscă a economiei. Dar va fi nevoie de o încetinire a economiei”.

Un sondaj făcut de Wall Street Journal într-un grup de peste 50 de economiști a dat la 44% probabilitatea unei recesiuni în Statele Unite în următorul an. 

Și mai multe sunt, însă, vocile care spun că europenii, mai ales economiile din Zona Euro, au și mai multe motive decât americanii să se aștepte la o recesiune.

Mai nou, lupta cu inflația din Statele Unite a intrat în teritoriul populist, faza pe tweet-uri. După ce președintele Biden a postat pe rețeaua de socializare un mesaj în care îi dojenea pe petroliști că, deși prețul țițeiului a scăzut, la pompă nu s-a întâmplat nimic, au urmat replici fără mănuși din mediul de business, inclusiv de la magnatul Amazon, Jeff Bezos.


*Despre Uri Dadush

Stabilit în Washington DC, este expert în politici economice internaționale și cercetător în cadrul think-tank-ului economic Bruegel, din Bruxelles. Co-autor al mai multor cărți despre economie, politici monetare, globalizare și comerț internațional, Uri Dadush are un doctorat în Business Economics de la Universitatea Harvard. Oferă consultanță mai multor organizații și corporații internaționale. A ocupat funcții proeminente în cadrul Băncii Mondiale, al World Economic Forum. A fost președintele Economist Intelligence Unit și consultant McKinsey. Articolele sale pe teme de economie globală au fost publicate în presa internațională de renume, de la Financial Times, la Wall Street Journal, Foreign Affairs, Foreign Policy, Il Sole 24 Ore și L’Espresso.


Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.


  • Alina Mărculescu Matiș

    E jurnalistă cu 14 ani de experiență în presa scrisă, online și în televiziune, beneficiara unor importante premii și burse naționale și internaționale. A fost corespondent în zone de conflict și la instituții ca NATO, Comisia Europeană și Parlamentul UE.


Urmărește subiectul

Panorama războiului

Abonează-te la newsletter ca să primești singurele analize și reportaje care contează. Punem în context local războiul Rusia - Ucraina și te ajutăm să-l înțelegi.

    Nu mulțumesc