Ficțiune: 456 de oameni îndatorați până în pragul disperării se înscriu într-un joc pentru a câștiga premiul cel mare, de 45,6 miliarde de woni coreeni – 33,5 milioane de euro. Concursul e, de fapt, unul de supraviețuire. Fiecare probă, inspirată din jocuri din copilărie, înseamnă eliminarea, la propriu, a unor concurenți.
Realitate: În 2008, un regizor coreean falit se apucă să scrie o distopie despre inegalitatea socială, inspirată din experiența proprie. După 10 ani de eșecuri, reușește să vândă ideea unuia dintre cele mai de succes produse ale economiei moderne, Netflix. Ideea devine succes global – cel mai urmărit serial de pe cea mai urmărită platformă. Cumpărătorul face un munte de profit. Vânzătorul nu primește nimic în plus față de prețul inițial. Nu e nici măcar aproape de premiul cel mare de 45,6 miliarde de woni.
Una dintre explicațiile pentru succesul colosal al seriei Squid Game (în română, Jocul Calamarului) e tocmai regula de aur a unei distopii reușite: în spatele ei trebuie să stea niște adevăruri foarte puternice. Unul dintre ele e că motivul pentru care concurenții din film au ajuns să se lupte pentru bani e rupt din realitatea multor coreeni.
În spatele Squid Game, cel mai vizionat serial din istoria Netflix, e mult adevăr – senzaționalizat, e drept – despre societatea coreeană, dar și despre capitalism și lumea în care trăim.
Analizăm, în infograficul de mai jos, cum a ajuns Squid Game un fenomen global și ne uităm pe urmă la unele dintre cele mai importante adevăruri economice din spatele distopiei:
După cum am văzut, producția coreeană dramatizează ororile inegalității economice din vremurile noastre. Și face asta într-o țară în care această problemă e de mult dramatică.
Deși una dintre economiile dezvoltate ale lumii, Coreea de Sud este o societate cu un grad mare de inegalitate economică. Iar problema aceasta nu ne deloc străină nici nouă, românilor – avem cam același scor ca al Coreei de Sud după coeficientul GINI, cel care măsoară inegalitatea economică la nivel mondial. Poate aici stă unul dintre motivele pentru care Squid Game e atât de popular și în România.
Coreenii sunt, în același timp, printre cei mai îndatorați oameni din lume. Vorbim aici despre datoriile personale sau datoriile pe gospodărie. Totalul acestor datorii a ajuns să fie mai mare decât PIB-ul țării. Cum a fost tradusă asta la nivel de individ: și dacă ar ajunge să pună deoparte tot ce câștigă, coreenii tot n-ar reuși să-și plătească datoriile.
Cauzele pentru problema îndatorării sunt multe. Una dintre cele mai interesante de observat se referă la cum lucrează coreenii.
Țara are unul dintre cele mai mari procente de angajați liber-profesioniști din lume – un sfert din piața muncii. E ceva ce duce la un grad mare de expunere, comentează Reuters. De altfel, un studiu al băncii centrale coreene din 2017 arată că doar 38% dintre aceste mici afaceri supraviețuiesc trei ani.
O altă problemă e că în Coreea de Sud nu există o delimitare foarte clară între creditele pe persoană fizică și cele pe persoană juridică. Până în 2018, băncile cereau adesea ca patronii societăților comerciale să depună garanții personale pentru creditul luat de firmă.
Împrumuturile și falimentul personal fac, deci, parte din realitatea economică a coreenilor.
Nici violența cu care e prezentată problema îndatorării în distopia Netflix nu e chiar atât de departe de spiritul realității coreenilor precum ne-am fi gândit. Coreea de Sud are cea mai mare rată a suicidului în rândul țărilor dezvoltate.
Mai mult, dacă punem lupa pe o singură categorie de vârstă, tinerii, aflăm că problemele economice sunt principala cauză a suicidului în rândul tinerilor. Ei sunt în același timp și cei mai îndatorați. E motivul pentru care se spune despre Coreea de Sud, pentru a prelua titlul unui articol foarte redistribuit din presa străină, că „nu e o țară pentru tineri”.
Dincolo de jocurile pe viață, pe moarte și pe bani, producția Netflix spune lucruri care se traduc ușor în toată lumea. Nu degeaba a fost numărul unu în topul vizionărilor în peste 90 de țări. Problema inegalității sociale într-un capitalism uneori sălbatic e o dezbatere valabilă peste tot. Pe măsură ce prăpastia dintre bogați și săraci se adâncește, iar decalajele economice și sociale devin parte din arhitectura economică a lumii, producții ca „Squid Game” vor rezona tot mai mult cu publicul mondial.
Squid Game prezintă o lume violentă, în care puterea e arbitrară și autoritară, iar corectitudinea și egalitatea de șanse, o iluzie. O lume dominată de individualism ca singură modalitate de supraviețuire.
Mai mult: producția coreeană vorbește și despre jocurile fără sens ale capitalismului.
Legătura cu realitatea o face clar creatorul Squid Game, care vede în criptomonede cel mai bun exemplu de astfel de „jocuri fără sens ale capitalismului”: „Văd lucruri precum criptomonedele, piața imobiliară și investițiile la bursă drept jocuri din lumea reală, în care oamenii încearcă să câștige jackpotul”, spune Hwang Dong-hyuk.
Ca o ironie potrivită, o criptomonedă inspirată din Squid Game s-a dovedit a fi o înșelătorie. Într-o frenezie care a durat câteva zile, oamenii au cumpărat intens tokenul digital, ceea ce a dus la o creștere de mii de ori a valorii lui. Pe urmă, creatorii au dispărut cu banii – 3 milioane de euro. Vestea s-a dus repede, iar tokenul și-a pierdut complet valoarea.
Îți dăm un semn pe e-mail, când publicăm ceva nou. Promitem să nu te sâcâim mai des de o dată pe zi.