Panorama.ro este o platformă de jurnalism multimedia, cu focus pe subiecte ce privesc viața de business locală și globală, procesele socio-economice cu impact public și privat, evoluția pieței tech, dar și sectorul politico-financiar.
Credem în oportunitatea unui proiect jurnalistic la standarde europene. Pornim cu o mică echipă. Nu ne vom bate pe zona de news, ci vom încerca să lămurim ce e în spatele celor mai importante știri, prin features și analize multimedia de profunzime.
Publicăm articole, analize, interviuri și reportaje despre utilizarea smart a fondurilor personale și publice, despre trendurile financiare internaționale, despre sustenabilitate, viață profesională, inteligență artificială, leadership, globalizare, dezvoltare urbană, Bursă sau obiceiuri de consum.
Încercăm să folosim, în serviciul unui public pretențios, toate uneltele jurnalismului modern. Story-urile interactive și infografiile noastre dinamice au uneori în spate săptămâni bune de documentare, procesare de date și creație grafică.
Redacția e formată din jurnaliști responsabili, entuziaști și sceptici. Cu zeci de ani de experiență în spate, dar și cu gândirea fresh a colegilor de douăzeci de ani, punem și ne punem întrebări, întoarcem subiectele pe toate părțile, dăm la o parte zgomotul de fond, scoatem la lumină miezul problemelor, săpăm după explicații și implicații, adunăm toate piesele de puzzle ca să îți prezentăm cât mai clar viitorul. Avem respect pentru timpul cititorilor, curiozitate față de dinamica financiară și interes pentru schimbările socio-economice. Explicăm celorlalți ce ne interesează și ne influențează și pe noi.
Are o experiență de peste 15 ani în presa generalistă și economică. Îi place să pună informațiile în context, fiindcă o privire de ansamblu aduce mereu noi perspective. Scrie în special despre antreprenori, retail și start-up-uri, dar urmărește cu atenție tendințele care ne pot schimba viața de zi cu zi.
Crede în puterea exemplului și în lucrurile care nu sunt făcute cu superficialitate.
Elena lucrează de 11 ani în presă și a acoperit de-a lungul lor două mari domenii: jurnalismul economic și cel de investigație. A început la ziarul „Adevărul”, unde a fost reporter la secțiile Economie, Internațional și Reporteri Speciali. A scris reportaje din locuri precum Transnistria, Ucraina și Nagorno-Karabakh. Din 2014 s-a alăturat platformei de investigații RISE Project, unde a făcut parte din echipa de jurnaliști care au lucrat la seria #PanamaPapers, a scris anchete despre marile scandaluri din sistemul bancar și a documentat corupția și criminalitatea transfrontalieră.
E jurnalistă cu 14 ani de experiență în presa scrisă, online și în televiziune, beneficiara unor importante premii și burse naționale și internaționale. A fost corespondent în zone de conflict și la instituții ca NATO, Comisia Europeană și Parlamentul UE. Printre redacțiile din care a mai făcut parte se numără Digi24 și Gândul. Este co-autoarea anchetei „Sindromul NU” (follow-up: „Omul care nu există”), despre stresul post-traumatic în Armata română. Ancheta a fost sprijinită printr-o bursă de un an de zile acordată de fosta primă doamnă a Statelor Unite, Rosalynn Carter. În 2019, Alina a lansat Looking For A Story, un proiect cu care a călătorit pe trei continente și a adunat povești din peste 10 țări.
Mălina este jurnalist și analist politic. Cu studii în Marea Britanie și Statele Unite, ea este absolventă de Istorie & Politică la Queen Mary University of London și deține un Master în Terorism & Violență Politică de la University of St. Andrews. Specializată în politică americană și studii de securitate, Mălina caută mereu să iasă din bula de confort, iar prin poveștile pe care le scrie, dorește să găsească mereu unghiuri inedite. Scrie pentru presa internațională, fiind publicată în Foreign Policy și Balkan Insight. Colaborează cu analize pe politică externă pentru True Story Project, proiect al German Marshall Fund.
În aproape un deceniu de presă, a lucrat atât în online, cât și în televiziune sau print. Printre cele mai importante nume din portofoliul său se numără B1 Tv, Vice sau Fanatik. De patru ani coordonează proiectul editorial Total Baschet, unul dintre cele mai bune site-uri de nișă din presa sportivă din România. Pasionat de politică și sport, cu care a avut cel mai mult de furcă din postura de jurnalist, a căutat tot timpul să găsească povestea din spatele a ceea ce se vede la suprafață.
S-a apucat de jurnalism crezând că prin scris poate schimba lucruri și oameni. În loc să se formeze la locul de muncă, a studiat jurnalismul la Universitatea București. După peste 15 ani de realizat reportaje, investigații, analize, opinii, la publicații precum Cotidianul, România Liberă, Gândul sau Europa Liberă, dar și la emisiunea de investigații a televiziunii Digi 24, nu mai e așa de convins, dar insistă. Are un masterat în relații internaționale privind soluționarea conflictelor, dar a absolvit și cursurile unui masterat de scenariu de film.
Are 12 ani de experiență în presă scrisă și online, fiind specializată în domeniul Sănătății. A lucrat timp de șapte ani în redacția ziarului Adevărul, unde și-a extins expertiza și pe domeniile Eveniment și Social. Înainte de a se alătura echipei Panorama, a scris pentru Ziare.com. Activitatea sa jurnalistică a fost premiată de Colegiul Medicilor din România, Colegiul Farmaciștilor din România dar și de Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice. Pasionată de politicile de sănătate publică și de sistemul medical, în ansamblul său, Claudia a co-fondat în 2012 asociația Observatorul Român de Sănătate, din boardul căreia a făcut parte până în 2017. Timp de șase ani a fost membru în juriul Galei Societății Civile, secțiunea Sănătate. Licenţiată în Jurnalism la Universitatea de Vest din Timişoara și absolventă a unui masterat în management media la Universitatea din București, și-a completat studiile la Facultatea de Comunicare a Universităţii de Stat din Istanbul, Turcia.