Gala premiilor Oscar e cel mai important eveniment al anului pentru industria cinematografică americană și, cu toate criticile care îi sunt aduse, rămâne un punct de referință pentru întregul domeniu, la nivel mondial. Acolo sunt premiate cele mai bune filme, cei mai buni actori, scenariști, regizori.
Dincolo de prestigiu, însă, Oscarurile oferă și o oglindă a business-ului din acest domeniu. În spatele artei, stau cifrele.
Industria cinematografică americană stă pe un munte de bani. E ușor să-ți dai seama de acest lucru numai dacă te uiți la sumele care sunt cheltuite anual pentru marile producții care aspiră, la rândul lor, la un Oscar.
Și, da, Barbie și Oppenheimer se numără printre ele. Așadar, investițiile sunt mari și, dacă ne raportăm la cele două filme menționate, și câștigurile din box-office sunt pe măsură.
Numai că banii nu sunt totul. Nu-ți garantează nicidecum un Oscar, indiferent de bugetul de producție și de încasări.
Marketingul din jurul unui film contează foarte mult, pentru că asta îl face foarte popular și mult mai greu de trecut cu vederea, atunci când se fac nominalizările la Oscar. Dar nu contează doar asta, există filme care au avut niște bugete enorm de mari și au luat Zmeura de Aur (n.red: opusul Oscarurilor, unde se premiază cele mai slabe prestații)”.
Monica Felea, promoter de film și co-owner al casei de distribuție Bad Unicorn, pentru Panorama.
Momentul în care apare un film este la fel de important, adaugă Ada Solomon, primul producător român de film care a primit o nominalizare la Oscar (categoria cel mai bun film străin). Se întâmpla în 2017, cu producția Toni Erdmann.
Sigur că trebuie să fie un film excepțional din multe puncte de vedere și un buget mare nu-ți garantează asta. E o combinație destul de impredictibilă: cât de actual e subiectul în conștiința publică, cât de puternică e realizarea, ce resurse există și sigur că e vorba și de șansă.
Ada Solomon, producător de film, pentru Panorama.
Barbie este, de departe, filmul fenomen al anului trecut. Alături de Oppenheimer, a fost cap de afiș și a umplut cinematografele din toată lumea. La final de an, după ce a avut încasări uriașe în săli și a plutit pe sume record, a aterizat pe HBO Max.
Nu putem spune că Barbie e un film care a fost nominalizat la Oscar pentru că s-au investit mulți bani în el, pentru că au mai fost filme în care s-a investit foarte mult și n-au ajuns la Oscar. Acolo e un mesaj în sine, de dat mai departe, un trend care e acum foarte actual. A fost filmul anului, inclusiv din punct de vedere al încasărilor, era greu de trecut cu vederea.
Monica Felea
Filmul regizat de Greta Gerwig a adunat 8 nominalizări la gala Oscar 2024, dar a ratat două dintre cele mai importante: Margot Robbie n-a fost nominalizată pentru cea mai bună actriță în rol principal și nici Gerwig n-a intrat în cursa pentru cel mai bun regizor.
Braț la braț în privința încasărilor a mers și Oppenheimer, producția regizată de Christopher Nolan. Doar că, la capitolul nominalizări, a reușit mai mult decât Barbie: a intrat în cursa pentru 13 trofee, la Oscarurile din acest an.
În regia lui Martin Scorsese, Killers of The Flower Moon nu este doar cel mai lung film nominalizat la premiul Oscar pentru cel mai bun film, ci și cel mai scump din lista de 10, dacă nu se ia în calcul bugetul de marketing.
La capitolul încasări, a ieșit deocamdată în pierdere, dar speră la ceva mai bine după decernarea premiilor Oscar.
Producția care a adunat laolaltă mari actori ca Leonardo DiCaprio și Robert De Niro a adunat 10 nominalizări.
În total, 10 producții au intrat în cursa pentru Cel mai bun film, la gala Oscar din acest an, ceremonie care are loc pe 10 martie. Mai jos, găsești bugetele de producție și încasările estimate pentru fiecare în parte.
Dacă stăm să ne uităm la câștigătorii Oscarurilor din ultimii ani, putem observa că bugetele colosale nu asigură și câștigarea unui premiu pentru cel mai bun film. Cifrele arată mai degrabă contrariul.
După cum se poate observa, nicio producție care a plecat acasă cu Oscarul pentru cel mai bun film, în ultimii 5 ani, nu a avut pe mână un buget mai mare de 25 de milioane de dolari.
Nu înseamnă, așadar, că un buget mare de producție garantează că un film o să plece acasă și cu un trofeu Oscar pentru cea mai bună producție.
Invers, însă, drumul de la faimă la bani pare mult mai drept.
Cu siguranță, un Oscar te va ajuta la următorul film. De la producători, la actori și regizori - le va fi mai ușor la următorul film.
Monica Felea
Obținerea unui trofeu poate propulsa o producție care, odată reîntoarsă în cinematografe sau cumpărată de vreun gigant din zona de streaming, își poate spori semnificativ veniturile.
De fapt, doar simpla nominalizare la premiile Oscar poate aduce încasări mai mari, așa cum e cazul Poor Things.
Oscarul e de prestigiu și poate produce mulți bani după - pe piața americană, că acolo se fac banii - din tot ce înseamnă vânzarea drepturilor acestui film: inclusiv pe Netflix, HBO etc. Un film de Oscar are mai multe șanse să fie vândut la televiziuni din toată lumea.
Monica Felea
De asemenea, oportunitățile în carieră pot fi uriașe pentru cei premiați. Câștigarea unui trofeu poate reprezenta o rampă de lansare pentru actorii și regizorii mai puțin cunoscuți sau o reconfirmare pentru greii din industrie.
Pe mai departe, un Oscar poate influența piața din punct de vedere financiar: bugete și salarii mai mari, producții de anvergură și interes din partea producătorilor pentru un marketing cât mai susținut.
E nevoie, însă, și de un context favorabil.
Povestea e complexă. Recunoașterile internaționale, că e vorba de Oscar sau altceva, îți dau cheile pentru niște uși, dar nu ți le deschid. Mai departe, e treaba ta, efortul tău și după ce treci pragul, ești pe proprie răspundere. Știu exemple de cineaști care s-au pierdut complet la Hollywood, oameni extrem de talentați.
Ada Solomon
Ceremonia de decernare a premiilor Oscar produce, la rându-i, sume mari de bani.
Veniturile provin din publicitate, sponsorizări și bilete vândute (există un număr limitat de bilete care costă câteva mii de dolari și care le asigură celor care le cumpără acces în sală sau la alte evenimente exclusive din jurul galei).
De departe, cea mai importantă sursă o reprezintă publicitatea. Păstrând proporțiile, e cam ca la Super Bowl, unde companiile plătesc enorm pentru rularea unui spot publicitar de 30 de secunde.
Pentru Oscar, o reclamă de jumătate de minut poate costa între 2,2 și 2,8 milioane de dolari. Veniturile din publicitate sunt de ordinul sutelor de milioane de dolari în fiecare an, potrivit Variety.
Companiile care își permit pot cotiza mai mult și pot primi mai multă vizibilitate – pot fi parteneri ai diverselor momente ale galei – covorul roșu, ceremonia de dinaintea galei sau petrecerea de după decernarea trofeelor.
În ultimii ani, nume ca Samsung, American Airlines sau Coca-Cola și-au lipit imaginea de Academy Awards.
La capitolul drepturi de televizare, Academia Americană de Film are contract cu ABC pentru a difuza gala până în 2028. Înțelegerea a fost prelungită în 2016 și, potrivit LA Times, ar fi de 1 miliard de dolari.
Academia Americană de Film este o organizație non-profit. După acoperirea costurilor de organizare a galei Oscar, toate încasările sunt folosite pentru finanțarea evenimentelor și programelor ulterioare.
Gala premiilor Oscar rămâne, așadar, un eveniment important pentru industria cinematografică și înglobează perfect două idealuri des invocate ale așa-numitului vis american: faima și banii.
Doar că ele nu vin mereu în același timp și nici în aceeași ordine.
Editor: Andrei Luca Popescu
Design: Edit Gyenge
Surse imagini actori:
Cillian Murphy Photo © Elena Ternovaja
Margot Robbie © Vogue Taiwan
Leonardo DiCaprio © Georges Biard
Emma Stone © Eva Rinaldi
Carey Mulligan © Gammaband25
Jeffrey Wright © Gage Skidmore
Sandra Huller © Martin Kraft
Paul Giamatti © Gordon Correll
Greta Lee © Martin Kraft
Christian Friedel © Franziska Schlotterer
Articol editat de Andrei Luca Popescu
Îți dăm un semn pe e-mail, când publicăm ceva nou. Promitem să nu te sâcâim mai des de o dată pe zi.