INFOGRAFICE

Cronologie: Când și de ce au ieșit în stradă ucrainenii

Încă de la începutul războiului din Ucraina, dar mai ales odată ce au apărut semne tot mai clare cu privire la o ofensivă iminentă asupra Kievului, unul dintre scenariile cel mai frecvent vehiculate de serviciile occidentale e că Moscova ar vrea să schimbe prin mijloace militare conducerea politică a țării și să pună în loc politicieni-marionetă pe care să-i poată controla. Chiar și președintele ucrainean, Volodîmîr Zelenski, a spus că e ținta numărul unu a rușilor.

Realitatea e că, și dacă Rusia ar reuși să cucerească Kievul și să instaleze un nou regim, istoria post-sovietică a Ucrainei ne sugerează că un astfel de regim ar fi greu de menținut pe termen lung, odată ce tancurile și soldații Rusiei se întorc acasă. Mai ales în ultimul deceniu și jumătate, ucrainenii au ieșit în stradă în număr mare și cu o forță impresionantă pentru a schimba lideri politici care voiau să atragă țara înapoi în sfera de influență a Rusiei.

E motivul pentru care Panorama reface azi cronologia și contextul în care acest popor a ieșit în repetate rânduri în stradă și cu ce efect.

1992

Pe măsură ce aliații NATO iau în calcul cooptarea de noi membri din Europa Centrală și de Est, Ucraina stabilește în mod oficial relații cu alianța. Secretarul general al NATO vizitează Kievul, iar președintele ucrainean Leonid Kravciuk vizitează sediul NATO la Bruxelles.

1994

După prăbușirea Uniunii Sovietice, Ucraina rămâne cu al treilea cel mai mare stoc nuclear din lume. Prin Memorandumul de la Budapesta din 1994, Ucraina este de acord să renunțe la armele nucleare în schimbul garanției că ceilalți trei semnatari ai tratatului – SUA, Marea Britanie și Rusia – vor respecta independența, suveranitatea și frontierele existente ale Ucrainei.

1994 – 2004

Din 1994 până la sfârșitul mandatului de președinte al lui Leonid Kucima, Ucraina a trecut de la organizarea și caracteristicile unei republici sovietice, la o societate capitalistă. Marile companii de stat au fost privatizate și s-au dezvoltat relații comerciale cu parteneri externi. În 2000, președinția lui Leonid Kucima a fost zguduită de scandalul înregistrărilor audio care păreau să arate că a ordonat asasinarea unui jurnalist. El a rămas însă la putere încă patru ani.

2004

Alegerile prezidențiale din iarna anului 2004 îi au ca protagoniști pe succesorul lui Kucima, Viktor Ianukovici, susținut de președintele rus Vladimir Putin, și pe liderul opoziției, Viktor Iuşcenko.

În ultimele luni ale campaniei, Iușcenko se îmbolnăvește brusc, iar medicii constată că a fost otrăvit.

Ianukovici câștigă alegerile în ciuda acuzațiilor de fraudă. Urmează proteste masive care devin cunoscute sub numele de Revoluția Portocalie. Protestatarii cer reluarea celui de-al doilea tur de scrutin. Curtea Supremă ucraineană anulează rezultatele oficiale ale turului de scrutin și a dispune repetarea turului al doilea. Viktor Iuşcenko e declarat declarat câştigător cu 52% din voturi.

2005

Iuşcenko preia funcţia de preşedinte, iar Iulia Timoşenko devine prim-ministru.

2008

În ianuarie 2008, Iușcenko și Timoşenko au solicitat oficial ca Ucraina să primească un plan de aderare la NATO (Membership Action Plan – primul pas în vederea unei eventuale aderări). Președintele american George W. Bush susține aderarea Ucrainei, dar Franța și Germania se opun, după ce Rusia își exprimă nemulțumirea.

La summitul istoric care are loc în aprilie 2008 la București, NATO promite că Ucraina va fi într-o zi membră a Alianței, dar nu îi oferă Ucrainei planul de aderare, o situație valabilă și astăzi, 14 ani mai târziu.

2009

La 1 ianuarie, Gazprom oprește livrările de gaze naturale în Ucraina, după luni de negocieri tensionate asupra prețului gazului. Pentru că țările din Europa de Est și Centrală sunt dependente de gazele rusești, criza gazelor se extinde rapid dincolo de granițele Ucrainei.

Sub presiunea internațională, Timoșenko negociază un nou acord cu Putin, iar fluxurile de gaze se reiau pe 20 ianuarie. 

2010

Viktor Ianukovici, omul susținut de Moscova la Kiev, este ales președinte. El spune că Ucraina ar trebui să fie un stat neutru și să coopereze atât cu Rusia, cât și cu alianțele occidentale.

2011

Procurorii ucraineni încep cercetarea penală a Iuliei Timoșenko pentru corupție și utilizarea abuzivă a resurselor guvernamentale. În octombrie, e condamnată la șapte ani de închisoare, după ce e găsită vinovată de abuz în serviciu.

Noiembrie 2013 – februarie 2014

Cedând în fața presiunilor tot mai intense ale Rusiei, Viktor Ianukovici anunță că suspendă procesul de pregătire pentru semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, principalul instrument de apropiere între UE și Ucraina, care includea și stabilirea unei zone de liber schimb.

Anunțul declanșează proteste uriașe în toată Ucraina. Strada cere demisia lui Ianukovici. 

La sfârșitul lunii februarie, violențele dintre poliție și protestatari au dus la moartea a peste 100 de oameni. A fost cea mai sângeroasă săptămână de până atunci în istoria post-sovietică a Ucrainei.

Înaintea votului de demitere a președintelui, programat pe 22 februarie, Ianukovici fuge în Rusia. Parlamentul Ucrainei votează în unanimitate înlăturarea lui Ianukovici și instalarea unui guvern interimar, care anunță că va semna acordul cu UE și votează pentru eliberarea Iuliei Timoșenko din închisoare.

Noul guvern îl acuză pe Ianukovici de ucidere în masă în timpul protestelor și emite un mandat de arestare pe numele acestuia.

Rusia declară că schimbarea guvernului Ucrainei este o lovitură de stat. Aproape imediat, bărbați înarmați dar fără însemne militare apar la punctele de control și instalațiile din Peninsula Crimeea.

Martie 2014

Cu trupele rusești controlând peninsula, parlamentul Crimeei votează alipirea de Rusia. Urmează un referendum, ale cărui rezultate, deși contestate de Kiev și de comunitatea internațională, anunțau că 97% dintre alegători erau în favoarea secesiunii.

Vladimir Putin finalizează anexarea Crimeei în data de 18 martie. Ca răspuns, SUA și aliații din Europa impun sancțiuni Rusiei. 

Aprilie 2014

Cu aproximativ 40.000 de soldați ruși adunați la granița de est a Ucrainei, izbucnesc violențe în regiunea Donbas, din estul țării. E începutul războiului civil din Ucraina. Forțele separatiste susținute de Rusia iau cu asalt clădirile guvernamentale din cele două regiuni din est, Donețk și Luhansk. Liderii separatiști de aici declară independența regiunilor, redenumite Republica Populară Donețk și Republica Populară Luhansk. Deși așa-zisele constituții ale republicilor autoproclamate dau ca granițe limitele celor două regiuni (oblast), separatiștii controlează doar o parte din teritorii. Republicile autoproclamate nu sunt recunoscute la nivel internațional ca fiind separate de Ucraina. 

Mai 2014

Omul de afaceri devenit politician pro-occidental Petro Poroșenko, fost ministru și șef al Consiliului Băncii Naționale a Ucrainei, este ales președintele țării. El promovează reforma statului, reducerea dependenței energetice și financiare a Ucrainei de Rusia.

Septembrie 2014

Reprezentanți din Rusia, Ucraina, Franța și Germania se întâlnesc în Belarus pentru a încerca să negocieze încetarea violențelor din Donbas. Ei semnează primul acord de la Minsk (cunoscut acum drept Acordul Minsk I), o înțelegere între Ucraina și Rusia pentru încetarea focului, care se prăbușește la scurt timp după momentul semnării. 

2015

Grupul de la Minsk se reunește pentru a doua oară. Nici acest al doilea acord nu reușește să pună capăt violenței. Din 2014 până astăzi, peste 14.000 de oameni au fost uciși, zeci de mii au fost răniți și peste un milion de persoane au fost strămutate.

2016 – 2018

Pe măsură ce luptele din Donbas continuă, Rusia lovește în mod repetat Ucraina printr-o serie de atacuri cibernetice. În 2016, a fost atacată rețeaua electrică a Kievului. În 2017, un atac major a afectat Banca Națională a Ucrainei și rețeaua electrică a țării.

2019

În aprilie, actorul și comediantul Volodîmîr Zelenski este ales președinte. Vorbitor nativ de rusă, Zelenski e celebru în Rusia datorită filmelor sale. În timpul campaniei, Zelenski a promis că va face pace cu Rusia și va pune capăt războiului din Donbas.

Eforturile sale de a ajunge la o soluție sunt încetinite de președintele american Donald Trump, care blochează pentru scurt timp ajutorul militar al SUA către Ucraina și îi sugerează lui Zelenski că ar trebui să colaboreze cu Putin pentru a rezolva criza.

Într-un apel telefonic cu Trump din iulie 2019, Zelenski solicită o întrevedere la Casa Albă cu Trump. Trump pare că îi cere lui Zelenski la schimb să-l ancheteze pe fiul lui Joe Biden, Hunter, implicat în mediul de business din Ucraina. Dezvăluirea a dus la prima anchetă pentru demitere a lui Trump, în decembrie 2019.

Aprilie 2021

Rusia trimite aproximativ 100.000 de militari la granițele Ucrainei, aparent pentru exerciții militare. Deși puțini analiști cred că o invazie este posibilă, Zelenski solicită iar ca NATO să stabilească un plan al aderării țării sale la Alianță, pentru a transmite un semnal Moscovei. 

August 2021

Zelenski se întâlnește la Casa Albă cu noul președinte american, Joe Biden. Biden subliniază că SUA se angajează să susțină suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei în fața agresiunii ruse, dar repetă că Ucraina nu a îndeplinit încă condițiile necesare pentru a adera la NATO.

Noiembrie 2021

Rusia își reînnoiește prezența trupelor în apropierea graniței, alarmând oficialii serviciilor de informații americane, care călătoresc la Bruxelles pentru a informa aliații NATO asupra situației. În următoarele trei luni, avertismentele că Vladimir Putin ar putea plănui o invazie devin tot mai numeroase și susținute de rapoarte ale comunităților occidentale de informa

Facebook
LinkedIn
WhatsApp

Abonează-te, ca să nu uiți de noi!

Îți dăm un semn pe e-mail, când publicăm ceva nou. Promitem să nu te sâcâim mai des de o dată pe zi.

    0
    Ai un comentariu? Participă la conversație!x