Nivelul de trai crește constant în România, în ultimii ani, dacă ne uităm pe indicatorii economici din statistici. Totuși, în viața de zi cu zi, putem vedea cu ochii liberi niște discrepanțe sociale crunte. Una dintre explicații ține de cum funcționează statistica: o medie nu poate reflecta fidel realitatea din viața fiecărui român, însă indică un trend general al țării.
O altă explicație ne reiese tot cu ajutorul unui indicator: cel al inegalității veniturilor. România progresează și aici, ajungând anul trecut aproape să se înscrie în media europeană. Totuși, inegalitatea persistă și suntem încă departe de țările unde avuția e distribuită echitabil în societate.
România a înregistrat în 2024 un indice GINI de 28, potrivit datelor Eurostat. Este cea mai bună performanță a țării noastre din ultimul deceniu și o îmbunătățire clară față de 2021, când acest indicator ajungea la 34,3. Indicele GINI măsoară cât de inegal este distribuit venitul într-o societate: 0 înseamnă egalitate perfectă, 100 înseamnă inegalitate totală.
Cu această valoare, România se apropie de media europeană și lasă în urmă state precum Bulgaria (38,4), Lituania (35,3) sau Italia (32,2).
Dar, chiar dacă cifrele arată un progres, realitatea este mai complicată. Inegalitatea socială nu dispare odată cu un scor mai bun într-un clasament. România rămâne o țară în care dezvoltarea economică are viteze diferite.
Regiunea București-Ilfov, de exemplu, continuă să concentreze o mare parte din investiții, infrastructură și locuri de muncă bine plătite, în timp ce zone din Moldova sau sud-vestul țării se confruntă cu stagnare și migrație.
În plus, riscul de sărăcie extremă rămâne ridicat în anumite comunități, în special în mediul rural. Accesul la educație de calitate, servicii medicale sau locuințe decente este în continuare inegal, iar aceste diferențe nu se reflectă întotdeauna în statistici naționale agregate. Inegalitatea nu este doar o chestiune de venit, ci și de oportunități — și aici, România mai are drum de parcurs.
Privind comparativ la nivel european, România se îndepărtează de coada clasamentului, dar nu intră încă în topul țărilor cu echitate ridicată.
Infograficul de mai jos redă distribuția unor indicatori cheie în analiza inegalității și diferențelor de dezvoltare între regiuni.
Articol editat de Andrei Luca Popescu
Îți dăm un semn pe e-mail, când publicăm ceva nou. Promitem să nu te sâcâim mai des de o dată pe zi.