„Mi-aș dori să știe că, indiferent cât de captive sunt, au o cale de ieșire. E posibil să nu vadă calea, dar ea e acolo. Să nu renunțe niciodată, chiar dacă pică, sunt prinse iar și iar și ei devin și mai agresivi”.

Acesta e mesajul Ancăi*, o tânără traficată sexual timp de un deceniu, pentru persoane care se află într-o situație similară. Ea a reușit, împreună cu fetița sa, să scape din mâinile celui care i-a fost, mult timp, și soț, și traficant.

Dintr-o locuință sigură, în țara în care a fost traficată ani de zile, Anca încearcă acum să-și clădească o viață nouă și a făcut primii pași pe lungul drum către dreptate.

Ajuns a doua cea mai mare economie ilicită din lume, după cea bazată pe droguri, traficul de persoane este la fel de mult o chestiune de bani cum este despre timp: timp pentru a racola – prin celebra metodă loverboy, de exemplu, timp pentru a trafica și „maximiza profitul”, pentru a ține victimele blocate atât de mult în această lume, încât uită că au avut și o altfel de viață înainte. Timp pentru a evada. 

Iar când vine vorba de justiție, timpul este și mai lung. Întregul circuit al unui caz de trafic de persoane prin justiția românească durează în România și zece ani, după cum au arătat experții prezenți la „Beyond the headlines: Reshaping how we tell human trafficking stories” („Dincolo de titluri: remodelând modul în care spunem poveștile despre traficul de persoane”), un eveniment organizat, vara aceasta, de International Justice Mission și Panorama. Mai multe despre eveniment și economia traficului de persoane, aici.

De la audierea victimelor, la strângerea probelor, identificarea suspecților, trimiterea în judecată și până la condamnare, sunt extrem de mulți pași și fiecare poate dura săptămâni, chiar ani.

La finalul acestui drum, poate fi o sentință, urmată de despăgubiri (de la stat sau traficanți). În tot acest timp, însă, supraviețuitorii sunt între lumi și între cele două vieți – cea de care au încercat să scape și cea pe care speră să o aibă. 

De ce anume durează totul atât de mult? De pildă, doar accesarea laptopului sau telefonului suspectului poate dura săptămâni sau luni, dacă acesta refuză să ofere codurile/parolele pentru deblocarea dispozitivelor. Iar aceasta e doar o parte din administrarea probelor în dosar.

Mai departe în proces, în cazul în care judecătorul se schimbă, pentru că a fost promovat sau a ieșit la pensie, se reia întreaga procedură, chiar dacă noul judecător poate să administreze doar probele principale, nu toate probele din dosar, după cum am arătat aici.

Privind în urmă, Anca spune acum că e loc mult de îmbunătățit ajutorul pentru victime, mai ales când vine vorba de a le asigura protecție. „Nu ajunge să mergi să depui o plângere. Unde te întorci? Tot acasă, la agresor? Trebuie un loc sigur, unde nu poate ajunge nimeni”. 

Povestește, totodată, că, pentru o persoană traficată sau abuzată, e mereu un risc când și cui ceri ajutor. În cei 10 ani de când a fost racolată, a mai încercat să ceară ajutorul și a fost trimisă tot la traficant. 

„Ei chiar cred că femeile sunt doar pentru a produce bani, pentru a fi bătute, umilite sau doar la cratiță și sub control. E o problemă ce ține de o societate întreagă. Cred că fiecare are ceva de lucrat aici”, comentează supraviețuitoarea mentalitățile și contextele care au făcut ca România să fie principala țară din care provin victimele traficului și exploatării din Europa.

Infograficul de mai jos descrie principalii pași din drumul lung, frustrant și epuizant, dar care, în același timp, poate fi plin de speranță, când vine vorba de pedepsirea traficului de ființe umane în România. 

*pseudonim