INFOGRAFICE

Drumul watt-ului de energie solară, de la preț de vilă la mărunțiș. Cum au ajuns panourile fotovoltaice atât de accesibile

La scurt timp după ce a fost creată prima celulă solară modernă, costul energiei produse prin această tehnologie era de neimaginat: în anii ’50, un watt (W) costa 1.865 de dolari, calculați la valoarea lor de astăzi. În ziua de azi, un panou solar tipic poate oferi o putere între 250 și 400 de wați. Dacă am calcula la prețul de atunci, ar însemna că energia produsă de un panou fotovoltaic ar costa astăzi între 466.000 și și 746.000 de dolari. Sunt bani pe care nimeni nu i-ar scoate din buzunar.

Totuși, în ultimii 45 de ani, lucrurile s-au schimbat extrem de mult. Costurile exorbitante ale energiei din panouri fotovoltaice, care nu puteau fi acoperite decât în industrii strategice, precum cea spațială, sunt istorie. Acum, nivelul lor a ajuns la câțiva cenți pe watt.

Chiar și așa, combustibilii fosili continuă să domine producția globală de energie electrică. Nu e de mirare. Până de curând, electricitatea produsă din surse de combustibili fosili era cea mai ieftină. Dar costurile producției de energie din surse regenerabile au scăzut drastic și extrem de rapid. Așa că tot mai multe state au început să-și mute atenția și investițiile de la sursele clasice de producție energetică, pentru că nu mai sunt așa de atractive.


Citește și:
Panouri fotovoltaice. De la preț și finanțare în 2023, tot ce trebuie să știi ca să faci față birocrației și să economisești bani

Există două motive principale pentru care costul de producție a energiei din surse regenerabile a scăzut atât de mult în ultimii ani.

În primul rând, prețul combustibililor fosili și al energiei nucleare depinde în mare măsură de doi factori: prețul materiei prime și costurile de operare ale centralelor în care este produsă energia, care, la rândul lor, sunt un mare consumator de energie electrică.

Centralele electrice care folosesc energie regenerabilă sunt diferite: costurile lor de operare sunt comparativ reduse, iar materia primă este gratuită.

Al doilea factor care a condus la scăderea prețului de producție a energiei din surse regenerabile este însăși dezvoltarea tehnologică. Creșterea producție a deschis poarta către îmbunătățirea și eficientizarea procesului de producție și, de la an la an, s-au dezvoltat derivate mai eficiente ale echipamentelor.

Facebook
LinkedIn
WhatsApp

Articol editat de Andrei Luca Popescu

Abonează-te, ca să nu uiți de noi!

Îți dăm un semn pe e-mail, când publicăm ceva nou. Promitem să nu te sâcâim mai des de o dată pe zi.

    0
    Ai un comentariu? Participă la conversație!x