Într-o eră a accelerării economiei digitale, piața circuitelor electronice integrate (CEI) – microcipuri sau semiconductori, cum mai sunt cunoscute – se află într-o expansiune semnificativă. Acum treizeci de ani, exporturile mondiale de microcipuri abia depășeau 24 de miliarde de dolari, în timp ce astăzi, acestea sunt de peste 30 de ori mai mari.
Aproape orice aparat și mașină pe care le folosim zi de zi au nevoie, pentru a funcționa, de aceste mici componente electronice, fabricate din substanțe și materiale precum siliciu sau germaniu. Rolul lor este de a izola și totodată de a „conduce” curentul electric.
Un singur astfel de microcip conține o mulțime de microtranzistori – cam câte pietre sunt în Marea Piramidă din Giza, spune Asociația Industriei de Semiconductori. În lume, există peste 100 de miliarde de microcipuri.
Deși pandemia a generat inițial perturbări în lanțurile de aprovizionare, sectorul semiconductorilor și-a revenit rapid. Piața globală de microcipuri este controlată de câțiva actori principali din Asia, America de Nord și Europa, care nu doar că produc, dar și inovează constant în acest domeniu.
Evoluția și distribuția de microcipuri sunt stimulate de tendințe tehnologice emergente, precum inteligența artificială și the internet of things (IoT), sporind astfel cererea pentru circuite mai avansate și eficiente din punct de vedere energetic.
În ceea ce privește România, aceasta este un importator major, cu importuri de microcipuri care au atins în 2023 cifra de 2,5 miliarde de dolari. Este un salt impresionant, comparativ cu 2020, când valoarea importurilor era cu un miliard mai mică. Informațiile sunt extrase de pe platforma UN Comtrade.
Articol editat de Andrei Luca Popescu
Îți dăm un semn pe e-mail, când publicăm ceva nou. Promitem să nu te sâcâim mai des de o dată pe zi.