O fată născută în România în anul 2020 are o speranță de viață de 78 de ani, în timp ce un băiat născut tot atunci va trăi cu 8 ani mai puțin, adică 70 de ani, potrivit datelor Eurostat. Dincolo de speranța efectivă de viață, datele spun că, în medie, fata va trăi 61 de ani relativ sănătoși, iar băiatul, 59 de ani. Diferența de ani înseamnă că, deși trăiesc mai mult decât bărbații, româncele au considerabil mai mulți ani de sănătate precară decât bărbații: 17 ani în cazul lor, față de 11 ai bărbaților.
Anii de sănătate precară sunt un indicator relevant al eficienței sistemului de sănătate dintr-o țară, precum și pentru calitatea vieții. Termenul se referă la anii în care o persoană trăiește fără vreo afecțiune serioasă care să reprezinte o dizabilitate.
Situația din România nu e o excepție. În 2016, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a constatat că, deși femeile din Uniunea Europeană trăiesc mai mult decât bărbații, își petrec mai mult din viață cu o sănătate precară. Deși aceste date au câștigat multă atenție la acea vreme, ele nu au reușit să stimuleze și soluții pentru remedierea discrepanței și pentru schimbări substanțiale, materiale, pentru a acorda prioritate sănătății femeilor.
În 2020, la patru ani, deci, după semnalul de alarmă tras de OMS, speranța medie de viață a bărbaților din țările UE era de 77 de ani, în timp ce a femeilor era de 83 de ani. Cu toate acestea, bărbații trăiesc 62 de ani sănătoși, iar femeile 63 de ani.
Una din cauze este faptul că, în cazul femeilor, nu se pune mai mult accent pe prevenție. Asta deși femeile au, prin comparație cu bărbații, un spectru diferit de afecțiuni care pot fi prevenite usor. Potrivit specialiștilor, de cele mai multe ori, se pune accent pe intervenție, iar femeile ajung să depisteze târziu afecțiunile, fără să mai poată interveni radical pentru vindecarea bolii.
În România, un exemplu grăitor în acest sens e faptul că rămânem fruntași în UE la incidența cancerului de col uterin și avem, în același timp, și cea mai mare rată de mortalitate prin acest tip de cancer din întreaga Uniune Europeană. Asta deși, teoretic, acest tip de cancer este foarte ușor de depistat și de tratat, după cum am arătat AICI.
Chiar și așa, cancerul de col uterin vine abia pe locul trei, după cancerul de sân și cancerul colorectal, într-un clasament național al celor mai frecvente tipuri de cancer care afectează femeile din România.
Despre problema prevenției în Sănătatea din România, am vorbit pe larg în acest proiect interactiv.
Îți dăm un semn pe e-mail, când publicăm ceva nou. Promitem să nu te sâcâim mai des de o dată pe zi.