„Abenomics” sau ce ne-a rămas din moștenirea economică a lui Shinzo Abe

Shinzo Abe, fostul premier japonez asasinat pe 8 iulie, va rămâne în istorie mai ales pentru că i-a redat Japoniei un loc important pe scena internațională, după ani de tulburări economice. 

Cu două reprize în care a ocupat funcția de prim-ministru, Abe e liderul nipon care a stat cel mai mult în funcție: nouă ani. A condus țara întâi între 2006-2007 și, mai apoi, între 2012-2020. Chiar și după ce nu a mai deținut funcția de premier, a rămas un personaj politic important. E și motivul pentru care se afla pe 8 iulie la fatidicul miting electoral în care a fost împușcat mortal.

De numele lui Abe se leagă recuperarea Japoniei din „deceniile pierdute”, o perioadă de incertitudine și criză economică, printr-un program care devenit cunoscut întregii lumi sub numele de „Abenomics” și pe care el și succesorii săi l-au implementat în ultimii zece ani.

Pentru a înțelege măsurile pe care le-a pus în aplicare Shinzo Abe, facem mai întâi un pas în spate și vedem care era situația economică a Japoniei înainte ca el să devină premier. 

La începutul anilor ‘90, Japonia se confrunta cu o criză imobiliară și una financiară. Asta după ce anii ‘80 au reprezentat o perioadă de boom economic, în care țara devenise a doua economie a lumii, după SUA.

Au urmat apoi mai bine de două decenii de recesiune, în care PIB-ul Japoniei a crescut cu puțin peste 1% anual în perioada 1993-2003. Acest procent o plasa mult sub alte națiuni industrializate și însemna de patru ori mai puțin decât rata anuală medie înregistrată în anii ‘80.

Perioada lungă de stagnare economică a fost dublată de deflație, datorie și problemele demografice – Japonia are o populație în scădere și îmbătrânită. Iar ușoara revenire economică de la începutul anilor 2000 nu a fost una de durată. 

Când Shinzo Abe a devenit premier, în 2012, Japonia suferea din cauza exporturilor slabe, a unei dispute comerciale cu China și a consecințelor continue ale dezastrului nuclear de la Fukushima și ale tsunami-ului din 2011. Toți acești factori au aruncat țara în recesiune, forțându-l pe Abe să găsească o modalitate de a trage economia din buza prăpastiei.

Cele trei săgeți cu care a tras în economie Shinzo Abe

În aceste condiții, agenda economică a lui Shinzo Abe a fost compusă dintr-un set de politici monetare și fiscale agresive, precum și o reformă structurală, menită să abordeze probleme precum declinul populației și industriile mai puțin competitive. „Abenomics” devine, din acel punct, o abordare cu „trei săgeți”, cu scopul principal de a scoate Japonia din perioada deflaționistă.

Analiștii Council on Foreign Relations Foreign au analizat, punct cu punct, cele trei săgeți care au definit politica economică a lui Shinzo Abe și care aveau să inspire și politicile economice ale altor state în anii următori:

• Stimuli fiscali: măsurile pentru revenirea economică, puse în aplicare din 2013, au totalizat 20,2 mii de miliarde de yeni (echivalentul a 210 miliarde de dolari). Aproape jumătate au reprezentat cheltuielile guvernamentale directe. Pachetul semnificativ de stimulare pe care l-a implementat Abe, al doilea cel mai mare făcut vreodată în Japonia, s-a concentrat pe construirea de proiecte de infrastructură critice, cum ar fi poduri, tuneluri și drumuri care să reziste la cutremure. Potrivit aceleiași filosofii, Abe a mai avut în anii următori și alte pachete de stimulare importante, însă mai mici ca valoare față de cel din 2013.
• O politică monetară neortodoxă (la acel moment): programul fără precedent prin care Banca Japoniei a achiziționat active s-a aflat în centrul Abenomics. Banca centrală a Japoniei a injectat simultan lichidități în economie (o politică cunoscută sub numele de relaxare cantitativă, pe care am explicat-o aici) și, pentru prima dată, a împins unele rate ale dobânzii în zona negativă.
• Reforma structurală: Printre măsurile luate aici au fost liberalizarea pieței muncii și a sectorului agricol, reducerea impozitelor pe profit și creșterea diversității forței de muncă, cu scopul de a face Japonia mai competitivă. 

Totuși, expertul subliniază că este posibil ca măsurile acestea – printre care reducerea dobânzilor, chiar dobânzi negative, alături de îndatorare crescută – să fie o sabie cu două tăișuri, inclusiv pentru instituțiile occidentale care le-au adoptat.

Rezultate incerte

Această politică, prin care banii de la banca centrală au inundat piața, a creat și efecte adverse, atrăgea atenția o analiză a Foreign Policy. De pildă, Japonia a ajuns să fie cea mai îndatorată țară din lume, cu o datorie totală egală cu peste 250% din PIB-ul anual.

După două decenii deflaționiste, inflația Japoniei se apropie astăzi de pragul de 2% către care ținteau politicile economice reformatoare, însă „nu este o inflație bună”, scrie tot Foreign Policy.  

Ideea inițială a fost de a crea un așa-numit ciclu bazat pe cerere, în care lucrătorii mai bine plătiți cheltuiesc mai mult, ceea ce duce la creșterea cererii, la noi investiții și apoi la salarii mai mari. Dar costurile mai mari pentru produsele importate din străinătate fac ca prețurile să crească și îi determină pe consumatori să facă mai puține cumpărături, nu mai multe. Recent, yenul s-a prăbușit până la cel mai scăzut nivel al ultimilor 24 de ani.

Analistul economic Aurelian Dochia argumentează că, pentru momentul respectiv, măsurile luate de Shinzo Abe au fost foarte bune, dar „nu în sensul în care Japonia a intrat pe o traiectorie de creștere rapidă și cu un ritm înalt – asta nu s-a putut întâmpla, însă Japonia a evitat colapsul”. Pe de altă parte, subliniază el, în privința reformelor structurale, cum ar fi declinul demografic și îmbătrânirea populației, este greu pentru orice guvern să aibă rezultate într-un timp relativ scurt.

Experimentul politic și economic făcut de Abe a deschis poarta stabilității pentru Japonia. Nu înseamnă că nu au existat și critici, unele venite inclusiv din partea succesorilor lui Abe. Printre ei, și actualul premier al Japoniei. Fumio Kishida, membru, la fel ca defunctul Abe, al Partidului Liberal Democrat, care a venit la putere în 2021. În opinia actualului premier nipon, Abenomics nu a creat o economie sustenabilă și incluzivă. E motivul pentru care Fumio Kishida și-a lansat propriul program economic – „noul capitalism”.

La două zile după asasinat, partidul lui Shinzo Abe a obținut o victorie clară în alegerile pentru Camera Consilierilor (camera superioară a Parlamentului nipon), ceea ce îi oferă posibilitatea lui Fumio Kishida să își testeze propria viziune economică și să o pună, pe urmă, față în față cu „Abenomics”.