Alegeri în Italia, rezultate | Cu Giorgia Meloni câștigătoare, Europa are o grijă în plus

Scenariul că Giorgia Meloni va deveni noul prim-ministru din Italia, după alegerile de pe 25 septembrie, a provocat îngrijorări în avans în Europa. Pe de-o parte, pentru că promisiunile electorale ale lui Meloni s-au înscris într-un naționalism populist economic, care riscă să dea de pământ cu orice speranță de echilibru fiscal în Italia, țară care e deja unul din punctele nevralgice ale zonei euro. 

În același timp, îngrijorător, pentru cancelariile externe, e inclusiv profilul ideologic al celei care va fi desemnată, probabil, prima femeie prim-ministru din Italia de către președintele Sergio Mattarella.

O trecere în revistă a titlurilor din presa globală din ultimele săptămâni ne scoate în față aceleași două descrieri despre partidul care pare că va ieși victorios în alegerile din Italia: un partid de extremă dreapta, cu rădăcini neofasciste care pot fi retrasate până la Mussolini. 

Alegeri în Italia – rezultate și primele concluzii 

Dincolo de încercarea de a retrasa filonul neofascist al formațiunii Giorgiei Meloni, cea mai probabilă coaliție de guvernare pare că va fi formată din Frații Italiei (FdI, Fratelli d’Italia) și partidul Liga, al lui Matteo Salvini, împreună cu Forza Italia, a lui Silvio Berlusconi. La cei 85 de ani ai săi, acesta din urmă are cel mai impresionant palmares de oportunism și de reveniri politice din istoria recentă a Europei. 

Acest trio politic, care a obținut aproximativ 43% din voturi în cele două camere ale parlamentului, ar putea da cel mai de dreapta guvern al Italiei și unul dintre cele mai radicale și din Europa. 

Dintr-un partid antisistem irelevant în jocurile de putere italiene, Giorgia Meloni a reușit performanța de a duce gruparea Frații Italiei de la 4%, cât obținea la alegerile de acum patru ani, la un scor de 26%, conform rezultatelor oficiale.

 Sistemul electoral italian e unul mixt, astfel că va mai dura până vom afla distribuția exactă a mandatelor.

Opoziția, constând în foștii premieri Enrico Letta (Partidul Democrat, centru-stânga) și Giuseppe Conte (Mișcarea 5 Stele, antisistem și eurosceptică), a fost slabă în această cursă. În realitate, singura competiție a fost ca partidele lui Salvini și Berlusconi să fie amândouă indispensabile pentru Giorgia Meloni, în viitoarea coaliție de guvernare. 

După această performanță electorală, Meloni va duce Italia în clubul unor țări ca Polonia și Ungaria, ale căror derapaje democratice sunt taxate acum cu blocarea de bani europeni. Nu întâmplător a fost aleasă președinta Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR), o familie politică europeană care reunește partide naționaliste și radicale.

Pentru UE, îngrijorarea e mai degrabă legată de un efect cumulativ. Victoria Giorgiei Meloni în Italia ar veni după ce extrema dreaptă din Suedia a avut și ea un scor record la alegerile de luna aceasta. 

În aceste vremuri extrem de complicate din punct de vedere economic, politic, social și de securitate, în care vedem mai multe crize grave suprapuse, înmulțirea liderilor radicali în interiorul Uniunii e semn de turbulențe la orizont. Cu atât mai mult cu cât unii experți sunt de părere că vorbim despre o ascensiune mult mai larg răspândită și că extrema dreaptă are un avânt global. Ceea ce nu e deloc nemaivăzut în perioade turbulente precum cea prin care trecem, de la pandemie încoace.  

Cine e Giorgia Meloni, prima femeie prim-ministru din Italia

În vârstă de 45 de ani, Giorgia Meloni și-a făcut un brand personal din următoarele cuvinte: „Sunt Giorgia, sunt femeie, sunt mamă, sunt italiană, sunt creştină”.

Activistă încă din adolescentă, Meloni nu e nou-venită în politică, așa cum poate părea acum, la finalul unei campanii electorale în care s-a prezentat drept „outsider”. A fost aleasă în Parlament încă din 2006, pe când avea 29 de ani. În 2008, când Silvio Berlusconi era prim-ministru, Meloni devenea cel mai tânăr ministru din istoria Italiei.

Unul dintre cele mai repetate detalii despre parcursul ei este că, în tinerețe, Giorgia Meloni l-a lăudat pe Mussolini, pe care l-a descris drept un politician bun. 

De atunci, ca mulți alți politicieni radicali cu ambiții de mainstream, Meloni s-a reinventat și, cel mai important, s-a moderat cu suces. Uniunea Europeană pe care o critica atât de dur când partidul său abia apărea în sondaje va fi acum un partener cu care Meloni va sta de vorbă, odată ajunsă la putere. Pentru că doar făcând compromisuri cu UE și reformele cerute de Bruxelles va primi Italia banii – mulți și extrem de necesari – din PNRR. 

Unii au asemănat-o cu Marine Le Pen, lidera dreptei radicale din Franța. Nu e o comparație forțată. Meloni pare să fi studiat cu atenție ascensiunea liderei Frontului Național și să fi împrumutat câteva tactici.

Foarte carismatică, bun comunicator și extrem de iscusită în a se prezenta drept o femeie de-a poporului și „altfel” față de politicienii italieni, Meloni a reușit ceea ce se anunță drept un important succes electoral și pentru că a înțeles că, în vremuri atât de grele, e bine să stai pe margine. Partidul Frații Italiei a fost singurul jucător important care nu a participat la coaliția tehnocratului Draghi.

Discursul ei despre nevoia de a apăra valorile tradiționale, într-o lume care se schimbă profund, are rezonanță într-o societate precum cea italiană.

Cel mai radical guvern italian

Cu o retorică anti-imigranți, ba chiar, ocazional, despre puritate etnică, în spiritul lui Viktor Orban, Giorgia Meloni le-a promis italienilor că va apăra „patria, familia și pe Dumnezeu” de pericolul imigrației ilegale, al „islamizării” și al politicienilor de stânga, „care stau în genunchi și ling pantofii francezilor și nemților”, amintește Financial Times, într-un profil publicat cu ocazia alegerilor de pe 25 septembrie. 

Pentru România, care are o diasporă uriașă în Italia, mesajul anti-imigranți și xenofob al Giorgiei Meloni ar trebui să fie un motiv suplimentar de îngrijorare.

Este împotriva minorităților sexuale, critică vehement cultura „woke” occidentală sau corectitudinea politică, la fel și pe așa-zișii „globaliști”. Sunt câteva dintre motivele pentru care are eticheta de „extremistă”. 

Pe urmă, mai e detaliul că partidul ei, Frații Italiei (FdI, Fratelli D’Italia), se trage din infama Mișcare Socială Italiană, un partid creat din cenușa fascismului celui de-al Doilea Război Mondial. Ea dă, totuși, asigurări că, dacă ar fi fascistă, ne-ar spune. Meloni se vede mai degrabă drept o conservatoare în spiritul conservatorilor britanici.

Pe lângă cei îngrijorați sunt realiștii, cei care se uită la statistici și își spun că, oricât de tulbure va fi guvernarea Meloni, va trece, cel mai probabil, foarte repede. The Economist a calculat că speranța de viață a unui guvern italian e de 13 luni. Coaliția lui Draghi nu a reușit nici ea să rămână la putere măcar doi ani. Acesta va fi cel de-al 70-lea executiv al țării de la al Doilea Război Mondial încoace – deși, trebuie spun aici, totalul include și guverne succesive, conduse de același prim-ministru, după remanieri, demisii și un nou mandat din partea președintelui țării. 

Planurile economice ale Giorgiei Meloni pentru Italia

Plecarea lui Mario Draghi de la cârma celei de-a treia mari economii a Europei e în sine un  motiv de îngrijorare pe piețe și în cancelariile europene. Fost guvernator al Băncii Centrale Europene (BCE), „Super Mario” e un tehnocrat care se bucură în continuare de încredere în plan extern. Faptul că în locul lui ar putea veni un lider populist radical, tocmai acum, când Italia trebuie să facă reforme dureroase și nepopulare, e sursă de mari anxietăți la Bruxelles și la Frankfurt (sediul BCE).

Italia a fost, după cum ne amintim, țara cel mai rău lovită de criza COVID. Economia a trăit șocul unei contracții record, de 9%, în 2020. De atunci, s-a mai întremat. Dar înoată în continuare în ape tulburi, care dau emoții celorlalte țări din zona euro. 

La plecarea din funcție, guvernul lui Mario Draghi ar urma să revizuiască în scădere prognoza de creștere pentru 2023, la doar 0,5%, potrivit Reuters. Prognoza Comisiei Europene e că Italia va avea, anul viitor, cea mai slabă creștere economică din UE.

Nivelul datoriei publice e la 150% din PIB, în condițiile în care, potrivit regulilor din zona euro, maximul e de 60%. Doar Grecia e mai îndatorată, ca pondere din economie (190% din PIB – sursa datelor, aici).

În acest context, Meloni ar urma să vină la putere cu planuri mari de tăieri de taxe, dar și cu promisiunea că va ține cont de regulile bugetare și fiscale ale UE. Totuși, până nu demult, Giorgia Meloni avea o retorică anti-UE și promova un izolaționism eurosceptic. Ba chiar, cu ani în urmă, cerea ca Italia să renunțe la moneda unică europeană.

Mai recent, Meloni s-a abținut de mai multe ori de la voturile pe marginea planului de redresare economică a Italiei. Acum, viitoarea coaliție pare că va vrea să renegocieze planul cu UE.

Dacă Giorgia Meloni și Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, se înțeleg la capitolul reforme, Italia va primi aproape 200 de miliarde de euro, cu care să-și revină din șocul economic al pandemiei și al crizelor care au urmat. De altfel, Italia e cel mai mare beneficiar, în valori absolute, al fondului european de redresare și reziliență. Iar cele aproape 200 de miliarde reprezintă doar suma din PNRR al Italiei, dar mai sunt alți bani care ar urma să vină prin instrumente paralele și care vor ajunge să fie comparabili cu suma (aproape 30 de miliarde de euro) pe care speră România să reușească s-o ia prin propriul PNRR. Acești bani ar urma să crească PIB-ul Italiei cu până la 2,5% până în 2026 și să creeze până la 240.000 de locuri de muncă, potrivit calculelor Comisiei Europene. 

La mijlocul verii, Italia avea o rată a șomajului de 7,9%, peste media de 6% la nivelul UE.

„O țară bântuită de durerea crizelor economice trecute”, după cum a descris-o New York Times cu câteva luni în urmă, Italia, alături de Spania și Grecia sunt motivul pentru care Banca Centrală Europeană a avut o abordare atât de precaută (comparat cu Fed-ul american) în mărirea ratelor dobânzii de politică monetară, pentru a scădea inflația. 

Înainte de începutul războiului, dependența energetică a Italiei de Rusia era de 40%. De atunci, a scăzut la 25%. Înainte de război, Italia era al treilea cel mai mare partener comercial european al Rusiei. În jur de 500 de companii italiene făceau afaceri în Rusia, după cum le-a amintit Vladimir Putin șefilor unora dintre aceste companii, într-o videoconferință controversată pe care au avut-o în ajunul războiului, când restul Europei era în vria sancțiunilor și a ruperii legăturilor cu Rusia. 

Relația cu Rusia și cu Ucraina

Tot de Rusia se leagă un alt motiv de îngrijorare cu privire la viitoarea coaliție de guvernare din Italia. Dacă Meloni a avut grijă să critice invazia, să spună că susține sancțiunile împotriva Rusiei și că Italia va sprijini în continuare Ucraina, cei doi potențiali parteneri de coaliție, Matteo Salvini și Silvio Berlusconi, au lipită iremediabil eticheta de „putiniști”. 

Ambii lideri sunt admiratori ai președintelui rus, iar partidele lor au fost legate în trecut de încercări ale Moscovei de a se infiltra în politica europeană. Totuși, sunt experți care cred că așa-zisele legături ale lui Salvini și Berlusconi sunt exagerate și că în spatele retoricii lor prietenoase nu stă mare lucru.

În 2017, partidele lui Vladimir Putin și Matteo Salvini semnau un acord de cooperare. Mai recent, spre finalul campaniei electorale, dezvăluiri din presa italiană au adus în discuție inclusiv o posibilă încercare a Rusiei de a participa la jocurile de putere care au dus la răsturnarea guvernului Draghi și la organizarea de alegeri anticipate. Salvini a mai fost criticat după ce s-a aflat că a vrut să meargă la Moscova, pentru negocieri paralele cu Putin în legătura cu războiul din Ucraina. În cele din urmă, călătoria nu a mai avut loc. Liderul Ligii e cunoscut pentru opoziția sa față de sancțiunile occidentale împotriva Rusiei. 

De altfel, și Meloni a fost împotriva sancțiunilor, imediat după anexarea Crimeei de către Rusia.

Cât despre Silvio Berlusconi, cu câteva zile înainte de alegeri, fostul premier italian a reușit să creeze un scandal, după ce i-a plâns de milă, la televizor, lui Vladimir Putin, despre care a spus că a fost „împins” în direcția „operațiunii speciale” ruse din Ucraina și acum e într-o „situație dramatică și dificilă”. Notabil e și că Berlusconi a descris războiul drept o „operațiune specială”, preluând, astfel, narativul Kremlinului.

Berlusconi a #portaaporta:”Putin è caduto in una situazione difficile”, “è stato spinto a inventarsi questa operazione speciale”.

E questa sarebbe la parte moderata del centrodestra? pic.twitter.com/qNuMMpKLoq

— Pietro Raffa (@pietroraffa) September 23, 2022

Dornică să se afișeze cu prieteni politici în Europa, Rusia a profitat de ocazie și la aceste alegeri. Ambasada Federației Ruse la Moscova a postat pe Twitter o galerie foto cu „amintiri” recente ale relațiilor ruso-italiene. În imagini, Vladimir Putin, cu Silvio Berlusconi (Forza Italia), Matteo Salvini (Liga), Giuseppe Conte (Mișcarea 5 Stele), actualul ministru italian de Externe, Luigi Di Maio (fost lider al Mișcării 5 Stele) și cu candidatul de opoziție, Enrico Letta. Practic, doar Giorgia Meloni lipsește din albumul Rusiei. 

Dalla recente storia delle relazioni tra la Russia e l’Italia. Ne abbiamo da ricordare.

🇮🇹🇷🇺

Из недавней истории российско-итальянских отношений. Есть что вспомнить. pic.twitter.com/WrOyrJXDuz

— Russian Embassy in Italy (@rusembitaly) September 22, 2022

O analiză a unui think-tank din Estonia despre cum alegerile din Italia ar putea deschide o portiță influenței rusești, aici.