Bătălia pe 5G

Sperietoarea chineză Huawei. Care sunt mizele

Computer Hope Guy
sursa foto: Huawei.com

Auzim de ani de zile că ar trebui să ne ferim de Huawei. Nu doar noi, cei care cumpărăm gadgeturi, ci și guvernele noastre. În 2019, când Klaus Iohannis s-a întâlnit cu Donald Trump la Casa Albă, România a devenit prima țară a Uniunii Europene care a semnat un memorandum cu Statele Unite prin care se angaja, practic, să nu facă afaceri cu Huawei pentru infrastructura 5G. Chiar și așa, americanii nu s-au culcat pe-o ureche și au continuat să facă lobby agresiv la București împotriva chinezilor

Klaus Iohannis, primit de Donald Trump la Casa Albă, pe 20 august 2019 / sursa foto: Presidency.ro

După România, au mai urmat vreo zece țări europene care au decis să semneze astfel de memorandumuri cu Administrația Trump. După schimbarea de gardă la Washington, aliații europeni au așteptat să vadă dacă Joe Biden schimbă macazul față de Huawei. Nu a făcut-o, așa că, în iunie 2021, România a trecut pe repede-înainte legea care transpune „memorandumul anti-Huawei”.  

Asta înseamnă că e doar o chestiune de timp până ce producătorii chinezi vor fi excluși din planurile românești pentru 5G (și, în anii care vin, din mare parte din infrastructura telecom deja existentă în România), pe motiv că sunt o amenințare la adresa securității naționale. 

Ce trebuie lămurit din capul locului e că acest conflict, inițial SUA-China, are legătură cu infrastructura critică, și mai puțin cu mizele comerciale. Americanii și aliații lor nu vor giganții chinezi în infrastructura critică pentru 5G, de teama că vor fi spionați de Beijing.

Cursa înarmării tehnologice

Huawei, al cărei nume se poate traduce drept „China are potențial”, a ajuns să fie trofeul Statelor Unite în războiului comercial dintre Washington și Beijing. Dar miza luptei cu Huawei nu e nici pe departe strict comercială. În spatele ei e foarte multă politică. În numele acestor jocuri politice, Statele Unite au pus restul lumii să aleagă între furnizor-cheie și un aliat vital.

Bătălia de care sunt interesate, de fapt, Statele Unite se referă la rețelele 5G. Asistăm, în realitate, la o etapă-cheie în cursa înarmării tehnologice. Statele Unite și China sunt marii jucători aici, iar Românieii s-a cerut să-și aleagă tabăra, ceea ce a și făcut.

Pe scurt, 5G este a cincea generație de comunicații mobile, care aduce viteze de zeci și chiar de sute de ori mai mari decât ce avem acum, când folosim 3G sau 4G. Un exemplu: într-o zonă în care descarci un film în 50 de minute pe 4G, cu 5G, acest lucru ar dura nouă minute.

Comparație între 4G și 5G / sursa: Thales.com

Dar tehnologia 5G merge dincolo de internetul de consum și de industria de divertisment. Noua generație va schimba industria și economia digitală. Vorbim despre acces mai bun la tehnologii precum realitate virtuală, realitate augmentată, resurse mai bune pentru Internet of Things. 5G are aplicații în zona mașinilor autonome, agricultură de înaltă precizie sau telemedicină. Ba mai mult, Huawei chiar acuză Statele Unite că văd în 5G inclusiv o tehnologie militară.

„În acest moment, vedem o competiție între un sistem de supraveghere în masă, în China, și capitalismul supravegherii (surveillance capitalism, n.r.), în Statele Unite – nu e ca și cum în Statele Unite nu e monitorizare. E și acolo un sistem foarte sofisticat în acest scop. Cred că, în acest moment, nu există un al treilea jucător în această cursă a înarmării. Iar deznodământul acestei curse a înarmării va defini felul în care toți oamenii din lume vor trăi în 20-50 de ani”  – Yuval Noah Harari, istoric

În Europa, 5G e disponibil, într-o fază de prototip, în 24 din cele 27 de țări membre ale UE. România a fost printre primele țări europene care au făcut acest pas. Un detaliu esențial: toți operatorii de telefonie mobilă din țara noastră care au servicii 5G se folosesc și de echipamente Huawei.

Ce spune legea 5G

Concret, în memorandumul pe care l-am semnat cu SUA și, deci, în legea privind 5G, România se angajează să nu permită să fie folosite tehnologii, echipamente și programe software în infrastructura de comunicații și în rețelele 5G dacă producătorul lor nu îndeplinește următoarele patru condiții:

  1. nu se află sub controlul unui guvern străin, în lipsa unui sistem juridic independent; 
  2. are o structură transparentă a acționariatului; 
  3. nu are un istoric de conduită corporativă neetică; 
  4. se supune unui sistem juridic care impune practici corporative transparente.

Sunt puncte care ar putea foarte bine să fie numite Huawei 1, 2, 3 și 4, pentru că gigantul chinez nu bifează niciunul.

În primul an de după semnarea memorandumului cu SUA, președintele Iohannis spunea de fiecare dată că nu e vorba de Huawei, cât de niște principii, la modul general, pentru a ne apăra securitatea națională. Pe urmă, România a început să admită despre ce e vorba. Iată un dialog al fostului premier, Ludovic Orban, cu Europa Liberă:

Dacă simplificăm un conflict început cu mulți ani în urmă, motivele pentru care „ne temem” de Huawei pot fi rezumate sub un singur slogan: că Huawei e un instrument al statului chinez.

  • Marea îngrijorare a Occidentului e că nu e clar cât de strânse sunt legăturile companiei cu conducerea chineză.  O anchetă a comisiei de apărare din Parlamentul britanic susține că sunt legături clare între Huawei și Partidul Comunist Chinez. Și CIA spune că Huawei a primit bani și de la armata chineză și de la alte structuri ale aparatului de securitate.
  • Pe urmă, sunt suspiciunile legate de acționariatul companiei. Huawei susține că e companie privată, deținută de propriii angajați, dar unii văd în această etichetă doar o figură de stil.
Schema oficială a acționariatului Huawei, complet diferită de bănuielile Vestului / sursa: Huawei.com
  • Guvernele care au decis să interzică echipamentele Huawei cred că această companie e obligată de legile chineze să ajute statul în activități de colectare de informații. Huawei spune însă că legile nu se aplică în afara țării. Aici apare discuția despre așa-numite „back doors” sau metode dedicate pentru a ocoli măsurile de securitate a informației, care ar putea fi ascunse în dispozitivele și echipamentele Huawei.
  • În fine, mai e și detaliul că fondatorul Huawei, Ren Zhengfei, a fost inginer în armata chineză, deși el dă asigurări că era un pion neimportant.

Replica Huawei România

Huawei a negat de fiecare dată fiecare dintre aceste acuzații. Într-o scrisoare transmisă Comisiei Europene în septembrie 2020, compania chineză acuza România că încalcă principiile fundamentale ale Uniunii Europene și că prioritizează politica de securitate a Statelor Unite, în loc să țină cont de nevoile Uniunii Europene. Chiar și așa, reprezentanții din România ai companiei chineze spun că s-ar încadra în toate criteriile cerute de Legea 5G și că, dacă nu va primi aviz în CSAT, va fi din motive strict politice, nu tehnice.

Deci ce să înțelegem? Ne temem de Huawei pentru că ne temem de breșe de securitate? Da și nu. 

Da, pentru că, de ani buni, marile servicii de informații ne tot spun să nu avem încredere în Huawei și în rivalii lor de la ZTE, tot din China. 

Însă nu e vorba doar de posibile vulnerabilități de acest fel, pentru că breșe de securitate au fost și la alți giganți din noua industrie digitală. Facebook cu Cambridge Analytica, de exemplu, sau polemica despre algoritmi și cum suntem monitorizați de Google. Aici înțelegem că importante sunt mizele geopolitice și de intelligence pentru a înțelege gâlceava Vestului cu Huawei pe 5G.

„O dilemă cu care Vestul nu s-a mai confruntat”

În era capitalismului monitorizării, când ești spionat de o companie privată, miza e atenția ta, captată și redirecționată în scopuri comerciale – publicitate, de exemplu. Când te spionează un guvern, pericolul e altul, cu atât mai mult dacă acel guvern aparține unui regim totalitar.

„În centrul acestei dispute e o dilemă cu care Vestul nu s-a mai confruntat”, spune un fost șef al spionajului britanic. Această dilemă e: cum să gestioneze o superputere tehnologică ale cărei valori sunt fundamental opuse alor noastre” – Robert Hannigan, fost șef al GCHQ, Serviciul de Comunicații Speciale din Marea Britanie

Să nu uităm despre cine vorbim. Stat polițienesc extrem de eficient, China are o infrastructură de supraveghere în masă absolut fără pereche în lume. Și atunci temerea e: dacă Huawei, cu prezența uriașă în restul lumii, devine o armă mondială, controlată de China? 

Cum a ajuns Huawei pe lista neagră a SUA

Când tragem linie, observăm că disputa internațională cu Huawei se rezumă la un singur cuvânt: încredere. Dat fiind rolul pe care această companie îl are în toată arhitectura telecom și faptul că e lider în următoarea generație de rețele de comunicații, problema lipsei de încredere devine cu atât mai importantă. Asta pentru că nu puțini sunt experții care susțin că cine controlează 5G controlează arhitectura viitorului.

Iată cum explică un scurt video al Departamentului de Stat american politica 5G:

Cum a evoluat, însă, acest conflict politic, care va avea consecințe economice și comerciale uriașe în anii care vin?

După ce directorul financiar al Huawei, care e și fiica fondatorului, a fost arestată în Canada, autoritățile americane anunțau anchete care cumulau 23 de capete de acuzare împotriva gigantului chinez. Se întâmpla în ianuarie 2019, iar acuzațiile se refereau, în mare, la fraudă bancară, furt de secrete comerciale și încălcarea regimului de sancțiuni împotriva Iranului.

În 2019 și 2020, au venit mai multe reprize de sancțiuni care nu au vizat doar compania chineză, ci și întregul său lanț de furnizori. Huawei a intrat pe lista neagră a relațiilor comerciale și nu a mai avut voie să facă niciun fel de afaceri cu firme americane. Asta în condițiile în care compania e cel mai mare producător de echipamente de telecomunicații din lume. E lider detașat în tehnologia 5G, pe care toată lumea e de acord că se va construi economia viitorului. 

În același timp, Huawei este și al doilea cel mai mare producător de telefoane inteligente. Dintre toate sancțiunile, unele greu de tradus în afara forumurilor de tehnologie, cea mai mediatizată consecință a fost ruptura de Google (companie americană, care nu mai poate face afaceri cu Huawei). 

Consecința: noile telefoane Huawei nu mai au sistem de operare Android, nu mai au acces la aplicațiile Google, de exemplu. Huawei a trebuit să-și facă propriul sistem de operare și  propriile aplicații mobile, care să imite Android și serviciile Google. Pe urmă, a rămas fără microcipuri și alte componente și materii prime.

Întrebările incomode care rămân după ce dăm la o parte Huawei

În ochii multor țări occidentale, Huawei e o potențială armă într-un arsenal cibernetic deja intimidant de care dispune China. Problema e că, odată ce spunem că Huawei nu e de încredere și nu are loc pe piața 5G din țările noastre, rămân multe întrebări incomode: cea mai importantă e cine vine în loc și cât putem aștepta? 

Huawei e lider detașat în 5G. Americanii nu au, în realitate, un jucător de acest calibru. Rămân în cursă companiile Nokia și Ericsson, ale căror capacități (ca volum) sunt limitate. Și, deși corupția nu echivalează cu spionajul, nici ele nu sunt  tocmai ușă de biserică. În cazul Ericsson, abia s-a uscat cerneala pe un scandal uriaș de corupție, în urma căruia compania suedeză a acceptat să plătească daune de un miliard de dolari

O altă problemă este că rețelele 5G nu se construiesc de la zero. Ele au la bază tehnologiile anterioare. Care, în cele mai multe țări, inclusiv în România, sunt construite tot cu echipamente Huawei. 

„Lumea are nevoie de Huawei, pentru că suntem avansați”, spunea Ren Zhengfei, fondator & CEO Huawei.

Aceasta e, de fapt, realitatea de care se lovesc eforturile lumii occidentale de a-și reduce dependența de Huawei: compania chineză are deja rădăcini extrem de adânci în toată infrastructura modernă din telecom. Pentru a le elimina, va fi nevoie de un joc scump de echilibristică politică și economică. 


Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.


  • Alina Mărculescu Matiș

    E jurnalistă cu 13 ani de experiență în presa scrisă, online și în televiziune, beneficiara unor importante premii și burse internaționale. A fost corespondent în zone de conflict și la instituții ca NATO, Comisia Europeană și Parlamentul UE.