În căutarea timpului pierdut

Muncim mai puțin, dar nu avem timp. De ce nu ne ajunge ziua?

Computer Hope Guy
sursa foto: Shutterstock

Numărul mediu de ore pe care le petrecem la muncă scade de la un an la altul. În ultimul sfert de secol, am tăiat, la nivelul UE, 1,3 ore dintr-o săptămână de lucru. Și românii muncesc mai puțin, cu toate că încă e considerabil mai mult decât media UE. Și totuși, deși știm că oamenii stau mai puțin la job, studiu după studiu ne arată că suntem într-o criză de timp liber. Porțiunea din zi alocată relaxării a scăzut cu 1,5 ore/săptămână în ultimele decenii, conform unui studiu OCDE (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică). 

Așadar: am câștigat 1,3 ore din orele de lucru și am pierdut 1,5 ore din relaxare. Unde se duc orele lipsă și cum au reușit unii să fie „milionari ai timpului”, în timp ce mulți alții suferă de o formă modernă de sărăcie, cea a lipsei constante de timp?

Subiectul, pe scurt:

  1. Chiar muncim mai puțin? Da și nu. Numărul de ore a scăzut mult mai mult secolul trecut, acum scădem foarte puțin de la un an la altul și stăm în jurul platoului de 40 de ore pe săptămână. 
  2. Dacă productivitatea a crescut, nu ar trebui să muncim automat mai puțin? Nu. Se pare că omul modern a ales sau i s-a impus să lucreze cam la fel, dar să fie plătit mai bine.
  3. Chiar avem mai puțin timp liber decât părinții noștri? Da. E o iluzie că scăderea orelor de lucru duce automat la o creștere a timpului liber, atrag atenția cercetătorii. Două dintre explicații le reprezintă faptul că petrecem mai mult timp în activități legate de creșterea copiilor. Pe urmă, pierdem mult timp în trafic, pentru că orașele au devenit mult mai aglomerate.
  4. Femeile muncesc mai mult decât bărbații? Da și nu – depinde despre ce tip de muncă vorbim. Statisticile arată că în timp ce femeile fac mult mai mult din munca neplătită (cumpărături, curățenie, gătit, îngrijirea altor persoane din familie etc.), bărbații stau mai multe ore la locul de muncă. Când tragi linie și aduni munca plătită și neplătită, de multe ori, orele (nu și plata) sunt aproape egale între bărbați și femei. Ele se dezechilibrează în defavoarea femeilor pe măsură ce nivelul veniturilor din gospodărie scade.

Timp bogat, timp sărac

OCDE vorbește despre ceea ce a fost denumit „time poverty”, adică timp liber insuficient, după ce facem toate activitățile din zi care țin de munca plătită, neplătită și de nevoile de bază, precum hrană și somn.

Rata de „time poverty” a crescut de-a lungul timpului în țările monitorizate de Organizație, de la 1,4% pentru bărbați în anii 2000, la 1,8% după 2010. În cazul femeilor, creșterea e similară, de la 1,3% la 1,8%.

Dacă lipsa de timp era o problemă mai mare în rândul celor cu educație superioară în anii 2000, în ultimii zece ani, ea a crescut mai ales pentru cei cu nivel scăzut de educație.

La extrema opusă a luptei noastre cu ceasul, se află așa-zișii „time millionaires”, bogații pe care îi invidiem pentru că au timp, nu neapărat bani. 

Concept care datează din 2016, „time millionaires” se referă la oamenii care pun preț nu pe banii pe care-i câștigă, ci pe timpul pe care îl pot stoarce de la locul de muncă, în favoarea relaxării lor. Că sunt cei care-și negociază contractul de muncă astfel încât să aibă mai mult timp liber, nu neapărat un salariu mai mare, sau cei care nu fac niciodată mai mult decât strictul necesar la serviciu, acești oameni cuantifică totul în orele în care pot să facă orice – sau nimic.

Sunt cei care se răzvrătesc în fața unei economii care ridică oboseala și munca neîntreruptă la rang de virtute.

În vremurile pre-industriale, elitele și cei mai invidiați oameni ai societății erau cei care puteau să nu facă nimic, comentează The Guardian, într-un articol foarte popular de luna aceasta:

„Odată cu industrializarea și cu apariția clasei de mijloc, industria a înlocuit relaxarea în rândul criteriilor după care e acordat respectul social. Drept urmare, relaxarea a devenit un cuvânt urât. Ori de câte ori reușim să fugim de la muncă, trebuie să avem grijă ca timpul să fie umplut cu intervale eficiente de antrenamente de intensitate ridicată sau cu alte activități care să ne îmbunătățească viața, cum ar fi meditație sau pregătirea de mese hrănitoare și echilibrate. Hobby-urile ne-au devenit surse de venituri suplimentare, casele – hoteluri informale, iar mașinile au intrat pe aplicații de ride-sharing. Mergem în vacanță cu scopul solemn de a ne întoarce cu bateriile încărcate, pregătiți de muncă extenuantă. A face nimic – a savura, pur și simplu, miracolul existenței noastre – e un lux pe care îl au copiii sau pensionarii”articol The Guardian.

Echilibrul dintre viață și muncă, printre prioritățile românilor

Or, pandemia pare să fi creat mulți „time millionaires”, deși nu putem pune clar degetul pe cauze și câți astfel de oameni chiar își doresc timpul pe care îl au. Multe economii dezvoltate se confruntă acum cu o criză a forței de muncă. În cazul Regatului Unit, un sondaj recent a indicat că 56% dintre cei fără loc de muncă nu-și căutau un job. Alte statistici arătau că mulți oameni aleg să nu se întoarcă la slujbele pe care le aveau înainte de pandemie sau, dacă se întorc, au diverse solicitări legate de condiții diferite de lucru. 

Pentru mulți angajați, pandemia și timpul pe care l-a adus multora odată cu regimul de telemuncă, dispariția navetei și reducerea interacțiunilor sociale, au forțat o regândire a felului în care ne raportăm la orele petrecute la muncă.

În toată lumea, au loc dezbateri despre viitorul muncii, despre cât vom lucra (ore mai puține pe zi vs sau săptămâni de lucru mai scurte) și cum putem să rămânem productivi, dar să avem mai mult timp și pentru noi înșine. 

Și pentru români, echilibrul dintre viața profesională și cea personală (work-life balance) e foarte important: pe locul al patrulea în ordinea priorităților noastre, potrivit indexului Better Life, al OCDE. Pe primele 3 locuri sunt, în această ordine, satisfacția cu viața, sănătatea și educația.

Echilibrul dintre viața personală și cea profesională e pe locul 4 în topul priorităților românilor / sursa: Better Life Index

Cât de mult muncesc românii

Să vedem cum arată timpul nostru, în cifre:

Anul trecut, un român muncea, în medie, 39,8 ore pe săptămână, potrivit datelor Eurostat. Dacă ne comparăm cu media europeană, de 37 de ore, suntem printre harnicii continentului. 

În interiorul UE, doar bulgarii muncesc mai multe ore decât noi: 40,4. În afara UE, dar tot în regiunea noastră, se lucrează chiar și peste 44 de ore pe săptămână, cum e cazul angajaților din Muntenegru și din Turcia. La polul opus, în Olanda media săptămânală e de numai 30 de ore, iar în Danemarca, de 33,4 ore/săptămână. 

Aceasta e doar fotografia de moment. Iată cum au evoluat lucrurile: 

În 1997, media pentru România era de 41 de ore lucrate pe săptămână. Iar acestea erau orele oficiale, fără să ținem cont de toți – deloc puțini – cei care lucrau la negru. În UE, numărul orelor lucrate în medie era atunci de 38,3. 

12 ani mai târziu, adică în 2009, românii munceau în medie 40,4 ore/săptămână, iar europenii, 37,8 ore/săptămână.

Din acest punct de vedere, noi, angajații din timpul celei de-a Patra Revoluții Industriale, trăim visul activiștilor din cea de-a Doua Revoluție Industrială: „Opt ore pentru muncă, opt ore pentru odihnă, opt ore pentru ce vrem” – acesta era sloganul lor. 

E adevărat că avem mai puține ore de muncă plătită decât sindicaliștii de la sfârșitul secolului XIX. Multă vreme, orele efective de lucru au scăzut. Dar aici apare o nuanță importantă, menționată în treacăt mai devreme: de câteva decenii, am atins un platou, în care scăderile sunt insesizabile și rămân în jurul pragului de 40 de ore pe săptămână, după cum am văzut că e și cazul angajaților români. 

Productivitatea nu mai înseamnă mai puțin timp la muncă

Trebuie să ținem cont aici de încă un detaliu: doar în secolul XX oamenii au lucrat mai puțin pe măsură ce productivitatea a crescut. 

Acum, lucrurile stau altfel. Deși productivitatea a crescut, orele de lucru nu s-au împuținat exponențial în secolul XXI. Așadar, da, suntem mai productivi decât părinții noștri, dar muncim la fel de multe ore, pentru că am ajuns la acel platou despre care vorbeam. 

O posibilă explicație înaintată de experții OCDE (Organizația pentru Cooperare Economică și Dezvoltare) e că, după caz, muncitorii sau angajatorii au ales să crească salariile, în loc să scadă orele. Sau n-au crescut nici salariile, n-au tăiat nici din program, pentru că muncitorii nu aveau putere de negociere, fie pentru că nu erau sindicalizați, fie din alte motive.

Orele lipsă sunt la copii

Dacă datele arată că am pierdut 1,5 ore pe săptămână din timpul în care ne putem relaxa, ce facem în acea oră și jumătate lipsă? 

Un prim răspuns e că toate datele indică o creștere a numărului de ore dedicate muncii neplătite. Aici intră și îngrijirea copiilor și a gospodăriei. 

Un alt motiv pentru care avem mai puțin timp pentru noi înșine e schimbarea felului în care sunt crescuți copiii. Da, e adevărat că femeile dedică, în medie, mai mult timp dintr-o zi activităților neplătite, dar e la fel de adevărat că bărbații sunt mai implicați decât au fost vreodată în creșterea copiilor. Mai puțin implicați sunt ceilalți membri ai familiei – bunicii spre exemplu. Pe de-o parte, pentru că părinții nu mai stau atât de aproape de bunici. Pe de altă parte, bunicii se pensionează mai târziu și nici nu pot avea grijă de nepoți.

Un alt motiv care consumă din timpul părinților e dat strict de felul în care s-au schimbat orașele noastre. Aglomerația, traficul rutier, inclusiv pe străzi mici din cartier, spațiile verzi mici de lângă blocuri fac aproape imposibil să poți să-ți lași copilul să se joace afară fără supravegherea părinților. 

Iată câteva date, extrase din două cercetări pe această temă: una, făcută de OCDE, cealaltă, de un think tank din Marea Britanie, care a analizat felul în care angajații din Regat și-au împărțit orele din zi în ultimii 40 de ani.

Astfel, știm că, în ultimii 20 de ani, în zece din țările OCDE pentru care există date pe această temă, bărbații au petrecut mai mult timp dintr-o zi cu activități legate de munca plătită decât femeile. De cealaltă parte, femeile petrec cu 85 de minute mai mult într-o zi făcând muncă neplătită, comparativ cu bărbații. 

Per ansamblu, în gospodăriile britanice cu venituri ridicate, femeile și bărbații muncesc cam același număr de ore. Diferența de gen apare la plată: femeile depun mai multă muncă neplătită (activități casnice și legate de creșterea copiilor), pe când bărbații muncesc mai multe ore la job.

În cazul gospodăriilor cu venituri scăzute, femeile muncesc mai multe ore – punct.

Ce facem în loc să ne relaxăm

În anii ’70, femeile și bărbații din UK aveau cam 6 ore pe zi în care se puteau relaxa. Azi, bărbații au 5 ore și 23 de minute, iar femeilor le-au mai rămas 4 ore și 47 de minute.

Dintre toate activitățile, îngrijirea copiilor e cea care consumă cel mai mult din acest timp, mai ales în cazul celor care au copii sub cinci ani.

Pentru această categorie de părinți, timpul dedicat îngrijirii copilului a crescut în ultimele decenii cu 55 de minute în cazul femeilor și 34 de minute pentru bărbați.

Aceiași cercetători britanici au calculat că, în 1974, doi adulți dintr-o gospodărie cu venituri ridicate stăteau, cumulat, cu aproape 40 de minute mai mult la muncă decât un cuplu cu venituri mici. În 2014, diferența ajunsese la aproape 4 ore și jumătate.

„În ciuda speranței că progresul tehnologic va duce la o creștere a timpului nostru liber pe măsură ce orele efective de muncă scad, realitatea ultimilor 40 de ani a fost foarte diferită. Timpul liber a scăzut din 1970 încoace pentru aproape fiecare categorie demografică. De cealaltă parte, alocăm mai mult din timpul nostru unor activități care nu țin de relaxare. Femeile prestează mai multă muncă plătită și acordă mai mult timp îngrijirii copiilor decât în trecut. Au tăiat din socializare și pe alocuri din timpul pentru mese, hobby-uri, uitat la TV și sport. În cazul bărbaților, ei folosesc din timpul rămas după scăderea orelor de muncă plătită pentru a face mai multă muncă neplătită decât înainte, pentru a se implica mai mult în creșterea copiilor, pentru a dormi mai mult sau a face activități de voluntariat” – George Bangham & Maja Gustafsson, autorii „Time of your life”, cercetare despre cum și-au împărțit englezii timpul liber în ultimii 40 de ani.

În 1930, economistul John Maynard Keynes prognoza că până în 2030 productivitatea va crește de 4, până la 8 ori. Drept urmare, spunea Keynes, oamenii vor ajunge să lucreze până la 15 ore pe săptămână și vor avea mult mai mult timp liber.

Ce a omis Keynes să includă în calculele lui, spune economistul de la Harvard Richard Freeman, a fost dorința omului de a concura, de a progresa. E unul din motivele pentru care, deși am putea să lucrăm chiar mai puțin decât o facem, alegem să rămânem la birou. Iar când plecăm de la birou, am fost învățați că e bine să avem mereu treabă.


Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.


  • Alina Mărculescu Matiș

    E jurnalistă cu 13 ani de experiență în presa scrisă, online și în televiziune, beneficiara unor importante premii și burse internaționale. A fost corespondent în zone de conflict și la instituții ca NATO, Comisia Europeană și Parlamentul UE.