Noul val al biometriei. Ușa viitorului se descuie cu o scanare de amprentă

Multe din fanteziile SF la care oamenii visau în urmă cu câteva zeci de ani îți intră în viață aproape fără să-ți dai seama. Încă nu te teleportezi ca în Star Trek și nu călătorești în timp, să-ți repari vreo greșeală din tinerețe. Dar pui degrabă degetul pe telefon, să-ți scaneze amprenta când ai de făcut o plată online și când vrei să-ți verifici banii din cont. La aeroport, te grăbești să scapi de coada de la ghișee, prin porțile automate care ți se deschid rapid, după ce senzorii îți scanează în câteva secunde fața și pașaportul biometric. Te holbezi la iPhone ca în oglindă, pentru o recunoaștere facială curată, ca să-ți deblochezi telefonul sau să nu te mai scotocești după cardul bancar prin geantă.

Tehnologiile biometrice pătrund încet-încet în obiceiurile de consum ale tot mai multor oameni. Biometria înseamnă măsurarea datelor care țin de biologia umană. Adică orice tehnologie sau operațiune care se bazează pe procesarea de date legate de aspectul fizic sau comportamental al unui om. Amprentele degetelor, trăsăturile faciale, irisul și retina ochilor, tiparul venelor de la mână, dar și tiparele de mers, de respirat, de mișcat mouse-ul sau tastatura sunt toate niște indicatori biometrici care te identifică. Cu ajutorul lor, orice persoană poate dovedi fără drept de apel cine este. Dar poate de asemenea și să fie identificată și să i se facă un profil.

Până nu de mult, aceste tehnologii biometrice erau folosite strict de forțe de ordine, armată sau agenții de securitate. Așa cum s-a întâmplat și cu internetul, aceste tehnologii au pătruns însă treptat în spațiul public și sunt folosite acum și în sectorul privat. Au intrat în viața marelui public. Și evoluează de la an la an, din câteva nevoi simple: experiențe și servicii hiper-individualizate pentru clienți, croite după chipul și asemănarea lor, care să fie cât mai sigure în fața fraudelor, dar și cât mai cursive din punct de vedere tehnic.

Există supermarketuri care, prin recunoaștere facială, detectează persoanele care au ordine de restricție și nu le permit accesul. Sau unde poți plăti la casă doar prin scanarea amprentei. Există șantiere unde orele de muncă sunt contorizate prin recunoașterea facială a muncitorilor. Există mașini care scanează ochii șoferilor, pentru a le detecta oboseala sau, în cazul mașinilor care se conduc singure, pentru a permite autentificarea șoferilor. Noile tehnologii biometrice sunt folosite tot mai mult și în securizarea frontierelor, în sistemele de sănătate sau în operațiuni militare.

Rezultatul? O piață globală care, în 2020, era estimată la aproape 20 de miliarde de dolari și care, până în 2026, e estimată să se dubleze, la circa 44 de miliarde de dolari.

Vechea amprentă, moartea PIN-ului și a parolei? Cum a băgat biometria capul pe ușa comerțului online

Deocamdată însă, tehnologia biometrică cel mai rapid și larg adoptată este cea a folosirii amprentelor sau trăsăturilor faciale pentru autentificare și identificare în spațiul digital. Fie că vorbim de autentificarea pe dispozitive electronice, fie de plățile online și operațiunile bancare și comerciale fără cash, scanarea amprentei degetelor sau a feței devine un lucru tot mai răspândit.

Tehnologia biometrică de scanare a amprentelor a fost introdusă de aproape 10 ani pe telefoanele mobile. În 2013, Apple o făcea cu iPhone 5S, iar Samsung îi urma un an mai târziu, pe modelul Galaxy S5. Cursa a continuat tot cu Apple, care în 2014 a introdus Apple Pay pe iPhone 6 și posibilitatea de a plăti cu cardul, ale cărui informații erau stocate pe telefonul mobil, printr-o simplă apăsare a degetului pe senzorul cititor de amprente al telefonului. În 2017, tot Apple venea cu tehnologia de recunoaștere facială pe un nou model de iPhone.

Astăzi, a devenit o banalitate să îți deblochezi smartphone-ul cu degetul sau fața. La fel, să te autentifici cu amprenta într-o aplicație bancară sau de comerț online.

Amprenta este unul dintre identificatorii biometrici „puternici” ai oricărei persoane. Ca și irisul, retina sau mai nou descoperita conformație a venelor, amprentele permit identificarea unică a unui om. Amprentele au fost folosite din antichitate până în epoca modernă, pentru a autentifica și semna obiecte, contracte, sigilii, acte de tot felul. Forțele de poliție și sistemele de justiție au adoptat sistemul de identificare prin amprentă încă de la începutul secolului trecut. Acum, în plină eră digitală, amprentele sunt din nou pe val: de la operațiuni financiare online, până la autentificarea utilizatorilor pe diverse dispozitive electronice.

Apariția acestor noi tehnologii biometrice face ca oamenii conectați la progresele lumii digitale să facă treptat pasul de la PIN-uri și parole, care prezintă un risc ridicat să fie furate sau pur și simplu uitate în momente când ai mai mare nevoie de ele, către adoptarea noilor metode de autentificare – mai rapide, mai comode, dar și mai sigure. Mai ales când vine vorba de plățile online sau cu cardul.

Un studiu Mastercard arată că biometria a câștigat teren și în spațiul digital din România. Folosirea metodelor biometrice pentru autorizarea plăților online cu cardul este metoda favorită a celor mai mulți consumatori români.

Studiul Mastercard mai arată că peste 60% dintre românii intervievați aveau opțiunea de autentificare biometrică în aplicația bancară pe care o foloseau. Aproape 80% dintre ei o și foloseau.

Adoptarea pe scară din ce în ce mai largă a autentificării biometrice în comerțul online are însă și o altă explicație: securitatea tranzacțiilor. Uniunea Europeană a introdus din 2019 obligația ca tranzacțiile cu cardul să devină mai securizate anti-fraudă, prin folosirea unui sistem de autentificare cu doi factori.

Sistemul presupune ca un utilizator să se autentifice prin două metode atunci când face o plată cu cardul. Asta înseamnă că băncile sau fintech-urile care emit carduri trebuie să pună la dispoziția clienților două din trei posibilități de autentificare: prin ceva cunoscut doar de utilizator (un PIN sau o parolă, de exemplu), prin ceva deținut de utilizator (telefonul mobil sau cardul, să zicem) și prin ceva ce îl definește în mod unic pe utilizator (un identificator biometric cum e amprenta sau recunoașterea facială, deocamdată).

Sunt și excepții de la această directivă europeană, al cărei nume are o rezonanță specială în România, pentru că se cheamă „PSD2”. Nu e nevoie de acest sistem mai complicat de autentificare când faci plăți mai mici de 30 de euro sau 100 de lei, în România (ți se cere PIN-ul doar la a cincea tranzacție consecutivă sub 100 de lei, însă trebuie să te autentifici biometric de fiecare dată când plătești direct cu telefonul) sau la plățile recurente cu valoare fixă (cum sunt diverse abonamente).

Emitenții de carduri folosesc un protocol de securitate universal (EMV 3-D Secure), care analizează automat fiecare tranzacție în parte, pentru a se asigura că nu apar fraude și că utilizatorii de carduri sunt cine trebuie să fie în realitate. Orice tranzacție online trebuie să treacă prin acest proces. Pe baza acestui protocol universal, Mastercard și-a dezvoltat propriul program de autentificare, Mastercard Identity Check, care verifică în timp real plățile online cu cardul.

Trendurile plăților: de la cash la biometrie

Felul în care oamenii fac plăți s-a schimbat enorm și constant în ultimul secol. De la banii cash contra bunuri și servicii s-a ajuns la carduri și portofele digitale precum Google sau Apple Pay.

Biometria vine să ducă lucrurile mai departe și apar permanent noi tehnologii care să securizeze mai bine tranzacțiile sau să facă plățile cu cardul mai convenabile pentru oameni.

Există deja o nouă generație de carduri bancare, dotate cu un senzor care citește amprenta utilizatorului. În loc să autorizeze plata cu PIN la un comerciant, utilizatorul o va face direct cu amprenta, punând degetul pe cardul său unde este stocată amprenta.

Tehnologia biometrică, de la operațiuni de război, la detectarea oboselii la volan

Tehnologiile biometrice s-au dezvoltat de-a lungul anilor, chiar dacă abia recent au început să intre în atenția și uzul publicului de masă. Amprentele sunt considerate un indicator biometric de generație veche, chiar dacă scanarea lor în scopuri comerciale abia începe să ia avânt.

Specialiștii împart tehnologiile biometrice în cele de primă generație și cele din generația a doua. Prima generație de biometrie s-a concentrat pe identificatori „puternici”, care să permită autentificarea și identificarea persoanelor. E vorba de biometria amprentelor sau a irisului și retinei ochilor. Prima dată când astfel de tehnologii biometrice au fost folosite la scară largă a fost la sfârșitul anilor ’90, în SUA. S-au răspândit mai puternic după atacurile teroriste din 2001 și prin introducerea pașapoartelor biometrice, care conțin amprente și date faciale. De atunci, tehnologiile biometrice de primă generație au avansat, în special prin reducerea erorilor, cu ajutorul tehnologiei computerelor din ce în ce mai avansate.

Aceste tehnologii din prima generație au evoluat în instrumente pentru identificarea și autentificarea rapidă în diverse contexte, de la aplicarea legii, la procesul electoral de votare sau chiar sisteme de evaluare socială. Forțele de ordine folosesc biometria în timp real pe aeroporturi sau în situații de criză și conflict, prin scanare facială de exemplu. Pentru a-și crea o bază de date cu inamici din zonele de conflict, armata SUA colectează imagini, amprente și date biometrice despre iris sau ADN încă din 2009, sub supravegherea unei agenții guvernamentale. La frontiere, poliția folosește de asemenea date biometrice pentru identificarea călătorilor, cel mai răspândit exemplu fiind pașapoartele biometrice.

Aplicații precum recunoașterea facială sau a amprentelor au ajuns și în sectorul privat și sunt folosite la accesarea telefoanelor sau la recunoașterea unor clienți VIP în magazine.

Tehnologiile din a doua generație au făcut un pas înainte, țintind identificatorii biometrici „slabi”, adică unii care nu permit, de unii singuri, identificarea unică a unei persoane, cum o face amprenta, de exemplu. E vorba de scanarea funcțiilor motorii ale unei persoane, a semnalelor corpului în mers sau la folosirea și interacțiunea cu diverse dispozitive (urmărirea dinamicii la tastatură sau la mouse). Ele mai sunt denumite și biometrie comportamentală, pentru că este analizat mai mult comportamentul fizic digital și cognitiv al oamenilor, nu caracteristici statice, precum amprentele.

În sectorul privat, au aplicații de la marketing țintit, la detectarea oboselii sau somnolenței la volan sau diagnosticarea medicală. Sunt folosite însă și de forțe de ordine pentru a detecta persoane cu comportament suspect. De obicei, ele sunt folosite în sisteme multimodale, care combină mai mulți identificatori biometrici pentru o singură persoană, tocmai pentru a da rezultate cât mai rafinate și precise.

Care sunt tendințele în biometrie?

Trendurile majore în folosirea tehnologiilor biometrice sunt către o folosire mai largă a biometriei „slabe” și „soft”, alături de biometrie „puternică”, cu accent pe o varietate de modele mai degrabă comportamentale, precum și dezvoltarea biometriei multimodale (care combină mai mulți indicatori biometrici).

Noua generație de tehnologie biometrică a făcut pasul către analizarea bătăilor la tastatură sau a dinamicii mouse-ului, dinamica gesturilor, dinamica semnăturii sau caracteristici ale vocii și mersului.

Alături de capacități îmbunătățite ale senzorilor și computerelor, precum și de conectivitate mai puternică, aceste lucruri deschid drumul pentru lansarea în masă a tehnologiilor biometrice într-o varietate de domenii și cu o paletă mai largă de scopuri, mult mai îndepărtate de aplicarea legii și controlul frontierelor. Astfel, tehnologiile biometrice tind să se transforme în ceva asemănător tehnologiilor universale, arată un raport al Parlamentului European.

Cele mai recente avansuri tehnologice în domeniu includ senzori capabili să capteze noi tipuri de bio-semnale, cum ar fi ritmul cardiac și undele creierului, precum și dezvoltarea de interfețe de calcul asemănătoare creierului (BCI – brain computing interface). Un BCI măsoară activitatea neuronală și traduce activitatea creierului în date citibile de un computer. Aceste noi tehnologii au un înalt potențial intruziv, pentru că permit detectarea gândurilor sau intențiilor și eventuale operațiuni de influențare a creierului uman.

Acest articol este susținut de Mastercard.