Panorama cu ALP: Cum a crescut la sânul patriei „căpitanul” Georgescu și ce șanse mai are să ajungă președinte

Bine v-am băgat capul pe ușa electronică. Sunt Andrei Luca Popescu (ALP), jurnalist și redactor-șef adjunct la Panorama. Acesta este newsletter-ul săptămânal „Panorama cu ALP”, la care vă invităm să vă abonați gratuit, pentru a-l primi direct pe email.

Vorbim azi despre acuzațiile de legionarism și activități contra ordinii constituționale, care i se aduc în mod oficial lui Călin Georgescu, și ne întrebăm cum a fost posibil ca aceste lucruri să se desfășoare ani la rând sub ochii serviciilor secrete, procurorilor și polițiștilor. Răspunsul e simplu: ele au fost tolerate sau chiar sprijinite, pentru că legionarismul fascist nu e de fapt condamnat decât pe hârtie în România. Mai are, deci, șanse „căpitanul” să ajungă președinte? Sărim apoi peste Ocean, unde miliardarul Jeff Bezos vrea libertate a presei doar cât dă el drumul la lesă.

Mai poate ajunge „căpitanul” Georgescu comandant?

Au trecut aproape trei luni de când alegerile prezidențiale au fost anulate fără dovezi credibile, iar autoritățile care ar trebui să aplice legea și să apere țara s-au gândit că, până la a certifica existența firului divin care îl leagă pe Călin Georgescu de banii de la Kremlin, e mai ușor să arate cum este sprijinit și sprijină la rândul său o mișcare de extremă dreapta, de sorginte legionar-fascistă.

În engleză, li se zice „low hanging fruits”. Sunt fructele care atârnă cel mai jos în pom și deci sunt cel mai ușor de cules. Așa și cu legionarismul fascist de care procurorii îl acuză acum oficial pe Călin Georgescu și care este un secret al lui Polichinelle, pe care doar cei orbi sau spălați pe creier de aura mesianică a personajului nu l-au putut observa.

Nu am mai asistat la asemenea efuziune de informații și imagini scurse în presă pe surse, de către procurori, încă de pe vremea când Laura Codruța Kovesi trimitea pe email stenograme din dosare unui cerc select de jurnaliști de încredere. Dar, asta e o problemă secundară, într-o țară unde justiția se face ca la bâlci, pe stilul Piedone la mall, iar deseori sfârșește beată în șanțul dosarelor închise.

Să sperăm că nu acesta va fi cazul și cu acuzațiile foarte grave care i se aduc, în sfârșit, oficial lui Călin Georgescu. Ce putem reține până acum? Că acest om care a fost la un pas să ajungă președintele României este acuzat că a instigat la acțiuni contra ordinii constituționale, că a inițiat, sprijinit sau aderat la organizații cu caracter fascist, antisemit, rasist sau xenofob, că a promovat în public cultul unor persoane acuzate de crime de război sau genocid, precum și idei fasciste sau legionare. De asemenea, este acuzat că a mințit, prin fals în declarații, în legătură cu finanțarea sa electorală și propria avere.

Procurorii vor să arate cum Georgescu era în cârdășie și colaborare cu un lider al unei facțiuni legionare numită „Mișcarea 41”, un anume Marian Motocu. Concluzia de etapă e că Georgescu e acuzat de legionarism și fascism, în formă organizată. Nu e vorba doar de simple nostalgii și „idei”, ci de grupări dispuse să pună mâna pe „par”, vorba lui Horațiu Potra, și să își impună propria ordine în România, prin violență și eliminare a adversarilor politici. Exact cum au făcut în istorie legionarii și fasciștii.

Apoi, avem firul anchetei care îl privește pe mercenarul Horațiu Potra, cu milioanele sale pitite prin seifuri în podea, alături de un adevărat arsenal militar de asalt. Aici, legătura cu Călin Georgescu e mai puțin clară, dincolo de nivelul declarativ (n.r. – legătura a devenit clară ulterior publicării newsletter-ului. Horațiu Potra l-a finanțat pe Călin Georgescu cu bani cash, spun procurorii). Totuși, Horațiu Potra a recunoscut nonșalant că i-a cerut niște zeci de milioane de dolari fostului său patron, Frank Timiș, magnatul minereurilor africane. Ca să-i facă campanie lui Georgescu. Nu știm dacă i-a și primit (el zice că nu) sau dacă Potra o fi venit cu propriii bani din război, câștigați prin Congo și restul Africii, să-l sprijine direct pe Georgescu.

Aici suntem, deocamdată. Desigur, aceste acuzații trebuie să fie sprijinite și de niște dovezi foarte puternice, care să fie validate de judecători. Asta va mai dura, în ciuda apelurilor populiste ale unor lideri politici ca procurorii „să arate dovezile” și în ciuda temerilor întemeiate că, dacă totul se dovedește doar un circ de fațadă, aura de erou a lui Georgescu va crește și mai rău.

Așadar, nu avem ruși, avem români de-ai noștri verzi. Și avem aceeași mare întrebare care ne arde ca și acum trei luni, când ne-am trezit că CCR a aruncat cu apă rece pe democrație: cum a fost posibil să ajungem până aici?

Cum a fost posibil ca pleiada de servicii secrete, procurori și polițiști să tolereze umflarea acestor grupări de extremă dreapta, interzise de legile României, până într-acolo încât o marionetă cu veleități de lider mesianic de cult să fie pe punctul de a prelua puterea? Cum a fost posibil ca un om precum Horațiu Potra să zburde nederanjat ani de zile cu armament, lingouri de aur și milioane de dolari cash, aduși de peste granițe?

Ca întotdeauna, sunt doar două explicații. Ori avem niște autorități atât de incapabile, încât această țară este un stat eșuat. Ori aceste lucruri au fost permise cu bună-știință. Prima ipoteză e mai puțin plauzibilă decât a doua.

Călin Georgescu și legionarii săi fasciști au fost tolerați, dacă nu chiar sprijiniți de oameni din sistemul judiciar și militar, iar aici includem și serviciile secrete. De altfel, în dosarul penal este anchetat și un magistrat care l-ar fi sprijinit pe Georgescu.

Cum a fost asta posibil? Pentru că legionarismul și extremismul de dreapta nu au fost niciodată condamnate cu adevărat în România. Ele sunt îmbrățișate, mai pe față sau mai pitit, de intelectuali protocroniști din Academia Română, de Biserica Ortodoxă, de oameni din armată și servicii secrete. Vă amintiți cine a avut pe listele parlamentare cei mai mulți rezerviști din SRI, armată și poliție? Da, partidele extremiste.

În România, nu e un păcat public să susții că niște criminali naziști au fost de fapt niște eroi patrioți, pe care nu i-am înțeles noi, „sorosiștii/globaliștii/wokiștii”, cu adevărat. Deși e interzis de lege, dacă propria conștiință nu te ajută. Avem străzi și statui în cinstea unor figuri care au simpatizat cu „Căpitanul”, avem muzică care proslăvește xenofobia și fascismul, avem canonizări bisericești de figuri legionare. Avem ofițeri de armată sau servicii secrete care, retrași în civilie sau chiar activi, perorează ultranaționalist, deraind uneori pe linia Moscovei. E de ajuns să bagi capul pe social media, ca să dai de mlaștina urii fasciste în care clocotesc unii români.

Cum îl vor afecta toate acestea pe Călin Georgescu? Mai poate ajunge „căpitanul” comandant suprem al României, ca să poată desființa partide, băga „sorosiști” la închisoare și alinia România pe linia extremismului de dreapta, care leagă acum Moscova de Washington? Legal vorbind, Georgescu e liber să candideze chiar și din închisoare, dacă un judecător nu îl condamnă definitiv pentru acuzațiile care i se aduc, iar acest lucru e imposibil până în luna mai.

Acuzațiile oficiale care i se aduc însă acum, spre deosebire de compunerile școlărești pe care serviciile secrete le-au debitat în CSAT, anul trecut, pentru a susține că ne atacă rușii pe căi nevăzute și ne fură țara cu o armată de postaci de pe TikTok, sunt ceva mai concrete.

Ținând cont de precedentul Șoșoacă, ele pot sta la baza unei decizii a CCR, care să nu-i mai permită lui Călin Georgescu să candideze. Chiar dacă echitatea democratică a unei astfel de măsuri poate fi dezbătută, măcar Georgescu e acuzat nu doar că a spus lucruri, precum Șoșoacă, ci și că a făcut. Am avea un aspirant la președinție, anchetat pentru că vrea să dărâme statul democratic cu legionarii. Blocarea lui la CCR ar păli în fața deciziilor scandaloase pe care acest for suprem le-a luat în ultima perioadă.

Cât le pasă adepților lui Călin Georgescu de toate astea? Dacă erau învrăjbiți până acum, vor fi și mai adânciți în conspirațiile lor de acum încolo. Argumentele legale patinează oricum în fața lor.

De altfel, am văzut cât îi pasă lui Georgescu însuși: a trecut în câteva ore de la a se cere la pișu, în fața polițiștilor care l-au dus la audieri, la a ne râde în nas cu un salut nazist de toată frumusețea, chiar de pe scările Parchetului General. Dacă a fost doar o mimare de papagal a marelui său avocat american, clovnul regal Elon Musk, sau doar un act ratat freudian, nu vom ști niciodată. În palmaresul unui om care susține legionarismul, nici nu mai contează.

Recomandările lui ALP

Tăierea banilor USAID, o nouă invazie a Rusiei în Ucraina

USAID nu înseamnă propagandă „sorosistă”, așa cum măcăne toți adepții conspirațiilor care și-au găsit acum în Trump eroul care îi răzbună. Pentru mulți, fondurile americane însemnau viața. În Ucraina sfâșiată de război, jurnaliștii depindeau de acest sprijin extern. Acum, sunt siguri că ieșirea banilor americani din peisaj va fi înlocuită de banii de propagandă ai Rusiei. Raluca Ion a vorbit cu mai mulți jurnaliști ucraineni care își împart viața între război și meserie.

De ce prinde mistificarea trecutului și cine profită de ea

„Eram săraci, dar fericiți” sau „înainte era mai bine” sunt sintagme de care social media sunt pline acum. Această propagandă prin care un trecut găunos capătă aere idilice e folosită atât de extremiștii de dreapta, ultranaționaliști, cât și de cei pro-ruși. Ciprian Ioana a vrut să afle cum de au ajuns sărăcia lucie de pe vremea lui Ceaușescu și glorificarea dacilor să înfierbânte mințile atâtor români.

Ești nefericit la job? Stai așa un pic, înainte să demisionezi

Mulți dintre noi ne declarăm nefericiți la locul de muncă, dar rareori putem să spunem exact de ce, când nu e vorba de extreme precum un salariu prea mic sau un șef prea idiot. Și mai puțini dintre noi putem spune că am făcut un plan concret pentru a remedia această nefericire, în raport cu șefii, colegii sau sarcinile de muncă. Viorel Panaite, expert în programe de leadership, ne explică de ce e bine să faci câțiva pași concreți, înainte să-ți iei câmpii prin demisie.

Cum se tranșează pacea în Ucraina la masa SUA și a Rusiei

Am intrat în anul patru de război în Ucraina și pentru prima oară finalul se vede la orizont. Doar că nu e cum ne-am fi închipuit noi, europenii, nici ucrainenii și poate că nici americanii. Preluarea frâielor de către Donald Trump a însemnat că Rusia a fost invitată la jocul negocierilor, cu picioarele direct pe masă. Alexandra Albu scrie cum arată acum aceste negocieri și care sunt concluziile de etapă.

Era post-comedie. Unde sunt sitcom-urile de altădată?

Nu se mai fac, dom’le, seriale de comedie ca altădată. Un Seinfeld, un Friends. Vlad Dumitrescu ne explică cum am ajuns să avem mai ales seriale de comedie neagră, „dramedii” unde un ochi râde, unul plânge. Un bun exemplu este BoJack Horseman. Mi-e greu să duc mai mult de două episoade de sub 30 de minute, deși pare doar o animație goofy. Dar nu e, sunt linii și personaje dramatice întregi, livrate de animale animate, care trăiesc ca oamenii, cu problemele lor. Și cu un umor negru foarte bun.

Infograficul Panorama

Războiul din Ucraina a intrat în anul patru și e iar moment de bilanț. Edit Gyenge reface bornele principale ale acestui conflict care se desfășoară lângă noi, într-un infografic care ne arată și unde au ajuns refugiații ucraineni, dar și cum a evoluat relația comercială a României cu statul vecin, sfâșiat de război: le-am vândut mai mult.

Dacă tăceai, deștept rămâneai: Jeff Bezos

Miliardarul american care are pe numele său gigantul Amazon e și patronul prestigiosului cotidian Washington Post. Ca mulți alți miliardari din zona tehnologiei, acum dă semne că o cotește spre politica MAGA, a lui Trump, chiar dacă nu o face atât de deșănțat isteric precum Elon Musk.

Și Jeff Bezos pare să sufere de aceeași boală a multor oameni bogați, al cărei efect secundar e că au impresia că devin geniali, doar pentru că i-a dus capul să se îmbogățească. Banii nu țin loc de IQ, cultură, integritate sau fibră morală, însă acești oameni se simt îndreptățiți ca lucrurile să stea cum spun ei. Pentru că știu ei mai bine, doar de aia au făcut atâția bani.

Bezos tocmai a anunțat că secțiunea de opinii a Washington Post va fi cenzurată. Că la el pe tarla e libertate, dar până unde lasă el liber lațul. Nu a zis chiar așa, a zis mai frumos. Cică, opiniile de la ziarul pe care îl patronează vor fi „în sprijinul și apărarea a doi piloni: libertăți personale și piețe libere”. Și că „punctele de vedere care se opun acestor piloni vor fi lăsate să fie publicate de alții”.

Acum, dacă ești naiv, asta sună bine. Păi, cum să promovezi opusul libertății? Problema e că noi vedem prea bine ce înțeleg Trump și administrația sa prin libertate: limitarea și eliminarea libertăților altora, care nu sunt pe placul lor.

Bezos vrea libertate instaurând cenzura. El vrea de fapt să-și vadă de făcut bani în continuare, iar cine-l antagonizează pe Trump are probleme în acest demers. Nu de libertăți și jurnalism profesionist îi arde lui. Editorul secțiunii de opinii a ziarului a demisionat. Nu e problemă, zice miliardarul: „vom căuta un nou editor de opinii, care să-și asume această nouă direcție”. Bani să fie, mercenari se găsesc cu duiumul.

Cifra săptămânii