Panorama cu ALP: Furia și „milițienii”. Cum scăpăm de reflexul sovietic al statului de a scoate pulanul în fața oricărui protest?

Bine v-am băgat capul pe ușa electronică. Acesta este newsletter-ul săptămânal „Panorama cu ALP”, la care vă invităm să vă abonați. Sunt Andrei Luca Popescu (ALP), jurnalist și redactor-șef adjunct la Panorama. O dată pe săptămână, vă povestesc despre un subiect care mi s-a părut demn de atenția voastră sau care doar mă enervează atât de mult, că îmi vine să afle și alții. Sugestiile și dorințele voastre le aștept aici.

Vorbim azi despre cum furia fermierilor și transportatorilor care protestează e rezultatul unor tensiuni mocnite în care ne regăsim cu toții, chiar dacă nu avem fermă sau TIR, și cum statul român nu își poate abandona vechile reflexe securisto-sovietice, de a scoate pulanul la orice formă de protest, ajungând să salte oameni de acasă pentru un cuvânt aruncat pe Facebook. Și ne minunăm cum ministrul Agriculturii, Florin Barbu, împarte protestatarii între fermieri și instigatori, în funcție de cine și cum îi iese din cuvânt.

Furia și „milițienii”. Cum scăpăm de reflexul statului de a scoate pulanul în fața oricărui protest?

Românii țin mocnite în ei tensiuni și nemulțumiri mai mari sau mai mici, dar rareori ies să și le strige în stradă. Nu avem o cultură prea bună a protestului. Noi ne descurcăm, nu prea scoatem capul de la cutie. De obicei, oamenii ies doar „când se umple paharul”, când în societate are loc ceva șocant, scandalos și care îi atinge la nevoi sau sentimente de bază pe cei mai mulți.

Tocmai de aceea, perioada aceasta care se întinde pe aproape un an, în care au ieșit în stradă rând pe rând profesorii, medicii, iar acum agricultorii sau „tiriștii”, e semn că ceva s-a schimbat. Nu sunt proteste de amploare, dar clasica rețetă de acum 10-20 de ani, în care partidul de guvernământ, mai ales PSD, era în cârdășie cu sindicatele și înăbușea din fașă orice formă organizată de protest nu mai funcționează.

Am putea să spunem că sunt proteste „sectoriale”. Sunt în treaba lor acolo, cu tirurile, cu tractoarele și cu problemele lor specifice, de „business”. De unde, deci, această furie mocnită care coagulează în jurul lor, pe social media sau chiar în stradă, și alți oameni?

Dacă dăm la o parte haosul care le înconjoară și derapajele unor personaje cu ideologie naționalistă, anti-europeană, care s-au suprapus destul de des pe discursul extremist de tip AUR/Șoșoacă, putem găsi în aceste proteste motive legitime de furie pentru noi toți, care nu suntem fermieri, șoferi de TIR sau „suveraniști” spălați pe creier de o ideologie extremist-populistă.

Statul și autoritățile sale pietrificate în nepotism, corupție și incompetență au ajuns să fie privite de tot mai mulți români ca un dușman. Unul care nu doar că te rănește, dar îți mai și râde în nas când te calcă.

Nu trebuie să fii șofer de TIR, ca să te revolți de situația asigurărilor RCA și a unei Autorități de Supraveghere Financiară (ASF) care a asistat impasibilă, în mod repetat, la falimentele de răsunet ale unor companii de asigurări care fentau legile și piața. Acum, plătim cu toții gaura și prețurile tot mai exorbitante ale RCA, în timp ce board-ul ASF își dă prime de zeci de mii de euro.

Nu trebuie să fii fermier, ca să te revolți privind la guvernul Ciolacu cum face dreptate fiscală, eliminând scutiri, plafoane sau mărind taxe care afectează activitățile și veniturile tuturor, dar mai ales ale mediului privat. O simți și dacă ești IT-ist, și dacă ești vânzător sau constructor. În schimb, aparatul bugetar și privilegiile sale sunt aproape neatinse.

E de ajuns să nu fii magistrat, angajat al serviciilor secrete sau al forțelor de ordine, ca să ți se pară revoltătoare maniera inechitabilă și nesustenabilă în care statul român gestionează problema pensiilor speciale, de care profită fără rușine câteva sute de mii de oameni din aceste sisteme.

Când îl contești, statul român și-a păstrat reflexele de comisar sovietic, din timpul securității ceaușiste. Scoate pulanul. Ba uneori vine la tine acasă, doar ca să-ți arate că știe ce faci și pe unde umbli.

În pandemie, statul român ne-a orbit cu lipsa lui de transparență, militarizarea deciziilor și inaptitudinea pentru dialog coerent cu cetățenii. Cu ocazia marilor proteste, forțele de ordine ne-au arătat că abia așteaptă ocazia să scoată pulanul și să-l pună pe cârca cetățenilor care contestă autoritatea. Am asistat deseori la reacții disproporționate, la coregrafii cu bocanci și scuturi, dictate isteric, și la acțiuni la grămadă, care aminteau mai degrabă de Rusia, nu de o democrație UE.

Și acum, la aceste proteste, reflexul sovietic s-a activat din nou. De data aceasta, fără pulan, ci doar în forma sa securistic-subversivă. Șeful Poliției Române a anunțat mândru că au fost deschise 24 de dosare penale pentru instigare la violență. El a dat exemple de pe un grup de Whatsapp.

Pe activista Angi Șerban, polițiștii au săltat-o noaptea, dintr-o locație unde nu domicilia, au dus-o la secție și i-au luat amprentele, pentru că s-a întrebat pe Facebook, prostește aș zice eu, „dacă în democrație, la un protest pașnic iese poliția cu pușca, nu cumva e legitim să iasă și poporul cu cocktailu’?”.

Sigur, nu vorbea de un Mojito, ci de un Molotov. Așa pericol iminent au resimțit polițiștii, că au călcat în picioare și procedura judiciară, după cum explică aici jurnalistul Ovidiu Vanghele.

Nu am deloc simpatii pentru istericalele de social media și nici pentru unii protestatari „de serviciu”, mai preocupați să facă scandal, decât să descâlcească problemele pentru care protestează. Dar astfel de acțiuni ale Poliției intră strict la categoria intimidare, așa cum au intrat, de pildă, și „discuțiile amicale” ale polițiștilor cu unii protestatari pro-palestinieni de la București.

Metoda securistă – știm ce faci, ce scrii, pe unde umbli, dar uite că suntem băieți buni și doar te-am chemat la „o discuție”. Pentru Angi Șerban, discuția s-a lăsat și cu dosar penal. Pașii următori ai unor astfel de reflexe securisto-polițienești îi putem vedea dezvoltați și perfecționați în Rusia, unde poți ajunge la pușcărie sau să cazi de la etaj pentru ceea ce vorbești sau scrii, în răspăr cu autoritățile de stat.

Dacă polițiștii români ar fi la fel de vigilenți cu supravegherea „preventivă” și în cazul celor care practică traficul de droguri, corupția sau evaziunea fiscală, de exemplu, România ar fi departe.

E natural ca puterea politică să nu-și dorească contestatari, cum la fel de firesc e ca opoziția, fie ea extremistă ca AUR și Șoșoacă, sau doar populistă, cum a ajuns USR, să încerce să se lipească de astfel de proteste, pentru a crește și a se legitima în ochii cetățenilor.

Dacă am apreciat ceva la protestele din aceste zile ale fermierilor și transportatorilor, a fost că în ciuda unor similitudini de limbaj și gândire, i-au ușchit cât se poate de public pe extremiștii Simion și Șoșoacă de lângă ei.

Ce nu e natural este reflexul românesc al structurilor de ordine și securitate, de a se face preș în fața puterii. Este efectul politizării acestor sisteme și al promovării în fruntea lor a tot felul de politruci, prieteni și piloși cu spate politic.

Nu pot să nu mă gândesc ce s-ar întâmpla cu reflexele sovietico-securiste din sistemele de forță și cu apetența lor de a se transforma în ciomege ale puterii, dacă astfel de partide populist-extremiste ar prelua vreodată puterea în România. Istoria ne-a arătat-o suficient.

Recomandările lui ALP

Cine învârte scena stand-up din România

Au apus vremurile în care grupurile de umor ale anilor ‘90, precum Divertis sau Vacanța Mare, rupeau gura târgului. Râdem acum la umor modern, croit după conceptele stand-up comedy american, am ieșit din epoca scheciurilor și a teatrului de revistă. Ciprian Ioana a analizat aici cum s-a dezvoltat fenomenul stand-up în România și cum a ajuns să producă și bani. A vorbit despre umorul românesc modern cu Teo și alți stand-up-eri, dar și cu rectorul clujean Daniel David, care a explicat de ce râd românii mai cu spor.

Cum traducem furia fermierilor și transportatorilor și de ce se lipesc extremiștii de ea

În tot haosul din jurul protestelor, unde deseori nu mai înțelegeai cine ce vrea și de ce auzi răcnite idei aurist-șoșocare, deși George Simion și Diana Șoșoacă erau luați la șuturi de protestatari, poate că a fost greu să pricepi ce i-a apucat pe acești oameni și ce vor. Eliza Casandra a pus lucrurile în ordine și a arătat cum nu doar în România, ci peste tot în Europa au loc manifestații similare, iar de ele profită cât pot partidele extremiste și populiste. Suntem, deci, în rând cu lumea bună.

Cât de justificat este prohodul mașinilor electrice, după deciziile Hertz și Spark

Vestea că Hertz își vinde o treime din flota de mașini electrice de închiriat, pentru că nu mai fac față costurilor ridicate cu daunele și mentenanța, sau că Spark trage obloanele în România, a dat apă la moară valului de contestatari ai mașinilor electrice, care mai aveau un pic și puneau bomboanele pe coliva Teslei. Ciprian Ioana a vorbit cu oameni și a scotocit după cifre de piață și trend, pentru a arăta că aceste decizii au legătură de fapt cu niște eșecuri de business, nu cu fiabilitatea electricelor.

Adevărata miză a abonamentelor Facebook și Instagram

Meta zuckerbergiană a ales să respecte la mișto legislația europeană și a zis: vreți acces fără reclame targetate pe datele voastre personale? Luați de plătiți abonament. Să ridice mâna ăla care plătește vreo 60 de lei pe lună să se enerveze pe Facebook. Vlad Dumitrescu a explicat care sunt mizele acestei mișcări de bluff și de ce este doar un șantaj corporatist, care nu stă în picioare legal, dacă ar avea cine să-l atace.

Cum să fii milionară când ești fiica lui Putin

Cine a zis că nu poți să fii multimilionar din cercetare medicală în Rusia? Endocrinologul Maria Voronțova ne arată cum. În primul rând, trebuie să fii fiica lui Vladimir Putin. Apoi, o serie de oligarhi de care tăticul are grijă să prospere și, până la urmă, să trăiască, vin să se „trateze” la clinica pe care o controlezi. Întreaga schemă a fost dezvăluită de echipa de investigații a activistului rus Alexei Navalnîi, care zace într-o închisoare din Siberia, pentru că Putin încearcă să-l suprime, după ce nu a reușit să-l otrăvească cu noviciok.

Infograficul Panorama

Dacă inflația din două cifre cu care România s-a confruntat anul trecut vi s-a părut extrem de ridicată, atingând un maximum de 16%, Edit Gyenge ne arată în acest infografic cum arată lucrurile în context istoric. Anii ’90 au fost un coșmar.

Dacă tăceai, deștept rămâneai: Florin Barbu

Ministrul Agriculturii a ieșit la rampă zilele acestea, pentru a da piept cu fermierii protestatari. A reușit să îi împace pe unii, dar nu pe toți. Moment în care s-a enervat, că doar se văzuse cu sacii în căruță, îi rezolvase pe oameni și-i trimisese acasă.

„Eu nu-i mai numesc fermieri pe cei care stau în zona Afumaţi, aceștia sunt protestatari, nu sunt fermieri şi vreau să fac un apel către toţi fermierii din ţară să meargă acasă, pentru că Ministerul Agriculturii a pus la dispoziție resursele necesare pentru ca în anul 2024 agricultura din România să fie una performantă. (…) Ceea ce vor ei să facă, ceea ce vor să mai ceară în plus sau lucruri care nu au fost stabilite în acest proces-verbal, din partea ministrului Agriculturii le urez multă sănătate şi la mulţi ani. Nu mai există negocieri cu Ministerul Agriculturii”, a spus Barbu într-o conferință de presă.

Nu știi de ce să fii mai uimit la acest personaj plantat de PSD în fruntea Agriculturii românești, via eminența cenușie a Oltului, Paul Stănescu, ale cărui interese de afaceri le și servește ocazional. De stilul său de a vorbi care cu greu ai zice că denotă deținerea unui titlu de doctor în economie (la Universitatea din Craiova)?

Sau de comportamentul său de jupân, care nu ratează nicio ocazie să le spună demagogic oamenilor cum „domnul premier Marcel Ciolacu a pus 2% din PIB-ul României în bugetul MADR” și să le scoată ochii cum „le-a dat” și „le-a făcut” fermierilor, ca în aceste imagini.

De parcă premierul Ciolacu și ministrul Barbu dau și fac de la ei de-acasă, din bunurile familiei. E însă o meteahnă veche a politicienilor români, care se raportează la cetățeni ca la un fel de vasali.

Cert este că ministrul Barbu a fost nevoit să se întâlnească și să negocieze și cu „instigatorii” care nu i s-au încadrat în procesul-verbal inițial. Ba chiar și-a cerut scuze, spunând că s-a referit la „persoanele care nu au calitatea de fermier și încearcă să se cațere pe o nemulțumire a unor oameni care cu adevărat întâmpină probleme”.

Cifra săptămânii