Newsletter Panorama

Panorama cu ALP: Iohannis NATO-lănit de ajuns

Computer Hope Guy
Natură moartă cu leadershipul României. Foto: George Călin/Inquam.

Abonează-te la canalul nostru de WhatsApp, pentru a primi materialul zilei din Panorama, direct pe telefon. Click aici


 

Bine v-am băgat capul pe ușa electronică. Acesta este newsletter-ul săptămânal „Panorama cu ALP”, la care vă invităm să vă abonați. Sunt Andrei Luca Popescu (ALP), jurnalist și redactor-șef adjunct la Panorama. O dată pe săptămână, vă povestesc despre un subiect care mi s-a părut demn de atenția voastră sau care doar mă enervează atât de mult, că îmi vine să afle și alții. Sugestiile și dorințele voastre le aștept aici.

Vorbim azi despre ingratul paradox în care am ajuns să trăim – o Românie care merită tot ce e mai bun în NATO, aflându-se într-o poziție geostrategică privilegiată, dar pe umerii căreia ar dori să se cațăre total nemeritat un neavenit ca președintele Klaus Iohannis, către cea mai înaltă funcție a Alianței. Mergem apoi către buimacii galeriei care visează că Marcel Ciolacu e un fel de „lupul de pe Kiseleff” al bursei din Toronto, unde „s-au făcut averi” prin specula cu acțiuni Gabriel Resources.

Iohannis NATO-lănit de ajuns

iohannis nato panorama cu alp
În 2019, președintele Iohannis se întorcea de la Washington cu o șapcă și o strângere de mână de la Donald Trump. Foto: Președinția României.

Nu credeam vreodată să ajung să trăiesc acest penibil paradox între merit și impostură: România să fie în sfârșit recunoscută ca având o poziție geostrategică de o importanță incontestabilă între aliații occidentali, cu temele făcute corect în NATO, iar în același timp un individ precum președintele Klaus Iohannis să se cațăre total nemeritat pe acest eșafodaj, trâmbițându-și pretențiile de a ajunge șeful politic al celei mai puternice alianțe militare din ultimele secole.

Vestea că Iohannis și-a găsit un nou job de top la care să dea târcoale, în vederea continuării fantasticelor realizări pe care le-a desăvârșit în cei 10 ani în fruntea României, a picat în februarie de nicăieri. Cu fostul premier olandez Mark Rutte având în spate susținerea a circa două treimi dintre aliați, dar mai ales a „Careului” SUA, Marea Britanie, Franța și Germania, anunțul de la București a venit ca nuca în perete și încă e privit așa.

Deunăzi, într-un discurs pionieresc repetat din greu în oglindă, însoțit de gesturi largi și forțate, Iohannis ne-a anunțat oficial că „și-a depus candidatura” și că „a intrat în competiție”. O primă întrebare ar fi: unde și-o fi depus președintele nostru dosarul cu șină?

L-a lăsat la postul de pază al sediului NATO de la Bruxelles? L-a strecurat pe sub ușa reprezentanței românești de la NATO, care, ce ironie, e vecină de palier cu cea a Olandei, în sediul alianței? I l-a strecurat lui Mircea Geoană în geantă, la cantină? Deocamdată, știm doar că și-a plasat un editorial de PR în Politico, un referat stângaci despre viziunea sa asupra NATO.

Însăși încadrarea iohannesciană a discuției este penibilă: alegerea secretarului general al NATO nu este un concurs de miss și nici de dosare. Nu există candidaturi sau competiții formale. „Candidații” sunt acei oameni care ies în față în urma unor negocieri și discuții informale, de natură diplomatică, între toți cei 32 de aliați, pentru că la șefia NATO nu se dă concurs. Decizia se ia prin consens negociat îndelung, toți trebuie să convină că susțin un singur om.

Deci, cum s-o fi gândit Iohannis al nostru că iese în față și adună consensul NATO? E o enigmă. Avem însă niște certitudini și câteva posibilități. Cert e că est-europenii, care acum se află poziționați „în linia întâi” față de războiul din Ucraina, s-au săturat să fie subreprezentați la cel mai înalt nivel al NATO.

Istoric vorbind, jobul politic de top a ajuns mereu în Vest. Iar ultimii sec-gens au fost chiar și mai concentrați geografic: în nordul Europei (Danemarca și Norvegia), iar anterior tot Olanda lui Rutte.

Acum, cu Rusia bătând la ușa Alianței mai puternic ca oricând, Estul se simte cu atât mai îndreptățit la șefia NATO. E însă Iohannis cel mai potrivit om din Est pentru o funcție atât de grea? Unii ar zice că da. Nu e un anti-rus „turbat”, cum sunt percepuți balticii și polonezii – noi, românii, știm chiar că Iohannis e un expert în tăcere, iar România reprezintă a doua mare putere militară de pe flancul estic al Alianței, după Polonia.

Una care mai și respectă standardul de aur al NATO, de 2% din PIB pentru apărare, nu ca pârdalnicii de olandezi ai lui Rutte (în realitate, România nu a cheltuit efectiv niciodată acești 2%, cu excepția lui 2020, ci doar i-a alocat pe hârtie).

Alții, printre care mă număr și eu, ar zice că nu. Klaus Iohannis nu a fost în stare să își profileze o anvergură politică nici măcar acasă, în România, nelăsând după el nicio urmă palpabilă de proiect, strategie sau intenție durabilă.

Pe plan extern, cu atât mai puțin. Iohannis a repetat școlărește punctajele corecte ale marilor alianțe din care România face parte. Dacă să nu strălucești prin nimic și să repeți neabătut și zâmbitor poeziile birourilor de comunicare sunt niște atuuri, atunci Iohannis merită să fie premiant.

După certitudini, să vorbim de posibilități. Ce l-a apucat? Nu-s multe scenarii.

  • Cel fericit ar fi ca Iohannis chiar să fi obținut informal semnale că are șanse, din partea SUA sau altor aliați grei, care vin cu banii și armele la masa NATO.
  • Cel oportunist e că Iohannis nu face decât să canalizeze opoziția statelor estice, plus Turcia, față de Rutte și Olanda cea adesea neprietenoasă cu esticii, inclusiv cu România, în speranța că obține astfel monedă de negociere pentru altceva. Ce anume, nu știm, dar putem doar spera că e ceva pentru folosul României, nu doar vreo funcțioară caldă pentru dânsul.
  • La urmă, scenariul de coșmar: președintele nostru a atins un nivel atât de grobian al penibilului și misecuvinismului, că a ajuns să se propună singur pentru job.

Țin minte și acum momentul din 2022, când un reporter Digi24 i-a scuturat o scamă de pe umăr lui Iohannis, întrebându-l: „dacă vi s-ar propune să fiți șeful NATO, ați accepta?”. „Dacă mi s-ar face o astfel de propunere, aș evalua situația foarte serios și aș face o declarație publică”, a răspuns el lemnos. Iată că declarația a făcut-o în 2024.

I-a făcut totuși cineva propunerea sau a decis să-și ia singur visul de mărire în mâini? Oricât l-ai antipatiza pe Iohannis, e greu să cuprinzi cu imaginația așa ceva. Totuși, o vorbă spune să nu subestimezi niciodată puterea prostiei.

Pe holurile NATO, mi s-a spus recent să nu-mi pariez niciodată toți banii pe cine „e evident” că va ieși șeful NATO, pentru că mereu pot apărea surprize de ultimă oră. Dacă acea surpriză poartă numele Klaus Iohannis, poate că e cazul să mergem să-i cerem președintelui numerele la loto: acest om are efectiv un noroc chior, de la modul în care a ajuns președintele României, la cum s-ar putea trezi acum, total nemeritat, în fruntea NATO.

Dacă acasă NATO-lănit de ajuns, vorba melodiei „Maricica”, de la Timpuri Noi, de acum 25 de ani, a cărei geneză o puteți asculta aici, va tolăni Iohannis mai cu spor la Bruxelles, în fruntea unei alianțe militare căreia îi bate războiul la ușă? E asta (im)postura potrivită pentru NATO acum, într-o perioadă în care ritualurile agresive ale Războiului Rece s-au reluat?

Recomandările lui ALP

Guvernul, bursa și Roșia Montană

bursa gabriel resources rosia montana

În tot scandalul politico-bursier din jurul procesului privind Roșia Montană, Cristina Dobreanu ne aduce un interviu lămuritor, cu un expert într-ale bursei: cât de mare a fost impactul declarațiilor politice asupra acțiunilor Gabriel Resources și, mai ales, a fost ceva intenționat? O combinație pentru cineva care a făcut bani din creșterea și prăbușirea acțiunilor? Sau a fost o prostie demagogică, de pe urma cărora niște speculanți la bursă au avut norocul să profite? Cât de mari sunt de fapt „averile” care cică s-au făcut cu această ocazie?

Muncitorii străini din România sunt lăsați de izbeliște de stat

muncitori straini

În primul său text din Panorama, Călin Căciuleanu arată cum valul de muncitori străini e primit cu brațele deschise de angajatorii români, care duc lipsă de personal, însă aici statul și sindicatele nu le oferă mari forme de protecție. Cu o Inspecția Muncii mai depopulată de inspectori ca un sat de munte, unde din 1.400 și ceva de oameni, doar 38 vorbesc vreo limbă străină, iar restul se descurcă cu Google Translate, vă închipuiți ce șanse are un nepalez sau srilankez să explice cum l-a tras în piept patronul român?

Cât de umflată e bula bursieră de pe Wall Street

bursa sua

Isteria AI și crezul în „moartea inflației” au adus bursa americană în pragul unei bule financiare care riscă să pocnească oricând. Evaluările acțiunilor companiilor sunt întinse extrem de sus, iar specula cu contracte de opțiuni e la cote istorice. Semnele unui nou „dot-com” sunt aici. Care sunt însă riscurile reale ale unui crah bursier? Mihai Gongoroi pariază că, chiar și când bula va începe să se dezumfle, toți actorii din piață, inclusiv banca centrală FED, au interesul să nu ne doară prea tare.

Cât mai „costă” un Oscar în 2024

oscar film

Oscarurile au trecut, dar până apucați să vedeți toate filmele bune nominalizate, să vă puteți afla și voi în treabă pe Facebook, ca toată lumea, vă propun aici un material interactiv despre cum se împletesc cele două idealuri ale așa-numitului vis american: faima și banii, care în lumea filmului nu vin mereu în același timp și nici în aceeași ordine. Ciprian Ioana a luat bugetele și încasările filmelor de Oscar la puricat, iar Edit Gyenge le-a adus la viață, într-o formă grafică sclipitoare, ca de obicei.

Spectacolul de la „pre-nunta” Ambani

ambani

Am bani, mi-a zis Dana Mischie într-o zi și nu era cea de salariu. Și ce te lauzi, colega? Ambani, nuntă. Te-ai măritat și nu ne-ai spus? Până să înțeleg eu ce și cum, a trebuit să citesc acest text despre miliardarii Ambani, cea mai bogată familie din India, și nunta planetară a anului, unde s-au adunat miliardarii și vedetele într-un decor de Bollywood. Sarmale n-au avut, în loc de Salam le-a cântat Rihanna, Zuckerberg s-a îndrăgostit de ceasul mirelui. Numai necazuri. Și mirele mai e și gras, după cum a ținut să ne sublinieze o cititoare.

Infograficul Panorama

Cash sau card? Românii iubesc cash-ul, iar mărturie au stat recentele scandaluri publice iscate de inițiativele politice de a limita tranzacțiile cu bani gheață, pentru a reduce posibilitatea de evaziune fiscală. Edit Gyenge ne arată într-un infografic cum România e a doua țară din UE, după Bulgaria, ca pondere a oamenilor care își iau salariul la plic, la negru, în mână, cum o fi, dar cash.

Dacă tăceai, deștept rămâneai: Facebook vs Marcel Ciolacu

Marcel Ciolacu e mai mult cu cash-ul, nu cu bursa. Foto: captură video.

E greu să găsești un exemplu mai bun pentru zicala „dacă tăceai, deștept rămâneai”, decât premierul Marcel Ciolacu și guvernul său, care s-au apucat să trâmbițeze prohodul României în fața Curții de Arbitraj Comercial Internațional de la Washington, în dosarul privind Roșia Montană, pentru ca mai apoi să se frece pe piept cu succesul „neașteptat” în aceeași speță, contra companiei Gabriel Resources.

Totuși, eu nu prea mai pot să mă enervez pe Marcel Ciolacu, când știu ce capacitate are. Dar, când văd că o adunare întreagă de politicieni respectabili, de la REPER la USR, și de păreriști de pe Facebook, deveniți peste noapte experți în bursă, se reunesc pentru a-l scoate pe Ciolacu un fel de „lupul de pe Wall Street” al pump and dump-urilor cu acțiunile la bursă, mie unul îmi vine tare ușor să mă enervez.

Așa cum orice taximetrist sau coafeză îți poate spune acum „păi, nu ți-am spus, bro, că decolează Bitcoinul”, așa și experții mei bursieri de pe Facebook s-au pus să ne explice cum a manipulat Ciolacu bursa de la Toronto și cum „s-au făcut averi” cu acțiunile Gabriel Resources (GBU).

E de ajuns să te uiți un pic mai profund la graficul acțiunilor Gabriel Resources (GBU) în această perioadă, pentru a vedea că, în ciuda faptului că prețul acțiunii aproape s-a dublat în decurs de o lună, bani prea mulți nu s-au făcut. Ba chiar s-au cam pierdut.

Sigur, ca la orice acțiune pe bursă, piața reacționează la știri. Cu atât mai mult când vorbim de o companie cum e Gabriel Resources, a cărei viață atârna strict de proiectul Roșia Montană.

Dacă ne uităm însă la volumele de acțiuni tranzacționate în această perioadă „incriminată”, vedem că ele sunt relativ reduse. Câteva milioane de acțiuni din totalul de peste un miliard ale companiei, la un preț în jur de sub un euro, nu au cum să producă averi.

USR a trecut apoi la nivelul doi: a aflat că la bursă se joacă și „short”, nu doar „long”, ca plicticoșii. Cine a pariat că acțiunea GBU va pica în cap a făcut „o mică avere”, ne-a spus domnul Claudiu Năsui. Chiar așa?

Într-adevăr, numărul de acțiuni GBU jucate „short” au crescut mult în februarie, la aproximativ un milion, față de câteva zeci de mii câte erau în ianuarie. Ce avere maximă s-a făcut de aici, presupunând stupid că a existat un singur jucător care „știa schema Ciolacu”? Păi, vedem că poate fi vorba de cel mult câteva sute de mii de euro. Pentru că atât s-a „shortat” până la finalul lunii februarie, cel puțin.

Totuși, cine în toate mințile ar risca o astfel de schemă fantasmagorică, în care premierul României minte intenționat, ca să profite – el sau altcineva – într-o piață unde se văd toate marile tranzacții? Totul, pentru un „mizilic” de sute de mii de euro, dispersați între cine știe câți jucători?

Că a vorbit prost Marcel Ciolacu și că unii speculanți la bursă au știut să profite, așa cum ar face-o pe orice altă acțiune? Fără îndoială. Că a făcut premierul un prostesc joc electoral sau mai rău, că o fi fost prostit de niște băieți bine intenționați, spre câștigul unora? Tot ce se poate.

Dar să crezi că a manipulat Ciolacu bursa de la Toronto, într-o mare schemă de a produce cuiva nici măcar un milion de euro, e tare tras de păr. Merge, însă, pentru un circ politic.

Cifra săptămânii

0
milioane de euro a cheltuit România, în procesul Roșia Montană.

Sursa: ICSID

Tell me more: Dacian Cioloș

„L-am auzit pe ministrul Barbu de la PSD că vorbește despre Nicolae Ceaușescu ca fiind ‘președintele nostru’. Poate că este președintele lor, al PSD, dar președintele meu și al românilor nu mai este. Și mai vorbește și despre adevărurile pe care le-a rostit Nicolae Ceaușescu cum ar fi faptul că stuful din Deltă este aurul verde al României. Este probabil aurul care umple buzunarul pesediștilor, vânzând toată treaba asta ca făcând-o pentru binele poporului. Este ceea ce ne-a obișnuit PSD să facă și ceea ce probabil au învățat exact de la comuniștii lui Ceaușescu” – Dacian Cioloș, fost premier, conform Spotmedia.


Până aici am avut să vă spun. Mai trec eu și săptămâna viitoare, vineri dimineață, dacă vă găsesc pe-acasă.


Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.


Andrei Luca Popescu

Redactor-șef adjunct Panorama.ro

Unul dintre jurnaliștii seniori cu care a fost lansat proiectul Panorama.ro, Andrei Luca Popescu s-a apucat de presă crezând că prin scris poate schimba lucruri și oameni. În loc să se formeze la locul de muncă, a studiat jurnalismul la Universitatea București, pe care a absolvit-o ca șef de promoție. După aproape 20 de ani de realizat reportaje, investigații, analize, opinii, la publicații precum Cotidianul, România Liberă, Gândul, Europa Liberă sau Digi 24, nu mai e așa de convins, dar insistă.

Are un masterat în relații internaționale privind soluționarea conflictelor, dar a absolvit și cursurile unui masterat de scenariu de film. De-a lungul carierei, a primit pentru materialele sale distincția de „Tânărul jurnalist al anului” (Freedom House) și mai multe premii în cadrul Galelor Superscrieri.


Abonează-te
Anunță-mă la
guest
3 Comentarii
Cele mai vechi
Cele mai noi Cele mai votate
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile

Abonează-te, ca să nu uiți de noi!

Îți dăm un semn pe e-mail, când publicăm ceva nou. Promitem să nu te sâcâim mai des de o dată pe zi.

    8
    0
    Ai un comentariu? Participă la conversație!x