Panorama cu ALP: Pericolul din spatele apostolilor liniștii și stabilității

Bine ne-am regăsit în al 25-lea an din secolul XXI. Sunt Andrei Luca Popescu (ALP), jurnalist și redactor-șef adjunct la Panorama. Acesta este newsletter-ul săptămânal „Panorama cu ALP”, la care vă invităm să vă abonați gratuit, pentru a-l primi direct pe email.

Vorbim azi despre pericolele pentru democrație care ne mușcă de picior atunci când ne resemnăm în fața nevoii legitime de liniște și stabilitate, într-o țară unde alegerile au fost anulate de teama unui extremist pro-rus, care a călărit necinstit algoritmul TikTok. Apoi, ne enervăm artistic pe Netflix, care a regurgitat încă un serial românesc prost, „Subteran”.

Pericolul din spatele apostolilor liniștii și stabilității

Suntem tot în România, țara unde a trecut mai bine de o lună de când autoritățile au anulat alegerile prezidențiale, pentru că un candidat extremist, care cântă conștient sau nu partiturile Moscovei, a luat avânt necinstit pe rețeaua socială TikTok și a fermecat mințile a două milioane de români furioși pe clasa politică în general sau prea săraci cu duhul ca să vadă că sunt mințiți frumos.

Suntem tot în țara unde serviciile secrete și cei mai înalți oameni din stat au clamat atacul hibrid al Rusiei asupra alegerilor, în sprijinul acestei măsuri anti-democratice și fără precedent. În schimb, au avut pretenția ca cetățenii să le dea un cec în alb: credeți-ne pe cuvânt, v-am salvat de ce era mai rău. Însă nu au oferit public nicio dovadă. Tot ce știm până acum concret este că jocul prezidențialelor de la București a fost măsluit chiar de români, nu de ruși.

Până la influența malignă a Kremlinului, PNL este partidul care a plătit din bani publici campania cu influenceri pe TikTok, care făcea apologia unui președinte echilibrat și vertical și pe spinarea căreia s-a clădit parțial avântul viral al lui Călin Georgescu pe social media. PSD este partidul care i-a turnat voturi în urne lui George Simion, pentru a-l propulsa în turul doi, ca să-i facă viața mai ușoară lui Marcel Ciolacu.

Până când zecile de mii de angajați privilegiați din serviciile secrete vor catadicsi să producă intelligence-ul care să arate cetățenilor și partenerilor occidentali că a fost mâna Rusiei, nu doar că „ar fi fost vorba” și că „seamănă cu”, efectul oricărei operațiuni de acest fel, indiferent dacă a existat sau nu, a devenit realitate.

România are acum credibilitatea politică și economică șifonată și niște cetățeni mai polarizați ca oricând. Partenerii ei poate că încep să aibă rezerve, chiar dacă nu o contrazic, gândind că totuși ascensiunea extremiștilor și influența rusească în alegeri nu au dus nicăieri la anularea unor alegeri corecte. România e un teren propice pentru destabilizare și erodare accelerată a democrației.

Știu că mulți dintre noi ne-am săturat. Simțim tot mai acut nevoia de liniște și stabilitate în viețile noastre date peste cap de o pandemie care ne-a lăsat cicatrici tuturor, de un război care bubuie de trei ani lângă noi și de o clasă politică ale cărei tembelisme au ajuns nici măcar să nu ne mai miște.

În fața acestui iureș, ai două opțiuni: să întorci spatele și să te refugiezi măcar psihic undeva departe sau să te frustrezi și să acumulezi și mai multă furie. Nu știu la care dintre cele două se încadrează, de exemplu, marea frământare națională de pe Facebook privind achiziția unui Porsche Spyder de către campionul David Popovici. Dar, e ceea ce se întâmplă acum cu majoritatea românilor și asta nu rămâne fără urmări pentru sănătatea României.

Prinși între nevoia de a calma apele și de a se remonta după cutremurul care le-a zgâlțâit scaunele de sub fund, la alegerile din 2024, dar în același timp speriați și incapabili să scoată din joben o soluție miraculoasă, după atâția ani de promovat nulități și nepotisme în prima linie, PSD și PNL par că nu au priceput nimic. Singura lor reacție e să pună batista pe țambal și să tragă de timp.

Pretextul nevoii de liniște și stabilitate, oricât de întemeiat și legitim ar fi, e doar o pavăză pentru neputința și decăderea lor. Au împins cât au putut reluarea alegerilor prezidențiale, până în luna mai, cu scuza stupidă să nu deranjeze Paștele românilor. Între timp, au deschis dulapul cu fantome.

L-au resuscitat din dulcele trai lin pe banii soției, pe fostul lider liberal Crin Antonescu, de parcă românii le-ar fi cerut să caute un demn urmaș al politicii dolce farniente, în care a excelat Klaus Iohannis. E o minune că PSD-ul a rezistat tentației de a-l face iar mare pe Victor Ponta, dar nu e timpul pierdut.

Pe frontul celălalt, al opoziției cu aspirații occidentale, Elena Lasconi se canibalizează cu Nicușor Dan pe felii de electorat care în mare parte se suprapun. Ambii au pretenții întemeiate și e greu de spus cine dintre cei doi berbeci ar trebui să facă pasul înapoi. Totuși, în lipsa susținerii din partea oricărei forțe politice, Nicușor Dan pare cel care joacă într-un ofsaid nejustificat.

În rândurile opoziției întunecate la minte și la față, a celor care și-au întors fața de la Occident, ba chiar le e dor de un stat cu aromă de ceaușism naționalist, viitorul pare luminos. Călăresc valul frustrărilor populare, iar singura piedică sunt ei înșiși – cât vor rezista până vor avea soarta PP-DD-ului lui Dan Diaconescu?

Practic, nu s-a schimbat nimic. Dacă sperietoarea democrației Călin Georgescu ar candida azi, ar câștiga cel puțin la fel de multe voturi.

În fața acestui tablou dezolant și frustrant, mă gândesc la cearta amicală, primită pe final de an de la un vechi prieten: că aleg să arăt cu degetul critic ce e mai rău și mai urât, în loc să privesc către ce e bun și ok în România.

Trec peste divagația despre rolul jurnalismului într-o democrație, de a ține permanent puterea în șah și de a o critica pentru a-i asigura parcursul cât mai corect. Văd și eu că avem tot mai mulți kilometri de autostradă, văd că am intrat în Schengen și scăpăm de vize în SUA, văd cum de la an la an PIB-ul României crește, la fel cum o face și nivelul de trai, chiar dacă mereu se vor trezi unii care să nege cifrele, orbiți de propria precaritate materială. În România, se trăiește mai bine, nu mai rău ca în trecut.

Totuși, în lipsa unui milion de euro în cont și a luxului de a mă refugia oricând undeva departe de România, m-aș simți ca un nebun fumând trabuc pe șezlong, în timp ce în jur arde cartierul, dacă aș alege să scriu mai degrabă despre lucrurile bune care pot fi trecute în dreptul României.

Dincolo de defectul meu profesional, care mi-a atrofiat organul elogiator, nu știu cum să subliniez mai bine ce trăim acum: România crește, dar e cu ghiuleaua atârnată de picior. Din dorința de liniște și stabilitate, nu ar trebui să acceptăm resemnați orice derapaj al puterii, pentru că asta nu face decât să îngroașe și mai rău lanțul acestei ghiulele.

Până la pericolul rusesc și extremist, ne mănâncă o camarilă toxică și coruptă a vechilor partide politice și a serviciilor secrete, care fac orice pentru a-și conserva puterea.

Chiar și să anuleze alegerile, apăsând butonul de panică de la CCR și provocând accidente ale democrației, în loc să cultive instituții judiciare și de control puternice, care să prevină ilegalități vădite, precum candidați gen Călin Georgescu, cu campanii plătite prin puterea sfântului duh și a bioenergiei dacice.

Recomandările lui ALP

România, la majorat în UE

România a împlinit 18 ani în Uniunea Europeană și, în ciuda creșterii economice, a sumelor de bani injectate în țară și a libertăților fără precedent pentru români, ne aflăm într-o perioadă în care sentimentul anti-european și anti-occidental se află la apogeu. Unii mai tineri iau aceste binefaceri ca pe un dat, în timp ce alții au nostalgii defecte despre comunism. Cum am ajuns aici a încercat să afle Alexandra Albu.

Unde aruncăm deșeurile mari

E perioada din an când nu ne aruncăm din casă doar bradul uscat de Crăciun, dar poate mai schimbăm și câte ceva din mobilierul sau aparatura veche. Sunt deșeuri mari, pe care nu poți să le lași la colțul blocului, decât dacă ești un mârlan care încalcă legea și bunele reguli de conviețuire. Andreea Pietroșel a scris ce faci și cât te costă ca să scapi curat și frumos de aceste rămășițe ale vieții noastre moderne.

Belgia trece prostituția pe carte de muncă

De la prostituată de stradă până la escortă de lux, femei sau bărbați, lucrătorii sexuali din Belgia au devenit la fel ca orice angajat cu carte de muncă. Este un pas în premieră făcut de Belgia, care le oferă protecție socială și uneori chiar vitală celor care practică această meserie veche de când lumea și la fel de îndelung stigmatizată. Alexandra Albu a căutat să vadă ce i-a apucat pe belgieni, ce acoperă legea care asimilează prostituția domeniului HoReCa și care sunt efectele.

De ce nu mai avem un nou fenomen „Game of Thrones”

Nimeni nu a mai reușit să producă un serial de anvergura „Game of Thrones”, care să unească în fața lui oameni din toate țările și păturile sociale și de care să se discute la unison peste tot. Deși seriale de succes s-au mai făcut, niciunul nu a reușit să unească în fața lui atâta lume. Vlad Dumitrescu s-a întrebat ce s-a schimbat în cinematografia de consum și în cultura noastră. De ce nu s-au mai aliniat astrele unui scenariu reușit, unui buget imens și al unui timing cultural perfect?

Top 5 spa-uri de vizitat în Europa Centrală și de Est

Pasionată de cultura spa, Cristina Dobreanu ne-a pus laolaltă cele mai bune astfel de locuri de vizitat pe aici, prin părțile noastre central-est-europene. De la Polonia și Cehia, la Ungaria și Slovenia, se găsesc pentru toți. Într-o perioadă cu atâtea tensiuni, e bine să ne mai amintim că și relaxarea e importantă, chiar și când asuzi la saună pentru ea.

Infograficul Panorama

Ce-i macină cel mai mult pe români se poate vedea cel mai bine și din căutările lor pe Google. Edit Gyenge a pus într-un infografic, lună cu lună, cele mai căutate 10 lucruri pe care le-au românii au vrut să le afle pe Google. A ieșit o altfel de poveste a anului 2024 despre România, pe care o puteți vedea integral aici.

Dacă tăceai, deștept rămâneai: Netflix

De ce să ne enervăm tot cu Crin Antonescu, Călin Georgescu sau CTP și Porsche-le lui Popovici? Mai bine ne enervăm artistic, pe Netflix, cu noua operă românească „Subteran”. E un titlu perfect pentru calitatea pe care o livrează și măcar e pe banii lor, nu ai mei.

Se fac 35 de ani de la Revoluție și, în materie de seriale românești cu băieți răi și mafioțeală, care nu-ți zburlesc părul de pe corp din cauza ridicolului livrat, pendulăm tot între două mari repere: anticul „Băieți buni” de la Pro TV și „Umbre” de la HBO, unde Relu jucat de Șerban Pavlu a ridicat la rang de artă cuvântul „cocar”, iar scenariul și jocul actorilor au făcut digerabile dialoguri scrise pe alocuri imbecil. Măcar râdeai la ele, nu de ele.

În „Subteran”, cu floarea Ana Ularu în rol principal nu se face primăvară. Iar de la interlopul familist Relu, din „Umbre”, la mafiotul Tănase din „Subteran”, care vorbește la telefon o engleză cu accent de majordom britanic, e o diferență narativă de la „Sopranos” la „Tătuțu”. Florin Piersic jr. e la fel de natural ca o scândură în acest rol, adică molfăit, plictisit și liniar, pentru că asta joacă dânsul de când îl știu eu. Nu e un rol, e un stil indiferent de rol.

Producătorii și scenariștii plătiți de Netflix pare că au decis să adune la un loc toate clișeele din serialele americane de serie B și C și apoi să trântească niște dialoguri românești nenaturale, presărate cu câteva poante efectiv ratate. Știi cum ți se strepezește mintea când traduci cuvintele unor melodii populare din engleză în română? E aceeași senzație.

În afară de Ularu și Piersic junior, Netflix n-a mai avut pesemne bani de alți actori care să poată măcar vorbi decent pe micul ecran, fără să pară că citesc cu forța script prost de pe o coală A4. Doar Alex Velea se încadrează natural în peisaj, iar el în plus are și scuza că nu e actor, nu cu asta se ocupă.

Vă las în cap cu imaginea Anei Ularu împușcând o tipă, ca să-și salveze viața, în timp ce livrează plângând niște expozițiune comprimată de scenariști de școală ajutătoare: „Taică-miu a fost polițist, iubitul meu a fost polițist, dacă tu crezi că nu știu să mă apăr, te înșeli amarnic!”. Era mai natural dacă o chemau pe Irina Margareta Nistor să arunce un „naiba să te ia, netrebnico”.

Sunt atât de multe lucruri jenante în „Subteran”, că nu pot decât să vă îndrum către blogul lui Mark Racz, care disecă fără milă și cu un umor fabulos serialele românești „cu pretenții”, nu soap operas.

Cifra săptămânii