De ce este altfel seceta care ne usucă acum

Secetă a mai fost. Cea prin care trecem acum, însă, e altfel. Experții o numesc „pedologică”, „extremă” sau „de profunzime”. Pe scurt, ea nu e cauzată doar de lipsa ploilor de acum, ci de secarea apei din pământ și adâncirea pânzei freatice în ultimii ani. Efectele nu se vor răsfrânge doar asupra recoltelor din acest an, ci devin cauză pentru deșertificarea României și pentru scăderea producției agricole pe termen lung.

Și dacă ar începe mâine să plouă sănătos și ar ține-o așa trei zile și trei nopți, n-ar fi de ajuns pentru salvarea recoltelor de cereale din acest an. Grâul a fost adunat aproape în totalitate la nivel național, iar fermierii anunță o scădere medie de 35% la hectar. Floarea soarelui e încă pe câmp, dar recolta va fi la jumătate față de anul trecut. 

Iar la porumb e prăpăd. E atât de scund, încât pune în pericol până și tradiția furtului, că-ți rămâne capul pe deasupra vârfurilor de mătase și te faci de râs. Înainte, erau câte trei știuleți pe un fir. Acum, gășești un știulete la fiecare trei plante. Frunzele sunt răsucite. Nu zgârie la fel când intri printre brazde, dar e semn rău – planta nu se desface, din lipsa apei. Recolta de porumb este deja considerată compromisă în proporție de peste 50%. Ploaia ar putea ajuta într-o oarecare măsură doar culturile târzii, cu recoltare peste două luni. Lipsa precipitațiilor în perioada în care planta polenizează, însă, nu mai poate fi remediată. 

Paguba. Pe secetă, chiar și ploaia distruge

„Culturile sunt triste, n-am alt cuvânt mai bun să le descriu”, spune Elena Andrei, care împreună cu soțul ei, Niculae Andrei, cultivă 270 de hectare în județul Călărași. Jumătate din suprafață a fost cultivată cu grâu, pe care l-au adunat deja.

„Am avut 4,3 tone la hectar. În anii normali, producția era de 6,5-7 tone, în anii buni se ducea la 8 tone pe hectar”, explică Elena, care este și inginer agronom. Porumbul urmează să-l strângă la sfârșitul lunii august și estimează o producție de cel mult patru tone la hectar. „Media era de 10 tone, în anii buni aveam și 14”, spune ea. 

Prima și cea mai importantă diferență dintre seceta pedologică și simpla absență a ploii este secarea rezervelor de apă din straturile adânci ale solului, care ajută plantele să supraviețuiască până la următoarea ploaie.

A doua este că solul se întărește. Când, în sfârșit, ajunge apă pe el, apar două fenomene: curge ca un torent și zdrobește tulpinile, iar din cauza uscăciunii și a temperaturilor ridicate mai mult, se evaporă înainte ca pământul casant să o poată absorbi. Fierbe, spun agricultorii. Iar aburii care se ridică ard încă o dată plantele. 

Și seceta din 2020 a fost tot pedologică. A urmat un 2021 bun, cu suficientă ploaie pentru recoltele din acel an, însă nu destul pentru refacerea rezervelor de apă din adâncul pământului. Astfel că acum, în 2022, lipsa precipitațiilor se cumulează cu aceeași uscăciune din subsol. 

Climatologii împart seceta în trei categorii, care funcționează și ca grade ascendente. Prima este cea meteorologică, cauzată de scăderea precipitațiilor. Dacă aceasta persistă pe o perioadă îndelungată, atunci se transformă în secetă pedologică, adică lipsa rezervelor de apă din sol. Dacă și aceasta continuă în timp, ajungem la ultima treaptă, seceta hidrologică, când scade nivelul râurilor și al lacurilor la nivel regional. Spre deosebire de celelalte secete din ultimii 30 de ani, cauzate de scăderea temporară a precipitațiilor, cele din 2020 și 2022 sunt cauzate de lipsa apei din sol. Un fenomen extrem, cauzat de secetele recurente din ultimii ani. 

De la risc, la certitudine

Remus Prăvălie, profesor și cercetător științific la Facultatea de Geografie din cadrul Universității din București, studiază efectele resimțite deja în agricultură din cauza schimbărilor climatice. 

Folosind imagini geospațiale, Remus Prăvălie a putut urmări cum a evoluat ariditatea în România, până în anul 2000 – nu există date mai recente cu care să poată lucra. Între 1980 și 2000, ariditatea s-a extins cu 10.000 de kilometri pătrați (de la 93.000 la 103.000 km pătrați), arată acesta, într-o lucrare științifică publicată în 2019. Din suprafața totală a României, ariditatea a crescut de la 39% la 43% în acest interval. 

Dar fenomenele extreme nu mai sunt ceva excepțional în România. „În mod constant, sudul și estul țării sunt afectate de secetă, acest fenomen transformându-se din risc în certitudine în ultimii ani”, a avertizat Groupama, cel mai mare asigurator de pe piața agricolă din România.

Aceeași tranziție de la risc la certitudine este semnalată și de Greenpeace, una dintre cele mai cunoscute organizații care militează pentru protecția mediului înconjurător. Experții agenției confirmă dezastrul agricol și susțin că situația se va înrăutăți dacă autoritățile nu încep să acționeze.

„Astăzi, sudul Moldovei este în plin proces de deșertificare, alături de sudul Câmpiei Române și Dobrogea. Numai în județul Dolj, solurile nisipoase reprezintă mai mult de 100.000 de hectare, iar în fiecare an suprafața în curs de deșertificare crește cu peste 1.000 de hectare. România este unul dintre statele Uniunii Europene cele mai afectate de deșertificare”, scria Greenpeace România, într-o analiză publicată în iulie 2021.  

Remus Prăvălie încearcă să cuantifice pierderile. Într-una dintre puținele lucrări științifice care analizează impactul schimbărilor climatice asupra agriculturii românești, Prăvălie, principalul autor, arată că, din 1990 încoace, România a pierdut un milion de tone de porumb din cauza lipsei irigațiilor și sub efectul direct al schimbărilor climatice.

„Schimbările climatice sporesc riscul de secetă severă și de incendii de vegetație în întreaga lume. Centrul Comun de Cercetare pune știința și tehnologia în serviciul monitorizării schimbărilor climatice. Prin acest raport, înțelegem mai bine situația, pentru a ne putea proteja pădurile, recoltele și apele”, a declarat Mariya Gabriel, comisarul european pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret.

Exact astfel de centralizări de date lipsesc din România. Autoritățile se mulțumesc să confirme efectele schimbărilor climatice, precum și faptul că agricultura este cea mai afectată de acestea, însă nu există nicio inițiativă coordonată pentru cercetare intersectorială sau măcar pentru a compila statisticile. 

Consecințele au devenit mult mai vizibile în ultimii ani și vor continua să se accentueze, atrag însă atenția experții. Zonele vulnerabile, expuse secetei, sunt cele pe care le cunoaștem: Câmpia Română, Dobrogea, Bărăgan și Sudul Moldovei.

Un lucru sigur este însă legătura de cauzalitate dintre episoadele de secetă pedologică – cea din 2020 a jucat un rol în episodul acum, care se va reflecta cu certitudine în următoarele campanii agricole, explică meteorologii și fermierii. 

„Culturile pe care le însămânțăm anul acesta, care vor fi culese în 2023, vor fi afectate. Aveam de gând să pun orz, dar este o plantă care are nevoie de apă în sol la însămânțare, astfel încât să ajungă la o anumită înălțime până în iarnă. Dacă nivelul precipitațiilor nu o să crească în următoarele luni, n-o să mai cultiv orz”, explică Elena Andrei. 

Seceta din 2020

2020 a fost unul dintre cei mai secetoși din istorie pentru agricultura românească. Recolta de toamnă a scăzut aproape la jumătate față de 2019 și nici măcar fermierii care și-au irigat terenurile nu au reușit să-și salveze culturile în totalitate. Pe timpul acelei veri, Autoritatea Națională de Meteorologie a emis mai multe alerte de tip Cod Roșu decât în orice alt an. 

Oficial, în sudul și estul României, unde sunt comasate trei sferturi din totalul terenurilor agricole, anul 2020 a fost al cincilea cel mai secetos, de când încep arhivele centralizate de Autoritatea Națională de Meteorologie (1961). 

Rezultatul: culturile de toamnă s-au pierdut în totalitate în Dobrogea, în partea de Est a Câmpiei Române, în Sudul și în Podișul Moldovei. La nivel național, asta a însemnat o scădere de 40% din producția agricolă de toamnă, iar asta exclusiv din cauza secetei. 

Pierderile de atunci s-au văzut și în scriptele grupurilor financiare. Groupama Asigurări a plătit fermierilor despăgubiri în valoare de aproape 100 milioane de lei (20,1 milioane de euro), pentru anul agricol 2019 – 2020. Peste 80% din daune au fost cauzate de seceta extremă, iar restul de furtuni și grindină. Compania asigură peste 830.000 de hectare de teren arabil din România, adică aproape 10% din suprafața arabilă exploatată în România. Tradițional însă, fermierii români sunt la coada clasamentului european când vine vorba de a-și asigura culturile. 

20% din terenurile arabile, afectate de deșertificare

Experții se așteptau la aceste cifre: în anul agricol 2020 (septembrie 2019-august 2020), 70% din suprafața României a fost afectată de secetă, conform datelor Academiei de Științe Agricole și Silvice. De acolo și lipsa apei în profunzimea solului. Lipsa precipitațiilor a însemnat înjumătățirea recoltelor însămânțate toamna trecută, cu o situație acută în județele Constanța, Tulcea, Botoșani, Ialomița, Timiș și Buzău, conform datelor strânse de Ministerul Agriculturii. 

Una dintre cele mai vizibile consecințe ale secetei extreme este accelerarea procesului de deșertificare a terenurilor arabile. Potrivit ANM, fenomenul a afectat 20% din suprafața agricolă a României, în 2020. A urmat un 2021 cu ploi, iar pentru 2022 încă nu există date în acest sens. 

Deșertificarea a fost și primul semnal de alarmă tras în România în legătură cu schimbările climatice, încă de acum 50 de ani. Cercetătorii de la Facultatea de Agronomie din Timișoara, conduși de profesorul Grigore Stere, au desfășurat atunci cercetări în partea de vest a Câmpiei Banatului. 

Acum, deșertificarea este deja prezentă în România în sudul Câmpiei Române (Sudul Olteniei – peste 300.000 de hectare de soluri nisipoase, zone din Lunca Dunării, parte din Delta Dunării, zonele cu soluri sărăturate, porțiuni din zone colinare și de podiș, o suprafață mai lată sau mai îngustă de-a lungul malului drept al Prutului etc.). 

„Seceta va deveni noul normal”

Într-un infografic despre efectele observate și preconizate privind schimbările climatice, realizat de Agenția Europeană de Mediu în 2016, România apare colorată cu verde și violet. Deși verdele ar putea fi interpretat ca natură vie, legenda îi atribuie cu totul alte explicații: creșterea temperaturilor extreme, scăderea precipitațiilor vara, creșterea riscului de inundații și de incendii de vegetație, scăderea valorii economice a pădurilor, creșterea cererii de energie pentru răcirea spațiilor.

Iar culoarea violet, care apare pe hartă în regiunile muntoase, înseamnă că temperaturile vor crește peste media europeană, ceea ce creează un risc major de dispariție a multor specii de faună și floră, creșterea riscului de apariție a dăunătorilor în păduri, creșterea riscurilor de căderi de roci și de alunecări de teren, schimbări în potențialul hidroenergetic, scăderea posibilităților de a practica schiul.

Potrivit unor scenarii realizate în 2017, aproape 90% din țările din Europa vor avea câte un sector economic esențial vulnerabil din cauza schimbărilor climatice, până în 2050. Sunt însă și unele care vor avea câte trei sau mai multe sectoare. România se află pe cea de-a doua listă, alături de Italia, Ungaria, Bulgaria, Grecia, cu efecte deja vizibile în agricultură. 

Fiecare grad Celsius adăugat la temperatura medie anuală înseamnă pierderea a 20% din sursele regenerabile de apă și afectarea a 7% din populație, arată Organizația Mondială a Sănătății. 

 Previziunile Greenpeace pentru România sunt sumbre: 

• În următorii 30 de ani, peste 40% din teritoriul României va deveni o stepă aridă.

• Peste 11 milioane de români vor fi afectați de creșterea temperaturilor, reducerea drastică a rezervelor de apă și deșertificare.  

„Seceta va deveni noul normal. ANM a emis 132 de Coduri Roșii în vara lui 2020, cele mai multe din istoria meteorologiei. Criza climatică nu ocolește România”, este concluzia organizației.

În plus, consecințele cu care ne vom confrunta cu siguranță sunt creșterea frecvenței și intensității valurilor de căldură, creșterea temperaturii aerului, scăderea grosimii stratului de zăpadă, intensitatea precipitațiilor de scurtă durată. Subțierea zăpezii va duce iar la primăveri fără rezerve de apă în sol, ceea ce va cauza iar secetă extremă, cum a fost anul acesta. 

Apă de ploaie

Deși confirmă creșterea temperaturilor medii anuale, ANM oferă cu greu date centralizate privind efectele evidente ale schimbărilor climatice – creșterea temperaturilor și scăderea precipitațiilor. E problematic să ne uităm la volumul precipitațiilor fără context, susțin experții ANM. 

Fermierii, Ministerul Agriculturii, bancherii și meteorologii sunt cu toții de acord că 2020 a fost unul dintre cei mai secetoși ani din istoria României, însă trebuie făcută precizarea că seceta a afectat doar agricultura. În timp ce câmpurile ardeau de lipsa apei, la munte și în orașe ploua mai mult decât de obicei. Inundațiile rapide au coborât chiar din matca lor tradițională, de la munte, și se observă acum intenfisicarea lor în regiuni în care nu erau întâlnite așa des – inclusiv în orașe.  

ANM, aflat în subordinea Ministerului Mediului, este autoritatea guvernamentală prin care statul român măsoară temperatura și cantitatea de precipitații din țară. Administrația colectează date de la 161 de stații meteo și apoi, teoretic, le centralizează și le pune la dispoziția ministerelor Mediului și Agriculturii, a Institutului Național de Statistică, a Academiei Române, a Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, a Institutului de Pedologie și a tuturor celorlalte comitete și comisii care au în atribuții strategiile naționale care, de câțiva ani, includ și combaterea efectelor încălzirii globale.

Teoretic. Practic, deși România a semnat cel mai ambițios tratat pentru mediu încheiat vreodată la nivel internațional (cunoscut drept Pactul de la Paris), statul, prin ANM, încă nu a centralizat aceste statistici de bază pentru a putea începe să măsoare efectele schimbărilor climatice în România. ANM nu poate furniza, în momentul de față, date pe ultimii 30 de ani privind nivelul precipitațiilor anuale, la nivel județean și național. Asta pentru că, arată conducerea instituției, cele 161 de stații meteo nu sunt împărțite egal la numărul de județe: unele au câte trei stații, altele câte una, prin urmare statistica este greu de armonizat.

Activiștii, îngrijorați că România nu are aceste date de bază, au început să le adune, cu scopul de a le pune la dispoziția publicului.

Chiar și fără date oficiale, românii intuiesc nevoia de acțiune pentru combaterea încălzirii globale. Într-o analiză Eurobarometru din 2019, 48% dintre români considerau că este foarte important ca Guvernul să stabilească ținte ambițioase pentru creșterea utilizării energiei verzi, până în 2030, iar 36% considerau acest aspect destul de important. 

Ce se poate face

La nivel micro, soluții încă există. Terenurile care au sisteme de irigații performante ating, anul acesta, cote-record de producție. Un fermier din Călărași care cultivă 600 de hectare (dintre care 400 sunt irigate) are o producție de porumb de 19 tone la hectar.

„Ieri am semnat contractul de credit pentru un sistem de irigație. Într-un an greu, cu secetă și producție mică, ne-am îndatorat cu 43.000 de euro, dar n-avem de ales”. Au ales un sistem de irigații prin picurare, mult mai precis decât cele tradiționale, pentru că este calibrat să stropească direct la rădăcina fiecărui fir. Cu acest sistem, pot să acopere 25 de hectare. 

Însă astfel de soluții tratează doar simptomele, nu boala. Salvarea poate veni doar din planuri coordonate și susținute de combatere a încălzirii globale și practicarea agriculturii sustenabile.

Greenpeace este singura organizație din România care pune deja în practică una dintre principalele recomandări pentru combaterea deșertificării: plantarea unei „bariere verzi” care să ajute la menținerea apei în sol, să țină umbră pământului și să despice vântul în zonele vulnerabile.

Apoi, soluțiile sunt cele arhicunoscute deja la nivel mondial: limitarea emisiilor de carbon și tranziția către surse regenerabile de energie. Pe termen mediu și lung, agricultura, la fel ca întreaga lume, nu poate scăpa de consecințele încălzirii globale altfel decât prin combaterea efectelor schimbărilor climatice.

Însă și pentru fermieri, soluțiile acestea par mult prea îndepărtate. Ba chiar ușor contraintuitive pentru agricultură care, în multe țări, este unul dintre principalii poluatori. În prezent, cea mai la îndemână măsură de sprijin pentru agricultorii români rămâne ajutorul sub forma subvențiilor de la stat. Tradițional, însă, acest sistem a cauzat în România un alt fel de „fenomene extreme”: oameni de afaceri care declară că lucrează terenurile doar pentru a încasa subvențiile de la stat. În ultimii ani, însă, s-au luat măsuri pentru reducerea acestor anomalii scriptice. 

Adaptarea rămâne soluția pe termen scurt. Dezvoltarea unui sistem de irigații este baza. Fragmentarea excesivă a terenurilor arabile din România face însă imposibile investițiile private pentru irigații – costurile sunt prea ridicate pentru a putea fi suportate de un singur fermier. Este nevoie de acțiuni coordonate la nivelul autorităților, pe de-o parte, și de mai multă deschidere din partea agricultorilor, pentru a se asocia măcar la sisteme de irigații, spun experții. 

Apoi, barierele verzi sunt cele care ar avea efecte și pe termen mediu, nu doar lung. Asta ar cumpăra timp pentru fermieri, până când schimbările majore, precum țintele impuse în Pactul Paris, ar începe să producă efecte. Deocamdată, la patru ani după ce a semnat acordul, România tot nu știe ce pași va face pentru a atinge obiectivele din Pact.

Fermierii s-ar mulțumi, în acest punct, și cu un plan guvernamental care să aducă apa măcar până la vechile canale de irigații. De acolo, s-ar putea ocupa ei să-și facă sisteme proprii. Investiția, însă, nu are sens, câtă vreme nu au acces la apă. Să foreze puțuri nu reprezintă o soluție viabilă – multe terenuri sunt arendate de cei care le cultivă, prin urmare nu au dreptul să facă astfel de lucrări. Apoi, sistemul are nevoie de acces la o sursă de electricitate. Să aduci un generator în câmp nu e ieftin. Odată ce-l aduci, are nevoie de pază. O cursă cu obstacole mereu în mișcare.

„Nici nu mai știi câte meserii practici, când ești fermier. Partea frumoasă este că agricultura se reinventează în fiecare an”, spune agricultoarea Elena Andrei.