Șapte seriale cu care să-ți condimentezi sărbătorile: spioni, mafioți și mistere supranaturale sau istorice

Vacanța de Crăciun și Anul Nou vine la pachet și cu mai mult timp de petrecut pe canapea, în fața TV-ului, în căutarea serialului perfect de binge-uit. Dincolo de faptul că serialul perfect nu există, având în vedere că avem din ce în ce mai multe platforme care produc tot mai multe seriale, ne putem trezi cu un caz serios de „analysis paralysis”: prea multe variante din care să alegem. Așa că ne blocăm.

Drept urmare, am mobilizat redacția Panorama și am venit cu șapte opțiuni de seriale numai bune de urmărit în perioada sărbătorilor. Avem de toate: de la politică, spioni sau rivalități între televiziuni, până la forțe supranaturale sau mafioți. Dacă serialele nu sunt ceva cu care preferați să vă petreceți timpul liber, am pus la un loc și recomandările noastre de filme sau de cărți.

The Spy (2019)

Un spion care nu iese din personaj ani de zile reușește să se infiltreze până la cele mai înalte vârfuri din politică și armată, câștigând influență prin relații personale, bani, șarm și ambiguitate în intenții.

Nu este vorba despre campania alegerilor noastre prezidențiale anulate.

Miniseria Netflix „The Spy” spune povestea adevărată a spionului israelian Eli Cohen, un contabil sărac, recrutat de Mossad la începutul anilor ’60, care intră în rolul unui milionar argentinian cu origini siriene, patriot, loial și generos.

Cohen, jucat de Sacha Baron Cohen (la primul său rol dramatic), cultivă prietenii strategice și organizează petreceri fastuoase, la care invită oficiali, politicieni și oameni cu grad înalt, din armată. Așa își culege informațiile și se folosește de rețelele sociale ale elitei, pentru a se apropia de cei mai puternici decidenți din Siria.

Când ajunge consilier al Ministrului Apărării, are acces la informații clasificate despre fortificațiile militare de pe Înălțimile Golan, un platou strategic, situat la granița dintre Israel, Siria, Liban și Iordania.

Spionul excelează în a combina sinceritatea aparentă cu manipularea subtilă și folosește metode ce par inofensive, pentru a transmite informații critice. De exemplu, într-o discuție cu oficialii sirieni, vine cu ideea de a planta copaci de eucalipt în jurul bazelor militare, pentru a oferi umbră soldaților. În realitate, este o strategie prin care Cohen reușește să marcheze pozițiile bazelor militare siriene pentru aviația israeliană.

Spionul Mossad este descoperit și executat după cinci ani, dar deja e prea târziu pentru sirieni. Informațiile sale ajută Israelul să câștige Războiul de Șase zile, din 1967, și să preia controlul asupra platoului.

O poveste despre cum un singur om poate schimba istoria, despre manipulare și prețul informației, într-un context geopolitic tensionat. Nu-i moment mai bun în istoria recentă a României să relaționezi mai bine cu acest serial.

Pasionații pot aprofunda cartea „Spionul care a venit din Israel”, de Uri Dan și Yeshayahu Ben Porat, după care a fost realizat scenariul. (Ioana Moldoveanu)

The Penguin (2024)

Universul din „Pinguinul” ne duce în altceva decât eram obișnuiți din poveștile vizuale cu Batman și orașul Gotham. E o lume întunecată, fără supereroi, doar cu mafioți old school, care se luptă pentru putere.

Serialul reușește ceva rar întâlnit în cinema – să te facă să ții cu un personaj negativ, respingător din toate punctele de vedere. Și totuși o faci. Dar, de câte ori te lași atins de povestea îngrozitoare de viață a lui Oswald „Oz” Cobb, Pinguinul, și începi să-i găsești justificări umane, tot de atâtea ori ești aruncat de pereți.

Episoadele lui de veritabil psihopat, lipsa oricărei loialități, trădările și rețelele de minciuni pe care le creează în orice situație, încă de mic copil, fac din el un personaj imposibil de plăcut. Relația total bolnavă pe care o are cu mama e coloana vertebrală a poveștii și oferă aceeași dualitate love-hate, atât între ei, cât și între ei și public.

Dar, Pinguinul reușește să te fascineze și pentru că e mereu în poziția de underdog. Viața lui a fost o eternă nedreptate, a fost mereu subestimat și disprețuit. Lupta lui pentru putere în Gotham, contra marilor familii de mafioți, te face să ții cu el, deși îl urăști în același timp.

Colin Farrell face un rol magistral, oricât de patetic ar suna asta. Dacă nu ai ști că e el, nu ai ghici în veci, sub tonele de machiaj și extensii de silicon, că în spatele Pinguinului cel grăsan, beteag de un picior și de un ochi, stă sprintenul actor irlandez. Dar e efectiv o plăcere să-i ghicești accentul, vocea și intonațiile care l-au făcut atât de celebru, în spatele deghizării de Pinguin.

Antieroul Pinguinului – și aici e altă bijuterie narativă, să reușești să ai doi eroi negativi pe poziții antagonice, făcând rând pe rând din ei personaje pozitive – este Sofia Falcone, la fel de psihopata fiică a celui mai mare mafiot din oraș, la rândul ei aflată în lupta pentru putere.

Relația dintre ei e atât de bine construită, încât poți jura că sunt făcuți unul pentru altul – un cuplu psihotic de succes. Cristin Milioti, pe care eu o plasam în zona comediilor sau a personajelor de background, face un rol de zile mari, cu ochii ei imenși și coafura tăiată parcă cu ciobul. Puteți vedea cele opt episoade pe Max. (Andrei Luca Popescu)

Black Doves (2024)

Acțiunea celor șase episoade se petrece în preajma Crăciunului, în Londra contemporană. Peste tot, brazi împodobiți și decoruri de sărbătoare. Aproape că ți se umple inima de bucurie, până când îți dai seama că roșul acela în exces e de la scenele cu tot felul de crime comise cât mai barbar cu putință.

În mijlocul acțiunii este Helen, interpretată de Keira Knightley, soție de politician, mamă de gemeni și, aparent, casnică. Doar că, nu-i așa, aparențele înșală. Helen e o „cârtiță” de carieră. Recrutată în tinerețe să adune informații pentru un cartel care le vinde celui care plătește cel mai mult, a devenit ochii și urechile din Downing Street 10, după ce soțul ei a fost promovat în funcția de ministru al Apărării.

Un triunghi amoros, o conspirație și toată lumea împușcă pe toată lumea. Aici intră în scenă Sam (Ben Whishaw), cunoscut publicului larg din rolul lui Q, în seria James Bond. Când n-are o armă în mână, are un pahar cu șampanie. Îl savurează cu atâta plăcere, că te face să cauți prin cămară dacă n-a mai rămas vreo sticlă de prosecco, de la șprițurile de astă-vară. E asasin plătit, dar cu suflet de vioară, chemat dintr-un exil autoimpus să o apere pe Helen. Relația lor frățească e înduioșătoare și îi bagă în tot felul de belele. Peste ei, trage sforile Reed cea rece ca gheața, interpretată de Sarah Lancashire.

Black Doves e disponibil pe Netflix. E de urmărit dacă v-ați plictisit de toate celelalte povești cu spioni, scenarii conspiraționiste, manipulări și trădări care se întâmplă aievea în jurul nostru. (Alexandra Albu)

La legge di Lidia Poët (2023)

Inspirată din povestea adevărată a primei femei avocat din Italia (sfârșit de secol XIX), această serie Netflix e numai bună să te deconectezi la final de an. Ușurel, cât să ai timp de digerat – și film, și masa îndestulată.

Fiecare episod are vreo 40 de minute și două planuri. Pe de o parte e misterul pe care, invariabil, îl va elucida Lidia (Matilda De Angelis). Pe de altă parte, avem viața ei, deopotrivă tumultuoasă în plan profesional (lupta de a fi recunoscută ca avocată, nu să lucreze din umbra fratelui ei), cât și personal (relațiile ei amoroase și dorința de a rămâne independentă).

Merită să faci binging dacă îți plac: seriale polițiste/thrillere/povești cu detectivi; producții de epocă, personaje (și costume) frumoase; motive feministe; dacă nu vezi nimic în neregulă la un amestec de Poirot+Sherlock+Bridgerton. Îl vezi pe Netflix (două sezoane, deocamdată). (Alina Mărculescu Matiș)

From (2022)

Creat parcă la comandă pentru nostalgicii după Lost, From e genul de serial care te împinge spre binging, ceea ce merge perfect în perioada de sărbători. 

Serialul spune povestea unui oraș izolat și misterios, unde oamenii ajung fără să înțeleagă cum sau de ce, apoi descoperă că nu mai pot pleca. Orașul este înconjurat de o pădure aparent infinită, iar orice încercare de a evada se încheie prin a-i aduce pe cei care încearcă înapoi la punctul de plecare. Locuitorii sunt forțați să conviețuiască și să respecte reguli stricte pentru a se proteja de creaturi înfiorătoare (un soi de zombi) care ies noaptea și ucid pe oricine nu este în case, protejat de o amuletă.

Un clasic serial tip mystery, care te ține cu sufletul la gură, dar care are însă și calitatea că explorează bine dinamica dintre cei care încearcă să înțeleagă supranaturalul orașului și să găsească o cale de scăpare și cei care se adaptează și își acceptă soarta. (Vlad Dumitrescu)

Churchill at war (2024)

Poate că în aceste vremuri tulburi, nu o dată ne-am dus gândul la marii oameni politici pe care i-a avut istoria recentă. Într-o vreme în care modelele de lideri politici excelează mai degrabă prin absență, nu avem decât să facem recurs la istorie.

Recent, pe Netflix, a apărut mini-seria documentară „Churchill la război”. Are doar patru episoade și, cu toate că am putea spune că despre Churchill a curs multă cerneală, mai sunt lucruri de descoperit despre premierul britanic. Mai ales că, în această serie nu doar că au fost colorizate și animate imagini de arhivă cu premierul britanic, dar a fost folosită și tehnologia AI pentru a-i recrea vocea și ideile, din cele 11 milioane de cuvinte pe care le-a rostit sau publicat de-a lungul vieții sale. Vorbele lui se aud în documentar ca și cum ar fi narat de el, ceea ce poate fi și ciudat, și interesant în același timp.

Documentarul se concentrează pe perioada în care Churchill rămâne la putere, în contextul politic complicat al vremii, în care agresiunea nazistă era iminentă. Apoi, pe modul în care reușește să convingă politicieni și popor deopotrivă că Marea Britanie trebuie să reziste. Și apoi, pe sprijinul pe care reușește să îl obțină de la SUA. Desigur, nu este ignorată nici perioada de după război, când Churchill se vede într-o lume nouă, în plină decolonizare și cu amenințări nucleare, care vin pe fondul tensiunilor americano-sovietice.

În sprijinul conturării personajului Churchill, apar în documentar fostul premier Boris Johnson, una dintre figurile politice centrale ale taberei care a susținut Brexitul, dar apropiat ca spirit de Churchill, pentru că a susținut Ucraina în fața agresiunii ruse, precum și fostul președinte american George W. Bush și actualul secretar de stat britanic pentru afaceri externe, David Lammy. (Cristina Dobreanu).

Rivals (2024)

Acțiunea are loc în Anglia rurală, spre finalul anilor ’80, pe când televiziunea privată căuta să se impună și să îndeplinească anumite standarde exigente, pentru a funcționa în sistem de franciză.

Încă de la început, jocurile par făcute deja de șeful companiei TV Corinium, Tony Baddingham (interpretat de actorul scoțian David Tennant), un mogulaș local, care cere de la toată lumea obediență și care e departe de a avea vreo urmă de moralitate sau măcar o doză de umanitate.

Spun că jocurile par făcute, pentru că ele nu se aliniază nicidecum cum vrea el, pe parcursul celor opt episoade ale primului sezon. Iau o altă întorsătură, pe măsură ce fiecare personaj își pune pe masă orgoliile. Totul se face și se desface în ședințe oficiale, sesiuni private la bar sau în dormitor (propriu sau al altora).

„Rivalii” pare că are rețeta perfectă pentru a te ține atent: are scene de sex, jocuri de culise din spatele televiziunii, dueluri emoționale, dar și fizice. Și, mai ales, are personaje care își urmăresc propriile interese, unele mai timid, altele de-a dreptul pe față.

Că veni vorba de personaje: unele sunt atât de goale de conținut și create în mod intenționat așa, încât te miri cum de nu se evaporă pe lângă celelalte, care domină totul cu prezența lor, chiar dacă, de multe ori, această prezență nu e însoțită de niciun fel de empatie sau afecțiune.

Nu există interese mai bune sau mai rele în „Rivalii” și cu atât mai puțin înălțătoare. Dar, tocmai această joacă la firul ierbii umane îl face interesant: sunt personaje care vor doar să fie iubite, în vreme ce altele vor și mai multă putere. Altele sunt incapabile să oferea iubirea cerută, iar unele pur și simplu nu pot obține puterea, oricât s-ar strădui. 

Rivalitatea are mai degrabă legătură cu tumultul interior al fiecărui personaj – lupta dintre emoțiile induse de ce ai și cele care te răscolesc, pentru că nu ai (indiferent că ai nevoie sau nu).

E un serial antrenant, dinamic, cadrele îți pun în față peisajele din ruralul ploios al Angliei, care, chiar și pentru un iubitor de soare ca mine, au ceva aparte, iar moda de atunci nici măcar nu mai pare din alte vremuri, dacă ne uităm la unele trenduri de astăzi. (Ciprian Ioana)

Articol editat de Andrei Luca Popescu