Vladimir Putin, între șantaj și obsesie. Ce se întâmplă, de fapt, la granițele Ucrainei
Abonează-te la canalul nostru de WhatsApp, pentru a primi materialul zilei din Panorama, direct pe telefon. Click aici
Se pregătesc rușii să invadeze Ucraina? E întrebarea pe care o regăsim în capitalele NATO și care provoacă îngrijorări legitime la București. Asta în contextul în care, spune Alianța Nord-Atlantică, asistăm la cea mai mare prezență de trupe rusești în preajma graniței cu Ucraina de la anexarea ilegală a Peninsulei Crimeea. În spațiul public au apărut imagini cu trenuri care transportă acolo echipamente și tehnică militară. E vorba inclusiv de sisteme antiaeriene Buk. Un astfel de sistem, dat de Rusia separatiștilor din estul Ucrainei, a doborât în 2014 un avion civil cu aproape 300 de oameni la bord.
Ca de obicei, Vladimir Putin își ține cărțile foarte aproape și lasă Vestul să ghicească – altfel se negociază când te aștepți la ce e mai rău din partea unui adversar agresiv și imprevizibil. Drept urmare, toată lumea se întrece în identificat scenariile posibile.
Panorama le explică, în continuare, pe cele mai credibile dintre ele, alături de semnificațiile pentru o țară ca România, periculos de aproape de aceste noi tensiuni.
Am consultat, în acest sens, analiști specializați în problema ucraineană care au background-uri și interese complementare, pentru a obține o imagine cât mai bogată a situației la zi: (de la stânga la dreapta în fotografie) Angela Grămadă, președinta Experts for Security and Global Affairs Association (ESGA), o rețea de experți din România și Republica Moldova care analizează situația din spațiul ex-sovietic; Mykhailo Samus, director al platformei New Geopolitics Research Network (NGRN) din Kiev, expert specializat în tehnici moderne de război și atacuri hibride; Nataliya Gumenyuk, jurnalistă și documentaristă ucraineană, autoarea unei cărți bazate pe șase ani de relatări din Crimeea post-anexare.
Ce s-a întâmplat până acum:
– Rusia a început să mobilizeze soldați și tehnică militară în apropiere de granița cu Ucraina în martie 2021. Vladimir Putin a dat ulterior asigurări că soldații au fost retrași și că a fost doar un exercițiu. Ucraina spune că n-au plecat nicăieri.
– Acum, se crede că sunt până la 100.000 de soldați ruși acolo (ucrainenii, rușii și americanii înaintează fiecare alte numere).
– Alarma care a speriat comunitatea internațională a fost dată de serviciile de informații americane, care au avertizat că Rusia pune la cale o operațiune amplă de invadare a Ucrainei și că va avea 175.000 de militari în zona de graniță la începutul lui 2022.
– Președintele american, care a avut o videoconferință cu liderul rus, a amenințat cu represalii economice grave, în cazul unui atac asupra Ucrainei. Poziția SUA e că nu se pune problema de intervenție militară a Aliaților în Ucraina. Și NATO, și UE, și G7 (fostul G8 din care a fost exclusă Rusia) au amenințat de asemenea cu sancțiuni. „Agresiunea trebuie să aibă un preț”, a fost avertismentul Ursulei von der Leyen, președinta Comisiei Europene.
– Un semnal notabil a venit dinspre Germania, al cărei nou guvern a avertizat că Nord Stream 2, conducta încă neinaugurată care transportă gaz direct din Rusia în Germania, ar putea să nu devină operațională dacă vor continua tensiunile de la granița Ucrainei.
– Ucraina, în schimb, vrea sancțiuni de pe acum. NATO spune că nu se poate, pentru că Rusia are dreptul să mute forțe și echipament militar în interiorul propriilor granițe.
– De cealaltă parte, Rusia pretinde garanții în scris, în care NATO să „dezavueze oficial decizia luată la summitul NATO de la București din 2008 ca Georgia și Ucraina să ‘devină membre NATO’”. Vladimir Putin cere imposibilul – așa ceva ar compromite întreaga Alianță Nord-Atlantică. Totuși, rușii lucrează deja la un draft de tratat, ca să aibă ce să pună pe masă și să fie refuzați.
De ce se întâmplă:
– Deși tensiunile sunt mari și cât se poate de reale, cei mai mulți observatori și experți spun că un atac direct, convențional al Rusiei asupra Ucrainei e puțin probabil.
– Vladimir Putin încearcă, de fapt, să șantajeze NATO să recunoască ceea ce Moscova consideră a fi zonele sale de influență – acesta este cel mai plauzibil scenariu din acest moment.
– Liderul rus caută, de asemenea, să se reimpună în plan internațional și să le amintească și rușilor că e mare jucător pe scena globală. E o tactică recurentă a sa.
– O altă ipoteză e aceea a unei provocări – Rusia vrea ca Ucraina să facă un pas greșit – că e la graniță, că e în Marea Azov, care e controlată tot de ruși. Mai greu de intuit e ce ar face Rusia odată ce Ucraina ar cădea în capcană: represalii militare, ocuparea de noi teritorii, intervenție asumată în Donbas (regiunile Donețk și Lugansk, unde au murit 14.000 de oameni în război), forțarea renunțării la Acordurile de Pace de la Minsk, care nu au fost implementate în totalitate niciodată sau, mai degrabă, aplicarea lor așa cum vor rușii?
– Un scenariu diferit, care nu e unanim acceptat însă, e că tensiunile crescute jurul graniței ruso-ucrainene trebuie luate la pachet cu criza energetică și cu cea a migranților care sunt împinși de Belarus la granițele Europei. Toate acestea, spun unii experți, sunt atacuri hibride coordonate pentru a pune presiune și a destabiliza Europa.
– În fine, mai e varianta că Moscova caută o soluționare a situației din Donbas, unde „soluționare” înseamnă să oblige Kievul să discute de la egal la egal cu liderii separatiștilor, să le recunoască autoritatea și să reintegreze regiunile controlate de ruși în administrația centrală. Practic, Rusia ar urmări ca Ucraina să aibă acest cal troian sub forma Donbasului, pe care să-l poată folosi pentru a destabiliza Ucraina oricând țara mai face un pas către integrarea europeană și mai ales către NATO.
Va invada Rusia Ucraina? Scenarii pentru ce urmează:
Obsesia lui Putin
Între spaima mobilizărilor de trupe rusești care au avut loc prima dată în primăvară și cea din prezent, a existat un moment important, care ne oferă un context pentru ceea ce se întâmplă.
În iulie 2021, Vladimir Putin publica un articol-fluviu despre „unitatea istorică a rușilor și ucrainenilor”. „Pentru mine, suntem un singur popor”, a scris liderul rus, repetând un binecunoscut crez al său.
„Astăzi, adevăratul ‘patriot’ din Ucraina e doar cel care urăște Rusia”, a acuzat Putin, vorbind despre ceea ce el consideră a fi o rusofobie creată de puteri externe în Ucraina, care a dus la „fratricid” în Donbas.
Importanța Ucrainei pentru identitatea Rusiei în plan internațional e binecunoscută. „Fără Ucraina, Rusia nu mai este un imperiu. Cu Ucraina subordonată, Rusia devine automat un imperiu”, spunea Zbigniew Brzezinski, unul dintre marii diplomați și politologi ai secolului XX.
Miza economică
Ucraina rămâne un instrument-cheie al politicii externe și economice din Federația Rusă.
Dacă ne uităm pe proiectele de integrare regională ale Rusiei postsovietice – Comunitatea Statelor Independente, apoi CSTO – Organizația Tratatului de Securitate Colectivă, pe urmă Uniunea Economică Eurasiatică, toate au avut la început o invitație lansată către Ucraina, explică pentru Panorama Angela Grămadă, de la Experts for Security and Global Affairs Association (ESGA), o rețea de experți din România și Republica Moldova care analizează situația din spațiul ex-sovietic. Ultima astfel de încercare ratată a fost strâns legată de Euromaidanul din Ucraina din 2013-2014 și pe urmă de anexarea Crimeei și de războiul din Donbas.
„Miza a fost ca Ucraina să fie membră fondatoare a Uniunii Eurasiatice. Ucraina a spus ‘nu’, chiar dacă la conducere era Ianukovici”, amintește Angela Grămadă. Discuțiile au fost reluate ulterior și s-a propus găsirea unui statut special pentru Ucraina, care a fost de observator la început. Asta se întâmpla în anul 2013. În același timp, Ucraina și Uniunea Europeană erau pe ultima sută de metri pentru semnarea Acordului de Asociere și de Liber Schimb, văzut de Moscova drept un rival pentru planurile sale economice regionale.
„După acest eșec, Federația Rusă a lansat un război comercial și informațional împotriva Ucrainei. Au pus embargo asupra câtorva produse ucrainene. Iar războiul informațional a fost câștigat de ucraineni, nu de Federația Rusă. Asta i-a supărat foarte mult pe ruși”, explică Angela Grămadă, de la ESGA.
Motivul pentru care Ucraina era și rămâne indispensabilă în modelul regional pe care îl vrea Vladimir Putin e că vine „cu o construcție identitară a economiei pe alte principii”, spune experta.
Dacă judecăm după eseul lui Vladimir Putin despre Ucraina și Rusia, Kievul rămâne important pentru calculele economice ale Rusiei: „Ucraina și Rusia s-au dezvoltat ca un singur sistem economic de-a lungul deceniilor și secolelor. Cooperarea noastră profundă de acum 30 de ani e un exemplu pentru Uniunea Europeană. Suntem parteneri economici firești și complementari”.
„Până în 2014, au fost sute de acorduri și de proiecte comune care aveau scopul de a ne dezvolta economiile, mediul de afaceri, legăturile culturale și consolidarea securității. (…) Chiar și după evenimentele din Kiev din 2014 (Euromaidanul și înlăturarea de la putere a lui Viktor Ianukovici, n.r.), am cerut guvernului rus să gândească opțiuni pentru menținerea legăturilor noastre economice”, a mai scris Vladimir Putin în același eseu din vară.
Linii roșii și „diplomație heavy metal”
Dacă ne-am uita doar la comunicatele venite în ultimele săptămâni de la Moscova, am putea fi îndreptățiți să credem că Ucraina e pe punctul de a intra în NATO și în UE, motiv pentru care rușii au pornit către granița ucraineană.
Realitatea e că nu s-a întâmplat nimic nou în aceste două privințe. Cele două aderări sunt încă foarte departe. În privința NATO, Ucraina, ca Georgia de altfel, nu a primit nici măcar Planul de Acțiune pe care și-l dorește foarte mult de mai bine de zece ani.
Planul de Acțiune în vederea obţinerii calităţii de membru al NATO (Membership Action Plan – MAP) e principalul instrument prin care o țară se pregătește oficial de aderare. El nu înseamnă automat că țara va adera. E, în schimb, modul prin care NATO îi furnizează statului candidat consiliere și asistență în pregătirea pentru aderare și face o evaluare anuală a reformelor din domeniile politic, economic, apărare, resurse, securitate și juridic.
„Dacă NATO le oferă Georgiei și Ucrainei Planul de Acțiune, Alianța ar arăta că nu acceptă liniile roșii ale Rusiei”, a explicat pentru Panorama Mykhailo Samus, director al platformei New Geopolitics Research Network (NGRN) din Kiev, expert specializat în tehnici moderne de război și atacuri hibride. Planul nu trebuie să aibă o țintă de aderare apropiată, spune expertul. Poate fi peste un secol, chiar mai multe. Dar acordarea lui ar însemna mult, crede Samus. Ucraineanul spune că e evident ca țările NATO să nu fie dornice să primească Ucraina prea curând sau să intre în noi tensiuni cu Rusia.
„E foarte convenabil să ai o zonă gri între Rusia și NATO, mai ales când una din părți are zeci de mii de soldați aproape de graniță. E bine să ai câteva mii de kilometri-tampon de granițele NATO. Dar dacă NATO nu are o poziție dură acum, eu cred că Rusia va ajunge curând să se implice și în alte teritorii. Rusia va fi agresivă și va ataca Ucraina dacă NATO nu vrea să ofere măcar Planul de Acțiune”, avertizează expertul militar ucrainean.
Atfel, spune el, în realitate, pericolul militar e neschimbat de ani de zile, de când Rusia a creat trei noi armate care vizează Ucraina. Este vorba despre Amata I de tancuri cu centru de comandă aproape de Moscova, Armata a 20-a care cu centru de comandă în orașul Voronej şi Armata a 8-a cu punct central de comandă în Novocerkask, cea care se ocupă de asigurarea trupelor ruse de ocupaţie din Donbas, potrivit ucrainenilor.
„Când vorbim despre amenințarea militară a Rusiei, din 2017, când au terminat de format aceste trei noi armate, nivelul amenințării a rămas aproape neschimbat. Ce e diferit acum sunt intențiile lui Putin de a arăta cum e el pregătit să atace Ucraina. Ce s-a schimbat acum, de fapt, e percepția Vestului”, explică Mykhailo Samus.
Vladimir Putin spune că nu are nicio intenție să pornească o ofensivă militară împotriva Ucrainei. Tot ce vrea sunt niște garanții – în scris. Rusia nu se poate trezi cu NATO la graniță.
E încă o dovadă pentru ceea ce scriitorul Mark Galeotti descria drept „diplomația heavy metal” a rușilor, în care amenințările de securitate sunt folosite ca forță de coerciție pentru discuții diplomatice. Pentru că, ar fi spus un oficial rus cu ani în urmă despre strategia lor, „dacă (noi, Rusia, n.r.) ne limităm la modelul occidental de diplomație, îi lăsăm pe ei să aleagă și jocul, și echipele”.
De partea cealaltă, NATO nu poate să intre în jocul de-a promisiunile imposibile: „Relația NATO cu Ucraina va fi decisă de cei 30 de aliați și de Ucraina – de nimeni altcineva”, a transmis șeful Alianței Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg. „Nu putem accepta ca Rusia să încerce să restabilească un sistem hibrid în care mari puteri precum Rusia au sfere de influență, în interiorul cărora pot decide și controla ce fac alții”.
Ucraina din 2014 nu e aceeași cu Ucraina de acum
Chiar dacă e adevărat că nu s-au mai făcut pași concreți pentru integrare a Ucrainei în UE sau în NATO, Rusia nu poate ignora sprijinul financiar primit de Kiev în ultimii ani. „Pentru ruși, asta e o amenințare”, spune Angela Grămadă.
Numai anul acesta, Statele Unite au oferit asistență de securitate Ucrainei în valoare de 450 de milioane de dolari, potrivit Pentagonului.
Ucraina din momentul anexării Crimeei nu mai are nicio legătură cu Ucraina de acum și capacitatea ei de a se apăra de amenințarea rusă. „În 2013, nu aveam armată adevărată, una pregătită de luptă. Acum, avem o armată profesionistă. Chiar dacă mare parte din tehnica militară e tot sovietică, am modernizat-o și e în stare bună. Am primit softuri noi, avem drone”, spune Mykhailo Samus, expert militar ucrainean.
Marea Britanie, SUA și Turcia sunt principalele aliate care au programe ample de asistență militară cu Ucraina, ajutând țara să-și modernizeze armata.
Tocmai aici e problema, în ochii Moscovei: declarațiile oficiale ale Federației Ruse vorbesc despre cum nu poate fi tolerată apropierea tot mai mare de frontierele rusești a armamentului NATO.
În ultimele săptămâni, oficialii Administrației americane, în frunte cu președintele însuși, au asigurat Ucraina că va primi ce are nevoie pentru a se apăra, dar, a precizat Joe Biden, varianta soldaților americani în Ucraina „nu e în cărți”.
Scenariul „calului troian”
Noile tensiuni de la granița ruso-ucraineană sunt încă o încercare de a întoarce Ucraina la Acordurile de la Minsk, adică negocierile de pace pentru războiul din estul Ucrainei mediate de Franța și Germania, crede Angela Grămadă, expertă în spațiul ex-sovietic.
Rușii vor să vadă finalitatea acestui proces, spune ea. Asta ar presupune reformă constituțională în Ucraina, în condițiile impuse de Moscova, în care provinciile separatiste au statut juridic special. „Prin acest statut juridic special, Donbasul ar putea influența sau destabiliza, după nevoile rușilor, procesul decizional politic de la Kiev. O singură regiune va fi suficientă să influențeze tot procesul decizional. Dacă se creează instabilitate politică, evident că Ucraina nu poate să meargă mai departe nici spre UE, nici spre NATO”, e scenariul Angelei Grămadă despre „calul troian” al Rusiei în Ucraina.
De un an și jumătate, oamenii din teritoriile controlate de separatiști nu au voie, practic, să plece de acolo, povestește pentru Panorama și Nataliya Gumenyuk, jurnalistă ucraineană care a relatat ani de zile din noile zone de conflict ale Ucrainei. Mulți au primit și cetățenie rusească și au și votat la ultimele rânduri de alegeri din Rusia, spre marea supărare a Ucrainei, care nu recunoaște dubla cetățenie.
„În primii 5-6 ani (de la începutul conflictului din estul Ucrainei, n.r.), oamenii puteau călători. De un an și jumătate, teritoriile sunt practic închise”, spune ea. Ea nu crede că rușii vor să forțeze renegocierea sau aplicarea în termenii lor a Acordurilor de la Minsk. „M-am temut că rușii vor căuta o anulare a acordului de la Minsk, ceea ce ar fi și mai grav”, spune ea.
Celălalt front: Marea Azov
Una dintre marile slăbiciuni ale Ucrainei și, totodată, o vulnerabilitate a României nu se află unde sunt acum cei aproximativ 100 de mii de soldați ruși, ci pe mare.
„Rusia controlează în totalitate Marea Azov și domină Marea Neagră”, spune Mykhailo Samus. E o părere larg acceptată.
Controlul Strâmtorii Kerci și al Mării Azov e o problemă foarte mare pentru Ucraina, pentru că țara depindea de rutele comerciale maritime care treceau prin Marea Azov, prin strâmtoarea Kerci. Controlul unor porturi esențiale precum Berdiansk și Mariupol înseamnă pierderi uriașe pentru Ucraina și economia locală.
„Ucraina a rămas cu un singur port funcțional, cel din Odesa. Pe lângă faptul că Rusia a tăiat câteva rute comerciale pentru ucraineni, a creat o securitate civilă precară pentru Ucraina de est. Acea zonă de est era alimentată cu bunuri și mărfuri doar prin acele porturi blocate și nu prea există rute terestre de acces spre acele orașe din estul Ucrainei”, explică Angela Grămadă.
Podul uriaș (19 kilometri) construit de Rusia în strâmtoarea Kerci, numit Podul Crimeei, a costat aproximativ 3,7 miliarde de dolari. În primii 5 ani de la anexarea Crimeei și controlul Strâmtorii Kerci, porturile ucrainene de cealaltă parte a strâmtorii, Mariupol și Berdiansk, au pierdut cel puțin 400 de milioane de dolari, potrivit unor calcule de la Kiev citate de Financial Times.
„România e principalul aliat al Ucrainei în Marea Neagră. Ce ar trebui să facem împreună e să ne construim flotele. Știu că România încearcă de mult timp să achiziționeze nave de tip corvete. Cred că ar trebui să facă asta cât mai repede”, comentează Mykhailo Samus.
Miza internă a Rusiei
Mulți experți se uită și la situația internă din Rusia pentru a explica agresivitatea lui Vladimir Putin la granița cu Ucraina.
„În Ucraina, nu s-a schimbat nimic semnificativ în ultimii doi ani. A fost chiar o poziție de deschidere pe subiecte umanitare. Dar în ultimul an și jumătate, pe fondul crizei Covid, discuțiile cu Rusia nu au fost deloc productive. Am văzut că nu contează ce face Ucraina, discuțiile cu Rusia nu merg”, explică Nataliya Gumenyuk.
Ea descrie ultimul an drept „unul dintre cele mai grele în plan intern din istoria recentă a Rusiei, în ceea ce privește presiunile asupra presei independente sau a oricăror organizații de opoziție, trimiterea după gratii a unor opozanți precum Alexei Navalnîi”.
„Rusia a devenit mai agresivă și mai ruptă de Vest”, spune jurnalista. În acest context trebuie să privim și cererea lui Putin către NATO și SUA legată de garanțiile privind Ucraina: „Rusia simte că trebuie să arate Vestului că e tot aici, să-și arate mușchii în fața celor de la Bruxelles sau din Washington”.
Într-o notă similară vede situația și expertul militar Mykhailo Samus: „Ipoteza mea e că Vladimir Putin a creat aceste tensiuni militare pentru că regimul lui are probleme acasă și încearcă să obțină concesii din partea Vestului. Din punct de vedere economic și ca societate, Rusia se schimbă și tinerii de azi vor avea alte cerințe”.
Coincidență sau nu, temerile Occidentului că am putea vedea un atac din partea Rusiei se suprapun cu aniversarea a 30 de ani de la destrămarea Uniunii Sovietice, marea tragedie rusească, în ochii lui Putin. „Pas cu pas, Ucraina a fost trasă într-un joc geopolitic menit să transforme Ucraina într-o barieră între Europa și Rusia, într-o platformă antirusească”, e descrierea președintelui rus a istoriei ucrainene recente.
Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.
