Viață privată, dar pe bani publici? Cum a secretizat CCR averile politicienilor și prețul pe care-l vom plăti pentru asta

Curtea Constituțională a României (CCR) a decis, la finalul lunii mai, că declarațiile de avere și interese nu vor mai fi publicate online. Mai mult, acestea nu vor mai cuprinde detalii despre averile soților/soțiilor și copiilor.
E o decizie cu implicații profunde într-un stat care se consideră de drept și în care transparența a jucat un rol extrem de important în lupta anticorupție. La fel, are un impact major și în munca jurnaliștilor care sapă în căutarea unor astfel de cazuri.
Motivarea, întinsă pe foarte multe pagini, arată, între altele, că trebuie respectat dreptul la viață privată. Cu alte cuvinte, informațiile din acele documente expun persoanele menționate acolo la o „nejustificată atenție publică”. Tot în motivare se arată că noile declarații tot trebuie completate, dar nu mai e obligatorie publicarea lor online. Rămân la vedere doar documentele depuse anterior deciziei, potrivit CCR.
Până acum, la o simplă căutare pe net, puteam afla cu toții cam ce fel de trai privat duc aleșii pe bani publici. Acum, dacă nu le mai vedem averile, mai putem vedea cât fac, de fapt, din banii noștri?
Am căutat răspunsuri în videoul de mai jos:
Articol editat de Alina Mărculescu Matiș




