Angela merge mai departe

Cum va arăta viața la pensie a fostului cancelar german

Computer Hope Guy
Angela Merkel, părăsind clădirea Bundestagului / sursa foto: Profimedia

11 zile – de atât mai avea nevoie Angela Merkel ca să devină cel mai longeviv cancelar german din istorie. Altfel, cu 16 ani și 16 zile la putere, Merkel va rămâne în manualele de istorie pe locul al doilea ca durată cumulată a mandatelor sale, după Helmut Kohl. Kohl a fost cancelar timp de 16 ani și 26 de zile. 


Despre moștenirea politică a Angelei Merkel, AICI


După mai bine de un deceniu și jumătate în care a fost nu doar șefa guvernului german, ci și liderul de facto al Europei, Angela Merkel a dat asigurări că nu se va mai implica în politică. Încă din 1998, spunea că vrea să nu plece din politică „o epavă pe jumătate moartă”. „Vreau să găsesc momentul potrivit pentru a ieși din politică”, își făcea Merkel planul chiar înainte de a deveni cancelar. 

Totuși, încă de când a anunțat că nu va candida pentru un nou mandat, s-a ferit cu fiecare ocazie să spună ce planuri are, dincolo de mult somn. Fostul cancelar german spune că e prima dată în viața ei când nu va mai avea planuri și un program încărcat și are de gând să profite de această șansă.

„Mulți ani, am fost foarte implicată în agenda care mi s-a impus și a trebuit să fiu mereu în alertă. Acum, aș vrea să văd ce voi vrea să fac dacă sunt lăsată să aleg. Dar nu voi ști asta decât în câteva luni”, a explicat Merkel în ultimul ei interviu televizat, acordat postului Deutsche Welle. „Vreau să dorm și să citesc”, a mărturisit fostul lider german.

În vârstă de 67 de ani, Merkel spune că e conștientă că trebuie să se gândească foarte bine ce i-ar plăcea să facă în această etapă a vieții ei. „Vreau să scriu? Vreau să vorbesc? Vreau să stau acasă? Vreau să mă plimb prin lume? Am decis ca, pentru început, să nu fac nimic și să văd ce se întâmplă. Cred că e fascinant”, spunea Merkel în vara lui 2021.

Orice ar alege să facă pe viitor, e clar de pe acum că editurile germane sunt pregătite să se bată pe drepturile de publicare ale unei eventuale autobiografii.

Cu un doctorat în chimie luat în anii ‘80 și încă 19 doctorate onorifice primite de la universități din toată lumea de atunci, Angela Merkel și-ar putea găsi un loc firesc în mediul academic. Mai ales că soțul ei, chimistul Joachim Sauer, e profesor emerit la Universitatea Humboldt din Berlin.

Ce au făcut alții la pensie

Mulți lideri internaționali au ales, în trecut, să plece de la putere fie în instituții europene, fie în niște funcții mai degrabă simbolice pe la ONU. Totuși, Angela Merkel nu a dat niciun semnal că ar vrea să ocupe vreo astfel de funcție. Fani ar avea în continuare, după cum arăta un sondaj din septembrie 2021. Dacă ar exista alegeri pentru desemnarea unui „președinte al Europei” și variantele ar fi Angela Merkel și președintele francez, Emmanuel Macron, cetățenii europeni ar vota covârșitor pentru Merkel. 

Deși puțin probabil să facă asta, predecesori de-ai ei au mers în mediul privat după ce nu au mai fost cancelari. Cel mai controversat exemplu e al lui Gerhard Schröder, care s-a angajat la compania Nord Stream, subsidiara gigantului rus Gazprom, imediat după ce a plecat din funcția de cancelar. Schröder e în continuare la Nord Stream.

Mentorul Angelei Merkel, Helmut Kohl, și-a făcut o companie de consultanță politică și lobby. Iar Helmut Schmidt a devenit unul dintre publisherii săptămânalului Die Zeit și și-a făcut o carieră foarte profitabilă în industria de public speaking. În 2012, se lăuda că nu acceptă să țină un discurs pentru mai puțin de 15.000 de dolari, amintesc jurnaliștii germani. 

Ce pensie va avea Angela Merkel

Dacă programul și planurile de viitor ale Angelei Merkel par încă să-i fie neclare și ei, ne putem opri asupra unor elemente mai concrete și pragmatice ale vieții sale la pensie, cum ar fi banii. Aici știm cu certitudine că, mai ales dat fiind stilul de viață frugal pentru care e cunoscută, Angela Merkel nu va avea griji din punct de vedere financiar.

În calitate de cancelar, ea a câștigat un salariu lunar de aproximativ 25 de mii de euro pe lună, scrie Deutsche Welle, o remunerație de top în rândul liderilor aleși ai lumii, după cum se poate vedea și în imaginea de mai jos. La salariul de cancelar, s-a adăugat și cel de membru al Bundestagului, de aproximativ 10 mii de euro pe lună. Aceasta din urmă e o funcție pe care Angela Merkel a ocupat-o timp de 30 de ani.

Din momentul retragerii, pe 8 decembrie, Angela Merkel primește salariu integral de cancelar încă trei luni de zile. Pe urmă, va beneficia de o indemnizație de tranziție, în valoare de 50% din salariul de cancelar, vreme de maximum 21 de luni. 

Cât despre pensie, odată ce se calculează și adună procentele aferente ambelor funcții – de cancelar și parlamentar, Angela Merkel va avea o pensie de aproximativ 15 mii de euro pe lună. 

De asemenea, ea va avea pază și mașină cu șofer pentru tot restul vieții și are dreptul să aibă un birou în Bundestag, împreună cu o echipă de nouă angajați.

Cum și-a luat Germania rămas-bun de la cancelarul Merkel

Cu câteva zile înainte de a-și încheia oficial mandatul, ea a fost beneficiara unei ceremonii militare de rămas-bun, încărcată de simbolistică. Conform tradiției, a putut să-și aleagă trei melodii pe care să le interpreteze fanfara militară.

„Angela Merkel și-a ales trei piese senzaționale, care o caracterizează perfect. Cine a avut șansa să stea de vorbă cu ea altfel decât într-o conferință de presă, o vede în această decizie pe Angela Merkel așa cum este ea”, a comentat, pentru Panorama, jurnalistul Deutsche Welle Robert Schwartz.

„Prima piesă e o piesă religioasă cântată în Biserica luterană – ea vine dintr-o familie cu tată preot luteran în fosta RDG, un cântec religios care se cântă și în bisericile evanghelice luterane din România. Apoi, o piesă cântată cândva de Hildegard Knef – Pentru mine să plouă cu trandafiri roșii. Iar ultima piesă e o piesă tot din fosta RDG, cântată de un enfant terrible al culturii germane, Nina Hagen, o cântăreață punk, în care ea își bate joc un pic de iubitul ei, care a uitat filmul color când s-au dus în concediu pe o insulă și a făcut doar poze alb-negru. E și cu bătaie spre economia RDG-istă, în care era foarte greu să pui mâna pe un film color. O caracterizează perfect pe Angela Merkel”, subliniază încă o dată Robert Schwartz.


Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.


  • Alina Mărculescu Matiș

    E jurnalistă cu 14 ani de experiență în presa scrisă, online și în televiziune, beneficiara unor importante premii și burse naționale și internaționale. A fost corespondent în zone de conflict și la instituții ca NATO, Comisia Europeană și Parlamentul UE.


Urmărește firul poveștii

Panorama războiului

Abonează-te la newsletter ca să primești singurele analize și reportaje care contează. Punem în context local războiul Rusia - Ucraina și te ajutăm să-l înțelegi.

    Nu mulțumesc