Cum ne-am trezit într-o criză a energiei

Orientul Mijlociu refuză să crească producția de petrol pentru a ține prețul sus. Rusia șantajează încă o dată o Europă vulnerabilă, cu deficit drastic de gaze naturale. China nu mai cumpără cărbune din Australia (care vrea ca Beijingul să fie pedepsit pentru pandemie), așa că „înghite” cărbune de la ceilalți mari exportatori. În această criză a energiei, România trece prin prima ei iarnă pe piața liberă. 

În 2020 s-a petrecut un fenomen greu de închipuit – sau de observat – în vacarmul pandemiei: consumul mondial de energie a scăzut cu 4,5%. Ultima oară când piața energiei suferea o astfel de contracție era în 1945, la finalul celui de-al Doilea Război Mondial. Dar șocul primei carantine a trecut, activitatea industrială s-a reluat, consumul mondial de bunuri este astăzi la un maxim istoric. Cererea pentru energie primară, adică toate resursele care mișcă, încălzesc și hrănesc lumea, dar și care produc bunuri și utilaje, este mai mare decât era înainte de pandemie. 

Așa că avem două mari greutăți în balanță. Producătorii de energie joacă dur, după un an în care prețurile au fost scăzute. Consumatorii încep să cumpere irațional, de teama iernii și a cererii uriașe din producția industrială. Totul suprapus pe o serie de dispute diplomatice și dezastre naturale care au răsturnat rutele tradiționale de alimentare.  

Vom folosi sintagma „furtună perfectă” doar o dată și doar aici. Totuși, datele de până acum arată că este posibil ca acest cumul de factori – cererea uriașă, scăderea producției, stocurile reduse, condițiile climatice – să acționeze concertat, în cascadă, și în final să aibă exact efectele neobișnuit de dure care nu s-ar produce în lipsa acestei alinieri extraordinare de împrejurări.  

În România, această criză a energiei coincide cu prima iarnă pe care populația o traversează pe piața liberalizată, adică fără intervenția statului în facturile consumatorilor casnici. Gazele și electricitatea nu s-au scumpit nicidecum doar în România, însă este prima dată când tarifele mai mari nu sunt suportate, măcar parțial, de producători. Până acum, plafonarea prețurilor obliga cei doi producători de gaze naturale (Romgaz și OMV Petrom) să vândă chiar și în pierdere. 

Producția și transporturile nu țin pasul cu cererea

Scumpirile mondiale au la bază mai multe motive. Primele sunt strâns legate: consumul de bunuri a crescut exponențial în ultimul an, ceea ce înseamnă că producția și transporturile lucrează la foc continuu. 

Astfel că, la pachet cu explozia consumului, a venit și un deficit fără precedent în transporturile maritime. La nivelul său actual, infrastructura nu face față cererii – nu mai există containere disponibile, nici locuri pentru ele pe marile cargouri. Capacitatea porturilor de a procesa vasele a fost suplimentată în marile noduri maritime și tot nu este de ajuns. În Statele Unite ale Americii, autoritatea portuară din Los Angeles, Walmart, FedEx și UPS au fost de acord să lucreze 24 de ore pe zi pentru a încerca să țină pasul cu cererea. 

Fenomenul se reflectă evident într-o gâtuire a stocurilor, întârzieri pe lanțul de distribuție, costuri mai ridicate pentru manipulare și transport. Toate se decontează în prețul final al bunurilor de consum. 

Între toate aceste tendințe macro, oamenii de rând sunt avertizați peste tot în lume că vor plăti facturi considerabil mai ridicate de-acum înainte. Administrația Americană pentru Informații în Domeniul Energiei (EIA) a anunțat pe 13 octombrie că facturile pentru încălzire plătite de americani iarna aceasta ar putea fi mai mari cu până la 54% față de cele de iarna trecută. 

Aproape jumătate din locuințele din SUA folosesc gaze naturale pentru a se încălzi. În medie, o gospodărie va plăti facturi totale în jur de 746 dolari pentru a se încălzi iarna aceasta, conform calculelor EIA. Gospodăriile care sunt încălzite cu ajutorul unor sisteme electrice (adică 41% din totalul locuințelor din SUA) vor avea, în medie, facturi totale de 1,268 de dolari. 

Încă un concurs nefericit de circumstanțe: explozia consumului n-a generat doar scumpirea energiei, ci și o creștere alarmantă a inflației. Așa că facturile mai mari vin exact când puterea de cumpărăre a oamenilor scade simțitor. 

Cărbunele încă rămâne rege

Scumpirea gazelor, a electricității și a petrolului se mai explică și prin prisma situației din China, cel mai mare consumator de cărbune din lume. Inundațiile recente din regiunea Shanxi (estul Chinei), care produce mai bine de o treime din necesarul de cărbune al țării, au dus la închiderea câtorva zeci de mine. Restul, care rămân deschise, au primit ordin de la Beijing să crească semnificativ producția anuală. Însă criza s-a reflectat deja în prețul cărbunelui, care a atins săptămâna trecută un nou maxim istoric. Chiar și înainte de inundații, China s-a confruntat în 2021 cu un deficit de cărbune, care a cauzat numeroase pene de curent în mai multe regiuni. 

China are o dependență uriașă de această resursă – aproape 60% din electricitatea consumată în China este produsă cu ajutorul cărbunilor. Totul se suprapune pe o cerere în creștere: în septembrie, importurile de cărbune ale Chinei au fost cu 76% mai mari decât în septembrie 2021. Și, de anul acesta, China a renunțat la principala sa sursă de cărbune importat, refuzând să mai aducă resursa minerală din Australia. 

După ce autoritățile de la Canberra au cerut tot mai insistent o anchetă amănunțită cu privire la felul în care a izbucnit pandemia în provincia Wuhan, Beijingul a hotărât să sisteze importurile de cărbune, orz, carne de vită, vin și fructe de mare din Australia. Pentru a acoperi deficitul, China și-a majorat astfel achizițiile de cărbune din alte state producătoare. De exemplu, importurile de cărbune din SUA au fost de șapte ori mai mari decât în 2020. 

Astfel am ajuns să avem, în octombrie, un preț al cărbunelui de cinci ori mai mare decât în urmă cu un an. 

Petrolul – o soluție imediată, o problemă pe termen mediu

„Prețurile record ale cărbunelui și gazelor naturale, precum și penele de curent tot mai frecvente, au determinat marii consumatori industriali să se reorienteze către petrol pentru a nu rămâne în întuneric și a-și putea continua producția”, arată  Agenția Internațională pentru Energie (IEA) în cel mai recent raport. 

Însă această schimbare în dinamica de consum nu este nicidecum o soluție pentru această criză a energiei, ci va acutiza dezechilibrele. 

Experții vorbesc deja despre izbucnirea unei crize energetice precum cea din anii 1970. Atunci, Vestul s-a confruntat cu un deficit de țiței fără precedent, pe fondul conflictelor din Orientul Mijlociu. Acum, IEA a avertizat, pe 15 octombrie, că se așteaptă ca cererea pentru țiței să crească semnificativ, ceea ce va umfla rata inflației și va încetini revenirea economică la nivel global. 

Această goană după petrol vine într-o perioadă în care rezervele OPEC-ului (Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol, care controlează 35% din producția mondială de petrol) sunt mai goale decât ne-am dori. OPEC a refuzat să crească producția de la începutul acestui an. Astfel că, până la sfârșitul lui 2021, cererea va fi constant mai mare decât oferta, iar prețul petrolului va continua să crească. 

De cealaltă parte, stocurile de petrol ale țărilor din OECD (Organizația pentru Cooperare Economică și Dezvoltare, care consumă 40% din energia primară din lume) sunt la cel mai scăzut nivel din ultimii șase ani. 

Fenomenul a fost cel mai evident însă în Marea Britanie. Criza din transporturi s-a combinat aici cu o lipsă acută de șoferi de camioane care alimentează benzinăriile – mulți dintre ei erau imigranți, care au plecat din Regat după Brexit. S-au format cozi la benzinării, iar panica a determinat și populația, dar și industria să-și facă stocuri.  

Panorama a discutat cu șoferii români din UK despre criza carburanților:

Panica de la benzinăriile din UK, explicată de românii de acolo

Nu este însă singura aliniere nefastă de circumstanțe pentru britanici. Aproape un sfert din energia electrică din Marea Britanie este eoliană, însă vara trecută pur și simplu nu a bătut vântul. Iar energia electrică nu poate fi stocată, așa că astfel de situații lasă consumatorii expuși. Nici întoarcerea la cărbune nu e ușoară: uzinele electrice care foloseau minereu pentru a genera curent au fost închise în ultimii ani.  

Cererea din Europa încă dictează prețul gazelor naturale

Pe piața gazelor naturale, Europa are cel mai mare dezechilibru: consumă 14,2% din producția mondială, dar produce doar 5,7% din aceasta. Așadar, rămâne cel mai mare importator. Reducerea dependenței de gaz rusesc rămâne un deziderat îndepărtat. Câțiva ani, a părut că Bătrânul Continent este pe drumul cel bun – importurile de gaz natural lichefiat, avansul resurselor regenerabile și deschiderea unor noi gazoducte de capacitate ridicată care să asigure fluxuri din Bazinul Caspic aveau potențialul de a pune Europa la adăpost de jocurile Kremlinului. Astfel că au fost reziliate sau reduse numeroase contracte comerciale cu Gazpromul. 

Deficitele erau acoperite cu succes de pe bursele internaționale, fiind vorba de cantități reduse. Acum, lipsa unor contracte stabile cu singurul furnizor care poate asigura constant volume ridicate – Gazprom – lasă statele europene vulnerabile în fața cotațiilor internaționale tot mai ridicate. 

Totuși, lipsa contractelor directe cu producătorul rus nu însemna că europenii nu mai ardeau gaz rusesc. În cazul României, o serie de schimbări legislative au făcut ca, în realitate, dependența țării de gaze rusești să crească în ultimii doi ani. Singura schimbare era că aceste gaze erau cumpărate de pe burse, de la intermediari.

Panorama a analizat cum producția autohtonă de gaze naturale a fost defavorizată în perioada 2018-2019 în fața importurilor de gaze din Rusia:

Cum și de ce a ajuns România dependentă de gaze rusești

Acum, Vladimir Putin dă asigurări că nu va folosi gazele naturale drept armă în disputele sale ideologice cu Uniunea Europeană și că va pune la dispoziția blocului comunitar „exact cantitatea pe care o cer și de care au nevoie”. Analiștii avertizează însă că momentul este unul de răscruce în relațiile UE-Rusia: semnarea unor noi contracte pe termen mediu sau lung ar scoate Europa din iarnă și ar stabiliza prețurile, însă ar da iar o putere nedorită Kremlinului – și asta pe ani buni. Până acum, Kremlinul a subliniat că lipsa acestor contracte „stabile” îngreunează negocierile și ține prețurile ridicate.

Inflație de 17% la energie

Doar prin scumpirile de până acum, rata inflației pentru energie este calculată la 17%. Momentul este cum nu se poate mai dificil: octombrie este luna în care marii consumatori din Uniunea Europeană își fac stocurile pentru iarnă. Practic, este ultima lună cu temperaturi suportabile fără încălzire, iar în depozitele subterane de gaze intră volume mai mari de gaze decât ies. Deocamdată, stocurile sunt cu aproximativ 20% mai scăzute decât erau în octombrie 2020.

Este foarte puțin probabil să asistăm la o scădere de prețuri înainte de primăvară și, în acest punct, totul depinde de cât de friguroase vor fi următoarele luni. Cererea din partea consumatorilor industriali va rămâne la cote-record cel puțin până la sfârștitul anului, alimentată de revenirea economică.

Însă momentul ar putea fi cel mai bun stimulent pentru liderii politici, forțându-i să înțeleagă importanța de a-și asigura o producție constantă de energie regenerabilă. Deși asta ar crește prețurile pe termen scurt, este singura cale de a evita astfel de crize și de a pune consumatorii la adăpost de oscilații violente precum cele la care asistăm acum, spun experții.