Donarea de organe salvează vieți, dar e ținută la capac în România din câteva mari motive
Abonează-te la canalul nostru de WhatsApp, pentru a primi materialul zilei din Panorama, direct pe telefon. Click aici
- România oscilează între 85 și 86 de donatori de organe aflați în moarte cerebrală pe an. Cifra ne plasează la coada Uniunii Europene, înaintea Bulgariei. Speranțele sunt ca la finalul anului să fie atinsă borna de 100 de donatori.
- România e printre puținele state europene care apelează la consimțământul informat al pacientului atunci când vine vorba de donarea de organe. În ciuda dorinței pacientului și a unui act notarial prin care își exprimă dorința de a fi donator, familia are ultimul cuvânt, în cazul unui diagnostic de moarte cerebrală.
- Centrul de transplant de la Oradea, coordonat de anestezista Carmen Pantiș, dă anual cei mai mulți donatori de organe din țară. Doctorița a pus bazele unei echipe tinere, care discută cu familiile, reușind să convingă inclusiv părinți ai unor copii decedați în accidente să fie de acord cu donarea.
- Numărul mic de donatori români ține de lipsa proactivă a identificării acestora în centrele acreditate pentru transplant, fie din lipsă de timp, fie din lipsă de voință, fie din lipsă de aparatură. Identificarea se face pe secțiile de anestezie terapie intensivă, care istoric vorbind, sunt mereu foarte pline.
- România se confruntă și cu un deficit de personal în domeniul transplantului, o activitate de vârf și de mare sacrificiu, care nu atrage foarte mulți medici, fiind consumatoare de timp și resurse.
Românii par să fie mai deschiși față de ideea de a dona organe, comparativ cu anii trecuți. Medicii susțin că familiile sunt mai empatice și mai sensibile la astfel de propuneri venite din partea specialiștilor în terapie intensivă. Dar, mărturie stau și cifrele înregistrate în primele trei luni din acest an.
Un început promițător, arată medicii implicați în domeniul transplantului de organe, cu care Panorama a stat de vorbă pentru a înțelege cum stăm și încotro ne îndreptăm.
„În primele trei luni ale acestui an, sunt de două ori mai mulți donatori față de anul trecut, în aceeași perioadă. Sper că se datorează și faptului că facem ceva bine. Cea mai importantă misiune pe care o avem este promovarea actului de donare salvator de viață și implicit creșterea numărului de donatori. Deoarece fără donare nu există transplant”, explică într-un interviu pentru Panorama medicul Genady Vatachki, directorul executiv Agenției Naționale de Transplant (ANT) și chirurg la Institutul Clinic Fundeni din Capitală.
Speranțele sunt ca la finalul anului să fie atinsă borna de 100 de donatori, prag pe care România nu l-a mai atins de dinainte de pandemie. Dacă în 2021 ne-am confruntat cu o penurie de organe la nivel național, ceea ce a dus la creșterea alarmantă a listelor de așteptare, în special pentru rinichi și ficat, din 2022 s-a constatat o revenire.
Oscilăm între 85 și 86 de donatori pe an, cifră care ne plasează la coada Uniunii Europene, înaintea Bulgariei, care stă chiar mai prost decât noi din perspectiva organelor prelevate.
Acord informat vs acord prezumat
Spre deosebire de alte state europene, România se confruntă cu mai multe probleme care au ca rezultat un număr mic de donatori de organe. În primul rând, legislația de la noi apelează la consimțământul informat.
Cu alte cuvinte, dacă o persoană dorește să devină donator, poate merge la un notar pentru a completa un act prin care declară că e de acord cu asta, în eventualitatea unui diagnostic de moarte cerebrală. În ciuda documentului semnat și a apartenenței într-un registru național aflat în administrarea Agenției Naționale de Transplant (ANT), tot familia este cea care are ultimul cuvânt.
Pe lângă statele care au acord informat (opt-in), așa cum este România, există țări europene care au un alt sistem de consimțământ, cunoscut ca opt-out, respectiv principiul consimțământului prezumat, în situația în care nu există un refuz exprimat înaintea decesului.
În general, în toate țările europene există un registru național în care fiecare cetățean se poate înregistra, exprimându-și acordul sau refuzul de a-și dona organele. Dar, chiar și în statele unde acordul este prezumat, se poate ține cont de dorința familiei (soft opt-out).
Oradea, centrul cu cei mai mulți donatori
Centrul de transplant de la Oradea dă anual printre cei mai mulți donatori de organe. În 2023, rata de refuz a familiilor a fost mică, de doar 20%, comparativ cu cea la nivel național, situată la 30-35%, conform statisticilor.
La Spitalul Județean Oradea, medicul Carmen Pantiș, coordonatorul activității de transplant din județul Bihor, a pus bazele unei echipe de anesteziști tineri implicați în identificarea donatorilor în moarte cerebrală, în secțiile de terapie intensivă. Anul trecut au reușit să convingă inclusiv părinții unor copii, victime ale unor accidente rutiere, să le doneze organele.
E o muncă ce necesită multă dedicare și, nu în ultimul rând, resurse emoționale. Discuțiile care se poartă cu familia unui pacient aflat în moarte cerebrală sunt întotdeauna dificile. Practic, la Oradea se potrivește zicala „omul sfințește locul”, acesta fiind și motivul principal pentru care centrul bihorean este foarte performant, comparativ cu altele.
Dacă aruncăm o privire pe datele Agenției Naționale de Transplant, remarcăm că numărul familiilor abordate la nivel național nu a depășit 270 într-un an.
Doctorița Carmen Pantiș mărturisește că își dorește să devină, la rândul ei donator, dacă va fi cazul. Se teme însă că dorința nu-i va fi îndeplinită întrucât legislația românească nu este de partea celor care doresc să fie potențiali donatori de organe.
Legislativ, am rămas în 2006
Legea actuală, promulgată în 2006, stabilește că rudele până la gradul patru decid asupra donării organelor și țesuturilor.
De abia în 2019, deputatul Emanuel Ungureanu, membru în Comisia de Sănătate a Camerei Deputaților, a propus modificări legislative, inclusiv trecerea la consimțământul prezumat, ca în alte țări europene.
Potrivit acestuia, în prezent nu există o lege a transplantului coerentă, cu tot ceea ce înseamnă sistem de îngrijire pentru pacient.
Domeniul funcționează „după Legea Sănătății, pe diverse ordine de ministru și nu pe legislație adaptată la directivele europene. Încă este o cârpeală în zona asta de transplant, mult în urmă comparativ cu ce există în țările europene civilizate”, subliniază el.
Genady Vatachki, directorul executiv al ANT, susține însă că în ultimii ani, experți din toată țara, în colaborare cu asociațiile de pacienți, au lucrat la o lege a transplantului, în cadrul unui proiect european demarat de Ministerul Sănătății.
Legea este acum la minister, pentru evaluare și aprobare și va fi înaintată anul acesta Parlamentului.
Chiar dacă va fi de sine stătătoare și va ordona corect modificările făcute la legea Sănătății prin ordonanțe de urgență, din 2006 încoace, tot nu va include consimțământul prezumat.
În opinia lui Genady Vatachki, „exprimarea consimțământului în vederea donării este un lucru delicat”.
„Din cele 27 de țări ale Uniunii Europene, doar șase au rămas cu acest acord informat, restul țărilor având acord prezumat”, spune doctorița Carmen Pantiș.
Cum e la alții
Alte state europene nu doar că reușesc să atingă un număr suficient de donatori, dar le și oferă cetățenilor diverse modalități prin care să ateste această calitate, arată o cercetare a Departamentului de Studii Parlamentare și Politici UE din Camera Deputaților.
- Cipru. Se dorește introducerea unui card distinct pentru donatorii de organe, care să ofere o modalitate clară de identificare a acestora.
- Danemarca. Danezii au trei opțiuni pentru a deveni donatori de organe: înregistrarea în Registrul donatorilor, completarea unui formular sau consimțământul oral al rudelor apropiate. De asemenea, pot purta un card special de donator.
- Franța. Persoanele care nu doresc să fie donatori de organe trebuie să-și exprime refuzul prin înregistrare online sau prin trimiterea unei declarații către registrul național. Minorii pot decide de la vârsta de 13 ani, cu acordul scris al părinților sau al tutorilor.
- Germania. Donarea de organe sau țesuturi este posibilă doar dacă donatorii și-au exprimat consimțământul în timpul vieții. Companiile de asigurări de sănătate pot emite carduri de donator împreună cu materiale educaționale adecvate.
- Lituania. Persoanele care doresc să devină donatori primesc un card eliberat de Biroul Național de Transplant și sunt înregistrați în baza de date a instituției.
- Marea Britanie. Titularii de permise de conducere au opțiunea de a adăuga un cod pe document, care dovedește calitatea de donator.
Donatorii nu sunt identificați în toate spitalele acreditate
Un alt motiv pentru care numărul de donatori români e mic ține de lipsa identificării acestora în centrele acreditate pentru transplant, subliniază Pantiș. Fie din lipsă de resurse umane, de aparatură sau chiar dintr-o supraaglomerare de pacienți pe secțiile de terapie intensivă. Alteori e, pur și simplu, lipsă de voință.
Un potențial donator trebuie menținut în parametri optimi, pentru ca organele sale să fie perfect sănătoase pentru a fi transplantate.
Faptul că unele centre au mai mulți donatori și altele mai puțini e pentru că aceștia „există spontan în toate spitalele din România. Moartea cerebrală este un diagnostic care survine în praxisul medical, în terapii intensive, peste tot. Acum, rămâne la aprecierea spitalului sau la eficiența acestuia de a se ocupa, de fapt, de acești bolnavi și după ce intră în moarte cerebrală. Dacă nu o fac, e imposibil să fie identificați în timp util”, completează Genady Vatachki, directorul executiv ANT.
În rețeaua centrelor care pot identifica donatori de organe se află atât spitale foarte mari, cum sunt Spitalul Clinic Floreasca sau Spitalul Universitar de Urgență București, dar și unități sanitare de dimensiuni medii, cum sunt cele județene.
Cât contează factorul religios
Dar nu doar spitalele dau un număr diferit de donatori. Există diferențe și între regiunile țării, românii din anumite zone fiind mai predispuși să accepte donarea de organe față de alții.
Un posibil motiv, nu neapărat determinant, este factorul religios, apreciază medicul Gendy Vatachki, directorul Agenției Naționale de Transplant. El amintește în discuția cu reporterul Panorama cazul unor părinți care au fost de acord, inițial, să doneze organele fetei lor de 14 ani. S-au răzgândit, ulterior, după o discuție cu preotul din comunitate.
„Astfel de decizii nu sunt de condamnat”, spune șeful ANT.
Teoretic, Biserica Ortodoxă Română nu se opune transplantului. În urmă cu 20 de ani, s-a pronunțat ca fiind pro-donare de organe. „Poate că sunt și preoți care au alte opinii decât cele exprimate de BOR, dar trebuie să le respectăm și pe acelea”, a mai spus directorul executiv al ANT.
După anul 2010, au fost momente în care încrederea românilor în donarea de organe și în transplant, în general, a scăzut.
Domeniul a fost marcat, la vremea respectivă, de scandaluri legate de traficul de organe sau de prioritizarea unor persoane publice pe listele de așteptare pentru un organ. Grăitor e controversatul caz al actorului Alexandru Arșinel (decedat în 2022), care ar fi beneficiat, cu prioritate, de un transplant de rinichi în 2013.
În urma acestor scandaluri, au fost necesare campanii de informare făcute nu doar de media, ci și de asociațiile de pacienți din domeniu, astfel încât românii să-și recâștige încrederea în transplantul de organe și în actul de donare.
Muncă și sacrificiu contra-cronometru
Pe lângă legislație, capacitatea redusă de identificare a donatorilor, chestiunea legată de credință și controversele din domeniu, România se confruntă cu un deficit de personal în această zonă.
Resursele umane sunt puține și au nevoie de supraspecializare în străinătate, în centre cu tradiție mai mare decât România în recoltarea de organe sau transplant. Pregătirea este suportată financiar de spitalele românești din care provin doctorii care se îndreaptă spre această meserie contra-cronometru.
Nu toți medicii sunt dispuși să facă asemenea sacrificii, amintește directorul ANT, Genady Vatachki, care face prelevări de ficat. Atunci când apare un donator, se activează un întreg mecanism care trebuie să funcționeze perfect și în care greșeala nu este permisă.
Liste de așteptare tot mai lungi
Cei care au de pierdut sunt, ca de fiecare dată, pacienții. Pe lista de așteptare pentru un rinichi se aflau 4.324 de persoane în 2022 (ultimele date disponibile), pentru ficat 410, pentru cord 25 și pentru plămâni trei.
Faptul că România are doar 4,5 donatori în loc de minimum zece la milionul de locuitori nu ne permite să accesăm organe din Eurotransplant, o organizație care facilitează schimbul de organe pe teritoriul european.
Find more statistics at Statista
Țara vecină, Ungaria, este dată ca exemplu în regiunea est-europeană. Are 15 donatori la milionul de locuitori, fiind un model pentru noi. Ba mai mult, în 2019 a existat o colaborare între cele două state europene, în domeniul transplantului pulmonar. La nivelul blocului european, Spania și Croația sunt campioane la numărul de donatori, cu câte 47 de donori la milionul de locuitori.
Chiar dacă nu are acces în Eurotransplant, România nu a stat în loc. A întărit parteneriatul local pe care îl are cu Bulgaria și Republica Moldova. E vorba, practic, de un schimb de organe între aceste state, atunci când pacienții aflați pe listele de așteptare într-un stat nu sunt compatibili cu donatorii din țara respectivă.
Articol editat de Ioana Moldoveanu
Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.
