Cristian Tuica are 28 de ani și, de când se știe, a căutat să fie mereu înconjurat de oameni.
E mai mult decât o fire socială sau un extrovertit. E tipul de om care se lipește ca un magnet de alții, de experiențe, de interacțiuni umane. Îi place să cunoască oameni și experiențe noi și să se bucure de compania altora, la fel cum și alții, la rândul lor, se bucură de compania lui.
Dincolo de aceste lucruri pe care oricine le observă cu ușurință la el, Cristian spune că a descoperit, cu ani în urmă, că e ceva diferit la el. În 2015, împărțea apartamentul cu un prieten care pleca des cu jobul. Cristian avea, astfel, perioade de săptămâni întregi când rămânea singur acasă.
„Când mă auzeam la telefon cu colegul meu de apartament, când era plecat cu jobul, nu exista ocazie să mă sune, iar eu să fiu singur. Mereu aveam pe cineva la mine, iar atunci am realizat, numai după ce el mi-a atras atenția, că îmi era extrem de greu să stau singur”, povestește Cristian.
Până anul trecut, Cristian credea că are o problemă, pentru că simțea nevoia de a fi mereu în compania oamenilor, socializând și simțind că face parte dintr-o comunitate, indiferent de contextul personal sau profesional în care se afla.
Percepția i s-a schimbat după ce a citit o carte și a dat peste termenul de FOMO (Fear of Missing Out).
„Până atunci, credeam că e o problemă la mine și că, prin această nevoie constantă de a fi înconjurat de oameni, fugeam de anumite chestii sau de a sta doar eu cu mine. Când am aflat de FOMO, am realizat că ce simțeam mergea mână în mână cu acest fenomen și am început să-mi pun niște întrebări”, spune Cristian.
Nevoia acută a lui Cristian de socializare, îmbinată cu teama de a nu rata ceva important în plan social nu sunt deloc ieșite din comun. Din contră, sunt absolut normale și sănătoase când le resimțim cu moderație, explică psihologul John McAlaney, într-un interviu acordat Panorama. McAlaney, care e profesor de psihologie la Universitatea Bournemouth, Marea Britanie, studiază efectele sociale și tehnologice asupra oamenilor și relația acestora cu tehnologia, telefonul mobil și FOMO.
„Oamenii sunt ființe sociale, iar puțini dintre noi pot supraviețui singuri. Ne bazăm pe faptul că facem parte dintr-o rețea socială, iar socializarea nu este doar normală, este și benefică din punct de vedere evoluționar. A spune că ești dependent de socializare e ca și cum ai spune că ești dependent de apă sau de oxigen”, explică profesorul.
Ce e FOMO
Termenul de FOMO a fost inventat în 2004 de către Patrick James McGinnis, un autor și investitor american, care pe atunci era student la Harvard Business School. În 2013, fenomenul a fost introdus în Oxford Dictionary, unde e descris drept o senzație de anxietate provocată de faptul că un eveniment interesant sau palpitant are loc undeva și că tu nu iei parte la el. De multe ori, FOMO este exacerbat și de postări pe social media, care accentuează sentimentul că ai pierdut ceva la care merita să fi participat, într-un fel sau altul. Că e un eveniment, un loc sau ceva despre care toată lumea vorbește la un moment dat.
McGinnis, deși vorbea de FOMO înainte de era social media, a prezis actualitatea acestui fenomen social. În ultimii 20 de ani, FOMO s-a transformat și a luat amploarea unei crize culturale, care a decolat odată cu apariția rețelelor de socializare, acum element nelipsit din viața noastră de zi cu zi.
Mai mult ca oricând în societatea modernă, oamenii sunt expuși la un volum fără precedent de detalii, actualizări și informații despre activitățile, experiențele și viețile altor oameni. În astfel de condiții, sunt forțați mereu să-și pună întrebări despre propria viață, atât personală, cât și profesională: fac destule? Mă aflu în locul potrivit în viață? Profit de toate lucrurile pe care mi le oferă viața?
La nivel fundamental, FOMO nu este un lucru dăunător, spune McAlaney, profesorul de psihologie, dar apariția tehnologiei a schimbat regulile jocului.
„FOMO nu este un concept nou. Înainte de telefonul mobil, oamenii ieșeau și se întâlneau cu prietenii la fel ca și acum. Dar după ce se despărțeau, știau că nu mai era altă informație pe care o puteau afla decât dacă erau fizic alături de ei. Acum, îți poți contacta prietenii 24/7 și anxietatea provocată de faptul că ratezi ceva e mai conștientă și mai acută. Ca și cu toate chestiunile ce țin de tehnologie, niciun lucru nu este bun sau rău la nivel fundamental, ci depinde doar de modul în care este folosit de fiecare persoană în parte”.
Cristian, spre exemplu, chiar și în serile în care decide să nu iasă în oraș, el stă pe rețelele de socializare, căutând acea validare și confirmare externă că a luat decizia corectă rămânând acasă. Poate părea superficial, dar, după cum arată experții, e mai mult de atât: e o consecință a contextului și tehnologiilor care ne stabilesc cadrul și presiunile vieții de zi cu zi. Unii fac față mult mai ușor acestor presiuni – nu simt aceeași nevoie de a socializa ca și cum există mereu o alegere pe care trebuie să o faci. Alții, în schimb, tot mai numeroși, după cum o arată studiile, sunt precum Cristian, mereu cu un ochi pe ce se întâmplă în agora – că e online sau offline.
„Este un consum energetic extrem de mare, chiar și după ce am luat decizia să nu ies. Stau pe Instagram, mă uit la Stories de-ale prietenilor sau de la locație, ca să-mi confirm că n-am ratat o seară de pomină. Iar a doua zi, când îmi întreb prietenii cum a fost, cel mai bun sentiment e să aud că a fost o seară nasoală și că n-am pierdut nimic”, admite tânărul, cu asumarea-i caracteristică atunci când vorbește despre FOMO.
Dar, de când știe că nevoia lui de socializare, comunicare și apartenență are un nume – FOMO, Cristian simte că a început să aibă o relație mai bună cu decizia de a ieși în oraș și și-o asumă mai mult ca înainte.