În țara cu tot mai puțini copii, mamele-surogat rămân o soluție tabu, pe care legea o ține la mica înțelegere

Infertilitate, substantiv feminin: imposibilitate a femeii de a concepe un făt viu sau viabil, conform definiției DEX. În 2021, în România s-au născut cei mai puțini copii din ultimul secol. E o realitate care ne afectează viețile din ce în ce mai mult, chiar dacă nu vorbim prea des despre ea.

În România, unul din patru cupluri care își doreau un copil nu reușiseră să obțină o sarcină, deși încercau asta de cel puțin un an, ajungând și până la cinci ani. Sunt datele dintr-un studiu de analiză pe probleme de infertilitate, realizat în 2018, la cererea Asociației de Reproducere Umană Asistată (ARUR), pe un lot de 4.680 de femei și bărbați.

Multe femei din astfel de cupluri mergeau la medicul ginecolog pentru a-și rezolva problema (91%), în timp ce doar 38% mergeau la un medic specializat în infertilitate. Între timp, conform studiului care a continuat cercetarea din 2018, procentul celor care apelează la specialistul potrivit a ajuns la 46%.

În 2023, peste jumătate (52%) din cuplurile care se luptau cu infertilitatea nu reușiseră să obțină o sarcină în decurs de peste un an. Este o creștere semnificativă față de situația din 2018, când doar 38% din cuplurile cu probleme de infertilitate se aflau în această situație.

De regulă, în căutarea de a avea copilul pe care și-l doresc de ani de zile și după încercări constante, cuplurile ajung să apeleze la fertilizarea in vitro (FIV). Însă, din păcate, costurile pot ajunge și până la 8.000 de euro, după cum a arătat Panorama.

Iar dacă asta nu funcționează, cei care își doresc cu ardoare să devină părinți caută, ca ultim resort, să „externalizeze” soluția. Apelează la așa-numitele mame purtătoare sau mame-surogat. E o soluție pentru cei care abandonează orice altă speranță.

Cuplurile care ajung în acest punct sunt într-o situație grea: după ce că și așa s-au luptat cu toate armele pentru șansa de a avea un copil, acum au de dat o luptă la fel de dificilă. Una legislativă, birocratică. Pentru că în România, nu avem o lege privind reproducerea umană asistată, deci nu putem nici măcar să știm clar până la ce vârstă a femeii ar putea fi transferat un embrion, dacă ea poate deveni mamă din ovocite donate sau câți embrioni pot fi implantați unei femei în funcție de vârstă. Darămite o lege pentru folosirea mamelor-surogat.

Suntem singura țară din UE fără acest cadru legislativ pentru FIV. Singurul aspect reglementat este reproducerea umană cu terți donatori, adică cu spermatozoizi și ovocite donate.

„Este reglementat printr-o legislație care, de fapt, e pe transplant, pe celule și țesuturi. În speță, la noi este permisă doar reproducerea umană cu terți donatori non-anonimi. Ăsta e și trendul etic, de altfel”, mai explică Brunel.

În România, avem vid legislativ pe mame-surogat. Surorile din Gorj

La noi în țară, cuplurile care își doresc o mamă purtătoare se lovesc de un vid legislativ, de o zonă gri în care apelarea la o mamă-surogat nu este nici interzisă, nici permisă. În primul rând, au posibilitatea să facă asta dacă găsesc donatori sau donatoare dintre rude sau cunoscuți. Asta pentru că, în acest fel, este asigurată trasabilitatea copilului. Care nu este stipulată propriu-zis de legea românească, dar clinicile nu vor să riște.

Așa au făcut și două surori din Gorj care, în 2013, s-au dus într-o clinică din Timișoara, pentru ca Iuliei (nu este numele real al femeii, care a dorit să-și păstreze anonimatul – n.r.) să-i fie prelevate ovocite, iar sora ei, Bianca, să-i poarte copilul. O făceau pentru că, la finalul anilor ‘90, Iulia pierduse o sarcină, în urma căreia a fost supusă și unei histerectomii parțiale, adică o îndepărtare a uterului.

După naștere, Bianca i-a dat fiica surorii sale cu inima ușoară. Știa că a făcut o faptă bună. Totuși, pentru soră și soțul ei nu a urmat liniște, din cauza lipsei de legislație. În certificatul de naștere al fetiței, ce doi nu figurează ca părinți. Doar el apare ca tată, iar ca mamă – sora Bianca.

O încercare de reglementare pentru FIV și mamele-surogat a avut loc în vremea în care Traian Băsescu era președinte, cu sprijinul unei deputate care devenise mamă prin inseminare artificială și era sensibilă la cauză, dar de care „n-a mai auzit nici cucul – deși era entuziasmată, a fost meteorică prin politica românească”, după cum își amintește Nicole Brunel.

După ce a lucrat voluntară în Parlament, alături de această deputată, la propunerea legislativă, proiectul a fost retras după depunere. „Noi am aflat de pe site-ul Parlamentului. În momentul ăla, am fost extrem de dezamăgită și în același timp am realizat că nu este rolul unei asociații de pacienți să se implice, aproape ca inițiator. Statul român trebuie să inițieze – parlamentarii, respectiv în anumite circumstanțe, ministerele au drept de inițiativă legislativă – și consultă stakeholderii, printre care asociația de pacienți”.

Al cui e un copil făcut în România cu mamă-surogat?

Așadar, dacă un cuplu găsește un medic care să transfere un embrion unei alte femei, fie cuiva care vrea să o facă altruist, fie unui străin care o face comercial, este posibil. Legea nu poate să-i pedepsească, pentru că legislația în sensul ăsta nu există. Cel mai clar lucru este că doar mama biologică poate apărea ca mamă în acte.

„Însă, dacă o să căutați pe Google, o să găsiți un caz complet nebun de la Timișoara, în care un judecător a judecat cu inima, nu cu legea. A dat hotărâre pe un text care nu există, deci nu funcționează precedentul. Judecătorul a fost convins de ceea ce a fost probabil o poveste impresionantă a acestei familii și a dat copilul unei femei care nu era mama biologică. A fost o excepție, însă”, mai spune Nicole Brunel.

De altfel, datorită acestui caz, cu sentință confirmată și de CEDO, în care femeia a fost declarată mamă a unor copii născuți tot de soră, cumnatul și sora Biancăi din județul Gorj s-au gândit că au și ei o șansă să devină legal, amândoi, părinții fetiței. Astfel, proaspeții părinți au preluat documente din dosarul acestei familii și le-au administrat ca probe într-un proces, pentru a face din caz un precedent. Fără prea mare noroc, după cum spune Bianca, la aproape nouă ani de la momentul deciziei surorii sale de a merge în instanță:

Dacă în privința actelor, cuplul din Gorj a respectat legea și și-a luat gândul să mai rezolve ceva, sunt mulți cei care se aventurează pe calea apelării la o mamă-surogat, însă care se bazează pe faptul că tatăl este cel care merge și declară copilul. Misiune în care are nevoie de la spital doar de numele mamei biologice. Probabil, în acest punct se trece adesea pe lângă lege și medicii pot fi convinși să scrie numele mamei din cuplu, nu a celei biologice.

Când e mai greu?

Cel mai dificil în astfel de cazuri este când mama-surogat oferă și material genetic pentru sarcină, pentru că femeia ajunge să transmită copilului o parte din ADN-ul său, pe perioada celor nouă luni.

„De asta, oamenii nu vor ovocite primite de la donator cunoscut, cum se poate în România, pentru că, deși e un gest foarte generos al surorii sau prietenei tale, de exemplu, de fiecare dată când o vei vedea pe sora ta sau pe prietena ta cea mai bună îmbrățișându-ți copilul, vei avea un cuțit în inimă”, mai spune Brunel.

Acesta ar putea fi un motiv pentru care Bianca nu a avut vreo problemă sentimentală atunci când, după naștere, a dat copilul surorii al cărei material genetic se găsește totuși în fetiță.

În Occident, soluția mamelor-surogat e interzisă prin lege

Dacă la noi culoarea legislativă e gri, în multe țări din Occident e neagră: folosirea mamelor-surogat e interzisă expres în legislație. Sunt însă state precum Ucraina, Grecia, Portugalia sau Georgia, care sunt mult mai permisive.

„Grecia permite surogatul doar pentru cetățenii greci”, spune Nicole Brunel.

Apropo de greci, unii au încercat să ocolească această precizare legislativă, făcând trafic cu bebeluși și mame-surogat, o rețea din Creta fiind deconspirată în 2023.

Și în Portugalia, există o reglementare pe folosirea mamelor-surogat, dar este prevăzută cu caracter strict altruist, deci aspectul comercial nu e permis legal. Trebuie plătite, însă, pentru mama purtătoare, analizele și o compensație pentru timpul alocat sarcinii.

La vecinii noștri, legislația spune că mama-surogat renunță la toate drepturile asupra fătului pe care îl poartă, iar părinților li se oferă documente conform cărora copilul le aparține.

Președinta asociației SOS Infertilitatea este și cetățeană franceză, trăind ani buni și în această țară. Ea spune că francezii sunt extrem de spinoși în privința ideii de mame-surogat, pentru că au o viziune de nestrămutat asupra exploatării omului, acest pas fiind considerat o exploatare a corpului.

„Cuplurile pot călători cu acele documente din Ucraina, cu noul lor copil, și ajung cu el în Franța, dar Franța nu recunoaște respectivul copil ca fiind al părinților săi. Ei au dreptul să-l îngrijească, dar nu sunt părinți în fața legii. Cu tot ce înseamnă asta, alocații, relația cu școala, tot. Deci, acei cetățeni francezi nu sunt părinții propriilor copii, în Franța. Așa este de dur”, punctează Brunel.

Între timp, la finalul anului 2024, italienii au legiferat interzicerea și pedepsirea cuplurilor care caută o mamă-surogat, chiar și peste hotare. Parte a agendei conservatoare a premierului Giorgia Meloni, legea extinde o interdicție care era activă strict pe teritoriul Italiei. Acum, cuplurile care vor să apeleze la o mamă purtătoare în statele unde e legal riscă până la doi ani de închisoare și amenzi până la un milion de euro, conform BBC.

Ucraina a ajuns fabrică de incubatoare umane

Chiar și pe timp de război, clinicile ucrainene au operat în continuare. E business as usual, chiar și sub bombele care cad. De la începutul războiului și până în vara anului 2023, s-au născut în Ucraina peste 1.000 de copii, din mame-surogat , conform unui reportaj The Guardian.

„Pentru că în Ucraina au cum, deși am văzut niște reportaje groaznice, le țin ca într-un fel de ghetou până nasc. Au un bloc în care au gravide care nasc și apoi pleacă”, adaugă Nicole Brunel.

O astfel de companie este BioTexCom, care rulează constant această activitate încă din 2011. A fost subiect de articole de presă după ce mai mulți clienți au intentat procese, iar fondatorul firmei a fost la un moment dat arestat pentru suspiciune de trafic de persoane, falsificare de documente și evaziune fiscală, fără a fi însă pus sub acuzare.

De altfel, în cazul acestei companii, Brunel spune că a ieșit din raportul de neutralitate al asociației pe care o conduce, după ce a fost abordată în repetate rânduri să facă reclamă clinicii sau să stabilească un parteneriat.

„Unu: de ce m-aș complica cu clinici, cu probleme etice? Doi: problema este că fac o super manipulare de doi lei sau făceau pe internet, parcă am văzut mai puțin în ultimul timp. Aveau niște moldovence care vorbeau și ucraineană, și rusă, și română, și care îmi scriau false testimoniale, aproape identice. Mi-au luat copy paste propriile cuvinte de pe forum, inclusive numele copilului, și spuneau ele că au reușit în Ucraina. Eu nu opinez despre clinici, dar despre ei opinez, tocmai pentru că știu că sunt în stare să manipuleze fără niciun fel de scrupule”, explică experta.

Moldovencele sau ucrainencele, în unele cazuri, umplu grupurile de Facebook cu anunțuri că vor să poarte un copil contra unor sume de bani exorbitante. Nu e vorba doar de o singură companie, cea pomenită de Nicole Brunel.

Cât de etic e să apelezi la o mamă-surogat?

În ceea ce privește etica folosirii mamei-surogat, un consens e, în mod evident, dificil de atins. Unii eticieni consideră că femeile sunt conectate în mod direct cu capacitățile lor reproductive, cu corpul lor în general, așa că o sarcină nu ar trebui să fie ceva de vânzare. Sau că reprezintă un angajament pe termen lung, în care femeia lucrează 24/24, 7 zile pe săptămână.

Pe de altă parte, alții argumentează că sarcina poate fi echivalată cu un tip de muncă în sensul tradițional al cuvântului, căci multe ocupații solicită un control mare sau total asupra corpului, așa cum e cazul astronauților și balerinelor, unde cariera le dictează ce și cât să mănânce, ce exerciții să facă, la fel ca în cazul mamelor-surogat. Mai e vorba și de timpul de desfășurare a muncii. Motiv pentru care o astfel de muncă ar putea fi plătită.

„În ciuda dificultăților inevitabile de a obține un acord global, îngrijorările legate de exploatare – a tuturor părților, dar în special a celor mai vulnerabile – constituie un motiv semnificativ pentru a susține o abordare globală a acordurilor legate de surogat”, scrie Dr. Herjeet Marway, lector al Departamentului de Filosofie al Universității din Birmingham, într-un articol pe temă.