România mulge jocurile de noroc la două mâini, dar s-ar putea să parieze prost

România are unul dintre cele mai alambicate regimuri fiscale din UE pentru jocurile de noroc. Iar cu noile taxe și impozite care intră în vigoare de la 1 august, jocul tocmai s-a făcut și mai scump. Pariuri, sloturi, jocuri de cazinou, poker, loto sau bingo, nu a scăpat nimeni, fie că sunt jocuri online sau cu prezență fizică. Creșterea dărilor pe jocurile de noroc i-a înfuriat atât pe jucători, cât și pe organizatorii care fac afaceri în acest domeniu. Într-un domeniu suprareglementat, atent monitorizat fiscal și foarte disciplinat în plata taxelor (din cauza sistemului care nu permite altfel), Guvernul a smucit hățurile schimbării în grabă. Ba chiar a perpetuat o discriminare la impozitare, între jucătorii online și cei care merg la cazinourile și „păcănelele” fizice.

Schimbările s-au făcut fără o perioadă de grație, așa cum au primit alte domenii în Codul Fiscal, și fără să se țină cont de nimic altceva în afară de două lucruri. Primul: foamea de bani la buget, pe care o vacă bună de muls și cuminte la plată, așa cum sunt jocurile de noroc, o poate ameliora rapid și ușor (licențele și autorizațiile organizatorilor de jocuri se plătesc în avans, iar impozitul jucătorilor e reținut automat la sursă și vărsat rapid la buget).

Al doilea: ideea (falsă, după cum explică industria și studiile) că prin suprataxare, acei români care suferă de problema dependenței de jocuri de noroc, aruncându-și irațional pe fereastră salarii sau averi, s-ar putea intimida și vindeca în mod miraculos. În general, jocurile de noroc au o imagine proastă în societatea românească, deși mulți români le practică, iar prin suprataxare se încearcă (greșit) o descurajare.

Pe de altă parte, statul român este un fel de anomalie rară în Europa. Taxează jocurile de noroc la două mâini. Puține sunt statele unde autoritățile au ales să taxeze atât jucătorii, cât și firmele organizatoare de jocuri de noroc, asigurându-și astfel venituri la buget, din două direcții: și de la cei care alimentează sistemul cu banii jucați, și de la cei care fac profit de pe urma jucătorilor.

Motivul este simplu. La prima vedere, pare un lucru benefic pentru vistieria statului. O privire mai atentă arată însă că e un pariu riscant, care poate sfârși in extremis prin a aduce mai puțini bani la buget. E un cerc vicios: suprataxarea jucătorilor îi poate descuraja să mai joace, ceea ce se traduce în venituri mai puține pentru afacerile cu jocuri de noroc, care la rândul lor nu-și mai permit să plătească grămada de taxe și licențe impuse de stat. Deci: mai puțini bani pentru toată lumea. Prin noile modificări ale Codului Fiscal și ale legii jocurilor de noroc, România tocmai a crescut drastic taxele și impozitele, pe ambele segmente.

Cea mai facilă paralelă pe care o poți face este cu situația de acum câțiva ani, când statul a suprataxat gazele din Marea Neagră, pe principiul că „nu pleacă câinele de la măcelărie”. A fost un calcul greșit, cu efecte economice dezastruoase, iar „câinii” din domeniu au plecat în masă, pentru că acea activitate pur și simplu nu mai renta economic. Acum, statul se chinuie să repare oalele sparte. Desigur, impactul unei mișcări similare în jocurile de noroc nu ar avea aceeași magnitudine. Jucătorii și operatorii de jocuri de noroc nu vor pleca acasă peste noapte. Calculul prezintă însă aceleași riscuri: în loc de mai mulți bani la buget, s-ar putea să vină mai puțini.

„Formula actuală consider că este cel mai bun ‘deal’ pentru Guvern. Probabil va fi taxa care va aduce cel mai mare grad de colectare, dar nu știu dacă va aduce și cei mai mulți bani”, explică pentru Panorama Sorin Georgescu, președintele Romslot, asociația organizatorilor de „sloturi” (aparatele denumite popular „păcănele”).

Și la operatorii de pariuri, cel mai răspândit joc de noroc din România și din Europa, de altfel, situația e văzută la fel. „Organizatorii sunt buimăciți, decizia este luată peste noapte și nici nu au dat un termen de trecere. Niște politicieni s-au gândit că ar fi bine să mărească, fără niciun calcul. Ei au prognozat cât ar putea să încaseze în plus, pe situația actuală, dar fără să aibă un studiu de impact. Vor mai fi oamenii ăia în măsură să-și plătească dările sau vor închide afacerea?”, spune Anchidim Zăgrean, președintele Rombet, asociația organizatorilor de pariuri, pentru Panorama.

„Show me the money”. Ce a crescut?

Jocurile de noroc sunt o vacă bună de muls peste tot în lume, iar România nu face excepție. În 2021, cele aproape 700 de firme din domeniul jocurilor de noroc, care și-au depus anul acesta bilanțurile contabile, au avut o cifră de afaceri totală de 9 miliarde de lei (circa 1,8 miliarde euro). Profitul lor cumulat a fost de peste 987 milioane de lei (circa 200 de milioane de euro), conform datelor agregate aici. După ieșirea din pandemie și eliminarea restricțiilor, cifra de afaceri a jocurilor de noroc a avut una dintre cele mai mari creșteri dintre serviciile de piață prestate populației, în 2022 față de 2021, conform datelor INS.

România se numără printre statele europene cu cele mai bune încasări de taxe din jocurile de noroc. În lipsa cifrelor oficiale, industria jocurilor de noroc estimează că anual, la bugetul de stat se duc între 400 și 600 de milioane de euro din această activitate. Adică circa 0,2% din PIB. Pare puțin, dar la o privire pe ce reușesc alte state europene în domeniu, România nu stă rău deloc.

Ca sume, Italia bate orice record cu cele 10 miliarde de euro încasate în 2020 (grație faptului că impozitează direct fiecare sumă pariată de jucători, dar are și o viguroasă mafie a pariurilor în paralel), urmată de Germania, cu 2 miliarde de euro. Ca procent din PIB pe care aceste taxe din jocuri de noroc îl reprezintă, cel mai bine în Europa stau, tot după Italia (0,6%), țări precum Malta, Croația și Slovacia. Proporția în PIB a taxelor pe jocuri de noroc plasează România pe un onorabil loc 5, între cele 21 de țări UE analizate de Panorama, din datele publicate de Comisia Europeană.

Din informațiile Panorama, culese din industria jocurilor de noroc, speranța guvernanților este ca aceste încasări să crească cu 200-300 de milioane de euro. Singurele cifre oficiale, pe care Guvernul și-a bazat aceste modificări fiscale, se regăsesc în nota de fundamentare a modificării legii jocurilor de noroc. De aici, aflăm că Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, care supervizează licențierea și autorizarea firmelor care organizează jocuri de noroc, estimează o creștere a veniturilor cu 410 milioane lei în 2023. ONJN spune că ar reprezenta o creștere cu până la 40% față de ce încasează acum, ceea ce înseamnă că încasările actuale sunt în jur de 1 miliard de lei (circa 200 milioane euro). Acestea nu sunt însă singurele dări pe care organizatorii de jocuri de noroc le dau către stat (unele merg direct la ANAF, de exemplu), așa că suma reală e de fapt mai mare.

Majorările de taxe și impozite pentru jocurile de noroc, pe care Guvernul le introduce de la 1 august, sunt rezultatul unui compromis. Punctul de plecare a fost o impozitare de 40% a veniturilor (nu câștigurilor – statul român impozitează suma totală cu care un jucător pleacă acasă sau o retrage pe card, din cazinourile online, nu câștigul, adică profitul propriu-zis) din jocuri de noroc, pentru jucători, ceea ce a trimis o undă de șoc în întreaga industrie.

Măsura ar fi echivalat cu apăsarea unui buton nuclear. Trebuia să fii nebun să mai participi la orice formă de joc de noroc, dacă știai că atungi când scoți banii de la casierie (indiferent că ai pierdut sau ai câștigat și indiferent de cât ai investit), statul îți mai taie 40%.

La scurt timp, guvernanții au realizat că ar omorî vaca de lapte cu asemenea măsură. Așa că au revenit și au păstrat sistemul actual de taxare pentru jucători, pe cote progresive. Doar că au micșorat plafoanele sumelor de impozitat și au mărit procentele impozitelor. Pe cel mai mic l-au triplat.

O traducere a cifrelor? Ținând cont că majoritatea jucătorilor români retrag sume relativ mici din jocurile de noroc, impozitul pentru cei mai mulți jucători tocmai s-a triplat. În apărarea Guvernului și spre bucuria relativ puținilor jucători care își asigură traiul din veniturile din jocuri de noroc, trebuie spus că acesta este și singurul impozit datorat statului pe acest venit (mai mic decât cel general, de 10%).

Grosul banilor din jocurile de noroc nu vine însă la buget de la jucători, ci de la firmele organizatoare de jocuri de noroc. Pentru acestea, există taxe de licențiere, taxe de autorizare, taxe pe venit, taxe de viciu (le puteți vedea detaliate aici), care cresc de asemenea de la 1 august. Ele se ridică la zeci și sute de mii de euro pe an, fiind aplicate atât pe fiecare aparat sau masă de joc, cât și pe cifra de afaceri, pe lângă impozitul pe venituri (noile cuantumuri ale taxelor pentru organizatorii de jocuri de noroc se găsesc în anexele de aici).

O noutate pentru operatorii de jocuri de noroc este că, de la 1 august, vor plăti și o taxă de 5% din valoarea contractelor de publicitate tv sau stradală.

Anomaliile jocurilor de noroc din România și de ce lumea nu prea impozitează jucătorii

România este țara unde jucătorii plătesc taxă de intrare, ca la muzeu, dacă vor doar să treac[ pragul unui cazinou (50 de lei) sau club de poker (30 de lei). România este țara unde cetățenii care joacă jocuri de noroc online sunt taxați și la „intrare”, dar și la „ieșire”: statul primește (prin stopaj la sursă, adică la organizatorul de jocuri de noroc) 2% din suma depusă pe un site de jocuri de noroc, dar și impozitul aferent pe suma retrasă de pe același site, de un jucător.

O altă anomalie? Nu toți jucătorii plătesc impozit la fel. Este o discriminare despre care țipă doar cei care activează în jocurile de noroc online. Adică discriminații. Pentru că cei care joacă la „păcănele”, cluburi de poker, loto sau în cazinouri cu prezență fizică sunt bucuroși: ei beneficiază de un plafon sub care nu plătesc impozit pe retragerile de bani. Iar plafonul e mai mult decât permisiv: 66.750 de lei (peste 13.000 de euro). Nu este o modificare nou introdusă acum, ci e valabilă de ani de zile.

O posibilă explicație este dată de Sorin Georgescu, șeful Romslot: „Motivul este că aceste activități au taxe fixe și statul a preferat să primească taxă fixă pe masă la cazinou și pe aparat, la sloturi, decât acel taxe procentuale. În România, sunt 70.000 de sloturi. Statul preferă să ia 5.000 de euro pe aparat, cât e acum, adică 350 de milioane de euro anticipat, plătiți trimestrial, decât să ia fragmentat de la fiecare operator, că reține el sau nu reține de la jucător”.

Cea mai mare „anomalie” a jocurilor de noroc din România este însă că statul taxează atât jucătorii, cât și operatorii. E un sistem rar întâlnit în Europa, unde majoritatea statelor preferă să pună povara fiscală pe firmele care fac profit din jocuri de noroc, nu pe jucători (care majoritatea, de altfel, pe termen lung, nu ies în profit). Dintr-un motiv foarte simplu: dacă jucătorii sunt descurajați fiscal să mai joace, veniturile operatorilor scad, iar statul are să impoziteze mai puțin. De la Bulgaria și Austria, până la Marea Britanie, Germania sau țările nordice, statul nu impozitează sumele câștigate de jucătorii de jocuri de noroc.

„Vrem să trimitem jucătorii din București la Ruse?”

„Numărul jucătorilor evident că scade în sistemul care aplică această fiscalitate”, explică pentru Panorama Sorin Georgescu, președintele Romslot.

Statele europene care aleg să taxeze și veniturile jucătorilor o fac însă cel mai adesea diferențiat, în funcție de joc: în special la jocuri cu frecvență redusă – loterii, turnee de poker – și adesea cu plafoane permisive, adică la sume mari.

„Dacă joci la 6 din 49 (loto), acel joc are loc o dată pe săptămână. E normal că dacă vei câștiga un milion de euro, ar fi cazul să plătești ceva bani, mai mult decât impozitul pe venit. Dar dacă cineva vine cu 100 de lei, scoate 300 de lei, se întoarce a doua zi cu ei și mai ia 500 de lei, iar în ziua următoare pierde tot, de fiecare dată să îl taxezi (cum e în România – n.r.) – nu faci altceva decât să îl trimiți la Ruse, la bulgari”, explică Georgescu.

„Taxarea jucătorilor e rară în Europa”, spune și Anchidim Zăgrean. Explicația are și o natură practică, dincolo de grija pentru cei care alimentează întreg circuitul cu bani, iar șeful Rombet spune că tocmai acest lucru ar fi împiedicat UE să pună TVA pe jocurile de noroc: nu se poate stabili cu claritate baza de impozitare.

„Veniturile din activitatea de jocuri de noroc nu pot fi stabilite la momentul în care un jucător depune o sumă să participe. Suma reprezintă miza de joc. Jucătorul, de exemplu, poate să câștige în decursul unei ore – a intrat cu 1.000 de lei, pierde, iar la ultima mână câștigă 1.000, adică banii cu care a intrat. Pe această sumă restituită lui, statul vrea să-i ia impozit. De asta, în lume s-au axat mai mult pe taxarea operatorilor și au lăsat jucătorii, neavând o definiție clară a câștigului. La noi, au găsit o formulă convențională, nebazată pe niciun principiu economic, că tot ce plătește un organizator de jocuri de noroc unui jucător reprezintă venit și se impozitează, fără nicio deducere”.

Iar aceasta este o altă anomalie în sistemul fiscal românesc: un jucător poate ajunge să plătească impozit pe pierdere. Dacă intră la joc cu 100 de lei și reușește să termine sesiunea de joc cu 60 de lei, cu care pleacă acasă sau îi scoate pe card, dacă joacă online, statul îi impozitează acei 60 de lei ca și cum ar fi profit. La fel cum, dacă scoate 200 de lei, statul îi impozitează întreaga sumă retrasă, nu doar câștigul de 100 de lei.

Din toate aceste cauze și obstacole practice, unele state (Danemarca, Cipru, în unele categorii și Croația) care aveau mai demult sisteme relativ similare de taxare cu al României, au renunțat să mai taxeze jucătorii.

Cum nu funcționează de fapt „descurajarea” prin taxe

România nu este nici Austria, nici vreo țară nordică, iar poate că mai mult ca în alte state, jocurile de noroc nu au o imagine ușor acceptabilă în societate. Chiar dacă o mulțime de oameni le practică, măcar ocazional, și adesea cu frică de a admite asemenea „enormitate” în public. La prostul renume contribuie din plin și cazurile cât se poate de reale și grave ale oamenilor care devin dependenți și își cheltuie în mod irațional banii la jocuri de noroc, ajungând să își pună în pericol propriul trai sau familiile.

Tocmai de aceea, o tendință vizibilă a autorităților este să se transforme în instanță morală și să „descurajeze” astfel de comportamente. Iar în cazul jocurilor de noroc, un curent de gândire valabil și în România este că așa ceva se reușește prin taxe mărite.

În practică, mecanismul nu e dovedit. Sigur că unii jucători vor renunța, din cauza taxelor care fac ca jocul să nu mai renteze. Nu însă și cei dependenți. De ce? Pentru că adicția nu poate fi oprită prin resorturi raționale. Un dependent de ruletă sau „păcănele” nu va gândi în termeni matematici, că dacă ieri plătea impozit 1% și de mâine va plăti 10%, ce face el nu mai merită bănește. Nu va decide să spună stop, din această cauză.

„Dovezile sugerează că taxele mari afectează grav consumatorii recreaționali, fără să rezolve neapărat cazurile jucătorilor-problemă”, arată un studiu apărut în publicația germană FinanzArchiv.

Este o greșeală care riscă să îi împingă pe unii jucători către zona de clandestinitate sau chiar ilegalitate, explică și oamenii din industria jocurilor de noroc.

Și Anchidim Zăgrean, de la Rombet, vede același risc: „Să ne gândim – cei care sunt jucători de-adevăratelea, credeți că ei nu s-au jucat în pandemie? Se duc și-și deschid propriile beciuri cu jocuri de noroc, cam asta se va întâmpla, oamenii își închid afacerile și ei se duc prin baruri ascunse, unde statul cheltuie mai mult să îi prindă. Cei din online se pot duce oriunde, nu vor mai juca în România”.

Mai mult, jucătorii online care și-au făcut din anumite jocuri de noroc (poker, pariuri) un mijloc de a-și asigura traiul, vor căuta și mai des decât acum să se „optimizeze fiscal”, adică să joace pe siteuri din străinătate, nelicențiate în România (folosind metode de mascare a IP-ului pentru a le putea accesa) sau chiar vor face eforturi să obțină rezidență în astfel de state cu taxe zero pentru jucători.

Piața europeană și cea românească. Ce urmează?

Pandemia a închis multe din jocurile de noroc, însă nu le-a omorât. Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN) arată că numărul de operatori de jocuri de noroc a scăzut cu doar 1,5% în 2021, față de anul pre-pandemic 2019. Cu toate acestea, numărul de mese, spații și aparate licențiate a scăzut cu o medie de peste 20% în 2021, față de 2019. Poate și pentru că mulți jucători s-au orientat spre online, unde numărul operatorilor licențiați a crescut cu 35% în 2020-2021, conform ONJN.

Un raport H2 Gambling Capital arată că piața europeană a jocurilor de noroc a fost afectată de anii de pandemie Covid-19, iar anul 2021, deși a fost un an de revenire, tot nu se ridică la nivelul de venituri dinaintea pandemiei. Veniturile industriei europene de gambling erau estimate în 2021 la 87 miliarde de euro, cu 13% mai puțin decât în 2019.

În România, piața de jocuri de noroc online este dominată masiv de pariuri (peste 55%) – locul trei în UE ca cotă de piață, după Cipru și Slovacia. Urmează jocurile de cazinou (circa 40%) și poker, într-o mică proporție, sub 5%.

Rămâne de văzut cum vor afecta noile taxe și impozite mărite domeniul în România. Dacă cei mai mulți jucători se pot refugia sub plafonul de impozitare de 3%, eșalonându-și corespunzător veniturile retrase din jocurile de noroc, iar la unele jocuri sunt total scutiți de impozit sub plafonul de 66.750 lei, operatorii își vor vedea cu siguranță profiturile subțiate sau chiar evaporate. Iar în lipsa unui studiu de impact, autoritățile se pot trezi într-un scenariu în care au omorât tocmai vaca de muls venituri.