Panorama cu ALP: Cum a ajuns România o țară condusă din ofsaid

Bine v-am băgat capul pe ușa electronică. Sunt Andrei Luca Popescu (ALP), jurnalist și redactor-șef adjunct la Panorama. Acesta este newsletter-ul săptămânal „Panorama cu ALP”, la care vă invităm să vă abonați gratuit, pentru a-l primi direct pe email.

Vorbim azi despre falia tot mai mare care se cască între cei care ne guvernează și cetățenii României. Sunt niște personaje care continuă să joace în ofsaid, rupți de realitatea de sub ei, precum Klaus Iohannis sau Marcel Ciolacu. Sau care, chiar și atunci când clamează bunele intenții, precum Nicușor Dan sau USR, vin tot pe poziții care strică jocul. Încheiem un 2024 trist pentru democrația și economia României, dar ne revedem cu speranțe noi în 2025.

Cum a ajuns România o țară condusă din ofsaid

Pentru cei care nu știu ce e acela un ofsaid (da, așa zice Academia că se scrie corect), vorbim despre situația în care un jucător de fotbal primește mingea în atac, dar se află dincolo de ultimul om din defensiva adversă, când pleacă pasa(*micuță erată). Adică, e rupt de restul jocului, în afara limitelor legale și necesare pentru a puncta legitim.

Cam asta e senzația cu care încheiem acest an trist pentru democrația României: jucătorii care iau decizii în acest stat sunt rupți de cetățenii care îi aleg și îi plătesc să lucreze în interesul lor. Poporul le-a dat pasa la vot, dar ei sunt în ofsaid. Par că nu au înțeles nimic din joc și se chinuie să ne explice ca niște școlari cu temele nefăcute că ei ne fac bine, dar noi suntem ăia care nu îi înțelegem.

O să repet ca o moară stricată, până când se schimbă ceva: au trecut două săptămâni de când niște alegeri desfășurate fără fraude constatate la vot au fost anulate, în lipsa oricăror dovezi concrete că Rusia le-a deformat – altele decât că seamănă cu ce au mai făcut rușii prin alte părți. Și bunicul semăna cu Sean Connery, că a albit devreme, săracul.

Ni se cere să credem serviciile secrete pe cuvânt, deși în mod evident ele au fost incapabile să își facă treaba de a preveni sau măcar anunța acest presupus mare pericol, în timp util.

Jucătorii politici rămași în ofsaid față de noi sunt pe tot câmpul public. Cel mai penibil este (încă) președintele Klaus Iohannis. Rămas în funcție grație unui vid electoral, prevăzut de Constituție, omul pare că ne râde în nas: „Eu nici nu pot să plec. Cum să plec, dacă Constituția îmi spune că trebuie să stau? Nu este o alegere”.

Are dreptate omul, pe lege. Totuși, el însuși recunoaște că ar putea să-și dea demisia dintr-un mandat care, moral, nu îi mai aparține. „Este posibil și acest lucru. Dar n-aș face-o fără o motivație extrem, extrem de solidă pentru un interes public”, ne-a spus președintele ultimului deceniu. Evident, rata sa de aprobare printre cetățeni și extinderea mandatului peste limită nu sunt motivații suficient de solide. Pare cumva natural, într-o țară unde alegerile au fost anulate pocnind din degete și fluturând un pericol rusesc nedovedit, pe post de justificare.

De nicăieri, Nicușor Dan, primarul Capitalei, a sărit și dânsul direct în ofsaid. În plină gâlceavă pentru putere, într-un context cum nu se poate mai fragil pentru democrația noastră, el și-a anunțat pe nepusă masă candidatura independentă la președinție. Ce-i drept, măcar domnia sa joacă încă în partea de teren unde ne aflăm și noi, cetățenii: omul a fost, totuși, ales de o majoritate a bucureștenilor.

În rest, tot ofsaid e. Nicușor clamează coagularea forțelor pro-europene în spatele său, însă o face cu forcepsul, fără să consulte pe nimeni. Mișcarea nu e proastă. Dacă și-ar fi negociat o susținere politică a unor partide în prealabil, și-ar fi pierdut aura de independent, iar românii anului 2024 au ajuns să urască tot ce înseamnă partide consacrate. Așa, își vinde imaginea sa forte de om al nimănui și cine vrea, să se alinieze sub capa dumnealui de Superman care luptă cu conductele sparte din adâncurile Bucureștiului.

Nu neg, Nicușor Dan are carisma sa de geniu puțin răvășit, dar simpatic, care nu știe vrăjeală proastă de politician, dar măcar e autentic în bâlbâielile sale. Ideile și atitudinea sa au priză la electoratul educat al marelui urban și sunt de partea luminoasă a parcursului occidental al României. Totuși, de ce l-ar vota președinte nea Gică din Suceava sau mătușa Ioana din Sălaj?

În plus, el va trebui să iasă din consacrata sa lipsă de asumare și să se poziționeze pe subiecte sensibile precum Rusia, finanțările sale electorale (mă întreabă prietenii de Matei Păun cel sceptic la Occident și nesceptic la Rusia, iar eu nu știu ce să le zic) sau „familia tradițională”, biserica etc.

De ce s-ar alinia în spatele lui partide ca PSD sau mai ales USR, care are deja o Elena Lasconi cu 1,9 milioane de voturi pe numele ei, fie ele și date la blocaj, de frica unor dezastre prezidențiale mai cancerigene? Riscul evident e fragmentarea de care va profita blocul suveranist.

Pentru (încă) premierul Marcel Ciolacu și PSD, ofsaid e puțin spus. După cel mai prost scor electoral din istoria sa, PSD îl ține încă pe Ciolacu șef (situație în total răspăr cu istoria acestui partid care și-a decapitat președinții fără ezitare, când electoratul i-a sancționat).

Într-o mișcare de ultim moment, Ciolacu a anunțat că face totuși un pas înapoi, spre ieșirea din ofsaidul în care i-a lăsat poporul: s-ar retrage cu PSD în opoziție, să susțină un guvern de dreapta.

Vom vedea din nou un episod de guvernare cu firavii PNL-USR la cârma țării, șantajat de PSD și suveraniști în Parlament și mâncat din interior de propriile nepotriviri de caracter? Cert e că în crâncena perioadă care va urma, e tare convenabil pentru Ciolacu și PSD să-și tragă un pic sufletul pe bară și să îi lase pe alții să-și rupă capul cu economia și alegerile. Mai vedem dacă chiar așa va fi.

Nu îl lăsăm totuși din vizor pe maestrul covrigilor de Buzău, pentru că tot în ofsaid e. În ziua în care Fitch revizuia în jos perspectiva economică a României, mutând acul ratingului de țară de la „stabil” la „negativ”, Ciolacu ieșea să recite bilanțul triumfal al realizărilor sale guvernamentale.

Elena Lasconi și USR sunt tot în ofsaid. În principal, față de un mod inteligent de a face politică. Puși în fața perspectivei de a sta în opoziție, după ce singurul motiv al coalizării contra naturii, cu blocul PSD-PNL, a dispărut (pericolul Călin a fost îndepărtat, ne-au pupat democratic pe frunte serviciile secrete și CCR), ei vin să pună condiții maximale, precum reforma CCR, a Parlamentului sau a sistemului electoral.

E doar un mod subțire de a camufla o ușă care li se trântea în nas. Deși cerințele lor sunt legitime și corecte, USR uită mereu un lucru: e un partid de 10-12%, cu pretenții de 30-40%. Trist, dar real.

În tot acest timp, ruptura se lărgește. Ofsaidul devine tot mai periculos. În falia creată, crește un foc mocnit, de furie și frustrări pe care nu le adresează nimeni: unii le batjocoresc, alții le ignoră, pentru că nu știu cum să se lupte cu ele.

Explozia de revoltă riscă să vină, însă, într-un fel sau altul. Cel mai probabil, într-un moment și dintr-o cauză aparent fără nicio legătură. Vă amintiți valul de furie populară de la Colectiv sau de la ordonanțele lui Dragnea?

Norocul acestor oameni care conduc azi România e că deocamdată, există o masă critică de români, mai ales prin marile orașe, care trăiesc cu falsa impresie că ni s-a făcut un mare bine prin anularea alegerilor. Restul se adâncesc în percepția extrem de periculoasă și aplaudată de Rusia, că votul oricum nu contează – „iese tot cine vor ei”.

Recomandările lui ALP

Radiografia motoarelor de dezvoltare a României, pe județe

Edit Gyenge a făcut din nou o muncă-mamut. A centralizat date pentru fiecare județ al României, care arată cum au evoluat indicatori vitali pentru evoluția noastră: de la demografie la educație, de la economie la sănătate, lucrurile sunt aranjate ca într-o enciclopedie. Edit a scos muzică din cifre, la propriu: fiecare județ are propria melodie, care corelează notele muzicale cu statisticile. La finalul acestui an super-electoral, e bine să ne uităm rece unde și cât am evoluat și să ne gândim cine a fost responsabil acolo.

Cercul de foc din jurul Europei

UE nu a reușit să aducă liniștea în vecinii cu aspirații europene nici după 20 de ani. Oricum ai da-o, chiar dacă avem 10 țări care doresc să adere la UE, tot un fel de eșec e. Alexandra Albu ne explică de ce nu a reușit „politica de vecinătate” a UE să funcționeze într-un spațiu geografic unde Rusia îți face o ofertă de nerefuzat, iar UE îți face una de neînțeles. Nici măcar după ce a cheltuit aproape 50 de miliarde de euro pentru asta.

Cum își construiește Gen Z independența financiară

Tinerii Gen Z, sub 30 de ani, sunt diferiți de părinții lor când vine vorba de modul în care se raportează la bani. Contrar aparențelor, independența financiară este visul lor cel mai mare. În cadrul campaniei „Young Money”, susținută de BRD, Cristina Dobreanu a scris despre obiceiurile lor financiare și cu ce probleme se confruntă, într-o lume atât de diferită de cea a părinților.

De ce îți ia statul jumătate din salariu

Statul român îți ia jumătate din salariu, prin taxare, însă România are un tratament fiscal de semi-paradis, când vine vorba de impozitarea capitalului. E o alegere politică și aceasta e tendința în întreaga lume occidentală, explică Mihai Gongoroi în analiza sa înțesată de date și teorii economice. Simplificând, teoria pare simplă: capitalul fuge foarte ușor unde e mai bine primit, iar fără el o țară nu are investiții, locuri de muncă și salarii mai bune, dezvoltare și progres.

Cum au ajuns influencerii să se bată în ring

Meciul super-controversat dintre fostul boxer Mike Tyson și influencerul Jake Paul a reînviat un trend care în SUA are deja ani buni și produce milioane de dolari și fani: influenceri care se urcă în ring să se bată. Vlad Dumitrescu a făcut analiza acestui fenomen care la noi are doar o copie palidă și total degradantă pentru protagoniști – jenantele „gale” în care bărbații se bat cu femei sau le umilesc. Totul pentru bani și faimă online.

Infograficul Panorama

Prețurile au crescut vertiginos în acești ultimi ani când inflația și-a făcut de cap. Merită totuși să privim lucrurile în context, iar Edit Gyenge ne arată cum au evoluat prețurile în România ultimilor 30 de ani. Parcă nu mai stăm chiar așa de rău acum. Puteți citi mai multe într-un imens material interactiv despre cum a evoluat economia și viața fiecărui județ al României, luând în calcul nu mai puțin de 16 indicatori.

Dacă tăceai, deștept rămâneai: Klaus Iohannis

Din postura de fost profesor, Klaus Iohannis probabil că știe prea bine vrăjeala de elev prins cu lecția nefăcută, care încearcă să ascundă nepregătirea prin vorbe goale, care sună bine. Și o practică excelent el însuși, perorând despre temeiurile pe care au fost anulate alegerile prezidențiale.

În încercarea de a scoate basma curată serviciile secrete și de a întări implicarea Rusiei, Iohannis s-a afundat școlărește: „De la a ști că există acest pericol până la a găsi concret ce s-a întâmplat este cale lungă și trebuie să înțelegem că nimeni dintre cei care ne atacă n-o face într-un mod transparent. Se ascund perfect în cyberspace, este aproape imposibil de găsit legătura și firul. Se folosesc de servere din toată lumea, se folosesc de servere care sunt conectate la alte servere, la alte servere. Deci să nu-și imagineze cineva că aceste atacuri se fac cu semnătură ‘cu dragoste din partea Estului’. Nu. Sunt foarte, foarte greu de documentat”.

Deci cum? Am anulat alegerile, dar oricum noi nu putem dovedi nimic legat de Rusia? Că se folosesc servere conectate la alte servere – o inepție care ne arată cam cât pricepe Iohannis din lumea digitală?

Rusia cea rea a intervenit „subtil și complex”, a mai încercat să ne justifice Iohannis, așa că bietele noastre servicii secrete nici nu ar fi putut mai mult. De aceea, „nu fac pe nimeni responsabil”. Soarta și cu ceasul rău.

Ba chiar „am avut un sprijin semnificativ de la parteneri strategici” pentru a găsi „influența străină”. Păi nu eram noi, românii, scutul cibernetic al NATO, ăia de învățau Ucraina să se lege la șireturi în fața hackerilor ruși? Acum trebuia să vină americanii să ne învețe cum funcționează TikTok?

Totuși, cum se face că în ciuda unei influențe rusești masive de la alegeri americane, dar și din alte țări europene unde valul extremist de dreapta a acces la putere, deși cântă deseori aceleași partituri ca Moscova, nimeni nu a anulat totuși niște alegeri? E brusc România un far deschizător de drumuri? Nu știu vesticii ăștia să se joace de-a democrația?

Nu ia nimeni în serios aceste baliverne, iar partenerii strategici care și-au arătat imediat sprijinul tezei românești care justifica anularea alegerilor nu au încotro: nu pot nega pericolul rusesc cât se poate de real, nici nu pot pune la îndoială susținerile oficiale ale unui stat aliat, aflat în cea mai fierbinte zonă a Europei. Înseamnă însă că îl cred necondiționat? Timpul o va arăta, mai ales dacă România rămâne la stadiul de elev cu temele mâncate de pisică, în această speță.

Deocamdată, iată, noul șef al NATO, Mark Rutte, discută acasă la dânsul cu Zelenski și cu alți aliați. România cu Iohannis la cârmă a primit flit. Gest urât? Sper să fie doar atât.

Cifra săptămânii