Cum cresc noile generații de copii la umbra industriei de parenting din România

Cum se traduce parenting în rândul părinților români

După cum arată și numele, parenting e un termen împrumutat din limba engleză. Pe românește s-ar traduce educație parentală, adică un set de tehnici menite să-i învețe pe părinți cum să-și gestioneze rolul, mai ales când vine vorba de abordări cu totul diferite decât cele cu care au crescut ei înșiși.

Oamenii care sunt deschiși la așa ceva vin mai ales din rândul generațiilor crescute cu stilul de parenting din anii comunismului. Un stil care se învârtea în jurul unor expresii de care nimeni nu-și aduce aminte cu plăcere – cum ar fi „copilul se pupă doar în somn” sau „bătaia e ruptă din Rai”.

La pachet, însă, noile școli de parenting hrănesc nevoia permanentă de a învăța, de a aduna constant informații.

„Să învățăm parenting atunci când suntem părinți ar trebui să fie la fel de normal ca atunci când învățăm și dăm un examen când vrem să devenim conducători auto”, arată Urania Cremene pe site-ul său.

Ea este trainer și unul dintre cei mai cunoscuți experți de parenting din România. Conduce organizația All About Parenting, care oferă părinților o serie de cursuri și programe despre ce înseamnă educația parentală. Unele dintre ele sunt gratuite.

„Parenting reprezintă relația părinte-copil. De îndată ce devenim părinți, noi începem să facem parenting. Discuția este despre ce fel de parenting facem. Poate să fie autoritar, permisiv, echilibrat, conștient – sunt tot felul de curente care vin să propună tehnici, filozofii, abordări”, explică Urania Cremene pentru Panorama.

Pe TikTok, spre exemplu, hashtag-ul #parentingromania se apropie de 30 de milioane de vizualizări și numărul tot crește. Cei care se laudă cu studii în domeniu adună sute de mii de urmăritori cu acest tip de conținut livrat online.

Nevoia părinților de a învăța se suprapune și peste dorința lor de a ține pasul cu noile realități în care cresc copiii lor.

Doar că tranziția de la „un stil parental preponderent autoritar la unul care înseamnă echilibru sau chiar permisivitate” poate crea și confuzie, crede Urania Cremene.

 „Economia mamelor” și iluzia copilului devenit adultul perfect

Conceptul de parenting a apărut în SUA încă din anii ‘70, iar industria din jurul lui s-a format în următorii ani, impulsionată și de abordările mai permisive în educația noilor generații, promovate de mișcarea Flower power.

În urmă cu câțiva ani, Forbes vorbea despre The New Mom Economy sau noua „economie a mamelor” – o piață estimată încă din 2019 la 50 de miliarde de dolari numai la nivelul SUA și cu creșteri uriașe de la an la an.

E o ramură economică extrem de profitabilă, formată în principal din bunurile și serviciile dedicate îngrijirii și formării copiilor în primii ani de viață. Dar din ea se desprind cele care-i vizează direct pe părinți – de la aplicații, până la diverse cursuri și programe legate de educația parentală.

Afluxul de cultură occidentală în România, observat imediat după căderea comunismului, le-a deschis românilor calea spre informații despre ceva ce până atunci se făcea „după ureche” sau din sfaturile celor care crescuseră deja alți oameni, la rândul lor.

Experta a explicat pentru Panorama că industria e atât de profitabilă tocmai pentru că vinde un „vis” al tuturor părinților: un copil perfect, care să devină un adult perfect.

Doar că trierea informațiilor e esențială: „când ți se cere să plătești pentru un produs, este obligatorie o abordare critică față de orice informație sau emitent al acesteia”.

„În viața reală, câți copii sau adulți permanent fericiți, echilibrați și de succes în toate domeniile vieții lor ați întâlnit? Ca în orice industrie care vinde un produs emoțional, există trenduri, „specialiști” sau „experți”, dar și promisiuni false, cele mai multe dintre acestea neavând un fundament științific. Din fericire, internetul oferă și informații gratuite foarte valoroase, oferite de profesioniști”, spune Monica Bolocan.

Cum (nu) se implică statul în creșterea cetățenilor de mâine

E clar că lucrurile au prins avânt în jurul buzunarului privat, dar industria din această zonă crește și pentru că cererea nu poate fi satisfăcută din altă parte. Politicile publice pe acest subiect, spre exemplu, există doar pe hârtie.

În 2022, Ministerul Educației lansa Strategia Națională pentru Educația Parentală.  „Părinți educați, copii fericiți”, un plan de acțiune întins până în anul 2030.

„Stilurile parentale pot fi educate, învățate, ajustate și adaptate în funcție de nevoile copilului. Un stil parental pozitiv presupune practici parentale, care pot fi învățate și exersate de către părinți (…). Un comportament parental pozitiv acompaniat de un control moderat sunt asociate cu rezultate pozitive asupra dezvoltării, rezultatelor școlare, stării de sănătate sau integrării sociale a copiilor” – se arată în documentul de 30 de pagini.

Trebuie spus că această strategie a apărut după ce, în 2018, un document similar a provocat un scandal național. Atunci, Ministerul Educației s-a dezis de varianta inițială, după numeroase critici din partea părinților, a sindicatelor și a unei părți din societatea civilă cu viziuni conservatoare.

Contestatarii susțineau că strategia e „o creație a propagandei progresiste”.

Acum, statul își propune, între altele, să elimine și inechitatea socială, astfel încât toți părinții să aibă acces la cursuri și programe de parenting, altele decât cele oferite contra-cost.

„Sunt diferite tipuri de intervenții în zona de parenting. Sunt cele care sunt desfășurate de organizații neguvernamentale cu expertiză în domeniu și care sunt la nivel de sistem, la nivel național sau regional. Mai sunt cele care, de fapt, sunt inițiative cu un caracter comercial – adică plătești bilet, ceea ce le face inaccesibile pentru părinții cu posibilități materiale limitate”, explică, pentru Panorama, Sorin Dragomir, director de comunicare și dezvoltare în cadrul Centrului Step By Step, organizație care, de 30 de ani, activează în domeniul educației timpurii.

El atrage atenția asupra diversității „școlilor de gândire” din zona de educație parentală. Pe de-o parte, sunt cercetările documentate ani de zile și actualizate periodic și, pe de altă parte, există „resurse bazate mai mult pe experiențe și viziuni personale”.

Astfel, via social media, avem o „supraabundență de informații neverificate și teorii alternative, care mai mult încurcă părinții decât îi ajută”.

Poate fi cuantificat succesul industriei de parenting?

Industria de parenting din România crește în paralel cu intențiile statului, prea puțin vizibile. Pe mai departe, în multe cazuri, programa școlară nu ține pasul cu nevoile și așteptările copiilor crescuți de părinți care au căutat să ofere o educație altfel.

„Eu m-am remotivat greu după ce am citit ultimele rezultate ale testelor PISA. În fiecare an, rezultatele noastre, din punctul de vedere al educației formale, scad. Educația formală nu avea cum să țină pasul cu curente educaționale cum ar fi o relație echilibrată între părinte și copil, atât timp cât programa școlară e atât de învechită, atât de puțin eficientă și atât de puțin adusă la zi”, spune Urania Cremene.

Din interior și raportat la prezent, succesul educației parentale este, pe alocuri, deja vizibil.

„Văd diferența între copiii crescuți de părinți mai conștienți, diferențele sunt enorme, se observă la parcursul lor în viață, la cât de echilibrați sunt, cum stau cu stima de sine, cu capacitatea de a lua decizii, cu gândirea critică, cu felul în care cooperează, cu reziliența, inclusiv cea emoțională. Toate aceste calități clădesc un om”, spune Urania Cremene.

Dacă abordările care derivă din noile stiluri de parenting vor crește generații de succes, rămâne de văzut. Deocamdată, această industrie dă impresia că poate schimba mentalități, cel puțin în rândul părinților. Mentalități care, pentru moment, creează noi grupuri-țintă.

Succesul educației parentale nu poate fi măsurat în biletele vândute la conferințele mari de profil, la evenimentele de amploare pe această temă sau în vizualizările pe care le fac pe internet cei care au conținut din acest domeniu.

E nevoie de un efort comun al organizațiilor neguvernamentale, al specialiștilor din domeniu și al autorităților pentru a elabora acțiuni de susținere parentală, bazate strict pe nevoile clare ale părinților.

„De-abia atunci vom putea evalua documentat, cu cifre și pornind de la principii clare, cum se implică statul în susținerea tuturor părinților pentru a-și dezvolta abilitățile, comportamentele și cunoștințele adecvate creșterii și educării copiilor”, conchide Sorin Dragomir.