Efectul războiului din Ucraina asupra alegerilor prezidențiale din Franța

După o campanie electorală în condiții de criză, în care președintele în exercițiu a fost mult mai ocupat cu politica externă decât cu evenimente electorale, primul tur al alegerilor din Franța ne-a arătat un vot împărțit între candidați de extremă dreaptă și stânga, cu simpatii față de guvernul de la Moscova, și președintele Emmanuel Macron, un candidat pro-UE, pro-NATO și promotorul ordinii liberale.

Având în vedere că peste jumătate (52,5%) din votul primului tur a fost acumulat de candidați care și-au exprimat simpatiile față de Kremlin în trecut (Marine Le Pen, Éric Zemmour și Jean-Luc Mélenchon), războiul din Ucraina a zdruncinat întreg peisajul politic și electoral din Franța, recreionând prioritățile votanților. 

În mai puțin de două săptămâni, bătălia din turul doi se va da între Macron și Le Pen, doi candidați care nu sunt doar extrem de diferiți, dar care au viziuni contradictorii cu privire la cum ar trebui să arate securitatea europeană și relația cu Rusia. 

Într-o campanie profund perturbată de război, Macron a avut de câștigat pentru că s-a poziționat drept un lider pe timp de război, dar avântul de popularitate nu l-a ținut pânâ la primul tur, acesta scăzând în sondaje în ultimele săptămâni. 

Acum, Emmanuel Macron se confruntă iarăși cu Marine Le Pen într-o cursă strânsă, în care, spre deosebire de primul tur, Ucraina ar putea fi împinsă de pe agenda electorală. Le Pen are tot interesul să distragă atenția electoratului de la război și să le vorbească în continuare despre inflație, scăderea puterii de cumpărare și a economiei – practic, să marșeze pe strategia care a fost de mare succes până acum. 

Ca să înțelegem de ce s-a votat, cum s-a votat și la ce să ne așteptam de la turul doi, dar și după alegeri, ne uităm la alegerile franceze prin prisma războiului. Cât de mult au cântărit evenimentele din Ucraina asupra deciziei de vot a francezilor, cât de mult l-a ajutat pe Emmanuel Macron conflictul din punct de vedere electoral, dar și ce a contat mai mult pentru societatea franceză în aceste vremuri incerte – problemele interne sau securitatea națională?

Răspunsurile la aceste întrebări sunt un bun indicator cu privire la ce să ne așteptăm în turul al doilea, pe 24 aprilie. Sunt, de asemenea, indicii esențiale pentru a trasa de pe acum direcția în care se va îndrepta Franța în următorii cinci ani și cum va arăta rolul ei într-o Europă care își caută încă liderul pentru era post-Merkel.

Putin, mon ami

Invazia Ucrainei a schimbat fundamental prioritățile președintelui Macron pentru prima jumătate de an, când în calendarul lui prestabilit avea de coordonat campania prezidențială cu președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene, pe care Franța o asigură până în luna iunie. 

Astfel, conflictul a ajuns să domine discursul campaniei, iar Macron și-a asumat rolul de negociator-șef. A avut de departe cele mai frecvente comunicări cu Vladimir Putin și a devenit un jucător esențial în eforturile Alianței occidentale de a pune capăt războiului.

Impactul războiului din Ucraina asupra campaniei prezidențiale se reflectă și în modul în care votanții evaluează gravitatea situației. Conform unui sondaj Fondapol, 89% dintre respondenți erau îngrijorați de război.

Într-o cursă electorală care a adunat nu mai puțin de 12 candidați împrăștiați de-a lungul întregului spectru politic, relația cu Rusia, în contextul războiului din Ucraina, a devenit un subiect tot mai înfierbântat, care a conturat discursul din jurul alegerilor. Deși toți candidații au condamnat acțiunile Rusiei în Ucraina, cei care și-au exprimat în trecut simpatia față de președintele rus au fost nevoiți să facă niște contorsionări politice tot mai sofisticate pentru a se distanța de Putin.

De la începutul invaziei ruse în Ucraina, Marine Le Pen, lidera partidului de extremă dreapta Rassemblement National (Reuniunea Națională), alături de alți candidați cu legături percepute ca fiind apropiate de Rusia s-au văzut nevoiți să-și nuanțeze discursul despre regimul de la Moscova. Acest lucru a fost cu atât mai important în primul tur, în condițiile în care sondajele au arătat că îngrijorarea votanților pentru evoluția conflictului a influențat decizia de vot pentru aproape jumătate dintre respondenți (45%). 

Le Pen, singurul candidat care l-ar putea împiedica pe Emmanuel Macron să obțină un al doilea mandat pe 24 aprilie, e binecunoscută în pozițiile sale de susținătoare a lui Putin. Ea l-a descris pe președintele rus în trecut drept un patriot, iar în septembrie 2014, când toată Europa îl renega pe liderul de la Kremlin, după anexarea Crimeii, partidul lui Le Pen primea un împrumut de 9 milioane de euro de la o bancă rusească pentru a-și finanța campaniile electorale.

În campania electorală din 2017, Vladimir Putin și-a arătat clar simpatiile din cursa franceză, când a primit-o pe candidata Le Pen la Kremlin. Ca urmare a acestei vizite, Ucraina i-a interzis lui Le Pen intrarea în țară, după ce politiciana a declarat că anexarea Crimeii de către Rusia a fost legitimă.

Tot în 2017, când serviciile de informație americane au demonstrat că Rusia a intervenit în alegerile prezidențiale din SUA, Le Pen a respins raportul. Ea a spus că intervenția Rusiei în alegerile americane e o „teorie a conspirației”, și că, „de fiecare dată când ceva nu merge conform planului, e vina Rusiei”, negând că ar fi dovezi serioase care să susțină acuzațiile unor atacuri cibernetice.

„Vladimir, nu mai ești ce erai”

De la începutul invaziei, însă, Le Pen a încercat să se distanțeze de Putin, declarând că acesta nu mai e același om pe care l-a întâlnit în 2017, iar în contextul ororilor de la Bucea, candidata a admis că Rusia ar putea fi vinovată chiar și de crime de război. 

Chiar și Éric Zemmour, controversatul candidat de extremă dreapta, care a obținut 7,1% din vot în primul tur, a luat o poziție mai reținută vizavi de Rusia. Luna trecută, Zemmour, care e cunoscut pentru opiniile sale incendiare cu privire la imigranți și Islam, a spus că ar fi de acord cu o primire limitată a refugiaților ucraineni în Franța, pentru că țara e mai apropiată de europenii creștini și „are mai multe în comun cu aceștia decât cu imigranții musulmani sau arabi”. Candidatul a mai spus că, dacă refugiații au legături sau familie în Franța, aceștia ar trebui să primească vize.

În trecut, Zemmour a declarat că „visează ca Franța să aibă un Putin”, iar în 2014 acesta scria că, la fel cum Africa este a Franței, și Ucraina este a Rusiei.

De cealaltă parte, favoritul cursei, Emmanuel Macron, a încercat să capitalizeze complezența unor adversari când vine vorba de regimul Putin și i-a atacat în discursurile sale electorale – puține, e drept.

În pofida criticilor din partea altor lideri europeni, care îl acuză pe Macron că negociază cu un dictator, acesta susține că a menținut un dialog cu Putin, chiar și după invazie, la „cererea președintelui Zelenski”.

În februarie, cu puțin timp înainte ca Rusia să invadeze Ucraina și când restul candidaților francezi se atacau reciproc la televizor, Macron se ducea la Moscova, pentru a face o ultimă încercare de a preveni un război. În perioada de dinaintea invaziei, președintele francez avea convorbiri telefonice constante cu Putin, care durau ore în șir, iar Macron e văzut ca fiind principalul interlocutor al lui Putin – o punte între Occident și Rusia.

Conform aceluiași sondaj Fondapol, două treimi din respondenți (64%) sunt satisfăcuți cu modul în care Macron a gestionat criza din Ucraina. Chiar și mulți dintre cei care nu-l susțin pe Macron la modul general au declarat că sunt mulțumiți de prestația lui cu privire la război (39%). Ba mai mult: spun că niciun alt candidat nu s-a ridicat la nivelul lui Macron în ceea ce privește gestionarea conflictului.

Într-o interacțiune cu jurnaliști, un înalt oficial francez spunea că Putin îl consideră pe Macron ca fiind singurul lider cu care poate avea discuții mai profunde.

Deși eforturile diplomatice ale lui Macron au eșuat și războiul a început, votanții nu l-au pedepsit pe președinte, ba chiar din contră. Acesta a schimbat rapid strategia și a susținut poziția blocului european de a impune sancțiuni și de a pregăti publicul francez pentru repercusiunile economice care vor veni.

„Oamenii mereu se vor ralia în jurul unui lider pe timp de război. Conducerea lui Macron este în linie cu imaginea pe care publicul francez o are despre ce ar trebui să facă țara lor. Este o putere globală, care trebuie să fie ascultată și care trebuie să țintească spre un deznodământ pașnic” a mai continuat Nicholas Dungan, expertul de la Atlantic Council.

Războiul îți dă puncte politice, dar nu ți le bagă în traistă

În anumite privințe, simplul fapt că Macron candidează din postura de de președinte în exercițiu, care are deja o reputație, notorietate și o agendă în spate, l-a ajutat. Acesta n-a fost nevoit să se facă remarcat și să-și dedice timp campaniei electorale, ca în cazul altor candidați, pentru că a avut la dispoziție atât pupitrul Palatului Élysée, cât și pe cel al Uniunii Europene.

Rolul în gestionarea efectelor crizei de securitate din Europa l-a făcut pe Macron să fie văzut ca un lider de război și managerul de crize al Franței. Imediat după invazie, popularitatea președintelui a crescut de la 24% la 27-28%, conform sondajelor de opinie de la OpinionWay și Ifop.

Dar atenția acordată exclusiv conflictului s-a transformat în cele din urmă și într-un dezavantaj.

Acesta a refuzat să ia parte la dezbateri electorale alături de cei 11 contracandidați și a luat parte doar la câteva emisiuni televizate, mare parte centrate în jurul războiului. Acest comportament, deși poate fi explicat prin lipsa de timp a unui lider care guvernează într-o perioadă excepțională, i-a întărit președintelui francez imaginea de politician al elitelor, care se vede mai presus de restul oamenilor, implicit deasupra contracandidaților lui.

De altfel, angajamentul lui Macron față de soluționarea războiului a fost perceput și ca o ezitare de a intra în hora campaniilor electorale tradiționale, unde votanții francezi doresc nu numai să-l vadă pe candidat, dar să-l și audă vorbind despre chestiuni interne, care îi vizează în mod direct.

Iar situația din Ucraina i-a acaparat așa de mult timp lui Macron (în ultimele patru luni, președintele a avut 17 convorbiri telefonice și o întrevedere fizică cu Putin, 25 de convorbiri cu președintele ucrainean, Volodîmîr Zelenski, și nenumărate discuții și negocieri cu aliații occidentali, potrivit unui bilanț New York Times din 28 martie) încât acesta nu pare să mai fi avut răgaz pentru a se ocupa și de propria campanie electorală. De asemenea, a merge în campanie în calitate de președinte al Franței, în plin război în Europa, putea fi văzut drept un gest egoist, care n-ar fi dat bine cu publicul.

Se pare că, orice ar fi ales Emmanuel Macron, l-ar fi afectat într-un segment de electorat. Pe de-o parte, ar fi pierdut din prestanță dacă se „cobora” de la pupitrul de lider de război pentru a-și face campanie, în ultima lună. În același timp, nici strategia pe care a ales-o, aceea de a nu se implica decât pe ultima sută de metri, nu l-a ajutat prea mult, dacă e să ne uităm că a scăzut constant în sondaje în ultimele săptămâni.

Macron mai este afectat și de plafonarea firească de care e vizat orice președinte în exercițiu care vrea să fie reales: a doua dată, entuziasmul e în mod natural mai reținut. Cu cinci ani în urmă, Emmanuel Macron era fața nouă a politicii franceze și „outsider-ul” care zdruncina scena politică din țară. Acum, președintele e văzut ca făcând parte din acea scenă politică.

Un factor important se datorează și culturii politice din Franța, care este mult mai reticentă decât altele privind reînnoirea unui mandat prezidențial. De la începutul celei de-a cincea Republici franceze, în 1958, Franța a avut opt președinți, dar doar trei dintre aceștia au reușit să câștige un al doilea mandat.

Dat fiind că mai bine de jumătate dintre francezi au votat în primul tur cu candidați anti-establishment, printre care Le Pen, Zemmour (7,1%) și Jean-Luc Mélenchon, candidatul de extremă stânga (care a luat 22%, comparativ cu 23,4% pentru Le Pen),  experții sunt de părere că o întreagă reconfigurare a politicii franceze e în derulare.

Va fi a treia oară cu noroc pentru Le Pen? 

Astfel, în timp ce agenda lui Macron s-a concentrat pe războiul din Ucraina și pe încercările acestuia de a găsi o soluție diplomatică pentru a rezolva conflictul, principala sa contracandidată a continuat să vorbească de problemele care sunt „mai aproape de casă” și care îi afectează pe francezi. 

Le Pen, candidata de extremă dreapta cu care Macron se va lupta în turul doi, a condus o campanie la firul ierbii, pe care a început-o de mai bine de șapte de luni. Un comunicator iscusit, Le Pen a bătut țara lung și-n lat, vorbind despre probleme cotidiene cu care se înfruntă francezii, în special costul de trai tot mai ridicat. 

🔴 Les résultats définitifs du 1er tour de la présidentielle 2022 ⤵️

🔸 Emmanuel Macron: 27,84 %
🔸 Marine Le Pen: 23,15%
🔹 Jean-Luc Mélenchon: 21,95%
🔹 Éric Zemmour: 7,07%
🔹 Valérie Pécresse: 4,78%
🔹 Yannick Jadot: 4,63%
🔹 Jean Lassalle: 3,13%
🔹 Fabien Roussel: 2,28% pic.twitter.com/mATIk68CRG

— BFMTV (@BFMTV) April 11, 2022

„Le Pen a derulat o campanie a proximității, în care a vizitat orașe mici și sate. Deși vizitele ei nu au fost așa de mediatizate de presa națională, ele au rezonat în presa locală”, descrie Mathieu Gallard, director de cercetare pentru compania de sondaj, Ipsos, pentru Politico.

“(Le Pen) a declarat că sancțiunile împotriva Rusiei nu ar trebui să-i rănească pe cetățenii Franței. A promis că va elimina taxa pe valoarea adăugată pentru produsele din coșul de de bază și va opri scumpirile pentru carburanți. La puțin timp după război, costul vieții a devenit preocuparea numărul unu în mintea alegătorilor, iar în timp ce Le Pen creștea în sondaje, Macron scădea”, explică o analiză Financial Times.

Puterea de cumpărare s-a dovedit a fi principala chestiune luată în considerare de alegători (59%), atunci când ajung la urne, declară un alt sondaj Fondapol.

„Le Pen s-a concentrat în mod constant asupra problemelor legate de costul vieții, cu care au rezonat milioane de francezi care se chinuie să trăiască de la o zi la alta, în special după ce prețurile gazelor au crescut cu peste 53% în ultimul an”, spune și Roger Cohen, un jurnalist american care conduce biroul New York Times de la Paris. 

De altfel, și retorica lui Le Pen a devenit mai cuminte. Aceasta și-a nuanțat anumite poziții, ceea ce a făcut-o tot mai atractivă pentru votanții de stânga. 

Sondajele îl pun în continuare pe Macron pe primul loc pentru turul doi, care va avea loc pe 24 aprilie. Comparativ cu turul doi din 2017, când Macron a învins-o pe Le Pen cu o marjă de peste 30%, turul doi de la sfârșitul lunii este preconizat să fie unul mult mai strâns.

E un pronostic care a creat îngrijorare și în rândul liderilor pro-Occident din Europa. După un început de lună în care doi simpatizanți ai lui Putin au fost realeși, în Ungaria și Serbia, o victorie a dreptei radicale în Franța ar presupune un „cutremur politic” cum n-a mai văzut Europa de la Brexit încoace.

O victorie pentru Le Pen în turul doi ar presupune prima președinție de extremă dreapta din istoria Franței și o schimbare radicală în politica europeană. Un asemenea rezultat l-ar înlătura de la palatul Élysée pe cel mai vocal susținător al cooperării UE, înlocuindu-l cu o candidată știută pentru retorica sa anti-UE și anti-NATO. Totul, în timpul celei mai grave crize de securitate cu care s-a confruntat Europa în ultimele decenii, care se suprapune cu șocurile economice, politice și sociale lăsate în urmă de doi ani de pandemie.