ALEGERI ÎN FRANȚA. MACRON RĂMÂNE PREȘEDINTE

L’économie en rose. Bilanțul economic al lui Emmanuel Macron, după primii cinci ani

Computer Hope Guy
Emmanuel Macron, președintele Republicii Franceze, într-un portret din februarie 2022 / sursa: Profimedia

Abonează-te la canalul nostru de WhatsApp, pentru a primi materialul zilei din Panorama, direct pe telefon. Click aici


 

ACTUALIZARE – 24 aprilie, ora 21.00

ALEGERI ÎN FRANȚA: Emmanuel Macron câștigă un nou mandat de președinte al Republicii Franceze, după ce a obținut 58% din voturi, potrivit primelor estimări de vot, anunțate de postul BFMTV. Deși a pierdut încă o dată cursa pentru președinție, Marine Le Pen a obținut cel mai bun scor pe care l-a avut vreodată extrema dreaptă în Franța.


În continuare, articolul inițial, în care Panorama a analizat bilanțul economic al lui Emmanuel Macron, după primii cinci ani la Élysée:

„Cel mai mare risc pentru următorii cinci ani”, spunea Emmanuel Macron în iulie 2017, la scurt timp după câștigarea președinției, „e să nu facem nimic”. Dezamăgirea electoratului, credea el, nu ar face decât să legitimeze încă o dată – sau chiar să facă învingător – partidul extremist al lui Marine Le Pen.

Cinci ani mai târziu, după cum vom vedea în continuare, bilanțul lui Emmanuel Macron nu e sărac în reușite. Cu toate acestea, pe 24 aprilie, președintele francez în exercițiu se confruntă cu aceeași Le Pen pe care a învins-o în 2017. Iar mișcările radicale și naționalist populiste, nu doar că nu sunt mai slabe acum decât erau cu cinci ani în urmă în Franța, dar ele s-au înmulțit. În primul tur, mai bine de jumătate dintre alegători au pus ștampila pe astfel de candidați.

Ajuns președinte la doar 39 de ani, cel mai tânăr șef de stat al Republicii Franceze, Emmanuel Macron a promis că va aduce economia Franței în secolul XXI. La final de mandat, bilanțul economic e de departe punctul lui forte. 

Oricâte crize, controverse și proteste a avut de gestionat președintele, datele arată că a făcut din Franța o țară mai prosperă, cu un antreprenoriat revigorat și un mediu de business ușurat nițel de povara sufocantă a birocrației franceze.

Țara tocmai a bifat cea mai mare creștere economică din anii ‘60, din timpul Generalului De Gaulle. După unele calcule, Franța are printre cele mai mici inflații din UE. Șomajul e și el la un minim de la marea criză încoace. Datele arată că oamenii au câștigat mai mulți bani decât în ultimii 15 ani. Și totuși, de la Élysée și până în buzunarele francezilor pare să fie cale lungă. Multe măsuri nu sunt resimțite în economia reală, în viața de zi cu zi a cetățenilor.

alegeri franta emmanuel macron bilant


Panorama a analizat aici și impactul războiului din Ucraina asupra acestor alegeri prezidențiale


Piața muncii, prima ambiție majoră 

Când a candidat prima oară la președinție, Emmanuel Macron nu a vrut doar să reformeze Franța, ci să o transforme de-a dreptul. Și-a propus să facă din acest colos greoi o economie modernă, flexibilă, adaptată la noile condiții globale, capabilă să intre în cursa tehnologică pe care se va construi viitorul. A promis că va răspunde neajunsurilor capitalismului, fără a se atinge de art de vivre, care face parte din însăși identitatea francezilor. 

Prima reformă de care s-a apucat Emmanuel Macron a fost a pieței muncii. Ce a făcut a fost, în esență, să fie mai ușor să angajezi, dar și să dai afară. A implementat, de asemenea, o reformă a ajutoarelor de șomaj. 

Ținta președintelui a fost să obțină un amestec de solidaritate și oportunitate pe care țările nordice ale Europei l-au implementat cu succes – o variantă à la française a „flexicurității” daneze (amestec de flexibilitate pe piața muncii și oportunități constante de educație și reconversie profesională, împreună cu o plasă de siguranță din partea statului).

Iată raționamentul din spate, într-un crâmpei de „macronism”:

„Avem nevoie de un stat care spune: nu o să-ți dictez eu cum să-ți trăiești viața. Nu te voi înlocui. Unii se vor descurca mai bine, alții mai puțin. Dar te voi proteja de marile accidente ale vieții și te voi ajuta să ai capacitatea de a reuși. Cred în economia de piață, într-o lume deschisă. Dar trebuie să regândim legislațiile pentru a răspunde exceselor capitalismului global”. – Emmanuel Macron, în 2017 / Sursa: „Revoluția franceză: Emmanuel Macron și cursa pentru reinventarea unei națiuni”

Muntele în fața oricărei speranțe de „flexicuritate” pe piața muncii din Franța e reprezentat de Codul Muncii, care e privit drept unul dintre marile labirinturi prin care se rătăcește potențialul economic al țării.

În primul rând, e însăși problema dimensiunii lui: din 2000 și până în 2017, când a devenit Emmanuel Macron președinte, Codul francez al Muncii a crescut în volum cu 50% și a ajuns la 3.448 de pagini. Pe urmă, fiecare industrie și fiecare sector au propriile acorduri și cadre legislative. Cel pentru muncitorii din saloane de coafură are 304 pagini, iar cel pentru brutari, 742 de pagini, scrie jurnalista The Economist Sophie Pedder, în cartea sa din 2018, „Revoluția franceză: Emmanuel Macron și cursa pentru reinventarea unei națiuni”.

Istoric, să te atingi de piața muncii și să riști furia sindicatelor e un pariu ambițios în Franța, dacă nu chiar sinucigaș din punct de vedere politic, după cum Emmanuel Macron a aflat pe propria piele în primul său mandat.

It’s the economy, stupid* 

După muncă, au venit reformele fiscale. Emmanuel Macron a eliminat treptat unele taxe, a scăzut altele, a redus și din contribuții. A micșorat impozitul pe profit pentru companii de la 33% – cel mai mare din Europa la acel moment – la 25%.

„Predecesorul meu i-a taxat la un nivel fără precededent pe bogați și pe oamenii de succes. Ce s-a întâmplat? Au plecat. Ce am câștigat din asta? A scăzut șomajul? Nu”, a explicat Macron.

În timpul primului mandat al lui Emmanuel Macron, francezii au câștigat aproape 300 de euro în plus pe an ca venit disponibil pe gospodărie. Nu pare foarte mult, dar e mult peste bilanțul predecesorilor săi, Francois Hollande și Nicolas Sarkozy, arată calculele Observatorului Francez al Conjuncturilor Economice (OFCE).

alegeri franta

Recordul aici rămâne al lui Jacques Chirac, în al cărui prim mandat (1995-2002), oamenii au avut în medie 555 de euro în plus pe an, ca venit disponibil pe gospodărie. Iar în al doilea mandat (2002-2007), francezii au avut în plus în casă 422 de euro pe an.

În plus, cu 5,1%, Franța avea, în martie 2022, a doua cea mai mică rată anuală a inflației din UE, după Malta, potrivit calculelor Comisiei Europene

Dar chiar mai impresionantă e creșterea economică de 7% obținută în 2021, o revenire spectaculoasă după o contracție de 8% în primul an de pandemie.

Redresarea economică e și efectul unor injecții de aproape 200 de miliarde de euro în timpul pandemiei pentru a proteja mediul de afaceri și a salva locurile de muncă. La asta s-a mai adăugat un pachet de 100 de miliarde de euro pentru a ajuta anumite industrii și sectoare vulnerabile să se repună pe picioare. Reversul medaliei aici e că datoria publică a crescut (116% din PIB a fost nivelul de îndatorare al statului francez în 2021), în loc să scadă, după cum a promis Macron în 2017. Dar creșterea aceasta trebuie privită drept „datorie Covid”, după cum s-a apărat președintele.

La „datoria Covid” se adaugă și eșecul președintelui de a desțeleni aparatul bugetar. Macron promisese că va elimina 120.000 de posturi de angajați la stat. În realitate, s-au mai adăugat câteva zeci de mii. Înainte să vină la putere, se estima că unu din cinci francezi lucra la stat, după cum Panorama a arătat AICI

Cu toate câștigurile economice din ultimii cinci ani, în Franța se poartă o dezbatere similară cu ce vedem și în România: oamenii se plâng că nu resimt aceste câștiguri, că datele macroeconomice se diluează până în buzunar.

Printre cele mai frecvente motive de nemulțumire sunt inflația și costul vieții, unde intră și creșterea prețului la energie (deși guvernul lui Macron a plafonat prețurile la energie, pentru a proteja, într-o măsură, populația). 

Cum s-a „dezbrăcat” Macron de vestele galbene

Și tot la capitolul „vulnerabilități”, amintim că planurile președintelui francez în domeniul climatic au dus la revolte de stradă de proporții. Creșterea accizelor la combustibili a împânzit țara de „veste galbene”. „Vestele galbene” a fost eticheta dată protestatarilor, pentru că, inițial, ei veneau din rândul șoferilor profesioniști (obligați să aibă veste reflectorizante în mașină). Nu a durat mult, însă, până ce mișcarea vestelor galbene s-a extins în largi categorii sociale, devenind proteste antiguvernamentale care au durat luni de zile. Până la urmă, acciza ecologică a dispărut.

La fel de controversate și de ambițioase erau și planurile de reformă a sistemului de pensii pe care le avea Emmanuel Macron. Nu a apucat să le pună în aplicare, pentru că a venit pandemia. Totuși, proiectul a apucat să genereze cele mai mari proteste din sectorul transporturilor din istoria Franței. 

Acum, Macron spune că vrea o creștere progresivă a vârstei de pensionare la 65 de ani, pentru femei și bărbați deopotrivă. În prezent, vârsta de pensionare e de 62 de ani. Președintele în exercițiu vrea, de asemenea, creșterea pensiei minime la 1.100 de euro (de la 700 de euro), dar în baza unui nou sistem de calcul.

Greaua moștenire

Pentru a înțelege toate aceste elemente de bilanț macroeconomic pentru ultimii cinci ani, trebuie să facem un pas înapoi și să ne uităm la starea economiei franceze, așa cum era ea în 2017, când a devenit Macron președinte. 

Franța pe care a moștenit-o el era un uriaș economic care răsufla greu, sufocat de propria-i birocrație, de instituții stufoase și trăind, uneori, în realități economice paralele cu ce se vedea în economii similare.

În cartea sa din 2018, pentru care l-a intervievat de mai multe ori pe Emmanuel Macron, jurnalista Sophie Pedder amintește că, în 2002, Franța și Germania aveau niveluri comparabile de șomaj și de PIB/capita. 15 ani mai târziu, când Emmanuel Macron devenea președinte, nemții erau, în medie, cu 15% mai bogați, iar rata lor a șomajului era mai puțin de jumătate din cea a Franței, scrie Pedder.

„Prea puține afaceri noi reușesc o scalare corectă. Franța și-a prins companiile mijlocii într-o menghină de reguli, care descurajează întreprinderile mici să se extindă. Țara are mai puțin de jumătate din numărul de întreprinderi mijlocii din Germania și pe jumătate din numărul de exportatori. Cele mai multe companii mici nu angajează suficienți oameni pentru a se extinde pe măsura potențialului. În 2012, pe ștatele de plată ale unei companii din Franța figurau, în medie, 14 angajați. În Germania, numărul era de 41. Franța avea 8.480 de companii industriale cu peste 50 de angajați, comparativ cu 20.340 în Germania”. Sophie Pedder – „Revoluția franceză” (2018)

Iar numărul companiilor care aveau fix 49 de angajați era mai mare decât al celor care aveau 50. Nu era deloc o coincidență, pentru că, odată ce treceau de 50 de angajați, angajatorii francezi mai aveau de bifat încă 34 de legi și regulamente. 

În 2016, spre finalul mandatului lui François Hollande, nicio altă țară din lume nu cheltuia atât din PIB pe programe sociale, de sănătate și pensii, potrivit lui Pedder. Cheltuielile sociale depășeau o treime din PIB-ul Franței. Până și Olanda și Suedia, țări cu programe sociale generoase și renumite în întreaga lume, și-au redus cheltuielile din sfera aceasta între 1990 și 2016, în timp ce Franța nu a făcut decât să bage mâinile tot mai adânc în vistierie.

„Macronometru”: câte promisiuni au devenit realitate și câte nu

Trăgând linie, am găsit, în presa franceză, două eforturi de inventariere a tuturor promisiunilor făcute și ulterior respectate, încălcate sau îndeplinite doar pe jumătate de către Emmanuel Macron de-a lungul ultimilor cinci ani.

Ziarul Le Monde și École Supérieure de Journalisme de Lille au indexat 400 de astfel de promisiuni, iar „macronometrul” lor spune că 171 dintre promisiunile electorale ale președintelui Macron au fost îndeplinite, alături de alte 72 îndeplinite parțial.

alegeri franta macronometru
Site-ul luipresident.fr a verificat 400 de promisiuni făcute de Emmanuel Macron. Dintre acestea, 124 nu au fost respectate, 171 au fost respectate, 72 respectate parțial, iar 33 nu pot fi evaluate

În rubrica angajamentelor nerespectate sunt măsuri mai ales din zona educației, a ecologiei și a reformei instituțiilor statului.

Un alt inventar au făcut jurnaliștii de la France Info. Din 100 de promisiuni, 47 au fost respectate întrutotul și 28, doar parțial. 

alegeri franta promisiuni macron1
Inventarul France Info arată că, din 100 de promisiuni din programul lui Emmanuel Macron din 2017, 47 au fost respectate, 28 au fost îndeplinite parțial și alte 25 rămân restante

Alegeri în Franța. Încă o dată, nu au de ales

În același discurs de victorie din fața Luvrului, din 2017, Emmanuel Macron a promis țării care l-a ales că-i va oferi unitate și reforme. A livrat reforme – pe unele dintre ele le-am rezumat mai sus. 

Unitatea, însă, lipsește. Din multe privințe, Franța e mai dezbinată ca niciodată, ceea ce am văzut și din rezultatele primului tur, pe 10 aprilie. 

Una dintre concluziile acestor alegeri e deja că Emmanuel Macron a desăvârșit procesul început cu cinci ani în urmă de a arăta că partidele tradiționale franceze au devenit irelevante. Mai mult: ce au făcut președintele francez și Marine Le Pen a fost și să confirme că țara care a dat împărțirea ideologică stânga-dreapta s-a rupt de acest clivaj.

Vedem în Franța mai degrabă o accentuare a confruntării sistem vs mișcări anti-sistem, globalizare și multiculturalism vs naționalism populist. Sau, în interpretarea lui Marine Le Pen, o luptă între patrioți și globaliști, unde „globalist” e aproape o insultă, un susținător al „uberizării economiei”, printre altele.

Iar dacă Emmanuel Macron câștigă un al doilea mandat, cum prognozau sondajele în ajunul votului (Macron – 57,5% față de Le Pen – 42,5%, într-unul dintre aceste sondaje), parte din explicație va fi și „alegerea imposibilă” pe care mulți francezi simt că trebuie să o facă încă o dată. 

Pentru a treia oară în ultimele decenii, au de ales în turul al doilea la prezidențiale între un candidat periculos cu numele Le Pen (tatăl lui Marine Le Pen, Jean-Marie, chiar mai radical decât fiica sa, a candidat de cinci ori la prezidențiale și a fost adversarul lui Jacques Chirac în finala din 2002) și „altcineva” – de această dată, alegerea mai sigură e în persoana unui candidat de care s-a lipit porecla de „președintele bogaților”, o figură „jupiteriană”, distantă, cu eticheta de „arogant”, cum e descris Emmanuel Macron. Francezii nu au uitat că, doar în primele luni de mandat, președintele și-a pudrat nasul de 26.000 de euro – cu atât a facturat președinția make-up artistul său personal.

alegeri franta macron le pen
Revistele franceze „Marianne” și „L’Express” ilustrează turul al doilea al alegerilor prezidențiale din Franța. „Nu, nu este un remake pentru 2017” și „Franța contra Franța” sunt tilurile lor de copertă / foto: Profimedia

Dincolo de performanțele în plan economic, nici acest simbol al liberalismului european întruchipat de persoana lui Emmanuel Macron nu e tocmai fără pată. Sunt multe îngrijorări cu privire la degradarea democrației franceze sub conducerea sa. 

Avantajul președintelui e, deocamdată, paravanul măsurilor excepționale în sfera securității și a drepturilor și libertăților civile. Asta pentru că, din ultimele 78 de luni, Franța a petrecut 46 în stare de urgență, potrivit calculelor antropologului Didier Fassin, de la École des Hautes Études en Sciences Sociales, din Paris. 

Starea de urgență a fost declarată inițial de Francois Hollande, după atacurile teroriste de la Paris, din 2015. Ea e încă în vigoare, pe fondul crizei sanitare. La adăpostul stării de urgență, Macron a trecut prin Parlament, pe care îl controlează, prevederi de urgență transformate ulterior în legi. Așa au fost adoptate legi care limitează drepturilor solicitanților de azil, drepturile protestatarilor, ale sindicatelor și ONG-urilor. „Un joc periculos”, comentează același Didier Fassin, într-un material din New York Times. Pentru că aceste legi și restricționări s-ar putea transforma într-o armă și mai periculoasă pentru democrație în mâinile unui altfel de lider.


Devenită celebră pentru că a fost unul dintre motto-urile interne ale campaniei prezidențiale a lui Bill Clinton, în 1992, sintagma „It’s the economy, stupid” (în traducere aproximativă: „E despre economie, prostule”) a devenit simbol universal pentru interesul alegătorilor față de nivelul lor de trai și de toate aspectele economiei reale, aproape de firul ierbii, în detrimentul sloganurilor politice pompoase.


Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.


Alina Mărculescu Matiș

Redactor-șef Panorama.ro

E jurnalistă cu peste 15 ani de experiență în presa scrisă, online și în televiziune, beneficiara unor importante premii și burse naționale și internaționale. A fost corespondentă la instituții ca NATO, Comisia Europeană și Parlamentul UE.


Urmărește firul poveștii
Urmărește subiectul
Abonează-te
Anunță-mă la
guest
0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile

Abonează-te, ca să nu uiți de noi!

Îți dăm un semn pe e-mail, când publicăm ceva nou. Promitem să nu te sâcâim mai des de o dată pe zi.

    2
    0
    Ai un comentariu? Participă la conversație!x