Ce s-a întâmplat în Republica Moldova? 5 întrebări și câteva răspunsuri după rezultatele surprinzătoare de la alegeri
Rezultatele la alegerile prezidențiale din Republica Moldova și referendumul privind aderarea la Uniunea Europeană, ambele desfășurate pe 20 octombrie, nu au adus nici pe departe susținerea categorică la care spera guvernarea proeuropeană de la Chișinău.
În ciuda sumelor uriașe alocate Moldovei, a faptului că a ținut, practic, țara în funcțiune în ultimii ani, UE tot nu a reușit să se impună categoric peste Prut.
Rezervele oamenilor dovedesc că Rusia continuă să aibă o influență mult mai mare în Republica Moldova decât sperau cancelariile europene. E și un eșec al luptei pe discursul public în Moldova, locul în care „propaganda bună” se bate cu „propaganda rea”.
Ce s-a întâmplat?
Maia Sandu a avut cele mai multe voturi în primul tur – semnificativ mai multe decât următorul clasat, fostul procuror general Alexandr Stoianoglo (candidatul socialiștilor) și chiar peste unele sondaje de opinie.
Rezultate preliminare ale turului I al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova:
sursa: cec.md
Însă chiar dacă Maia Sandu și guvernarea proeuropeană de la Chișinău au câștigat pe hârtie, ei nu au, de fapt, motive de sărbătoare.
Rezultatul referendumului, unde cetățenii au fost întrebați dacă sunt de acord cu trecerea în Constituție a obiectivului aderării la Uniunea Europeană, nu s-a concretizat într-o avanlanșă de susținere pentru visul european. O dovadă atât a dezamăgirii oamenilor față de lipsa de reforme și situația din țară, cât și a faptului că menghina rusească care încă sugrumă dezbaterea publică sau mobilizează cu succes oamenii.
„Susțineți modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”
sursa: cec.md
Dacă nu ar fi fost diaspora, referendumul ar fi picat. Cei din țară au spus, majoritar, „nu”.
Miza referendumului era să facă mai dificilă o eventuală schimbare de macaz geopolitic în țara vecină. Cu alte cuvinte, dacă la anul, când sunt alegeri parlamentare, câștigă puterea prorușii, să nu poată opri procesul de integrare europeană al Moldovei. El să fie obiectiv trecut în legea fundamentală, la fel cum e, de pildă, statutul de neutralitate al țării, care înseamnă că țara nu poate adera la NATO.
Însă la câți bani curg în Moldova de pe urma acestui proces, probabil că prorușii, și dacă ar ajunge la guvernare, n-ar avea interesul să-l oprească, de facto, ci mai degrabă să tragă de el, pentru a mulge și vaca rusească, și pe cea de la Bruxelles.
Cât a fost vina proeuropenilor, cât a fost mâna Rusiei?
Moldovenii sunt nemulțumiți de Maia Sandu și de guvernarea partidului ei, Acțiune și Solidaritate (PAS). Sunt sătui de așteptat reformele pe care le văd mai degrabă în discursuri și foi de parcurs de la Bruxelles – mai ales din justiție. Sunt cocoșați de prețurile mari și de povara crizei refugiaților.
Dar nu sunt într-atât de supărați încât să aleagă pe altcineva președinte – opțiunile, deși multe, au fost toate fie mult mai slabe, mai nepopulare sau de-a dreptul periculoase.
Despre acest peisaj politic și bilanțul complicat al primului mandat al Maiei Sandu a scris colaboratorul Panorama de la Chișinău, Vladimir Soloviev, în această analiză de la începutul campaniei electorale.
Și atunci, singurul fel în care alegătorii au putut să sancționeze cu adevărat PAS a fost să la un vot cu mai puține consecințe imediate, dar cu miză mare pentru Sandu, inclusiv în plan extern: referendumul privind integrarea europeană.
E și o urmare a faptului că proiectul aderării Moldovei la UE a rămas sinonim cu Maia Sandu, acesta fiind cel mai mare succes politic al ei. Oricât au vrut lidera PAS și partidul ei să desfacă această suprapunere, în mințile oamenilor, nu a funcționat. Practic, referendumul a fost al doilea vot pentru Maia Sandu.
Dar nu a fost doar vina forțelor proeuropene. Maia Sandu susține că la mijloc a fost și multă fraudă rusească, un scenariu asupra căruia avertizau și serviciile de informații străine. Și Comisia Europeană a reacționat și a spus că votul a avut loc sub presiunea unor ingerințe și intimidări fără precedent.
La începutul lunii octombrie, șeful poliției din Republica Moldova vorbea despre o schemă de influențare a rezultatului alegerilor prin cumpărarea de voturi. 15 milioane de dolari au ajuns în conturile a 130.000 de oameni, potrivit oficialului.
Dar nu atât banii, cât felul în care forțele proruse au făcut campanie trebuia să fie un indicator serios pentru cât de strânsă avea să fie lupta electorală.
Directiva către alegătorii ușor de influențat nu a fost să boicoteze referendumul astfel încât să nu atingă pragul de validare, ci să meargă la vot și să refuze obiectivul european. Căci mesajul transmis așa e unul mult mai puternic.
Defalcat pe categorii de vârstă, prezența la vot a fost uriașă în rândul vârstnicilor: 70% dintre cei de 56-65 de ani, 76% dintre cei de 66-75 de ani și 60% dintre alegătorii de 76+ de ani.
Unde sunt banii?
Pe hârtie, ar trebui să fie o ecuație simplă, cu un răspuns extrem de clar: Uniunea Europeană e singura șansă a Republicii Moldova.
Chiar în luna alegerilor și a referendumului din Moldova, Comisia Europeană a adoptat un plan istoric de creștere economică adresat țării din vecinătatea estică. E un pachet de asistență în valoare de 1,8 miliarde de euro, bani pentru infrastructură, reforme structurale și integrarea pe piața unică europeană.
În numai un deceniu, acest plan european poate dubla economia Moldovei, se laudă președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Salariul mediu s-ar putea dubla și el, se vor crea până la 100.000 de noi locuri de muncă, vor fi construite spitale noi în Cahul și Bălți și 25.000 de întreprinderi mici și mijlocii vor beneficia de asistență financiară, alături de alte câteva mii de business-uri care se vor crea ca urmare directă a acestui plan, conform calculelor de la Bruxelles.
Tot ajutorul e condiționat însă de reforme, cum se întâmplă și la noi, în cazul banilor din Planul Național de Redresare și Reziliență.
Acesta e, însă, viitorul. Mai palpabil e ce s-a întâmplat deja:
a alocat UE pentru R. Moldova în ultimii trei ani, pentru a face față crizelor economică, energetică, a refugiaților și de securitate
Sursa: Comisia Europeană
Dar iată că, pentru niște oameni care se zbat în continuare în sărăcie, corupție și crimă organizată, într-o țară care s-a golit, după ce jumătate din populație a emigrat, majoritar în această UE față de care cei rămași acasă încă au rezerve, bilanțurile de pe hârtie nu sunt îndeajuns. Tocmai în raioane precum Cahul și Ungheni, beneficiare masive de fonduri europene, s-a votat NU la referendum.
Mulți spun că banii aceștia mulți se opresc la Chișinău, în mâinile celor puțini. Asta deși drumurile, străzile, școlile și grădinițele de peste tot din țară sunt înțesate de panouri despre cine a plătit pentru ele, despre sprijinul european, românesc, american sau al altor prieteni ai Republicii Moldova.
Asta e tot?
Am petrecut, vara aceasta, timp în două redacții din Republica Moldova, una centrală, alta locală, pentru traininguri privind afacerile europene, tocmai în pregătirea campaniilor electorale pentru prezidențiale și referendum. Am văzut de atunci cât de acerbă e peste Prut lupta pe narativ, pe povestea europeană.
Semnele care anunțau rezultatul complicat de la alegerile de pe 20 octombrie erau deja acolo. În linie cu ce se întâmplă în economia națională, presa din Republica Moldova trăiește exclusiv din sprijin financiar extern. Redacțiile „proeuropene” sunt finanțate de granturi din Europa (UE sau din partea unor guverne) sau din SUA. Celelalte au moguli proruși în spate.
Și pentru că propaganda rusă e atât de puternică și de eficientă în Republica Moldova, ea e contracarată cu „propaganda bună”, europeană. Cel mai adesea, articolele despre Uniunea Europeană din redacțiile necontrolate de ruși, cele care trăiesc din granturi occidentale, sunt un laudatio lipsit de spirit critic, de nuanțe necesare, de echilibru. Ceea ce le face, în ochii publicului, necredibile sau plictisitoare.
E rezultatul, pe de-o parte, al lipsei de jurnaliști care să aibă experiență în relatarea despre UE, așa că rămân mereu la suprafață, în siguranța comunicatelor oficiale și a știrilor fără context, dar „de bine”. La fel a fost, în anii 2000, și la noi.
Dar eșecul de impunere a discursului proeuropean e și o urmare a autocenzurii jurnaliștilor care cred sincer în viitorul Moldovei în UE și care stau în aceste șabloane politicoase, peste care publicul lor trece, cum treceam și noi peste jurnalul de știri pozitive din comunism.
Sunt niște jurnaliști care lucrează în condiții infinit mai grele decât o făceam noi, în perioada de pre-aderare a României la UE. Sunt nevoiți să cântărească dacă vreun mesaj al lor despre UE poate fi trunchiat, răstălmăcit și folosit ca armă de propaganda rusească.
Ca să ai un discurs public sănătos, acesta nu e un calcul pe care ar trebui să-l facă un jurnalist, cu atât mai puțin nu de teama că redacția poate pierde un grant care, ironic, e menit să sprijine democrația și statul de drept.
Drumul Moldovei spre Uniunea Europeană
-
Martie 2003
Republica Moldova e inclusă în nou-formata Politică de Vecinătate a UE.
-
Aprilie 2014
Cetățenii Republicii Moldova cu pașapoarte biometrice scapă de vizele pentru UE.
-
iunie 2014
Se semnează Acordul de Asociere UE-Moldova, primul pas către integrare, cu o componentă comercială foarte importantă.
-
martie 2022
Republica Moldova depune cererea de aderare la UE.
-
iunie 2022
Republica Moldova primește statutul de țară candidată la UE.
-
Decembrie 2023
Se ia decizia politică pentru deschiderea negocierilor de aderare.
-
iunie 2024
Încep efectiv negocierile de aderare a Republicii Moldova la UE.
Sursa: Comisia Europeană
Și acum ce se întâmplă?
Maia Sandu merge în turul al doilea al prezidențialelor, pe 3 noiembrie, unde îl va înfrunta pe Alexandr Stoianoglo. Dacă nu mai apare vreo surpriză de proporții, ea va câștiga un nou mandat și își va vedea de drum – al ei de președintă și al țării către Europa.
Dar și dacă nu trecea referendumul, integrarea europeană ar fi mers mai departe, cel puțin o vreme.
Rezultatul pe muchie de cuțit de la referendum ar putea avea un efect mobilizator pentru electorat peste două săptămâni.
Prezența la vot în acest prim tur a depășit oricum toate așteptările: 52%.
Mică, mare, victoria taberei proeuropene la referendum trebuie luată acum ca atare, pentru că a a venit în condiții extrem de dificile. Și e un important element de încurajare pentru georgieni, care vor vota și ei la finalul acestei săptămâni în alegerile parlamentare. Spre deosebire de Ucraina și Republica Moldova, Georgia, sub conducerea unui guvern cu afinități ruse, s-a îndepărtat de obiectivul european și a ratat acest tren al începerii negocierilor de aderare.
Cât despre adevăratul test și lupta decisivă pentru viitorul Republicii Moldova și locul ei în Europa, zarurile vor fi aruncate în 2025, la alegerile parlamentare. Acolo, proeuropenii au nevoie disperată să recâștige puterea. Altfel, se vor anunța ani tulburi pentru Republica Moldova.
A contribuit la acest articol Alexandra Albu
