Marii jucători de armament se scutură de praf cu tehnologia micilor start-upuri, ca să apere Europa. Cum stă România?
Cine ar fi crezut, acum patru ani, că vom mai vedea luptă de tranșee pe continentul european? Războiul convențional părea ceva aproape vulgar, cu toată tehnologia care ne înconjoară. Și totuși, pe 24 februarie 2022, tancurile și soldații ruși invadau Ucraina și porneau cel mai mare război de agresiune din Europa, după 1945. Europenii s-au trezit din visul păcii cam la jumătatea războiului, când Donald Trump s-a întors la butoane, la Casa Albă, și i-a zgâlțâit serios în căutare de bani pentru bugetul NATO.
Apărarea europeană nu mai poate fi responsabilitatea americanilor. Așa că UE se zbate să găsească formula optimă de inovare și înarmare. De bani n-ar duce lipsă, nici de entuziasm. Problema e cum să mențină o disciplină a cheltuielilor pentru o complementaritate și nu o suprapunere cu NATO.
Războiul din Ucraina s-a dovedit un incubator pentru noi tehnologii, în special pe partea de vehicule fără pilot, dotate cu inteligență artificială, care le oferă diverse grade de autonomie.
Unde se întâlnește tehnica militară a marilor jucători din industria europeană de armament cu tehnologia micilor start-upuri care dezvoltă rapid soluții AI și robotice, care pot schimba fața războiului? Și cum putem să obținem maximum din cele două? Sunt întrebări la care ne-au răspuns experți și antreprenori din domeniul apărării.
Ești pe grabă? Poți sări direct la ce te interesează:
Războiul din Ucraina a băgat steroizi în industria de apărare
Thales, una dintre cele mai mari companii europene din domeniul apărării, producea pe timp de pace 12 radare într-un an. Anul trecut, a produs 60, povestește Cristian Sfichi, director regional Thales pentru România și zona Caucazului, într-un interviu pentru Panorama.
Acest scurt bilanț dă măsura brută a realității în care trăim. O realitate pentru care Europa nu era pregătită.
Directorul regional al Thales mai spune că, la adăpostul descurajării asigurate de americani, europenii și-au pierdut instinctele de apărare.
„Nu cred că suntem într-o situație foarte fericită și trebuie să recunosc că perioada asta nu a făcut decât să ne atenueze simțurile și chiar strategiile de apărare au fost preluate mai mult prin mimetică”.
În mod evident, războiul din Ucraina a devenit ceasul deșteptător al industriei de apărare. „N-am văzut niciodată acțiuni atât de dramatice, luate la nivelul Uniunii Europene”, adaugă Cristian Sfichi cu autoritatea unui sfert de veac de experiență în domeniul industriei de apărare.
Micii actori inovativi pot suplini reacția greoaie a marilor jucători din apărare
„Armamentul se bazează pe niște tehnologii, iar acele tehnologii apar după ce investești 10-20-30 de ani în cercetare”, ne spune directorul regional al Thales. Dar, timpul nu mai are răbdare cu industria de armament. Marii contractori trebuie să reacționeze la amenințări în timp real, să integreze rapid tehnologii noi, să colaboreze cu actori agili.
O entitate care vine să susțină acest transfer de tehnologie este acceleratorul NATO pentru inovare în apărare – DIANA.
„Companiile mari au o viziune pe termen lung, au contracte mari pentru înzestrarea de armate, au bani mulți pentru a investi în cercetare. Dar, pentru termen scurt și mediu, există companii mici care pot veni cu soluții bune, adaptate la domeniul militar”, rezumă Horia Botiș, membru în Consiliul Director al DIANA, simbioza care ar trebui să existe între marii și micii jucători din industria de apărare.
DIANA vrea să devină un incubator de soluții cu dublă utilizare, civilă și militară, care să răspundă necesităților din industria de apărare. Cu alte cuvinte, pentru orice echipament militar să existe capacități rapide de îmbunătățire oferite de companii mici, care nu depind de cicluri de dezvoltare a unor produse măsurate în decade.
Val de firme românești, fără succes la DIANA lui NATO
An de an, DIANA lansează un concurs de proiecte de inovare în domenii pe care le consideră esențiale. La început, au fost definite trei, în 2024 au fost cinci, iar anul acesta s-a ajuns la 10, printre care energie, biotehnologie, infrastructură critică și operațiuni în condiții extreme.
Perioada de înscriere pentru 2025 tocmai s-a încheiat, iar primele evaluări vor apărea în decurs de câteva luni. Anul trecut, 88 de companii românești au aplicat în programul DIANA. Niciuna nu a ajuns până în etapa finală.
În interviul pentru Panorama, Horia Botiș enumeră câteva dintre neajunsuri care au dus la această nereușită:
- bariera de limbă – toate proiectele se depun în engleză;
- cerințele stricte – trebuie să se încadreze în standardele de interoperabilitate ale NATO;
- lipsa de experiență în domeniul militar.
Una dintre recomandările reprezentantului DIANA este ca start-upurile să includă în echipa lor sau să ceară consiliere din partea oamenilor cu experiență militară. „Îi pot ajuta să depășească această barieră experți sau personal militar în rezervă, de la Agenția de cercetare pentru tehnică și tehnologii militare, oameni care au fost la forțele de operații speciale la Târgu Mureș, oameni care au fost în Afganistan. Trebuie să meargă înspre aceste persoane și să le abordeze”.
Obiectivul acceleratorului NATO este să ia o tehnologie care se aplică deja cu succes în scopuri civile și să o folosească și în scop militar.
„Dacă vorbim despre un software AI care poate face interpretare de date pe zona de imagini faciale, prin puncte, el poate fi oricând utilizat și pentru detecția de tancuri sau echipamente militare”, adaugă Horia Botiș.
În cel mai recent clasament al inovării, România este ultima dintre cele 27 de state ale Uniunii Europene. Dintre toate criteriile luate în considerare pentru favorizarea inovării, România stă cel mai bine la viteza internetului, locul al șaselea. În rest, nu prea reușim să părăsim coada clasamentului.
Tot ultimii suntem și dacă lărgim clasamentul pentru a include și statele NATO din Europa. Turcia, Muntenegru, Macedonia de Nord și Albania sunt considerate țări cu rezultate mai bune în cercetare și dezvoltare. Nu mai vorbim de Marea Britanie care e în top cinci.
Industria de armament din România îmbătrânește odată cu angajații
Marea problemă cu care se confruntă acum Europa este, în opinia lui Horia Botiș, lipsa unei baze industriale solide pentru producția de armament și muniții. Un lanț constant de aprovizionare ar constitui în sine un element de descurajare al unui atac din partea Rusiei, spre exemplu. „De ce? Pentru că știe că pot să-mi susțin armata din punct de vedere logistic cu echipament și tehnică militară produse pe teritoriul meu”, explică reprezentantul DIANA.
Resursa umană e unul dintre principalele obstacole.
Totuși, multiplele variante de finanțare oferite de Uniunea Europeană pentru a revitaliza producția de armament ar trebui să constituie o oportunitate de care și România să învețe să profite.
Un start-up făcut de militari pentru armată
Marc Wietfeld era militar activ în armata germană acum patru ani când, împreună cu doi camarazi, a pornit un proiect care să faciliteze transferul de tehnologie către armată.
„Efectiv nu înțelegeam de ce, cu toată tehnologia pe care o aveam la dispoziție, încă mai trimiteam oameni pe linia frontului, direct în fața inamicului. Și am început cu roboți care să permită reducerea gradului de risc la care se expun soldații. Îmi amintesc că prototipul l-am construit din banii de salariu”, povestește germanul într-un interviu pentru Panorama.
Războiul din Ucraina a demonstrat că fix „o jucărie” ca aceea poate schimba direcția conflictului.
Proiectul a devenit, între timp, start-upul ARX Robotics și are deja în portofoliu două contracte cu mari companii din sfera mobilității pe câmpul de luptă: Daimler și RENK.
Dar, conviețuirea nu e simplă în industria apărării. „Modelele de business după care funcționează unii dintre principalii furnizori de armament face dificilă colaborarea. Procesele de achiziție sunt lente și birocratice, modelate de 70 de ani de pace. Nu le place să-și asume riscuri. Așteaptă să primească o comandă, o onorează, ba chiar primesc bani în plus dacă produsul lor e mai complex sau e mai greu de întreținut sau producția durează mai mult”, argumentează Marc Wietfeld, cofondator și CEO al ARX Robotics.
Start-upurile funcționează fix invers, adaugă el. Principalul lor obiectiv este să livreze cât mai rapid.
Marii producători de tehnică militară din Europa încep să testeze terenul și să mai renunțe la prejudecăți. Mai ales că start-upurile europene de succes sunt mereu curtate de peste Ocean, unde disponibilitatea de finanțare e mult mai extinsă.
L-am și întrebat pe Marc Wietfeld de ce preferă Europa în detrimentul SUA. „Ca soldat, îmi luasem deja un angajament să apăr Europa. Îmi doresc ca familia mea și copiii mei să trăiască într-o Europă pașnică”, a răspuns antreprenorul german.
Al doilea argument e că industria de apărare s-a schimbat major în ultimii trei ani, iar firmele mici care nu aveau nicio șansă să supraviețuiască în umbra producătorilor tradiționali au acum posibilitatea să semneze inclusiv contracte direct cu statul.
Pentru orice antreprenor care pornește pe acest drum, CEO-ul ARX are un avertisment. Spre deosebire de orice alt domeniu, apărarea e mai dificilă, mai scumpă și necesită mult timp. „Trebuie să faci multe lucruri în același timp și n-ai nicio certitudine, pentru că există un oarecare monopol. Prima redută care trebuie cucerită este piața locală. Nicio altă țară europeană nu-ți va cumpăra produsul, dacă tu n-ai reușit să-l vinzi mai întâi armatei tale”, subliniază el.
Roboții de pe frontul din Ucraina
Roboții ARX sunt deja pe frontul din Ucraina. Sunt trimiși în misiuni care limitează expunerea soldaților ucraineni. „Aceste sisteme robotizate sunt multimodulare, adică pot avea peste 30 de întrebuințări, se pot adapta atât ca hardware, cât și ca software în funcție de cerințele de pe teren”, detaliază cofondatorul ARX Robotics.
Roboții pot asigura transferul de alimente și apă pentru trupele detașate sau pot livra armament și muniție fără a mai fi nevoie de soldați în mișcare, mai vulnerabili unui atac. Aceiași roboți pot să devină vehicule de transport al răniților, pentru a preveni expunerea echipelor medicale.
Marc Wietfield vorbește și despre efectul multiplicator pe care îl asigură sistemele robotizate. „Un singur soldat poate coordona între cinci și zece roboți putând astfel să supravegheze o suprafață mai mare. Așadar, are la dispoziție o flotă de roboți care pot fi programați să acționeze semi-autonom”.
În conversația cu Panorama, Wietfield a povestit și despre felul în care războiul din Ucraina a schimbat percepția despre armată și apărare în Germania. „Eu am fost infanterist. De fiecare dată când ieșeam pe stradă în uniformă sau când mă opream la benzinărie, venind de la unitate spre casă, simțeam că sunt privit cu o oarecare ostilitate. Ca soldat, simțeam că nu sunt acceptat ca parte a societății. Acum, noua generație a început să înțeleagă că modul nostru de viață, că pacea, libertatea nu sunt certitudini”.
„Pentru a preveni războiul, Europa trebuie să arate că este puternică. Nu vom descuraja un atac doar pentru că suntem amabili și pașnici. Pacea o obținem dacă inamicii noștri vor fi convinși că nu au nicio șansă să câștige în Europa”, e concluzia antreprenorului german.
Articol editat de Andrei Luca Popescu
