România, țara care nu știe să-și îngrijească bătrânii. Ce opțiuni ai în fața dramei „am un bătrân, ce mă fac cu el?”
Abonează-te la canalul nostru de WhatsApp, pentru a primi materialul zilei din Panorama, direct pe telefon. Click aici
Îmbătrânirea în România este văzută mai degrabă ca o tragedie. Pentru bătrâni, oportunitățile de îngrijire sunt reduse. Îngrijirea bătrânilor, dar și asistența socială în general, a devenit un serviciu pe care statul l-a externalizat. Deși e construit din bani publici, a ajuns să fie în cele mai multe cazuri o afacere privată.
Ce opțiuni ai la îndemână în România, când ai nevoie de ajutor cu un bătrân care are nevoie de îngrijire? Nu multe. Poți să-l internezi într-un azil specializat, să-l dai spre îngrijire unor persoane care au o casă în care sunt îngrijiți mai mulți bătrâni sau să chemi „o doamnă la domiciliu”, contra cost. Niciuna din aceste opțiuni nu implică garanții că omul neajutorat pe care îl lași în îngrijirea altcuiva o va duce bine.
Panorama a discutat cu Vlad, coordonator al unui azil privat de bătrâni din Ilfov. În domeniul asistenței sociale „mafia este mare”, spune el. A lucrat ca asistent medical în cadrul serviciilor sociale, iar experiențele negative pe care le-a văzut la diverse aziluri din București și Ilfov l-au împins să plece și să-și deschidă propriul spațiu, alături de mama sa.
- În România există 743 de azile de bătrâni acreditate. Din ele, doar 16% sunt de stat. Cifra de afaceri a firmelor care se ocupă cu centrele de îngrijire a bătrânilor a crescut de 45 de ori în ultimii 15 ani. În schimb, statul român nu dispune de date sigure despre câți bătrâni se află în azile.
- În lipsa banilor pentru a apela la serviciile unui azil, multă lume angajează la negru îngrijitori clandestini, de pe Facebook. O astfel de persoană ar putea primi de la stat circa 750 de lei pe lună, dacă ar face contract. Există fonduri europene de circa 80 de milioane de euro, pentru dezvoltarea asistenței pentru bătrâni, pe care nu le-a accesat nimeni.
UPDATE: Ministerul Muncii pregătește o schimbare a legii asistenței sociale (292/2011) prin care cei care administrează cămine prin intermediul unor societăți comerciale cu scop lucrativ vor fi obligați să reinvestească 90% din profit în dezvoltarea serviciului social.
Îmbătrânirea în România este văzută mai degrabă ca o tragedie ce atrage asupra individului singurătatea și nesiguranța. Pentru bătrâni, oportunitățile de îngrijire sunt reduse. Îngrijirea bătrânilor, dar și asistența socială în general, a devenit un serviciu pe care statul l-a externalizat. Deși e construit din bani publici, a ajuns să fie în cele mai multe cazuri o afacere privată.
Într-o țară în care riscul de sărăcie și excluziune socială este de 34,4%, cel mai ridicat nivel din statele UE, iar pensia medie este de 1.855 de lei, cu o valoarea reală care a scăzut sub nivelul din 2012, din cauza inflației, să fii bătrân și singur a ajuns o poveste despre supraviețuire.
Chiar dacă ești un bătrân cu bani sau a cărui familie are posibilități materiale pentru a plăti asistența privată la un cămin, nu e o garanție că totul va fi bine. Dovadă stau ororile scoase la lumină de materialele jurnalistice ale Centrului pentru Investigații Media și Buletin de București, care s-au transformat apoi în dosare penale, aflate în ancheta procurorilor.
O altă realitate românească este că au plecat din țară milioane de oameni (statul nici măcar nu are o evidență clară a numărului lor), majoritatea în puterea vârstei, în căutarea unui loc de muncă mai bun, astfel încât îngrijirea adulților rămași în România la bătrânețe devine natural o chestiune delicată. Unii se întorc să aibă grijă de părinți. Totuși, pentru alții, abandonarea unui loc de muncă plătit de câteva ori mai bine decât în România nu este o opțiune.
Și chiar dacă ar fi, în multe cazuri, îngrijirea unui om bătrân presupune asistență specializată. Nu o poate face oricine, cu toată disponibilitatea și dragostea aflate la mijloc.
Așadar, ce opțiuni ai la îndemână în România, când ai nevoie de ajutor cu un bătrân care are nevoie de îngrijire? Nu multe. Am luat la mână aceste opțiuni, ca orice persoană care se izbește de o astfel de problemă în viața sa.
Poți să-l internezi într-un azil specializat, să-l dai spre îngrijire unor persoane care au o casă în care sunt îngrijiți mai mulți bătrâni sau să chemi „o doamnă la domiciliu”, contra cost.
Ce e mai grav? Niciuna din aceste opțiuni nu implică garanții că omul neajutorat pe care îl lași în îngrijirea altcuiva o va duce bine.
Sursa: Ministerul Muncii.
Căminele de bătrâni, o afacere în floare unde „mafia e mare”
Numărul azilelor pentru bătrâni a crescut rapid în ultimii ani. Aproape s-a dublat, de la 404 în 2019, până la 743 în prezent. Statul a contribuit substanțial la dezvoltarea acestor cămine, prin oferirea de fonduri nerambursabile în perioada 2019-2022, ce ajungeau până la 500.000 de euro și puteau acoperi cheltuielile de dezvoltare în totalitate.
Totuși, îngrijirea vârstnicilor în România rămâne în continuare un serviciu social deficitar, care este împărțit în mod inegal între autoritățile publice și firmele private. La nivel național, în 2023 sunt înregistrate oficial 32.570 de paturi în aceste cămine pentru vârstnici, licențiate de Ministerul Muncii.
Dintre aceste centre, doar 16% sunt de stat. Există județe, precum Satu Mare, unde toate căminele sunt private. Unele din aceste centre sunt destinate doar persoanelor vârstnice, în timp ce altele funcționează în regim mixt și de fapt sunt înregistrate ca „centre pentru persoanele cu dizabilități”.
Panorama a discutat cu Vlad, coordonator al unui azil de bătrâni din Ilfov, pe care și l-a înregistrat ca SRL. El a dorit să-și păstreze anonimatul, de teama urmărilor la care și-ar putea supune atât afacerea, cât și propria persoană, din cauză că în domeniul asistenței sociale „mafia este mare”, spune el.
Vlad a lucrat ca asistent medical în cadrul serviciilor sociale, iar experiențele negative pe care le-a văzut la diverse aziluri din București și Ilfov l-au împins să plece și să-și deschidă propriul centru, alături de mama sa.
Are experiență în centre pentru vârstnici și spune că a lucrat la azile mari din București, dar și din Ilfov. Unul dintre aceste centre a fost ulterior suspendat. Vlad își descrie experiența ca fiind „groaznică”.
„Am lucrat doi ani acolo și dacă îți spun ce se întâmpla, te îngrozești, doar că încerc să fiu precaut. Se știu toți între ei și de-abia ce mi-am pus un centru pe picioare”, spune el.
Centrul său de îngrijire este acreditat la ultima verificare, deschis de mai bine de un an, iar Vlad spune că nu a beneficiat de sprijin financiar din partea statului, chiar dacă statul oferă finanțări pentru dezvoltarea de servicii de asistență socială,
Pentru a-și face centrul, avea nevoie de o casă, pe care a închiriat-o. Apoi a amenajat-o cu aparatura medicală, dar și cu tot necesarul, de la produse de întreținere, la obiecte recreaționale, cum ar fi cărțile de joc.
Nu a dus nicio clipă lipsă de clienți. Într-un timp foarte scurt, căminul s-a umplut, spune Vlad.
Acum, după ce au ieșit la iveală în public ororile din unele cămine de bătrâni, autoritățile statului au devenit brusc interesate de domeniu și fac paradă de forță. Au declanșat adevărate desanturi în toată țara. Nici căminul lui Vlad nu a fost ocolit.
I-au venit în control 14-15 oameni de la diverse instituții și au luat fiecare aspect la control, de la cuțitele din bucătărie, până la calitatea așternuturilor de pe paturi, povestește Vlad.
Deși controalele sunt justificate și ar fi trebuit, de altfel, să aibă loc regulat, riguros și mult mai demult, statul procedează acum așa cum ne-a obișnuit și cu alte ocazii: controale în forță și valuri de amenzi, pentru a arăta că se preocupă de o situație pe care o are sub supraveghere dintotdeauna, pentru a demonstra public că se preocupă.
Unul dintre efecte este chiar afectarea bătrânilor cazați în centre, conform Mihaelei Munteanu, director de comunicare al Federației Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale (FONSS).
„S-au dispus aceste controale în care se duc câte șase inspectori de la instituții diferite, fără o coordonare între ei. Intră într-un ONG sau serviciu public și cer documente la cei care sunt acolo. Din momentul acela, se pornește nebunia și avem situații în care beneficiarii au ajuns la psihiatrie, deoarece oamenii au decompensat sau inspectorii au plecat, când pacienții s-au dus la ei să-i îmbrățișeze, crezând că au vizite”, povestește Mihaela Munteanu, pentru Panorama.
Nu există o statistică oficială cu privire la numărul de bătrâni (ce nu suferă de handicap) care sunt instituționalizați în astfel de centre. De asemenea, nu există niciun studiu general făcut pe situația vârstnicilor din România, iar cel mai adesea organizațiile neguvernamentale publică varii rapoarte, dar nu este îndeajuns, precum spune Mihaela Munteanu, Director de Comunicare al Federației Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale (FONSS).
Nu știm câți bătrâni avem în azile, dar știm câți bani produc
Până în 2017, Institutul Național de Statistică (INS) publica anual date referitoare la numărul de paturi din azilele de bătrâni, dar și la numărul de beneficiari aflați în medie în aceste centre. Din 2018, singurele date accesibile publicului se referă doar la numărul centrelor de îngrijire pentru persoanele vârstnice, numărul de paturi, dar și tipul de proprietate: privat sau stat. Câți oameni trăiesc acolo nu se mai știe, oficial și public.
„Începând cu anul 2018, datele privind Căminele pentru persoane vârstnice (matricele ASS113C, ASS113D și ASS113E) nu sunt disponibile, deoarece Ministerul Muncii și Solidarității Sociale se află în imposibilitatea de a furniza date fiabile”, a răspuns INS, la cererea Panorama.
O analiză a firmei de consultanță Frames arată că în România afacerile cu căminele de bătrâni au crescut de 45 de ori în ultimii 15 ani. Dacă în 2008, cifra de afaceri era de 4,6 milioane de lei, în 2022 ajungea la 206 milioane de lei. Pe lângă creșterile cifrei de afaceri, și profitul a crescut de 260 de ori, de la 170.000 de lei în 2008, la 46 de milioane de lei, în 2022.
În topul firmelor, se numără Asertivo Premium SRL, cu o cifră de afaceri de 7,7 milioane lei în 2022, ce oferă cămine în Otopeni, unde prețul pleacă de la 267 lei în cameră dublă pe zi și ajunge până la 367 de lei pe zi, în cameră single cu un nivel de îngrijire mai ridicat.
Pe locul doi, cu o cifră de afaceri de 5,61 milioane lei în 2022, se află Căminul Privat pentru Bătrâni din Sectorul 6 (Corsica Obiect SRL), unde tarifele încep de la 3.000 de lei pe lună pentru cazare în cameră cu patru paturi.
Am contactat mai multe cămine de bătrâni, iar tarifele încep din jurul valorii de 3.000 de lei, iar pentru cazarea în cameră single, prețurile variau între 3.500 și 4.000 de lei.
Un bătrân care se încadrează în media statistică, fără handicap, ce beneficiază de o pensie medie de 1.855 de lei, ar trebui deci să scoată din buzunar încă peste 1.000 de lei, pentru a se putea caza într-o astfel de locuință.
Trebuie spus că statul oferă fonduri ce pot ajuta cu instituționalizarea bătrânilor. Banii sunt disponibili prin intermediul primăriilor, dar nu se acordă oricărui vârstnic, ci doar celor care nu se pot îngriji singuri, nu realizează venituri îndeajuns de mari pentru a-și acoperi singuri cheltuielile, sunt singuri sau suferă de afecțiuni socio-medicale.
Căminele-fantomă, case pentru persoanele vârstnice
Pentru că cererea este foarte mare, iar birocrația pentru a obține autorizațiile de funcționare este mare și presupune respectarea unor reguli impuse de stat, există și multe centre pentru îngrijirea bătrânilor care funcționează „la negru”, fără aprobare de la autoritățile locale competente.
E vorba de case care adăpostesc bătrâni clandestin. Altele au autorizații, care se dau însă pe ochi frumoși, după cum s-a dovedit și în scandalul azilelor din Ilfov.
La o simplă căutare pe Facebook a profilurilor publice ce conțineau cuvintele “casă îngrijit bătrâni”, găsești imediat astfel de afaceri, care nu se găsesc însă pe lista căminelor acreditate de Ministerul Muncii.
Am contactat un astfel de cămin din Ilfov, pe care l-am găsit pe Facebook. Explicația care ne-a fost oferită pentru că nu se regăsește pe lista oficială a căminelor de bătrâni a fost că este înregistrat ca un cămin pentru persoane dependente, care ia însă în îngrijire și bătrâni.
În urma controalelor dispuse de Guvern, după scandalul azilelor din Ilfov, au fost închise sau suspendate aproape 100 de centre unde erau îngrijiți bătrâni.
Varianta 3: caut o persoană să îngrijească o bătrânică
Dacă în azilele pentru bătrâni sunt peste 32.000 de paturi, la o populație de peste 3,6 milioane de vârstnici, e clar că numărul e insuficient. Există însă și soluții alternative, la mica înțelegere, de care grupurile de Facebook locale sunt pline.
Există și grupuri dedicate de Facebook, unde îngrijitorii își anunță oferta de lucru, discută salarii, dar oferă și sfaturi referitoare la condițiile de lucru. Angajarea unui îngrijitor nu se face întotdeauna cu acte, ci de multe ori se recurge la o plată zilnică sau orară, direct în mână.
Există îngrijitoare ce se ocupă de mai multe persoane, fac lucrul în schimburi, vin de câteva ori pe zi atunci când este nevoie, iar în restul timpului fac aceeași activitate, doar că în casa altcuiva.
Teoretic, consiliile locale pot veni în ajutorul acestor oameni care oferă servicii de asistenți sociali, cu care pot încheia contracte. Statul poate plăti însă doar jumătate din salariul de bază brut al unui îngrijitor la domiciliu, care conform Legii Salarizării Cadru este de 2.535 de lei brut. În urma contractului cu statul, timpul de muncă de la locul principal de muncă al îngrijitorului informal se înjumătățește, iar asistentul urmează să încaseze venituri de la consiliul local ce vor ajunge la 1.267 de lei brut pe lună, adică undeva la 750 de lei.
Ce putem face mai departe pentru bătrânii asistați
Îngrijirea bătrânilor este deficitară și slab înțeleasă de autoritățile care o au în responsabilitate, pentru că nu există rapoarte sau investigații guvernamentale. Periodic, guvernul publică o strategie pentru persoanele vârstnice în care-și stabilește țintele, iar mai apoi elaborează o serie de pași pe care trebuie să-i urmeze. De cele mai multe ori, sunt doar vorbe rămase pe hârtie.
Nu atât banii ar fi problema. Finanțările în domeniul asistenței sociale există, iar în repetate rânduri, guvernul a oferit fonduri nerambursabile, pentru a dezvolta cămine pentru bătrâni. În mai, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a lansat în consultare publică Ghidul solicitantului, pentru a oferi „servicii de suport pentru persoane vârstnice”. Furnizorii de servicii privați, dar și publici pot aplica pentru sume care cumulează 80 de milioane de euro, ce ar putea să meargă către construirea de centre sau reabilitarea celor existente.
Apelul face parte din Programul pentru Incluziune și Demnitate Socială (alocare de peste 4 miliarde euro), demarat din 2021 în cadrul căruia, România nu a implementat nimic, cu excepția unor întâlniri de promovare a programului, în perioada mai 2023.
În urma programului, vârstnicii ar beneficia de cel puțin 241 milioane de euro, doar că țintele sunt timide:
- Creșterea capacității serviciilor de îngrijire pentru persoane vârstnice din mediu urban pentru cel puțin 1.900 de beneficiari.
- Creșterea capacității serviciilor de îngrijire persoane vârstnice la domiciliu cu cel puțin 2.000 de îngrijitori, pentru cel puțin 10.000 de persoane vârstnice din mediul rural.
Până când autoritățile cu responsabilități în protecția socială a bătrânilor vor ajunge să își facă treaba cu adevărat, iar banii europeni și de la statul român vor ajunge să fie puși în slujba beneficiarilor care au nevoie de ajutor, pare deci că mai avem de așteptat, iar situația generală nu se va schimba prea rapid.
Articol editat de Andrei Luca Popescu
Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.
