În țara în care bătrânii sunt cost, nu oportunitate, economia românească devine de argint. Și nimeni nu e pregătit
Abonează-te la canalul nostru de WhatsApp, pentru a primi materialul zilei din Panorama, direct pe telefon. Click aici
Pe 15 noiembrie, s-a depășit oficial pragul de opt miliarde de oameni pe Pământ. Trecerea de la șapte la opt s-a petrecut în numai 12 ani, 70% din această creștere provenind din țări sărace, majoritatea din Africa Subsahariană. Acest detaliu poate fi văzut sub aspect pozitiv și negativ deopotrivă. Pe de o parte, arată că speranța și condițiile de viață au crescut și în aceste zone. În același timp, această creștere a populațiilor din țările sărace s-a petrecut pe fondul unei fertilități ridicate, provenite de pe urma faptului că, aici, fetele și femeile nu au încă acces cu ușurință la servicii medicale de sănătate sexuală și reproductivă.
Între timp, în restul lumii, ratele de fertilitate au scăzut și continuă să scadă alarmant – din China, în SUA și până în Europa. Același lucru se întâmplă și în România. De exemplu, 2021 a însemnat un an de cotitură pentru natalitatea din țara noastră, cu cei mai puțini nou-născuți din ultimul secol, sub 180.000 la nivel național, după cum a scris și Panorama aici. Iar natalitatea mică e dublată la noi și de efectele exodului din ultimele decenii. Împreună, consecințele pentru demografie și dezvoltarea pe termen lung a României sunt majore, iar noile trăsături demografice schimbă și economia românească.
Asta pentru că, în țările dezvoltate și în curs de dezvoltare, pragul de opt miliarde include și o populație îmbătrânită, fapt care schimbă fundamental viitorul economiei.
Opt miliarde de cetățeni ai planetei înseamnă intrarea în prim-plan a unei economii despre care s-a discutat prea puțin până acum: economia de argint, un sistem în care producția și consumul bunurilor și serviciilor sunt axate pe folosirea potențialului de cumpărare al cetățenilor cu vârsta de peste 50 de ani și pe satisfacerea nevoilor lor – de la cele de trai, până la cele de consum și medicale. Iar satisfacerea nevoilor se va face prin inovație tehnologică, dar și prin schimbarea politicilor publice.
Viitorul economiei de argint este pe lista de priorități a UE, în 2019 fiind organizat și primul forum dedicat. Contribuția populației trecute de 50 de ani la economia Europei era atunci aproximată la 3,7 trilioane de euro, specialiștii UE preconizând că aceasta va ajunge la 5,7 trilioane până în 2025.
Europa vârstnică, a treia economie la nivel mondial
În 2021, mai mult de o cincime din populația UE avea peste 65 de ani. Țările fruntașe la capitolul „populație îmbătrânită” sunt Finlanda, Polonia, Cehia, Slovacia și Țările de Jos. România este puțin peste media UE, urmată îndeaproape de Italia, Estonia și Spania, conform datelor Eurostat.
Datorită avansului tehnologic și progreselor realizate la nivelul politicilor publice, specialiștii preconizează o speranță de viață și mai mare. Consecința firească, deci, e consolidarea unei economii dictate de comportamentele cetățenilor trecuți de 50 de ani. În 2018, UE decreta importanța acestei economii „grizonate” printr-o frază simplă, dar de efect: „Economia de argint europeană este a treia cea mai mare economie din lume, după China și SUA”.
Cum s-a ajuns aici? Ei bine, până în anii ’80, cetățenii seniori erau văzuți ca un grup de consumatori cu venituri reduse, ale căror obiceiuri de consum erau prea puțin băgate în seamă.
La schimbarea viziunii a contribuit în special generația „Baby Boomers”, născută între 1946 și 1964, pentru că această generație „este asociată cu un venit relativ mai mare și mai stabil”, după cum arată unul dintre studiile realizate de Comisia Europeană pe acest subiect.
2050: Jumătate din populația României va fi formată din pensionari
Și în România, Baby Boomers sunt prezenți într-un procent semnificativ, de 21%. În plus, noi mai avem și generația Decrețeilor, cetățenii seniori de mâine. De aici rezultă că, în numai trei decenii, pensionarii vor reprezenta jumătate din populația României, punctează sociologul Dan Jurcan, directorul IRES:
Economia românească, sub presiune
Faptul că decrețeii vor îngroșa rândul vârstnicilor într-un deceniu va dezechilibra raportul dintre pensionari și forța activă, mai atrage atenția sociologul. Asta înseamnă că vom avea un deficit semnificativ de forță de muncă, de unde rezultă deja vechea întrebare spinoasă: Cine ne va plăti pensiile în viitor?
„Pe scurt, raportul de dependență angajat-pensionar se va dubla în 25 de ani, ceea ce înseamnă că, dacă acum doi angajați întrețin unu-doi pensionari, în viitor vom avea un angajat care va întreține doi pensionari. Se întâmplă lucrul acesta și pentru că acum decrețeii sunt cei care muncesc și sunt contributori la bugetul asigurărilor sociale. Dar în maximum 10 ani, vor deveni beneficiari din contributori. Or, asta va pune o presiune suplimentară pe bugetul de pensii, care și așa se confruntă cu un deficit major”, dezvoltă Jurcan.
Astfel de prognoze erau anunțate și de Comisia Europeană, încă din 2015, când Bruxelles-ul avertiza că raportul dintre numărul de persoane trecute de 65 de ani și populația activă în câmpul muncii urma să sară cu 26 de procente. „Țări precum Polonia, Slovacia sau România își vor vedea rata de dependență a persoanelor vârstnice crescând dramatic, adică cu mai mult de 43%”, se preconiza în legătură cu țara noastră în studiu.
Soluțiile pentru evitarea unui colaps financiar
Pentru evitarea intrării în colaps, deficitul de muncă pe care îl vom avea va trebui să se micșoreze. În acest sens, decidenții politici vor avea la îndemână două soluții, conform lui Jurcan. Una ar fi resuscitarea pieței muncii prin încurajarea migrației din țări mai sărace și cu populație mai tânără, cum ar fi cele din Africa sau din Asia. Pe aceasta am început deja s-o aplicăm: în București, vedem deja de câțiva ani, în special în restaurante, angajați asiatici.
Cea de-a doua soluție ar fi mărirea vârstei de pensionare odată cu creșterea speranței de viață, ceea ce ar reduce din presiunea de pe umerii celor activi în câmpul muncii, asigurând totodată un venit mai ridicat pentru vârstnici. Este o soluție la îndemână, mai ales în contextul în care pensionarii europeni, dar mai ales cei români, se bazează pe pensiile de la stat. Trendul care se prefigurează la orizont e simplu: cu cât trăiești mai mult, cu atât o să ieși la pensie mai târziu.
Profesorul Nicola Pontarollo, care a și fost implicat într-un proiect european pe tema economiei de argint, crede însă că putem privi „un viitor îmbătrânit” și în termeni mai optimiști. Chiar și când vorbim despre o vârstă de pensionare mai înaintată:
„La noi, oamenii se bazează exclusiv pe stat, fără să fie încurajate formele complementare de compensare financiară pentru cei aflați în etate, cum ar fi pilonul II sau III de pensii. Asta demonstrează și o lipsă de cultură financiară, dar și neîncrederea în sistemul privat de pensii”, adaugă și directorul IRES.
Acesta e și motivul pentru care prea puțini pensionari români își permit vacanțe în străinătate, spre deosebire de alți pensionari europeni pe care îi întâlnim adesea când mergem în vacanțe peste hotare. Și totuși, sunt cazuri în care statul poate găsi soluții eficiente. Pontarollo dă un exemplu din Spania, unde în extra-sezon, guvernul organizează pentru vârstnici vacanțe la preț redus. O parte din cost e susținut de stat, iar o parte de pensionari. De unde vine reducerea? Dintr-o negociere cu hotelurile care altfel s-ar închide în perioada respectivă. „Astfel de programe chiar funcționează bine, sunt win-win”, întărește profesorul.
Am trimis și noi pensionari în vacanțe, dar nu prin parteneriate, ci din bani publici.
„Banii sau, mai degrabă, lipsa lor explică diferența de comportament între pensionarii de la noi și cei din Vest. Cu excepția pensionarilor speciali care beneficiază de sume exorbitante și care își pot permite vacanțe similar cu cele ale celor din Vest, trebuie să recunoaștem că peste 90% din pensionari nu își permit un astfel de lux, mai ales în contextul inflației și exploziei prețurilor din prezent. Și această situație se va accentua odată cu creșterea numărului de pensionari și, implicit, cu scăderea valorii punctului de pensie raportată la salariul mediu”, conturează Jurcan această situație dificilă.
Economie de argint funcțională, bătrânețe mai ușoară
Economia de argint nu trebuie văzută însă ca un cost, ci dimpotrivă, ca o oportunitate pentru o societate convenabilă tuturor cetățenilor, consideră Nicola Pontarollo. Problema este că politicienii nu-i văd potențialul.
„În primul rând, ceea ce vedem este o schimbare de paradigmă. Trebuie să ne uităm la ce putem face ca să îmbunătățim viața cetățenilor în etate, ceea ce ar duce la o îmbunătățire a societății în ansamblu. Pentru a face acest lucru, cred că factorul-cheie îl reprezintă implicarea oamenilor în vârstă în societate”.
Și avem de ce să sperăm la această ameliorare, pentru că sistemele de asistență socială din Uniunea Europeană ne-au ajutat să ne creștem speranța de viață. Dacă ne uităm la anumite țări, ne dăm seama că trăim în cea mai bună dintre lumile posibile.
„Există o diferență imensă între țări. Eu am călătorit mult – în America Latină, de exemplu. Iar acolo oamenii de peste 60 de ani arată mult mai îmbătrâniți decât europenii. Deci, în Europa, sistemele de asistență socială chiar ne sprijină pentru îmbunătățirea condițiilor de trai. Trebuie să profităm ca societate de acest lucru”, mai punctează profesorul italian.
Putem să ne uităm, așadar, la economia de argint ca la o meta-măsură preventivă, pentru evitarea unei bătrâneți amare, dominate de boli lungi. Iar măsurile care ar trebui luate sunt, de fapt, destul de banale.
Statul trebuie să le ofere acestora spații care să faciliteze socializarea și șansa de a primi ajutor material și îngrijiri medicale când e cazul. Dacă statul reușește să bifeze prima condiție, să le creeze cetățenilor în vârstă conexiuni sociale, automat întârzie nevoia acestora de spitale, de exemplu. Este și o chestiune care ține de psihic aici, după cum punctează Pontarollo:
Un exemplu ar fi crearea unui parc cu piste de biciclete care, dacă pentru tineri ar fi o atracție, pentru cei în vârstă ar fi o necesitate.
„Oamenii vor folosi bicicleta ca pe un mod de a se menține în formă, sănătoși. Apoi, bicicleta poate fi folosită pentru a merge într-un alt loc din oraș. La fel, și transportul public trebuie gândit în funcție de nevoile celor înaintați în vârstă, pentru că înseamnă că vor merge în locuri în care altfel nu ar ajunge. Așa apare și un efect multiplicator al economiei: dacă oamenii circulă cu banii, cresc oportunitățile pentru mai multe magazine și așa mai departe”, mai explică profesorul de la Universitatea din Brescia.
Insuportabila singurătate a bătrânilor lipsiți de voce
Când îmbătrânim, ne confruntăm cu un paradox: petrecem cam tot timpul în cartierele în care locuim, pentru că nu ne mai deplasăm departe. Dar, în mod ironic, nu suntem implicați în procesele de decizie care țin de zonele în care locuim și de care nu ne mai distanțăm. Din perspectiva unor politici publice sănătoase, ar trebui să fim chestionați cu privire la spațiile publice: este potrivit parcul de lângă bloc și pentru cei în vârstă? Da sau nu? Dacă nu, de ce? Ce s-ar putea îmbunătăți?
La noi în țară, în special în marile orașe, bătrânii sunt copleșiți de singurătate. Una din patru persoane trecute de 65 de ani simte acest lucru, și tot una din patru spune că starea fragilă de sănătate fizică și mintală îi este accentuată de singurătate, conform datelor Asociației Niciodată Singur- Prietenii vârstnicilor.
Iar pandemia a dus la o acutizare a acestui sentiment, cu 6 puncte față de perioada pre-pandemică, după cum arată o cercetare realizată de Centrul Comun de Cercetare al CE. Același lucru se vede și în datele oferite de Fundația Regală Margareta a României , care a lansat, cu șapte ani în urmă, Telefonul Vârstnicului.
De la începutul anului și până în iunie, serviciul a avut 5.500 de convorbiri telefonice. În anul pandemic, între martie 2020 și martie 2021, au fost înregistrate 19.200 de apeluri.
„În Italia am văzut că vârstnicii se simt mai puțin singuri dacă pot folosi tehnologia. În pandemie, am văzut că aceștia au încercat să își îmbunătățească cunoștințele digitale. Acest lucru ar putea ajuta mult, inclusiv în zonele mai deconectate. Dar, pe de altă parte, este un risc, se poate abuza de aceste lucruri. Tehnologia trebuie folosită pentru conectare, dar nu pentru izolare. Dacă o folosești și totul ți se livrează, inclusiv conversațiile cu oamenii, în cele din urmă ești singur. Ești acasă, conectat, dar deconectat”, explică Nicola Pontarollo.
O necesitate: colaborarea între municipalitățile mici
Direcțile oferite de profesorul de economie pot fi dificil de urmat în Capitală, darămite în provincie. Cu ea cum rămâne? Ei bine, la fel ca în România, și în Italia există multe localități mici, la o distanță notabilă de marile orașe. Dar o soluție de început s-a găsit: cooperarea interinstituțională. Numai așa seniorii din aceste zone se pot bucura de servicii de înaltă calitate, mai crede profesorul. „Singure, instituțiile nu duc prea departe. O rețea de instituții e cheia, un consorțiu, 10-15 municipalități care să se adune și să se ocupe de situație”.
Și sociologul Dan Jurcan spune că trebuie să existe o orientare în perspectivă la nivel național. Trebuie să ne pregătim cât mai din timp, pentru că într-un sens mai realist, adaptat României, până la implementarea unor politici publice ample precum cele prezentate de Pontarollo, avem nevoie și de unele facilități palpabile.
Sistemul de protecție socială necesită actualizare
Din nefericire, în multe țări, sistemul de protecție a rămas cu publicul lui țintă, o familie care nu mai prea există, adică cea în care bărbatul lucrează și femeia e casnică și are grijă de copii. Este necesar să fie refăcut pentru a se adresa și bătrânilor, dar și noilor tipuri de familie, adesea rupte de orașele în care se află părinții și socrii, dar ambii parteneri sunt activi pe piața muncii. Astfel, în schema vieților de cuplu regăsim din ce în ce mai puțin situația în care copilul este lăsat în grija bunicilor, și atunci sistemul trebuie să asigure, de exemplu, acces lejer la creșe și grădinițe.
„Dacă vrei să gestionezi această situație, nu vrei să gestionezi doar un punct, ci un sistem, un ansamblu. Deci dacă vrem să proiectăm o societate pentru cei în vârstă, trebuie să proiectăm o societate pentru tineri și pentru familii. Este o problemă sistemică, două fețe ale aceleiași monede. De exemplu, În Italia, ca și în România, există societăți foarte familiste. Dacă cineva are nevoie de ajutor, familia îl ajută”, explică Nicola Pontarollo. Această paradigmă, continuă profesorul, nu mai funcționează în țările noastre, unde emigrează foarte multă lume, căci familiile sunt fragmentate, copiii și părinții sunt în alte regiuni sau în alte țări. „Nu mai avem acest acord intergenerațional de ajutor reciproc. Este, deci, necesar ca instituțiile să realizeze că trebuie să fie capabile să ofere cei 3 factori cheie care-ți permit să-ți trăiești ultima parte a vieții bine: bunăstarea materială, îngrijirea medicală și sociabilitatea”, mai punctează Nicola Pontarollo.
Așadar, atât la nivel național, cât și european, speranța rămâne ca instituțiile să creeze cadrul pentru economii de argint funcționale. Este imperios necesar nu doar ca situația pensionarilor pe viitor să fie cea mai bună cu putință, ci și pentru a se îndrepta situația actuală: pensionarii români de astăzi se declară în pierdere. 50% dintre ei spun că pensia nu acoperă un trai decent, dar că se descurcă, 29% spun că nu acoperă deloc un trai decent, și doar 21% spun că pensia este decentă, conform unui studiu realizat de McKinsey România pentru documentarul Panorama „De ce trăim de azi pe mâine. Complicata istorie a relației românilor cu banii”.
Viitorul este deci neclar, rămânem cu privirile îndreptate către instituții și politicile pe care le vor genera. În cazul în care vom fi dezamăgiți, sociologul Dan Jurcan ne îndeamnă să fim prevăzători:
Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.