România vrea să stoarcă norii cu rachete. Cum se creează ploaia artificială și care sunt riscurile
Abonează-te la canalul nostru de WhatsApp, pentru a primi materialul zilei din Panorama, direct pe telefon. Click aici
România urmează să-și producă propriile rachete de „însămânțare” a norilor, care ne-ar putea aduce precipitații în momentele în care seceta devine nefiresc de mult prezentă, o situație tot mai întâlnită pe teritoriul nostru.
Ploaie artificială pe pământ românesc s-a mai văzut, dar procedura era efectuată de parteneri străini, precum grecii. Acum, rachetele de însămânțare a norilor vor fi produse de Electromecanica Ploiești. Mai mult, o companie privată românească ar fi în discuții și cu alte țări, pentru a furniza astfel de echipamente și peste hotare.
„Noi am făcut teste în toamna anului 2022, iar rezultatele au fost pozitive”, a declarat directorul general al companiei, care este și furnizorul sistemului național antigrindină, pentru Observatorul Prahovean.
Fiind o tehnologie de modificare a vremii, însămânțarea norilor este un procedeu intens dezbătut. Unii cred că e o măsură benefică pentru combaterea efectelor încălzirii climatice, în timp ce alții, precum și Organizația Mondială de Meteorologie, consideră că nu am avut suficient timp să-i studiem efectele.
În continuare, aruncăm o privire la cum funcționează procedeul utilizat în aproximativ 50 de țări și ce efecte negative sau pozitive cunoaștem până în prezent.
Norii care răcesc planeta
Pentru a înțelege cum funcționează „însămânțarea” unui nor, e bine să trecem mai întâi rapid în revistă cum ajungem să avem ploaie.
În termeni simpliști, pe măsură ce într-un nor se adună mai mulți vapori proveniți din apa de la suprafața solului (tot mai puțini, din cauza încălzirii globale) și se condensează în picături de apă sau cristale de gheață, acestea se ciocnesc și, unindu-se, formează picături mai mari care devin, evident, mai grele. Când picăturile de apă devin suficient de mari și de grele încât să treacă de curenții de aer din nou, ajung să cadă pe pământ, sub formă de precipitații.
Norii stratocumulus, de exemplu, care sunt cei mai întâlniți pe cer și pe care îi recunoști din avion – e stratul alb de deasupra mărilor și oceanelor – sunt responsabili de burniță și precipitații ușoare, dar mai ales de răcirea planetei.
Sursa: Yale Environment
Din pricina gazelor cu efect de seră, acești nori au început însă să se împuțineze, cercetătorii avertizând că dispariția lor ar face ca multe orașe din lume să nu mai poată fi locuite, din cauza căldurii.
Dacă ai auzit de Acordul de la Paris privind schimbările climatice, atunci probabil ai tot auzit că ținta de a limita încălzirea globală la cel mult 1,5 grade Celsius este vitală. Chiar și această cifră în plus peste temperaturile pe care le avem ar însemna o viață mult mai grea pentru aproape toate zonele lumii. Gândește-te că dispariția norilor stratocumulus ar aduce o creștere a temperaturilor de-a dreptul catastrofală pentru om.
Sursa: TruthOut
Astfel, însămânțarea norilor este un procedeu de geoinginerie, care încearcă să provoace mai multe precipitații, pentru a scăpa de secetă, dar și pentru a fi posibilă formarea de noi nori.
Ce presupune însămânțarea norilor
Însămânțarea norilor este necesară când norul nu mai „funcționează” cum trebuie, adică atunci când, de exemplu, din cauza particulelor de praf din aer care sunt și ele absorbite în nor, picăturile de apă nu mai pot deveni grele.
Substanța folosită pentru procedeu este cel mai adesea iodura de argint, care există în mod natural în mediu, în concentrații mici, nefiind dăunătoare oamenilor sau animalelor. Pentru că iodura de argint este ușoară, este „aspirată” de către nori.
Astfel, în zonele unde sunt condiții de furtună, prin intermediul avioanelor sau al unor generatoare de la sol, sunt aruncate rachete cu iodură în nori. Când ajunge acolo, acționează ca nuclee de formare pentru cristale de gheață.
Iodura de argint utilizată pentru însămânțarea norilor este produsă în laborator, nu extrasă din natură, ceea ce i-a făcut pe mulți să se teamă de consecințele nefaste pe care le-ar putea avea asupra sănătății mediului și omului. Conform unui expert agronom consultat de Panorama, aceasta este considerată un poluant doar dacă depășește anumite cantități.
De altfel, nici în apele subterane nu avem dovezi clare că ar exista contaminări semnificative cauzate de procedeul de însămânțare a norilor. Asta pentru că „ciclul hidrologic și procesele naturale de filtrare contribuie la diluarea și dispersia eventualelor cantități de argint care ar putea ajunge în apa freatică, astfel încât impactul asupra calității apei subterane este considerat neglijabil”.
Mai sunt însă substanțe care se folosesc pentru însămânțarea norilor, care ridică ceva mai multe probleme. Printre ele, injectările cu dioxid de sulf (SO2). Această substanță a fost responsabilă de cea mai mare distrugere a stratului de ozon în 1991, când cantități imense au fost eliberate în atmosferă odată cu erupția Pinatubo, un vulcan din Filipine.
Procedeul a apărut ca un instrument politico-militar
Această tehnologie de modificare a vremii datează încă din 1940 și, până la combaterea secetei, a fost folosită în diverse contexte politico-militare. De exemplu, în timpul războiului din Vietnam, americanii au folosit tehnici de modificare a vremii pentru a extinde sezonul musonic și, implicit, pentru a provoca inundații care să încurce inamicul.
De altfel, în urma acestui eveniment, modificarea climatică a fost interzisă ca armă în 1978, odată cu ENMOD (Convenția privind interzicerea utilizării militare sau a oricărei alte utilizări ostile a tehnicilor de modificare a mediului) care stipulează că statele nu trebuie „să se angajeze în utilizarea militară sau în orice altă utilizare ostilă a tehnicilor de modificare a mediului, care au efecte extinse, de lungă durată sau severe, ca mijloc de distrugere, deteriorare sau vătămare a unui alt stat parte”.
Chiar și așa, cel puțin o încălcare a existat, după cum avea să se afle mai târziu, căci și în ’86, după dezastrul nuclear de la Cernobîl, piloți militarii ruși s-au folosit de însămânțarea norilor pentru a „spăla” particulele radioactive care se îndreptau spre zone dens populate ale Rusiei. Mai bine de 10.360 de kilometri pătrați din Belarus au fost astfel „sacrificați pentru a salva capitala rusă de materialul radioactiv toxic”.
Dar, în privința timpului de pace, ENMOD nu interzice nimic. Totuși, între unele state au apărut discuții mai apăsate cu privire la tehnologia de modificare a vremii.
India este speriată de experimentele Chinei, Spania de cele ale Marocului
Unul dintre campionii utilizării constante a însămânțării norilor este China, care are la nivel local câte un plan de însămânțare a norilor, implementat de autorități și cercetători, în colaborare cu armata.
Sursa: Le Monde
Mai mult, e un fapt cunoscut că în China se pompează constant bani în Inteligența Artificială, una dintre aplicații urmând să fie în domeniul geoingineriei. AI-ul va ajuta țara să determine care e cel mai bun timp pentru însămânțare, urmărind evoluția norului.
India și-a exprimat îngrijorările cu privire la însămânțarea norilor, realizată din China, în urma experimentelor făcute de aceasta pe platourile din Tibet. India a văzut atunci „riscul de a modifica regimurile de precipitații în părțile nordice ale propriului teritoriu, cu multiple impacturi posibile asupra curgerii râurilor sale strategice. Indus, Gange și Brahmaputra își au toate originea în Tibet, pe teritoriul chinez”, după cum arată un articol din Le Monde.
Și Marocul a investit aproximativ 15 milioane de euro între 2021 și 2023, pentru programul destinat însămânțării norilor, arată El Periodico. Vecinii săi, spaniolii, sunt însă reticenți față de planurile în acest sens. Mai mulți experți consideră că aceste programe ar putea avea consecințe nefaste pe teritoriul spaniol.
Guvernul de la Madrid i-a cerut celui marocan informații despre ce planuri mai are în acest sens, considerând că acestea ar trebui să fie reglementate prin acorduri bilaterale, care să ia în calcul interesele ambelor țări.
Ploaia nu e mereu de dorit
Este dificil de spus dacă însămânțarea norilor dintr-o regiune duce la dezechilibre în alta, dar „pe termen lung, există preocupări legate de faptul că modificările repetate ale tiparelor de precipitații ar putea influența ciclurile naturale ale apei și ar putea altera echilibrul ecologic al unor regiuni. De asemenea, dacă însămânțarea norilor devine o practică frecventă, există riscul ca aceasta să perturbe fenomene meteorologice mai ample, cum ar fi formarea norilor și ciclurile sezoniere ale precipitațiilor, deși cercetările în acest sens sunt încă în desfășurare și nu există un consens clar”, după cum a mai explicat cercetătorul agronom, pentru Panorama.
Ce știm, însă, din studiile de până acum, continuă acesta, este că norii însămânțați pot produce anual cu 5 până la 15% mai multă zăpadă decât norii care nu au fost supuși acestui procedeu.
De asemenea, este important ca însămânțarea norilor să se facă cu atenție, luând în calcul toți factorii implicați, nu doar pe cei din aer. De exemplu, deși ploaia este esențială pentru dezvoltarea plantelor, sunt situații în care e nepotrivită pentru culturi. Dacă ne aflăm în perioada de recoltare, o ploaie abundentă poate compromite recolta, prin îmbibarea și mucegăirea ei.
Apoi, sunt cazuri în care precipitațiile pot eroda solul, ceea ce împiedică accesul plantelor la nutrienți, favorizând astfel răspândirea de boli fungice sau dăunători.
Însămânțarea norilor ar trebui să fie mai degrabă o soluție temporară în contextul amplu al schimbărilor climatice.
Alte măsuri pe termen lung pentru combaterea schimbărilor climatice ar mai fi:
- diminuarea poluării prin împădurirea zonelor predispuse la secetă;
- scăderea cantității de emisii de gaze cu efect de seră;
- sisteme eficiente de irigații, precum irigarea prin picurare sau irigarea subterană (care pot reduce semnificativ consumul de apă și pot asigura o distribuție optimă a acesteia, direct la rădăcinile plantelor);
- utilizarea unor culturi rezistente la secetă;
- educarea populației în vederea stopării risipei de apă și de alte resurse finite ale planetei;
- adaptarea culturilor la climatul local.
Mai mult, dacă pe viitor însămânțarea se va face în mai multe țări concomitent, este important și felul în care s-ar renunța ulterior la ea. Ar trebui să fie un proces gradual, altfel ne-am putea trezi cu un „șoc de terminare”, după cum scrie Bloomberg, ceea ce ar duce la o revenire rapidă a încălzirii globale, pe care, de fapt, doar o amânăm.
Articol editat de Andrei Luca Popescu
Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.
