Șase seriale de care să te apuci când fugi de caniculă: de la „un Gossip Girl istoric”, la SF-uri post-apocaliptice

Ducem o bătălie grea cu căldura vara asta. Nu mai e nevoie să amintim că trăim cele mai calde zile din istoria înregistrată. În condițiile astea, e complet de înțeles de ce ai vrea să te mai adăpostești din când în când la „umbra” aerului condiționat de acasă și să te deconectezi în fața televizorului, cu niște seriale de calitate.

Drept urmare, avem pentru voi șase seriale recomandate de redacția Panorama: de la intrigi demne de Gossip Girl, varianta istorico-ficționalizată, la SF-uri post-apocaliptice sau analiza minuțioasă a unei căsnicii.

Bridgerton 

Dacă ai ignorat cumva imensul val de popularitate de care s-a bucurat acest serial istorico-ficționalizat, ți-aș recomanda să-i dai o șansă. L-am început sceptică, după ce l-am văzut tronând în topurile Netflix vreme îndelungată.

De altfel, această serie bazată pe cărțile Juliei Quinn a reușit ceva unic în istoria Netflix: e singurul serial care a intrat în top 10 al celor mai populare producții, cu toate trei sezoanele. 

Dincolo de faptul că e un serial în care romanticul e la putere, Bridgerton chiar îți oferă o oază de relaxare la finalul unei zile grele. Asta pentru că, dincolo de cine cu cine încearcă să se cupleze, există un umor fin și molâu care planează peste întreaga serie. E încântător să vezi cum contesa Bridgerton urmărește atentă, din umbră, apucăturile copiilor sau cum complotează cu Lady Danbury, să-i cupleze pe tinerii potriviți.

Bridgerton este un fel de „Gossip Girl” istoric pe alocuri, datorită depeșei cu bârfele din societate, trimisă de misterioasa Lady Whistledown. Asta adaugă  un strat generos de expectativă cu privire la cum se vor finaliza eforturile reginei de a o găsi și a o da în vileag. (Dana Mischie)

Scenes from a Marriage (Scene dintr-o căsnicie)

Este exact după cum îi spune și numele, o înșiruire de scene ale unei căsnicii. Ea (Jessica Chastain) are un job bine plătit într-o corporație, el (Oscar Isaac) lucrează de acasă ca profesor și, drept urmare, are mai mult timp să se ocupe de fetița pe care o au împreună.

Lucrurile nu merg deloc bine între ei și despărțirea e iminentă, numai că nu se întâmplă deloc după clișeele hollywoodiene, ci e acompaniată de toate emoțiile pe care ți le-ai putea imagina. Ești martor la ce înseamnă conexiunea dintre doi oameni, cât de fragilă e și, în același timp, cât de complexă se poate dovedi atunci când e luată la disecat.

Descoperi un strat subțire de fericire, doar ca să vezi că, de fapt, sub el e unul foarte gros de durere sau furie mocnită. Nu devii doar spectator al certurilor, partidelor de sex, ședințelor de terapie sau râsetelor. Miniseria te transformă într-un observator al descompunerii tuturor acestor straturi și recompunerii lor.

Altfel spus, vezi cum viața te poate face bucăți, dar tot viața ți-e datoare să ți le reașeze într-un nou puzzle. Chimia dintre cei doi actori (pe care-i leagă o prietenie de peste 20 de ani, în viața reală) în interpretarea rolurilor este absolut fantastică, iar un artificiu interesant e și că fiecare episod te lasă să intri în poveste odată cu ei. Adică, vezi și momentele de dinainte ca regizorul să strige „acțiune”, fix când actorii se pregătesc pentru cadru.

Mini-seria de pe Max e un remake după seria cu același nume, semnată de Ingmar Bergman și difuzată în Suedia, în 1973, despre care s-a spus la vremea respectivă că ar fi dus la creșterea cazurilor de divorț. 

Știu că e o perioadă de concedii și poate că nu ai chef să te încarci cu ceva atât de greu. Dar, dacă Insula Iubirii te va lăsa cu multe întrebări legate de viața de cuplu, e posibil ca Scenes from a Marriage să ți le și explice într-un context mai larg. (Ciprian Ioana)

Station Eleven (Stația 11)

Ce m-a atras cel mai mult la „Station Eleven” a fost faptul că e un serial post-apocaliptic despre o pandemie fictivă, ale cărui filmări au fost întrerupte la începutul lui 2020 de pandemia foarte reală de COVID-19. Însă, „Station Eleven” nu te înspăimântă, chiar dacă în serial pandemia omoară cam 99% din oamenii infectați. Serialul prezintă mai degrabă un scenariu optimist pentru cum ar arăta o planetă, după un asemenea eveniment cataclismic.

Acțiunea are loc în două spații temporale. Unul e legat de primele zile și ani ai pandemiei. Episoadele se concentrează de obicei pe felul în care diferite personaje navighează o lume în plină schimbare, dar focusul e pe Kirsten, un copil actor care e abandonat de supervizorul ei, când piesa de teatru în care juca e întreruptă de moartea subită a actorului principal, Arthur. Un spectator încearcă să o ducă acasă, dar călătoria lor e întreruptă de… sfârșitul civilizației, așa că cei doi n-au de ales decât să navigheze noua lume împreună.

Al doilea spațiu temporal are loc 20 de ani mai târziu, când Kirsten face parte dintr-o trupă de actori numită „The Traveling Symphony” (Simfonia ambulantă), care se află într-un turneu permanent în zona orașului Chicago, unde joacă Shakespeare pentru micile comunități de supraviețuitori care s-au format după instaurarea pandemiei.

„Station Eleven” ne arată că oamenii, cu ajutorul comunităților, au capacitatea de a găsi resurse nebănuite de a supraviețui și de a se bucura de viață, chiar și după o pandemie nemiloasă. Poate că cel mai important mesaj al serialului e legat de puterea artei. Motto-ul trupei de actori e „Supraviețuirea nu e suficientă”. Prin spectacolele lor, arată că arta va rămâne întotdeauna o parte esențială a condiției umane, chiar și în cele mai întunecate momente și că poate să fie o sursă de consolare și inspirație esențială pentru toată lumea. (Vlad Dumitrescu)

One Day (O zi)

Un rollercoaster emoțional, o poveste de „aproape a fost să fie”, despre prietenie și iubire, despre visuri mărețe, pe care, inevitabil, ți le mai și rectifici, dintr-o etapă într-alta. Începi de la a vrea să schimbi lumea și îți dai seama, la un moment dat, că trebuie să te schimbi întâi pe tine, pentru a fi fericit. Sau că lumea nu trebuie schimbată.

„One Day” e și despre oamenii aceia care își înfig rădăcini atât de adânci în viața ta, că nu te mai poți rupe de ei nici dacă ți-ar fi mai bine așa.

Seria, bazată pe bestseller-ul lui David Nicholls, are un realism specific britanic, ceea ce e un alt plus. Personajele nu sunt unidimensionale. Sunt, alternativ, eroi și antieroi în propriile povești sau în poveștile celorlalți. Poate de asta e și ușor să empatizezi cu ele. 

Și da, am plâns la final. Și eu, și colegul Vlad Dumitrescu. Atât de mult am ținut cu personajele Emma și Dexter. (Alina Mărculescu Matiș)

The Leftovers (Cei rămași)

Un amestec tare ciudățel de SF, supranatural, polițist și dramă de orășel american de provincie, „The Leftovers” se petrece după un eveniment inexplicabil, de dimensiuni apocaliptice: într-o bună zi, 2% din populația globului pur și simplu se evaporă. Nu există nicio explicație, niciun criteriu de selecție, iar de aici se ajunge la o ruptură socială imensă.

Unii pică în misticism și văd totul în cheie religioasă – Dumnezeu i-a ales pe cei dispăruți – inventând profeți și, într-un final, un Mesia. Alții se refugiază într-o sectă a celor care luptă împotriva celor pătrunși de misticism și fumează cu obstinație, îmbrăcați în alb. Pe lângă ei, escroci care încearcă să profite. Și oameni care încearcă să-și ducă viețile înainte, cât pot de firesc.

Acțiunea se învârte în jurul șerifului Kevin Garvey, care ajunge să aibă probleme psihice și cu greu mai distinge realitatea de propriile fantasme – lucru care îi dă viața peste cap, dar îi deschide și noi porți „supranaturale”.

E un serial care arde încet, trebuie să-i acorzi răbdare, pentru că nu-ți pune răspunsuri pe tavă, ba uneori te aruncă pe niște piste din care ești lăsat să pricepi ce vrei.

Forța lui se trage din modul în care combină duritatea cu emoția, iar combinația aceasta de magie supranaturală cu mystery polițist face ca evoluția personajelor să fie captivantă.

BBC l-a pus în top 10, pe lista sa de cele mai bune 100 de seriale din secolul 21, agregată de la sute de critici de film. Poate fi văzut pe Max. (Andrei Luca Popescu)

Hitler and the Nazis: Evil on Trial (Hitler și naziștii: răul în fața instanței)

Documentarul este ca un duș rece în această vară mult prea fierbinte și are ca punct central procesul de la Nurnberg. În paralel, zugrăvește toate momentele care au făcut posibil acest episod negru din istoria Germaniei, a Europei și a lumii, dar și ce a dus la căderea unuia dintre cele mai sângeroase regimuri.

Narațiunea este redată prin ochii istoricilor și martorilor, cum ar fi ziaristul american William L. Shirer, care s-a aflat în Germania, în timpul evenimentelor. Începe cu vestea capitulării Germaniei, a morții lui Hitler și a finalului celui de-al Doilea Război Mondial.

Criminalii de război sunt prinși și judecați la Nurnberg, un proces istoric în care pentru prima dată liderii unei națiuni au fost acuzați de crime de război, de către un tribunal internațional. Un proces tradus în germană, franceză, engleză și rusă.

De ce tocmai la Nurnberg? „Acolo unde suferințele erau la tot pasul. Acolo unde dementul de Hitler își arunca amenințările asupra lumii”, este menționat în documentar.

În doar șase episoade de câte o oră, vedem care a fost „originea răului” și cum a reușit Hitler să devină atât de popular printre germani, pentru ca mai apoi să preia frâiele puterii.

Un exemplu care mi-a rămas în minte este tocmai cum a funcționat aparatul de propagandă și cum Hitler a devenit el însuși soluția pentru toate problemele Germaniei și nu platforma sa politică. De exemplu, o promisiune pe care Hitler o face înainte de alegeri: nu va mai fi șomaj. Cum o rezolvă? Bărbații sunt înrolați în armată și astfel șomajul scade simțitor.

Vedem apoi, rând pe rând, de-a lungul episoadelor, și cum ajunge să construiască lagărele de concentrare și declanșează mai apoi Holocaustul. Realizatorul documentarului, Joe Berlinger, spune despre sine că este „din punct de vedere etnic și cultural evreu” care a crescut într-o „casă seculară”.

Potrivit revistei Variety, demersul său a pornit și de la un studiu al Conference on Jewish Material Claims Against Germany, din care reieșea că două treimi dintre mileniali nu știu ce s-a întâmplat la Auschwitz. Astfel, el a considerat că „este momentul potrivit pentru a spune povestea pentru o generație mai tânără, ca un avertisment la scară globală”. Filmul este disponibil pe Netflix. (Cristina Dobreanu)

Articol editat de Andrei Luca Popescu