Cele mai supravegheate localități. Primarii ne păzesc prin camere video, cot la cot cu serviciile secrete
Abonează-te la canalul nostru de WhatsApp, pentru a primi materialul zilei din Panorama, direct pe telefon. Click aici
Dacă viteza cu care primarii din România instalează sisteme video de supraveghere în masă a spațiului public ar fi egală cu ritmul în care modernizează infrastructura localităților, probabil că țara noastră ar fi o minune a civilizației occidentale.
Tot mai multe autorități publice locale practică supravegherea video a spațiilor publice, fără să țină cont de impactul real asupra comunităților și cu prea puțină grijă față de regulile europene privind datele personale și viața privată, arată datele și concluziile experților din proiectul „Supravegherea spațiului public”. E cea mai ieftină și simplă metodă de a induce un sentiment de siguranță cetățenilor sătui de nereguli și stricăciuni: iată, primăria se preocupă. Cu ce preț și cu ce beneficii, totuși?
„Ne ajută enorm, este esențial pentru siguranță”, spune pentru Panorama Robert Negoiță, primarul Sectorului 3 al Capitalei, care se mândrește, oricând are ocazia, cu sistemul de supraveghere video format deja din peste 1.000 de camere CCTV, instalate pe raza sectorului său.
Primarul confirmă fără să clipească una dintre principalele controverse ale supravegherii în masă: cine și în ce condiții are acces la date? Nu doar autoritatea care deține sistemul video veghează asupra cetățenilor din urbe. Toate serviciile secrete și instituțiile dotate prin lege cu competențe privind ordinea și siguranța publică o pot face, prin camerele respective. Trebuie doar să ceară. Uneori, nici măcar atât. O fac direct. Într-un stat ca România, cu șase servicii secrete care caută constant să își sporească puterile și privilegiile legale, nu e un lucru de ignorat.
Primarul râde când își amintește de mica vâlvă creată în presă de știrea că, în 2017, Sectorul 3 a încheiat un protocol de colaborare cu serviciul secret al Armatei (DGIA), prin care contrainformațiile militare au primit acces să „valorifice” imaginile și informațiile culese prin sistemul CCTV instalat de primărie, pentru supravegherea spațiului public.
„De parcă era serviciul de informații al armatei Rusiei. Nu, e al armatei României. Atâta vreme cât prin lege au dreptul și au făcut solicitare către noi, noi am aprobat și am făcut protocol. Suntem reprezentanții aceluiași stat. Și noi suntem statul român. E firesc și normal să colaborăm și să ne ajutăm”, spune primarul Negoiță, pentru Panorama.
UPDATE: SRI, cel mai mare serviciu secret românesc, nu a clarificat pentru Panorama dacă și cu cine are încheiate eventuale protocoale de colaborare pe sistemele video ale autorităților locale. „It’s on a need to know basis, and you don’t need to know”. Este replica de film american, prin care serviciile secrete refuză accesul la o informație de interes. O face și SRI, în România. Într-un răspuns pentru Panorama, serviciul secret arată că este acoperit de lege să încheie protocoale de colaborare cu primăriile și cu alte instituții. Ce presupun însă practic aceste protocoale și instituțiile cu care sunt încheiate ele sunt însă informații la care „accesul se realizează cu respectarea principiului „necesității de a cunoaște”, spune SRI.
Care este, deci, problema de principiu cu autoritățile care veghează să fie cetățenii în siguranță? O rezumă Bogdan Manolea, consultant juridic specializat în dreptul tehnologiei informațiilor și director al Asociației pentru Tehnologie și Internet (ApTI), una dintre organizațiile implicate în proiectul „Supravegherea spațiului public”.
Probleme sunt însă mai multe, și nu doar de principiu. Ci și legale, după cum arată pe larg Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, care a explicat într-un mic expozeu juridic, dedicat autorităților locale care împânzesc orașele de camere video, că ar trebui să facă în prealabil analize de impact și să respecte principiile GDPR, care spun că datele personale ale cetățenilor trebuie procesate adecvat și proporțional cu scopul lor, nu în masă.
Celor care își ridică însă astfel de probleme, primarul Robert Negoiță le spune așa: „Dacă nu le plac camerele de supraveghere, munții sunt mari și acolo nu există camere de supraveghere. Dar în oraș, unde există mobilier stradal, unde ai locuri de joacă, unde sunt copaci pe care i-am plantat cu multă grijă, flori, arbuști – în oraș trebuie să supraveghem, pentru că avem nevoie de siguranță”.
Topul orașelor cele mai supravegheate video din România
O centralizare exhaustivă a camerelor de supraveghere a spațiului public, instalate de primării în localitățile pe care le gestionează, e aproape imposibil de realizat. Nu doar că primăriile nu sunt tocmai dornice să împărtășească public aceste informații, deși sunt obligate de lege. Dar numărul camerelor crește constant, iar diverse autorități publice locale au în subordine propriile sisteme CCTV de supraveghere a spațiului public. Câteva organizații au făcut însă acest exercițiu, strângând date valabile până în lunile martie-aprilie 2022, de la toate primăriile reședință de județ din România, inclusiv București. Cinci primării-reședință de județ nu au răspuns solicitării.
La vremea strângerii datelor, doar în București primăriile contabilizau în jur de 4.500 de camere CCTV, prin care supravegheau spațiul public, de la intersecții intens circulate, la locuri de joacă, pasaje, parcuri sau alte locuri.
De departe, cel mai supravegheat video era Sectorul 1, cu 1.626 de camere de supraveghere instalate de Poliția Locală și de Administrația Domeniului Public. Tot Sectorul 1 a fost printre puținele unități administrativ-teritoriale unde Poliția Locală a refuzat să comunice, conform legii privind liberul acces la informații de interes public, locațiile camerelor de supraveghere.
Sectorul 4 a susținut oficial că nu deține camere de supraveghere, deși informațiile din spațiul public contrazic acest lucru.
Locul doi la numărul de camere de supraveghere era ocupat de Sectorul 2 al Capitalei (865 camere). Top 10 era completat de Cluj (854 camere), Sectorul 3 (712 camere), Oradea (560 camere), Primăria Capitalei (504 camere), Sectorul 5 (420 camere), Slobozia (391 camere), Timișoara (378 camere) și Sectorul 6 (325 camere), conform datelor valabile în perioada martie-aprilie 2022 și obținute în cadrul proiectului, prin solicitări de informații publice.
Aproape toate cele peste 40 de primării cărora le-au fost solicitate informații au comunicat și locațiile camerelor. Câteva primării mai digitalizate și transparente au comunicat chiar și locațiile GPS, astfel că a fost posibilă realizarea unor hărți cu locațiile supravegheate video de primărie și instituțiile sale, în orașe precum Cluj, Slobozia, Giurgiu, Alba Iulia, Vaslui, Piatra Neamț, Arad, Satu Mare, Craiova și Timișoara.
Numărul camerelor de supraveghere instalate de primării este însă în continuă creștere. La Sectorul 3, a fost deja depășită borna de 1.000 de camere, conform primarului Negoiță.
Primăria Capitalei a anunțat recent că va instala 56 de camere video în intersecțiile bucureștene, capabile să facă și detectare facială și filmare în interiorul vehiculelor, pentru a surprinde contravenții precum nepurtarea centurii de siguranță sau vorbitul la mobil. O contabilizare din 2022 a Primăriei Capitalei dădea deja numărul camerelor de supraveghere la 761, cu peste 250 mai multe decât PMB răspunsese oficial că are în subordine.
La fel, Sectoarele 5 și 6 au anunțat ulterior, în 2022, că își extind sistemul de monitorizare video a spațiilor publice.
La Cluj, numărul camerelor de supraveghere ale primăriei s-a dublat din 2021 până în 2022, conform datelor obținute în cadrul proiectului „Supravegherea spațiului public”.
Panorama a publicat o serie de materiale pe tema supravegherii video a spațiului public de către autoritățile locale. Sunt aspecte cuprinse într-un proiect de cercetare exploratorie pe tema supravegherii stradale și impactului asupra drepturilor și libertăților cetățenilor, implementat de Centrul pentru Inovare Publică (CIP), Asociația pentru Tehnologie și Internet (ApTI) și Centrul de cercetare în etică aplicată (CCEA), având ca partener media platforma Panorama.ro.
Ochii ageri ai autorităților ne privesc prin camere de supraveghere. Cum reacționează când le ceri socoteală?
Statul cu o geană pe noi: un caz practic și 6 sfaturi juridice pentru autoritățile care pun camere video în spațiul public
Big Brother la țară. Cât cheltuie statul pentru sisteme de supraveghere
Țara mea, țară de suspecți. Falsa dilemă a supravegherii publice: libertate sau siguranță?
Localitatea din Giurgiu unde sunt camere de supraveghere și pe câmp
Am ajuns la comuna Găiseni, din județul Giurgiu, doar pentru că, prin cele 24 de camere la mia de locuitori, ocupa locul doi în topul achizițiilor directe de camere de supraveghere, centralizate de organizatorii proiectului privind supravegherea.
Ca și Robert Negoiță în București, primarul Gheorghe Manea este mândru de sistemul de supraveghere pe care l-a pus la punct în câțiva ani, la Găiseni: „Are un efect psihologic. Am reușit, în mai mulți ani, să montăm pe aproape toate străzile. Inclusiv la ieșirile din localitate. Efectul și l-a atins”.
E convins că faptele precum aruncarea gunoaielor în locuri nepermise sau furturile au scăzut în localitate, de când cu camerele. Și nici nu s-au mutat în alte locuri nesupravegheate video, dintr-un motiv simplu: „Sunt monitorizate toate străzile. Și pe câmp inclusiv”, spune primarul, pentru Panorama.
Și la Găiseni, poliția sau procurorii au acces la înregistrările video ale primăriei. De servicii secrete, Gheorghe Manea nu a pomenit. „Autoritățile fac solicitare. Nu au acces direct la înregistrări, doar în urma unei solicitări. Nu ordin judecătoresc, ci o adresă sau o solicitare de a verifica o anumită perioadă sau o anumită zonă. Au fost furturi și în alte localități și au dorit să vadă circuitul mijloacelor cu care s-au efectuat spargeri sau ce făcuseră acolo”, spune primarul.
Riscurile globale și problemele românești ale supravegherii video în masă
„Este o explozie, e la modă să pui camere de supraveghere, pentru că e mai ieftin și e accesibil. Dar vedem că de fapt autoritățile locale, care le folosesc pe scară largă, se uită la potențialele beneficii, fără să-și pună problema de potențialele riscuri”, explică pentru Panorama Ovidiu Voicu, directorul Centrului pentru Inovare Publică, una dintre organizațiile care au luat parte la proiectul „Supravegherea spațiului public”.
Care sunt de fapt aceste riscuri, dincolo de cele de principiu? În primul rând, explică Bogdan Manolea, expertul în dreptul tehnologiei informațiilor, autoritățile locale de fapt nu prea respectă legea privind protecția datelor personale, pentru că nu sunt în stare, chiar dacă și-ar bate capul cu litera și spiritul legii.
„După cum am văzut din datele publicate în SICAP, sunt foarte multe sisteme de camere de luat vederi, amplasate în locurile publice, care sunt implementate de tot soiul de autorități publice – de la ultimul sat, până la municipiul București. Toate acestea ar trebui să îndeplinească un set de reguli foarte bine reglementate de GDPR. Chiar și Autoritatea română a scos recent acel ghid cu privire la felul cum ar trebui să fie implementate. Ne dăm seama foarte simplu, atât din ceea ce primim de la autorități, dar și din mărimea entității publice respective, că nu fac nimic pentru protecția datelor personale ale cetățenilor”, spune Manolea.
De altfel, supravegherea în masă a locurilor publice precum parcurile, de exemplu, este descurajată de Uniunea Europeană, după cum a arătat Bogdan Manolea, într-un articol publicat de Panorama.
Ovidiu Voicu identifică două riscuri. Primul este legat de posibilitatea ca datele înregistrate și stocate de sistemele de supraveghere să ajungă unde nu trebuie: în public sau la actori statali interesați de spionaj și care fabrică sistemele video respective, așa cum este China. Cazul recent dezvăluit la Dobroești, unde primăria a încheiat un memorandum de colaborare cu orașul Nantong din China, inclusiv pe aparatură de supraveghere video, este grăitor.
Primarul Robert Negoiță dă însă asigurări că „nu are nimeni acces, în afară de cei cărora legea le permite să lucreze cu așa ceva” și că „sistemul este securizat și hardware, și software”.
Nu e însă un lucru care să te poată liniști total, într-o țară ca România. „Ne aducem aminte de cazul primarului Nechita de la Iași, care punea polițiștii locali să-i supravegheze iubita. Ce l-ar fi împiedicat pe el să folosească și camerele poliției locale?”, se întreabă Ovidiu Voicu.
Bogdan Manolea vorbește și el despre posibilitatea ca sistemele video și imaginile să fie folosite în scopuri personale, dar și de riscul ca datele să fie folosite în alte scopuri decât au fost declarate la început (aici ar putea intra și accesul liber al serviciilor secrete la ele), să fie păstrate pe o perioadă foarte lungă sau că pot ajunge disponibile pe internet.
A doua discuție despre riscuri este despre cum se cheltuie banii publici, arată Ovidiu Voicu. „Sunt nenumărate achiziții, majoritatea directe, care generează costuri pe termen lung, pentru că vorbim și de mentenanță, gestionarea datelor. Și aici se profilează un număr de băieți deștepți, că tot e la modă sintagma, care livrează primăriilor camere de supraveghere la niște costuri scăpate de sub control”.
Este și cazul localității Găiseni, cea supravegheată din stradă până în câmp, despre care Panorama a mai scris. Aici, camerele de supraveghere au fost livrate, în urma unor achiziții directe care costaseră până în 2021 circa 180.000 de euro, de două firme controlate de foști membri marcanți ai PNL Giurgiu. Primarul Gheorghe Manea, și el membru PNL, spune însă că ofertele firmelor au fost luate prin achiziție de pe SICAP și că „dacă la ofertă ei au răspuns solicitărilor noastre, ea s-a adjudecat. Cine este administrator sau proprietar, chiar nu ne-a interesat”.
În urma centralizării de date, făcută în cadrul proiectului „Supravegherea spațiului public”, s-a constatat că „în ultimii 3 ani (2019-primăvară 2022 – n.red.) autoritățile din România au încheiat peste 8.300 de contracte de achiziții directe, având ca obiect camere de supraveghere a spațiului public. Suma totală se apropie de 40 de milioane de euro”.
E vorba doar de achizițiile directe, făcute de primării fără licitație, direct de la firmele cu oferta cea mai bună. Lor li se adaugă numeroase contracte-cadru, atribuite prin licitație publică, unde camerele de supraveghere sunt doar o mică parte și deci sunt mai greu de centralizat.
Chiar ajută camerele de supraveghere?
O întrebare pe care ar trebui să și-o pună nu doar organizațiile civice, ci chiar autoritățile locale, înainte de a instala mijloace de supraveghere video în masă pe spațiul public, este dacă acest lucru chiar le ajută decisiv în a stopa faptele antisociale sau ilegale.
Primarii par convinși că da. Totuși, nu există raportări publice care să arate cu cifre și analize de impact că, totuși, aceste lucruri chiar se întâmplă, spune Ovidiu Voicu.
„Primarii vând mai degrabă o percepție cetățenilor. Punem camere și gata, totul se rezolvă”, spune Ovidiu Voicu.
Bogdan Manolea arată că autoritățile publice ar trebui să facă o analiză și să vadă:
În loc să gândească și să investească în soluții pe termen lung, precum o poliție locală competentă, bine dotată și cu atribuții legale relevante, primarii se mulțumesc cu „o soluție rapidă, prin care să fure ochii cetățenilor și să spună – uite, am făcut ceva pentru partea de securitate”, mai spune Manolea.
Un caz grăitor în acest sens a fost semnalat în presa locală, la Oradea, oraș unde fostul primar Ilie Bolojan a fost unul dintre primii susținători fervenți ai sistemului de supraveghere video a spațiului public, pentru prevenirea faptelor antisociale. În ciuda sutelor de camere de supraveghere, sancționarea tuturor contravențiilor și faptelor ilegale este imposibilă, pentru că nu are cine să le constate legal pe toate. Fizic, e imposibil. Nu există o armată de polițiști care să poată urmări non-stop imaginile de pe camere, pentru a-i prinde pe orădenii cei răi.
În țări precum Marea Britanie, unde supravegherea video a spațiilor publice se face la o scară mult mai mare decât în România, aceste întrebări și argumente au început deja să își facă loc, arată experții cu care a vorbit Panorama.
Supravegherea publică în masă, fără discernământ, rămâne însă în special apanajul unor țări precum China, India sau Rusia, unde drepturile cetățenilor nu sunt o preocupare de top pentru autorități, arată un top al celor mai supravegheate orașe din lume.
Dar dacă nu ai nimic de ascuns, de ce te deranjează camerele?
Este poate întrebarea naivă care aprinde cel mai rapid flacăra celor interesați de protecția drepturilor omului, a datelor și vieții private: „dacă nu faci nimic ilegal, de ce ți-e frică de camere?”. Pentru o perspectivă etică și filozofică a acestei probleme, puteți citi acest material publicat de Panorama.
„Să zicem că majoritatea oamenilor sunt nepăsători – ce mă interesează că m-a filmat?”, spune Ovidiu Voicu. Totuși, între cetățenii oricărei țări trăiesc și acei așa-numiți „inamici ai statului”: „jurnaliști de investigație, activiști, politicieni de opoziție care pot fi urmăriți în timp real, folosind astfel de dispozitive”.
„Nu e vorba că ai ceva de ascuns”, spune Bogdan Manolea. Pentru că, de fapt, fiecare dintre noi are ceva de ascuns, chiar și în spațiul public, pe stradă. „Viața ta privată, cu cine vrei să ieși pe stradă într-o seară sau cu cine nu vrei să fii văzut pe stradă. Familie, bani, copii. Fiecare are punctele sale sensibile, despre care nu vrea să vorbească public. Atunci, aceste lucruri trebuie respectate, chiar dacă te plimbi printr-un loc public”.
Până când primarii din România vor ajunge să plece urechea la astfel de argumente și probleme, cei mai mulți par interesați de o soluție maximală de supraveghere, ca și primarul Gheorghe Manea din Găiseni: „Este foarte benefic. Din păcate, nu avem chiar 100% posibilitatea de monitorizare, dar poate în viitorul apropiat reușim să mai montăm, să suplimentăm”.
Sunt încurajați și de unii cetățeni, de altfel: „Oamenii sunt mulțumiți. Vin la noi, și-au găsit autoturisme vandalizate la stradă și au venit să solicite, organele competente au depistat”, povestește primarul pentru Panorama.
„Dă un sentiment de siguranță să știi că trăiești într-o zonă supravegheată”, consideră și Robert Negoiță, de la București.
Problema este că siguranța cetățenilor ar trebui să se bazeze, deocamdată, mai ales pe gândul liniștitor că autoritățile din România funcționează perfect și doar în interesul public cetățenesc. Așa cum ne îndeamnă, de altfel, și primarul Sectorului 3: „Nu trebuie să se teamă cineva de ceva. Pe noi nu ne interesează decât respectarea legii, nimic altceva. Nu intră nimeni în viața privată, nu există motive de îngrijorare”.
Realitatea din diverse dosare de corupție sau investigații jurnalistice tulbură însă deseori în România aceste gânduri liniștitoare.
Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.